Articole de Ciprian Mihali

Despre Ciprian Mihali

Ciprian Mihali (n. 1967) este titular al cursurilor de filosofia secolului XX, Postmodernism. Filosofie si arhitectura si Filosofia vietii la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj. Este autor al unor lucrari despre sensurile filosofice ale cotidianitatii (Sensus communis. Pentru o hermeneutica a cotidianului, Paralela 45, 2001; Anarhia sensului. O fenomenologie a timpului cotidian, Idea, 2001; Inventarea spatiului. Arhitecturi ale experientei cotidiene, Paideia, 2001) si coordonator al unor volume colective consacrate spatiului public (Altfel de spatii. Eseuri de heterotopologie, Paideia, 2001; Arta, tehnologie si spatiu public, Paideia, 2004). De asemenea, a tradus in limba romana lucrari ale unor filosofi francezi contemporani, precum Georges Bataille, Jean Baudrillard, Jacques Derrida, Michel Foucault, Jean-Luc Nancy etc. Din 2001, este redactor la revista IDEA arta + societate si coordonator al colectiei Panopticon de la editura IDEA.

Maramureş play cu fluor

 Am avut trista ocazie să călătoresc în lunile din urmă de mai multe ori de-a lungul şi de-a latul Maramureşului. Spun tristă, pentru că această parte de ţară se scufundă ea însăşi într-o tristeţe cum rareori mi-a ost dat să văd prin alte părţi. Un aer dezolant al vremii, zămislit în chinuri din ruinele a ceea ce au fost sau s-a imaginat că au fost cîndva tradiţia locală şi spiritul locului. Pretextul acestor gînduri mi-e oferit la nivel fenomenal de noua arhitectură care împînzeşte satele şi comunele de pe Mara şi de pe Iza. Desigur, ea nu are nimic original şi nici unic. Asemenea monstruozităţi pot fi întîlnite şi în alte zone din România, pe o … Continuă să citești

În categoria Enter | 45 comentarii

Despre arhitect, despre chemările şi datoriile lui

„Astăzi, cele mai multe dintre case nu plac decît la două persoane: proprietarului şi arhitectului. Casa trebuie să placă tuturor. Ceea ce o distinge de opera de artă, care nu este obligată să placă nimănui… Opera de artă este afacerea privată a artistului. Casa nu este o afacere privată. Opera de artă este adusă pe lume fără ca nimeni să-i simtă nevoia. Casă răspunde unei nevoi. Artistul nu este responsabil faţă de nimeni. Arhitectul e responsabil faţă de toată lumea… Opera de artă este prin esenţă revoluţionară, în vreme ce casa e conservatoare. Opera de artă se gîndeşte la viitor, casa la prezent. Opera de artă smulge oamenii din comoditatea lor. Noi îi detestăm pe cei … Continuă să citești

În categoria Criticart, Enter | 9 comentarii

Violenţă şi precaritate

La sfîrşitul unui jurnal televizat, omul de rînd iese cu nervii întinşi la maximum, violentat de informaţie, de imagine, de sunet. Se retrage în anonimatul lui discret, lăsînd televizorul să difuzeze în buclă aceleaşi informaţii, imagini sau sunete, sau altele, dar cu toate datoare fidele logicii violenţei (dacă expresia de „logică a violenţei” poate avea pentru o clipă un sens). Într-un anonimat atît de discret, încît nimeni nu pare a şti de existenţa lui. Omul obişnuit nu există: există nenorociţii, bogaţii, ucigaşii sau ucişii. Nu e ceva nou că televiziunea caută senzaţionalul şi că nu-l găseşte decît la oameni declaraţi senzaţionali sau în situaţii reale ori fabricate ca senzaţionale. Ce e nou, masiv, copleşitor, este decuparea … Continuă să citești

În categoria Enter | 4 comentarii

Manifest pentru spaţiul public

Orice abordare teoretică sau practică a spaţiului public trebuie să plece de la cîteva constatări simple: 1) modernizarea incompletă a societăţii româneşti a produs spaţii urbane mimînd urbanitatea occidentală, cu forme citadine lipsite de o sferă publică în care să se creeze şi să se practice opinia publică, dar şi separarea dintre spaţiul public şi cel privat; 2) societatea postcomunistă a făcut saltul acrobatic dinspre această modernitate incompletă şi formală care nu a produs spaţiu public înspre o postmodernitate informă care nu mai are nevoie de spaţiu public; 3) utilizarea actuală a sintagmei „spaţiu public” este una predominant tehnic-administrativă, funcţională şi materială, fiind golită de sensul său politic; 4)  explozia şi complicaţia recentă aduse de accesul … Continuă să citești

În categoria Enter | 6 comentarii

Biblioteca – un spaţiu public ?

Pentru a putea defini biblioteca drept un spaţiu public trebuie să identificăm acele trăsături spaţiale şi non-spaţiale ale spaţiului public ce pot fi atribuite ori recunoscute unei biblioteci. Astfel, din punct de vedere spaţial vorbim despre bibliotecă în sensul unui spaţiu determinat în interiorul ţesăturii urbane, structurat, capabil să găzduiască, să provoace şi să stimuleze oameni, evenimente, acţiuni. Din punct de vedere non-spaţial, trăsăturile spaţiului public ni se înfăţişează mai degrabă ca o serie de atribute pe care biblioteca le poate căpăta şi de funcţii pe care le poate îndeplini sau nu. Dacă pentru spaţiul public în general putem vorbi de însuşiri precum accesibilitatea, conflictualitatea, vizibilitatea, comunalitatea, o temporalitate, o raţionalitate şi o sensibilitate specifice, care … Continuă să citești

În categoria Biblioteca, Enter | 2 comentarii

Mizeria simbolică a spaţiului public

„Spaţiul public” face parte dintre acele noţiuni sau concepte care, întrebuinţate regulat, permit stabilizarea unei dezbateri sau măcar creează impresia unei regăsiri a rigorii, a seriozităţii unei abordări. El îngăduie un soi de chemare la ordine, atunci cînd discuţia pleacă în toate părţile, el este bunul simţ la care ne întoarcem atunci cînd în teorie sau în politică lucrurile par să o fi luat razna. Vreau să spun prin aceasta că „spaţiul public” funcţionează ca de la un sine înţeles, ca o evidenţă care, atît de admisă în primul rînd şi cel mai adesea, nu mai merită chestionată. Ori, asemeni multora dintre conceptele moştenite dintr-o tradiţie care astăzi nu mai e decît istorie, şi „spaţiul public” … Continuă să citești

În categoria Enter | 5 comentarii

Intime acorduri şi dezacorduri filosofice

Textul despre Filosofii români în spaţiul public, pe care l-am publicat pe blog şi care a fost preluat apoi pe platforma Critic Atac, s-a bucurat de ecouri neaşteptate, cel puţin pentru mine. Peste o sută de comentarii şi cîteva replici consistente, dintre care aş aminti-o acum doar pe cea a distinsului meu coleg de la Universitatea din Bucureşti, domnul Valentin Mureşan, publicată tot pe Critic Atac. Multe dintre comentarii ar merita răspunsuri pe măsura preocupării autorilor respectivi de a continua, uneori de manieră critică, reflecţia pe care am început-o cu acel text. Timpul de care dispun nu-mi îngăduie, din păcate, să ofer răspunsuri nenumăratelor întrebări, sugestii sau critici primite. Constat doar, cu aceeaşi surprindere, că tema … Continuă să citești

În categoria Enter | 31 comentarii

Filosofii români în spaţiul public

Rareori în istoria ei (nu prea lungă, ce-i drept), filosofia românească s-a aflat într-o asemenea criză de recunoaştere publică, dar şi de stimă de sine, cum se află azi. Rareori, ca acum, după imaginea nefericitei şi dispreţuitoarei intervenţii prezidenţiale, filosofia a putut fi asimilată unei activităţi complet inutile şi îndepărtate de lumea reală, chiar dăunătoare celor din jur, care ar avea mai degrabă nevoie de repere precise, concrete şi practice. Printre noi, membrii « elitei filosofice » a acestei ţări, circulă nenumărate versiuni ale utilităţii culturale şi sociale a filosofiei. Oricare dintre noi ar fi întrebat, ar putea elabora un discurs despre « la ce bun filosofia în vremuri sărace », invocînd reperele sale istorice dragi, … Continuă să citești

În categoria Enter | 111 comentarii

Pasiunile mediocrităţii

Provocarea supremă de douăzeci de ani încoace e cum să devenim cît mai mediocri cu putinţă. Fiecare în parte, în fiecare moment al existenţei lui, dar şi în grup, în colectivităţi, în comunităţi, ca societate. Ne bîntuie spectrele elitelor, excelenţelor, competenţelor, excepţiilor, ni se spune întruna şi în o mie de feluri să fim noi înşine, să fim mai buni, să ne depăşim – toate acestea sînt versiuni ale unui uriaş discurs şi mai ales ale unei generalizate practici a mediocrităţii. Mass media devenită putere spune în mod literal exact acelaşi lucru : o medie pentru mase, cît mai mulţi mediocri, cît mai mediocri în masă. Media decide, nu vîrfurile, media sînt trendul, excepţiile sînt doar … Continuă să citești

În categoria Enter | 23 comentarii

„Care drepturi ale omului, ei sunt ţigani”

Această frază, în toată sărăcia ei gramaticală şi în toată stupiditatea periculoasă a conţinutului ei, aparţine unui senator român, care ocupă pe banii contribuabililor un fotoliu confortabil în Casa Poporului din partea partidului aflat la putere. Ea este extrasă dintr-o intervenţie făcută pe blogul personal şi reprezintă, fără îndoială, cu fidelitate părerea multora dintre alegătorii domniei sale. Spun „fără îndoială”, pentru că cititorii textului semnează cu pseudonime care nu necesită nici un fel de comentariu suplimentar: „Police”, „rasistu”, „Sturbhanfuhrer” „SS”, „Auschwitz”, „antijeg” şi care, veţi ghici uşor, propun soluţii simple, radicale, chiar finale, la „problema ţigănească”. Textul în sine nu merită discutat: e atît de prost scris, şi în formă şi în idei, încît nu poate … Continuă să citești

În categoria Enter | 10 comentarii