Articole de Victoria Stoiciu

Despre Victoria Stoiciu

Victoria Stoiciu a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul SNSPA. Între 2001-2006 a lucrat la Societatea Academică din România, iar din 2006 pană în prezent este director de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România. A publicat articole de specialitate în revista Dilema Veche, Romania Libera, Ziua, iar în anul 2009 a fost nominalizată pentru premiul Tânărul Jurnalist al Anului, secţiunea Politică Externă, în cadrul concursului cu acelaşi nume organizat de Freedom House Romaânia. Este bursieră Transatlantic Forum on Migration and Integration (GMF) şi absolventă a Şcolii Europene pentru Democraţie din Cadrul Consiliului Europei.

Strategia de subdezvoltare a României – salarii asiatice şi preţuri europene

Peste 65% dintre salariaţii din România au salarii mai mici decât salariul mediu pe ţară (apr. 2220 lei brut). Fără nici o ezitare, putem afirma că sectorul privat din Romania este cel responsabil pentru concentrarea sporită a angajaţilor în plaja cu venituri mici. Sectorul privat din România asigură salarii de mizerie, iar acest lucru se spune arareori – de regulă, se accentuează virtuţile sectorului privat, flexibilitatea cu care a reacţionat la criză, taxele pe care le plăteşte, etc. O analiză  a structurii salariilor în economia românească ne relevă câteva aspecte şocante: în sectorul privat, 7,9% dintre salariaţi au venituri sub salariul minim brut, faţă de doar 0,2% în sectorul public. Cei mai mulţi angajaţi din privat … Continuă să citești

În categoria Enter | 169 comentarii

Piticii dreptei româneşti

Prin vara lui 2011, o fantomă bântuia peste orizontul aşteptărilor din politica dâmboviţeană –   cea a Albei ca Zăpada, o  formaţiune politică de dreapta, despre care se discuta intens. Doi ani mai târziu, mult-aşteptata Albă ca Zăpada nu şi-a făcut apariţia. În schimbul Albei ca Zăpada, însă, ne-am pricopsit cu  o droaie de pitici care îşi fac apariţia pe zona de dreapta a spectrului politic local. În mai puţin de un an, formaţiunile de dreapta au început să se înmulţească precum ciupercile după ploaie: Noua Republică, Forţa Civică, Mişcarea Populară şi,  cea mai recentă, Iniţiativa România Liberală. Explicaţia nu ţine, neapărat, de un apetit crescut al electoratului pentru dreapta, pe care se întrec să îl satisfacă … Continuă să citești

În categoria Enter | 22 comentarii

Legea Macovei: cronica unei dezamăgiri anunțate

Evenimentele petrecute în justiție în ultima săptămână par să fi întors lucrurile pe dos mai mult ca niciodată în ultimii ani, într-un mod de-a dreptul dramatic și caraghios în același timp: războiul dintre Ponta și Băsescu devine, dintr-o dată, coabitare cu iz de capitulare, Antenele și Voiculescu se pomenesc peste noapte – aparent, desigur – în aceeași tabăra cu Daniel  Morar și Monica Macovei, Kövesi se transformă într-un soi de personaj dubios, după ce ani la rând fusese percepută ca o campioană a anticorupției. Justiția nu mai este sub atac, așa cum era acum nu mai departe de două luni, când se alegea conducerea CMS – brusc, descoperim,  prin vocea lui Traian Ungureanu, că avem o … Continuă să citești

În categoria Interviu | 20 comentarii

Biserica şi banii publici – unde ne doare şi unde lovim?

Temă: BOR – rival al statului modern? În ultimele zile am asistat la o întreagă dezbatere pe tema finanţării bisericilor din bani publici. Un grup de 23 de ONG-uri au semnat o scrisoare deschisă adresată Parlamentului României prin care solicitau sistarea finanţării cultelor din banii statului. Las la o parte faptul că scrisoarea pornea de la cifre exagerate, rezultate în urma unor calcule ce se bazau pe informaţii false, ceea ce în final a cam compromis întregul demers. Inexactităţile statistice, însă, nu sunt o noutate în dezbaterea românească. Slăbiciunea demersului celor 23 de ONG-uri este alta – deşi, de principiu, orice discuţie despre cheltuirea banului public este binevenită. Interesul individual al contribuabilului versus interesul public În … Continuă să citești

În categoria Enter | 73 comentarii

Politici de natalitate: despre clasă, rasă si biopolitică

TEMA: Evoluţii demografice Din octombrie 2012 s-a revenit la  procentul de 85% din venituri pentru creşterea copilului. Subiectul poartă o încărcătură emoţională pe care puţine alte măsuri sociale o atrag după sine,  pentru că vizează nişte categorii la care suntem sensibili cu toţii: maternitatea, copilăria, generaţia de mâine. Şi totuşi, chiar dacă sunt  justificate prin recursul la discursuri sentimentale, politicile de natalitate nu ţin deloc de sentiment şi emoţie, ci – aşa cum voi arăta în continuare – de logica exercitării puterii şi mecanisme de control şi regularizare. V-aţi întrebat vreodată de ce se doreşte o stimulare a natalităţii şi de ce natalitatea în creştere e un deziderat? De ce guvernele decid să aloce anual sume … Continuă să citești

În categoria Enter | 32 comentarii

Muncă pe rupte plus sărăcie lucie – câteva consideraţii pe marginea statutului de marginal în România

  TEMA: Privilegiaţi şi marginali Cine sunt marginalii în România post-tranziţiei? E o întrebare pe care ne-o punem prea rar, mult prea rar, preocupaţi îndeobşte de exemplele de succes, de miliardarii din topul celor 300, de cei care reuşesc şi care pot servi ca modele restului. Suntem în mod constant interesaţi de  câştigătorii de la olimpiadele de matematică şi mai puţin de zecile de mii de elevi care beneficiază de servicii de educaţie precară şi de statisticile alarmante privind ratele de analfabetism şi  abandon şcolar. Măsura succesului nostru ca societate pare să fie dată de excepţiile  care ne flatează şi nu de regula care, iată, frustrează. Marginalii din România nu sunt doar victimele excluziunii economice şi sociale, … Continuă să citești

În categoria Enter | 30 comentarii

Între tradiţie şi capitalism sălbatic – fântânile basarabene

Din vremuri străvechi, săpatul fântânilor nu era o îndeletnicire ca oricare alta. O nouă fântâna săpată în adâncuri însemna o sursa de apă în plus, iar apa e o condiţie indispensabilă pentru perpetuarea vieţii. Astăzi, în satele din Republica Moldova, obiceiurile şi stilul de viaţă specific lumii moderne pătrund tot mai adânc, în special din cauza numeroşilor migraţi care lucrează în statele din vestul Europei. În anul 2008, banii trimişi acasă de aceştia au atins echivalentul venitului global la bugetul de stat din aceeaşi perioadă (aproximativ 300 mil. Euro). Datorită  acestor bani, dar şi a standardelor de viaţă cu care moldovenii s-au familiarizat tot muncind în lumea aşa zis “civilizată”,  se înalţă case noi, dotate cu … Continuă să citești

În categoria Enter | 7 comentarii

Imperialism românesc şi schizofrenie identitară în Republica Moldova

TEMA: Republica Moldova: complexul de superioritate al României Cândva, mai demult,  la o discuţie cu un fost Ministru de Externe a României, am avansat teza potrivit căreia, de la obţinerea independenţei de către Republica Moldova (RM), politica României faţă de statul vecin a fost una de imperialism cultural, ceea ce s-a dovedit a fi, în cele din urmă, contraproductiv şi ineficient. Bineînţeles, reacţia a fost una de negare vehementă. Acest tip de refuz este tipic nu doar clasei politice, ci şi aşa numitei elite academice,  mass-media, şamd.  Atitudinea cea mai frecventă, debordând de sinceritate,  pe care o întâmpin atunci când critic politicile culturale[1] ale României în RM este: ”Păi, cum rămâne cu legăturile de sânge, cu … Continuă să citești

În categoria Enter | 62 comentarii

Those Protesting in Romania Today

In a paper already famous – “Time for Outrage” – Stéphane Hessel urges his readers to get outraged, claiming that the basic ground for resistance is outrage. Hessel was often rebuked that outrage is not enough, that collective action meant to bring about change entails more than that. Still, Hessel tells us that it is only when we are outraged with something that we turn assertive, determined and committed. This means, of course, that outrage is a needed ingredient for civic commitment, but is it also sufficient? A survey released last week by Miliţia Spirituală (Spiritual Police) (available here)  shows that 74% of the youth believe that things in Romania are headed the wrong direction, and … Continuă să citești

În categoria English | Comentariile sunt închise pentru Those Protesting in Romania Today

Circul continuă. Pâine mai avem?

Care este rezultatul cel mai evident al referendum-ului din 29 iulie? Un preşedinte câştigător din punct de vedere legal, dar lipsit de legitimitatea populară. În 2004, Traian Băsescu a fost ales cu 5.126.894, iar în 2009 – cu 5270000 voturi. În 2012,  7400000 de români au votat pentru demitere. Orice afirmaţie de-a lui Traian Băsescu de genul « Sunt mai puternic decât niciodată[1] » este fie o fanfaronadă iresponsabilă, fie sindromul ruperii contactului cu realitatea. Legalitatea nu este totuna cu legitimitatea, iar Train Băsescu este azi un preşedinte căruia îi lipseşte legitimitatea în mod clar. Şi totuşi, în toate intervenţiile, Train Băsescu se legitimează prin cei aproape 55% alegători  care nu au  participat la referendum. Dar acest tip … Continuă să citești

În categoria Enter | 39 comentarii