CATEGORIE

Enter

Despre descinderea filosofilor în agora

Am primit la redacţie (via Ciprian Mihali) un text-replică din partea  profesorului Valentin Mureşan* de la Universitatea din Bucureşti. Valentin Mureşan* Un student mi-a trimis un interesant articol...

Miturile economiei româneşti în timpul crizei

Liviu Voinea (n. 1975) a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din ASE, iar în 1998 a obţinut titlul de Master în Administrarea Afacerilor (MBA)...

Cele două chipuri ale capitalismului european

“Ne-am împotmolit undeva la mijlocul drumului de tranziţie dinspre  economia planificată către economia de piaţă. Am creat un hibrid al celor două sisteme”, declara...

Elinor Ostrom: premiul Nobel trecut sub tăcere.

Există premii Nobel de care se face caz și premii Nobel trecute sub tăcere. A făcut un zgomot de necrezut premiul Nobel pentru literatură...

„Jos mîinile de pe cultura maghiară!“

Luni, 20 decembrie, Parlamentul de la Budapesta, dominat, cu două treimi dintre membri, de partidul conservator Fidesz, a trecut o controversată lege privind controlul...

Ambiguităţile unei capodopere

Filmul regizat de Andrei Ujică, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, a stîrnit nu doar admiraţie, nu doar dezamăgire, ci şi dezbatere. A produs două tipuri...

Vom deveni corect porci şi furnici

Există cărţi făcute parcă pentru liceeni neliniştiţi. Nu în sens didactic, nu în sens fandosit cool. Ci în cel mai cinstit sens de avatar...

Filosofii români în spaţiul public

Rareori în istoria ei (nu prea lungă, ce-i drept), filosofia românească s-a aflat într-o asemenea criză de recunoaştere publică, dar şi de stimă de...

Wikileaks, criza globală şi România

Contextul global în care a apărut fenomenul Wikileaks din 2006 poate fi înţeles ca o criză structurală a unui sistem global de organizare a...

Ce e cu adevarat revoltator la propunerea de modificare a Codului muncii

Ce e cu adevărat revoltător la propunerea de modificare a Codului muncii este justificarea utilizată că s‑ar repara o nedreptate făcută angajatorilor prin avantajarea...

Ultimele articole