Pasiunile mediocrităţii

Provocarea supremă de douăzeci de ani încoace e cum să devenim cît mai mediocri cu putinţă. Fiecare în parte, în fiecare moment al existenţei lui, dar şi în grup, în colectivităţi, în comunităţi, ca societate. Ne bîntuie spectrele elitelor, excelenţelor, competenţelor, excepţiilor, ni se spune întruna şi în o mie de feluri să fim noi înşine, să fim mai buni, să ne depăşim – toate acestea sînt versiuni ale unui uriaş discurs şi mai ales ale unei generalizate practici a mediocrităţii. Mass media devenită putere spune în mod literal exact acelaşi lucru : o medie pentru mase, cît mai mulţi mediocri, cît mai mediocri în masă. Media decide, nu vîrfurile, media sînt trendul, excepţiile sînt doar ilustratele dintr-un peisaj imaginar.

O clipă de luciditate, să privim destinşi, dacă se poate, în jurul nostru : sînteţi un medic recunoscut în ţară şi străinatate pentru valoarea dumneavoastră profesională ? Nu e grav, partidul va găsi un văr mediocru al unul parlamentar care să vă ia locul la conducerea spitalului. Sînteţi una din figurile majore ale literaturii române contemporane ? Vă trece repede, după ce vă proiectaţi iluziile stilistice într-un politician de duzină şi vă vindeţi pe un preţ de nimic speranţa şi judecata pentru gesturile lui nesăbuite. Aţi avut curajul în firma dumneavoastră să propuneţi ceva inovator, creativ, îndrăzneţ ? Felicitări, veţi plăti pentru asta. Lucraţi la stat ? Perfect, înseamnă că staţi bine, e loc mereu de o relaţie în plus. Aţi visat la un post în universitate ? O căsătorie, o încuscrire, o lipeală pot aranja mereu un prestigiu simbolic.

Nu există domeniu al vieţii noastre de zi cu zi şi al societăţii întregi care să nu fie atins de pasiunea mediocrităţii. De îndată ce o inovaţie sparge piaţa, ea e preluată în practicile consumeriste la nivelul utilizării sale medii. De îndată ce un lider se afirmă într-un domeniu, e readus numaidecît la nivelul înţelegerii şi frecventării sale medii. De îndată ce o producţie culturală (literală, muzicală, cinematografică) e produsă la un nivel de calitate stilistică sau tehnică nemaiîntîlnită, este mixata, digerata, reluată, în serie, pînă cînd se diluează şi se aşează la nivelul comprehensiunii mediocre.

Nu trece o zi să nu fim confruntaţi cu topuri, clasamente şi statistici. Primele ne vorbesc despre ierarhii de moment, pure invenţii, ficţiuni ale unei excelenţe care nu a existat niciodată, promotoare ale unor imagini şi modele (modele ca simulacre, de fapt) menite să ne ghideze în convingeri, gusturi şi alegeri. Topuri muzicale, topuri literare, topuri universitare, totul e top, producţii masive, de o regularitate disperantă, ale fabricanţilor noii mizerii simbolice, în care ni se cere să ne schimbăm zi de zi credinţele, opţiunile. Mai sînt şi topuri all-time, biete caricaturi ale unei eternităţi la care noi, mediocrii unei epoci mediocre, nu vom avea acces nici cu imaginaţia, nici cu scrisul, nici cu reputaţia.

Clasamentele ţin şi ele evidenţa unor ierarhii competiţionale ; ne-am clasat bine, echipa noastră, firma noastră, universitatea noastră e mai bine sau mai puţin bine clasată, chestiune de clasare şi de clasă. Clasamentul e chiar antonimul clasei, aşa cum se înţelege ea în expresia “a avea clasă”. Cei din vîrful unui clasament nu sînt neapărat posesorii unei clase. Au clasă cei care nu au nevoie să se compare cu nimic, decît cu ei înşişi, în propria lor depăşire de sine. Intraţi într-un clasament, sîntem doar pionii unor niveluri infinitezimale şi aletorii de cantitate, nu de calitate. Nu este o întîmplare, de altfel, că mai peste tot performanţa celor bine clasaţi se măsoară azi în cantitatea de producţie, produse materiale, produse simbolice, produse informaţionale, produse de schimb etc.

Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, altul decît mediocritatea, li s-a spus simplu, “statistică”. Nu e confort mai mare decît să ne regăsim într-o statistică, adică, dacă se poate, într-un grup bine definit de o medie de preferinţe, unde să ştim că nu sîntem cei 1% sau 10%, ci printre cei mulţi, care, împărtăşind aceleaşi gusturi, tendinţe, opţiuni politice, culturale, economice, sexuale etc. cu noi, ne consolidează în blînda noastră mediocritate.
Trăim o epocă a pasiunilor mediocrităţii. Excentricitatea e gestul disperat de a scăpa de mediocritate sau de a nu recădea prea repede în ea. Mediocritatea are un stomac uriaş şi sănătos. Digeră orice, oricînd, nu-i poate scăpa nimic. Digeră elite, autorităţi, excepţii, extreme, readucînd lucrurile pe făgaşul lor – nu-i aşa ? – normal.
În 1990 ne-am cîştigat cu adevărat dreptul la mediocritate. Adică la acel sentiment incredibil de uşurare că « se poate şi aşa ». Adică se poate şi să înveţi mai puţin, şi să citeşti mai puţin, şi să lucrezi mai puţin, şi să iubeşti mai puţin, şi să te implici mai puţin. Ah, că mai suferim uneori pentru aceste carenţe ? E o suferinţă pe termen mediu, cel mult.

Oriunde apare şansa unei excepţii în societatea românească, a unei calităţi, a unui gest de ruptură, a unei viziuni de viitor, ea este sufocată în faşa de birocraţia politică, financiară, culturală, universitară. Oriune se va afirma un om de valoare, va fi repede înconjurat, curtat, sabotat şi în fine răsturnat de cei care-i doresc binele.
Şi nu numai că am făcut o pasiune pentru mediocritate, dar chiar pasiunile noastre însele au devenit mediocre. Luaţi o clipă de răgaz şi gîndiţi-vă ce vă pasionează cu adevărat ? Exagerez cînd spun “cu adevărat”, de acord. Dar ce va pasionează cît de cît sau din cînd în cînd. Farmville ? Heroes ? Facebook ? Liga I ? Realitatea TV ? Acasa TV ? Discovery ? Muzica “bună” ? Un film bun ? O mîncare aleasă ? Din toate cîte un pic ? Da, e mai bine aşa, fie şi numai pentru că prea rar şi prea puţini ar fi aceia dispuşi să renunţe la o mie de pasiuni mărunte pentru o singură pasiune, majoră, exclusivă, care să ne transfigureze.

Mai mult decît toate, lumea virtuală, blogosfera îndeosebi, ne-a dat tuturor şansa să dăm glas mediocrităţii. Nu s-a inventat de curînd mediocritatea, să fie limpede, ea este veche de cînd modernitatea, dacă nu de cînd lumea. Dar abia blogosfera îngăduie această „promiscuitate semiotică” (mulţumesc Cătălin Sturza!) în care, în fine, sîntem eliberaţi de tirania culturii cel puţin humboldtiene, care ne obliga să citim mai mult decît să scriem: şi mai ales, ne obliga să ştim să scriem.
Azi, în sfîrşit, sîntem liberi, ne-am emancipat: nu e nevoie să citeşti un rînd ca să ţii un blog; nu e nevoie să cunoşti nici o limbă, şi mai cu seamă limba ta, ca să spus tot ce ai de spus, adică de obicei nimic. Ori, cel mult, banalităţi de bază.

Voi încheia apoteotic, dînd cuvîntul unui anonim/unei anonime? din blogosferă, care a rezumat mai bine decît ar face-o orice scriitor de azi mediocritatea, proiectînd-o nu asupra vreunui personaj imaginar, ci asupra sieşi. Sau, asemeni unei statui a libertăţii postmoderne, înălţînd din pieptu-i curajos înspre lumii ofranda de nulitate. Să fim recunoscători acestui anonim şi atîtor alte milioane ca şi el, e loc mereu de excese şi orgii de mediocritate. (Îmi permit, să redau cu un drum, şi cîteva vorbe de duh, adevărate pilde din înţelepciunea mediatică şi din manualele sfinte de management şi marketing; mărturisesc că pînă acum nu ştiam cine sînt distinşii autori de la sfîrşitul textului…):

… De unde să încep… Enfin… En générale… Un peu… De ceva vreme, încerc să-mi simplific viaţa :), să nu mai pun nimic la suflet, să trec uşor, cu indiferenţă, glacialitate şi pasivitate peste orice, să fiu mulţumită cu ce am, mereu cu zâmbetul pe buze (uneori s-ar zice că râd din orice ;)) ). Însă, nu mă consider mizantroapă sau adiaforă deoarece mă implic, trăiesc la intensitate maximă tot ceea ce se iveşte, analizez profunzimile în orice situaţie, aşa încât nu cataloghez, nu etichetez şi nu judec, ajungând astfel să conchid că îmi place totul, que la vie est belle et que rien d’autre ne compte 😉 :x. Asemenea concepţii se datorează în mare parte propriilor principii şi standarde echilibrate în perfectă osmoză cu normele etice, pedanţa şi elevaţia care îmi domină personalitatea, lăsând puternice amprente ale unei doze duble de obiectivitate care, datorită faptului că se evidenţiază uşor că îmi place să socializez dacă am cu cine şi de la cine învăţa ceva nou şi util, iar apoi să-mi petrec timpul cu activităţi diverse predominând cele importante pentru viitorul meu, cele cu caracter formativ, educativ şi stimulant, nu mă face pretenţioasă sau dificilă, ci doar mă ajută să nu fiu profund afectată – mai precis mă ajută să fiu ferită de extremele reprezentate de stări de extaz exagerat sau depresii – în cazul implicărilor de orice tip – fie profesionale, fie sentimentale. Apoi… iubesc toate florile, cu excepţia garoafelor… Nu am o culoare preferată (dacă aş alege una singură, mi s-ar părea stridentă); îmi plac toate, dar îmbinate atent, corect şi armonios… Cam aceleaşi preferinţe le am şi în ceea ce priveşte vestimentaţia, aici adăugând peremptoriu compatibilitatea dintre texturi şi cea dintre forme… Cu privire la mâncăruri şi băuturi preferate nu mai detaliez f. mult…: cam orice din peşte şi pui, toate legumele şi fructele, mais aussi pizza, le chocolat, les gâteaux, les frites … dar cât mai rar şi nu în exces… et surement les jus naturels… Hobby-uri…: biologia, chimia (în egală măsură, precum şi toate celelalte obiecte şcolare), lectura, plimbările, vioara (la care cânt din clasa a V-a) … … … … …

“Arată o faţă fericită. Este vitrina sufletului, cea mai bună publicitate a ta.” (David Brandt Berg);
“Ceea ce cu adevărat contribuie la a da un sens vieţii, ceea ce costă cel mai puţin şi valorează cel mai mult este un zâmbet sincer şi frumos. Conţine bunătate şi politeţe amestecate cu dragoste. Este nepreţuit şi nu costă nimic.” (Wilbur D. Nesbit);
“Surâsul este lumina feţei şi căldura inimii.” (Barbara Johnson);
“Zâmbetele au acelaşi efect asupra omenirii ca soarele asupra florilor.” (Joseph Addison);
“Lumea este ca o oglindă: dacă îi arăţi o faţă acră, îţi va arăta o faţă acră; zâmbeşte-i şi-ţi va zâmbi.” (Herbert Samuels);

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.