TEMA: Egalitatea şi chipurile ei
Începând cu anii 80, inegalitatea economica s-a accentuat în toata lumea, inclusiv în statele aşa zis dezvoltate. România are și în prezent una dintre cele mai inegale distribuţii a veniturilor din UE, iar anii de creştere economica nu au făcut decât sa adâncească prăpastia dintre bogaţi și săraci. Cu toate acestea, egalitatea nu pare sa fie foarte valorizată de cătreromâni care, conform sondajelor, consideră că libertatea e mai importantă decât egalitatea.
În general, este asumat faptul că între libertate şi egalitate există un conflict inerent, politicile egalizatoare fiind percepute ca inhibând în plan personal creativitatea, originalitatea, iar în plan economic ducând la diminuarea stimulentelor şi adeseori la anihilarea iniţiativei. Concret, în România reproşul adus politicilor de maximizare a egalităţii a fost acela că ele vor inhiba creşterea economică şi că prioritatea trebuie inversată: mai întâi creştere, după aceea redistribuire. Pe de altă parte, unii teoreticieni demonstrează că în societăţile inegale ritmul reducerii sărăciei este mult mai lent decât în cele cu distribuţii echitabile a veniturilor. Care este soluţia?
În numărul de faţă ne propunem să abordăm câteva aspecte referitoare la egalitate şi anume:
- Care este tabloul inegalităţii din România, cum a evoluat ea în ultimii 20 de ani şi care sunt implicaţiile acesteia pentru societate? Este o societate egalitară un mediu fertil dezvoltării individuale, progresului, fericirii şi bunăstării sau din contră?
- Criza actuală a accentuat inegalitatea economica, însă unii teoreticieni susţin că recesiunea este chiar produsul creşterii inegalităţii. Care este relaţia dintre sărăcie, dezvoltare economică, prosperitate și criză?
- Egalitatea este de mai multe tipuri: politică, socială, economică. Adeseori, s-a argumentat că maximizarea unui tip de egalitate duce la diminuarea celorlalte sau, din contra, garantarea unei egalităţi atrage după sine manifestarea alteia. Cum se intercondiţionează aceste egalităţi între ele?
- Care este relaţia dintre libertate şi egalitate? Putem spori egalitatea într-o societate fără a aduce prejudicii grave libertăţii? Poate însă exista libertate pentru toţi în condiţiile unei societăţi profund inegale?
Textele temei:
- De ce nu iubim egalitatea? - de Lucian T. Butaru
- Tu știi cu cine vorbești ? Antropologia (in)egalității / de Dan Ungureanu
- Bogăția, sărăcia și distribuția ei: al celor 1%, de către cei 1% și pentru cei 1% / de Joseph E. Stiglitz
- Ideea de (in)egalitate la români. Observații de ordin istoric / de Florin Abraham
- Pledoarie pentru egalitatea economică / de Victoria Stoiciu
- Muncă, (in)egalitate şi excluziune socială. Din învăţământele unui proiect dedicat femeilor rome / de Vincze Eniko
- Toate ființele sunt egale, însă unele sunt mai inegale decât altele / de Alex. Cistelecan
- Marx despre egalitate. Capitalul pe fast-forward, în șapte momente / de Karl Marx
Pingback: De ce nu iubim egalitatea? | Critic Atac
fiindca vor fi mai multe interventii, va propun, dragi copilasi, cateva problemute:
1. „inegalitatea economica s-a accentuat în toata lumea, inclusiv în statele aşa zis dezvoltate.” o afirmatie de genul asta se cere dovedita cu cifre. pana ce nu apar aceste cifre, afirmatia nu e decat o manipulare urata. iar daca s-a accentuat, s-a accentuat in raport cu ce? cu alte perioade istorice? cu alte regimuri politice? cu alte sisteme economice? iar raportarea la aceasta accentuare foloseste termeni absoluti sau relativi?
2. raportul libertate – egalitate e cam asa, daca privim realitatile din teren:
O societate egalitară poate fi atât liberă cât și ne-liberă
O societate non-egalitară poate fi atât liberă cât și ne-liberă
O societate liberă poate fi atât egalitară, cât și non-egalitară
O societate ne-liberă poate fi doar non-egalitară
Vrei cifre? Sa vedem niste statistici din SUA (tara cu economia cea mai puternica si cu piata cea mai “autoreglementata” din lume) aparute in articolul din iulie 2010 (dupa administratia de dreapta a lui Bush) intitulat “Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema” (“The Middle Class in America Is Radically Shrinking”), articol aparut pe “Yahoo Finance” cu date statistice preluate de pe “Business Insider”:
http://finance.yahoo.com/tech-ticker/the-u.s.-middle-class-is-being-wiped-out-here%27s-the-stats-to-prove-it-520657.html
- 61% dintre americani traiesc de la un salar la altul.
- 83% din capitalul societatilor comerciale din SUA este detinut de 1% din populatie.
- Raportul dintre salariul mediu al managerilor si salariul mediu al angajatilor “de rand” este de pana la 500 la 1.
- 10% dintre americani castiga 50% din venitul total.
- Mai mult de 40 milioane de americani au nevoie de tichete pentru alimente (“food stamps”, asigurate de stat, nu de societati comerciale) pentru a-i ajuta pe oamenii cu venituri mici sa-si cumpere alimente.
- Aproximativ 21% dintre copiii din USA traiesc SUB LIMITA SARACIEI !!!
- 43% dintre americani au contribuit (economisit) cu mai putin de 10.000 dolari pentru pensie.
- In ciuda crizei economice, numarul milionarilor din SUA a crescut cu un “procent enorm” (“whopping percent”) de 16%, ajungand la 7.8 milioane (milionarii reprezinta 2,5% din populatia SUA, care este de 308 milioane).
Aceste date arata ca regulile “jocului” economic si social nu sunt corecte. Cu un alt set de reguli am avea alte rezultate. Discrepanta uriasa dintre cei putini si bogati si cei multi si saraci nu se datoreaza diferentei de valoare dintre aceste categorii ci este un rezultat al regulilor incorecte ale “jocului” economic si social. “Scara valorilor” a fost si ea distorsionata (de cei care doresc mentinerea statu-quo-ului), pentru a justifica aceasta situatie (banul a devenit unitatea de masura a valorii omului). Un singur exemplu: “Bogatia furnizeaza un mecanism important de transmitere a inegalitatilor la generatiile urmatoare. Cam jumatate dintre oamenii cei mai bogati din America au mostenit averea”.
(“Wealth provides an important mechanism in the intergenerational transmission of inequality. Approximately one half of the wealthiest people in America inherited family fortunes”
http://en.wikipedia.org/wiki/Wealth#Sociological_treatments
“Gilbert, Dennis. The American Class Structure in an Age of Growing Inequality . N.p.: Wadsworth Publishing;, 2002″)
Dar nu au mostenit doar averea (ceea ce nu este de condamnat, insa nici nu este meritul lor) ci au mostenit si regulile “jocului” care au favorizat discrepantele economice uriase.
Avem deci doua aspecte importante ale problemei:
1. Regulile “jocului” economic si social nu sunt corecte, mentinind in zona saraciei un procent mare din populatie.
2. Cei care sunt dezavantajati de aceste reguli nu pot sa le schimbe (este evident, nu sunt masochisti), deci sunt condamnati la saracie.
Este un cerc vicios din care cei saraci nu au cum sa iasa.
Avand in vedere ca 61% dintre cetatenii americani traiesc de la un salar la altul, este evident ca trebuie schimbate regulile “jocului” economic si nu trebuie admis ca piata sa decida singura soarta oamenilor.
Mie mi se pare ca structurile sociale in care noi oamenii moderni functionam nu ne permit sa luam in seama conceptul de “egalitate.” Formele noastre de guvernare se bazeaza pe meritocratie administrativa (inteleg ca asta se intampla de pe la chinejii din dinastia Han, si de atunci e cam la baza a tot) iar Meritocratia nu poate convietui cu Egalitatea. De asemenea, meritocratia ca sistem de gandire ne ocupa si pre-ocupa atat de mult pe fiecare din noi personal incat unde sa mai dezvoltam idei despre ‘egalitate?”
“Formele noastre de guvernare se bazeaza pe meritocratie administrativa”
Formele noastre de guvernare se bazeaza pe ignoranta votantilor si pe lacomia de putere a alesilor – restul e vrajeala.
Aplauze pt. Dl. Andreescu!
Ha ha ha, tare, si “ignoranta si lacomia” se bazeaza pe genele si circumstantele fiecaruia, si tot asa, nu? Poate ajungem si la neutrino, si atunci e ca si cum nici n-am purtat discutia deloc
vreti sa “dezbateti” ?! pai voi nu dezbateti niciodata nimic, cred ca deja stie toata lumea ce raspunsuri o sa dati la intrebarile pe care le-ati pus; ca sa existe o “dezbatere” ar trebui sa invitati oameni din mai multe orizonturi ideologice, cu viziuni diverse asupra realitatii etc. ; ori, pe-aici se vad doar reprezentantii unui conformism “de stanga”, conformism care e la fel de comod in mediile universitare occidentale (pe unde se invart cei mai multi dintre voi) cum e conformismul “de dreapta” in mediile intelectuale de la noi
@berenger: de exemplu, in Statele Unite, cresterea veniturilor reale (tinand cont de inflatie) din anii 60 pana in anii 2000:
http://en.wikipedia.org/wiki/File:United_States_Income_Distribution_1967-2003.svg
sau procentul de crestere a veniturilor reale intre 1979 si 2005:
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Income_gains.jpg
Venitul median (al americanului de mijloc) a crescut in mod real cu 20%, in timp ce veniturile celor din top 1% au crescut cu 175%.
pai am o mica nelamurire: autorii de pe c.a. vorbesc ca din anii 80, inegalitatile cresc (sugerand, in viziunea lor asupra istoriei, ca asta se intampla odata cu victoria ”neo-liberalilor), or tu vii si-mi arati ceea ce stiam, ca inegalitatile cresc cam din anii 60 (deci si in timpul victoriei statului asistential, in istoria stangii), dupa ce, in perioada imediat de dupa razboi, putem vorbi de o echilibrare. in fapt, nu faci decat sa-mi confirmi un lucru pe care il stiam: statisticile astea legate de inegalitate pot fi rasucite in orice fel. din cauza asta eu intreb in continuare: de ce stabilim repere cum vrem noi? de ce nu comparam inegalitatile dintr-o tara capitalista dezvoltata cu inegalitatile dintro societate necapitalista, de oriunde si de oricand, de exemplu?
”Venitul median (al americanului de mijloc) a crescut in mod real cu 20%, in timp ce veniturile celor din top 1% au crescut cu 175%.” nu prea inteleg care-i problema, mai exact?
nu e nicio problema, berenger, absolut niciuna: traim bine in cea mai buna dintre lumile posibile. era cat pe-aci sa uit asta asta, dar mi-ai reamintit-o tu.
imi pare rau sa-ti spun dar ironia ta e goala de orice continut. nu traim in cea mai buna din lumile posibile si nici nu vom trai nici noi, nici urmasii nostri, peste milioane de ani in asa ceva. problema e ca nu despre asta vorbeam, ci de faptul ca nu vad nimic in neregula in conditiile in care cei mai defavorizati progreseaza. ca ar putea sa progreseze mai mult e o discutie serioasa, dar nu avem nici o dovada empirica si nici o demonstratie teoretica ce ne poate arata ca, daca veniturile celor mai bogati ar fi crescut cu 50%, de exemplu, nu cu 175, veniturile celor mai defavorizati ar fi crescut cu 100%, de exemplu. in fapt, realitatea empirica a aratat deja ca, in momentul in care distrugi o elita economica a unei tari, intreaga tara se scufunda in saracie. repet, putem interpreta datele pe care le avem la dispozitie cum vrem, dar, de fiecare data, date fiind limitele cunoasterii umane, aceste date sunt doar partiale, echivoce si deschise interpretarii.
” in fapt, realitatea empirica a aratat deja ca, in momentul in care distrugi o elita economica a unei tari, intreaga tara se scufunda in saracie.”
da, e o realitate incontestabila.
dar s-ar putea, la fel de bine (shi tare mi-e teama ca realitatea empirica din tzarile lumii a treia o confirma) ca daca gadili prea mult pe frunte elita economica, sa obtzii exact acelashi rezultat. iar radiografia ultimilor 30 de ani americani arata taman poza asta, penibila. something must have gone terribly wrong with the american dream. iar tu spui: “shi unde e problema?”…
pai da, ai dreptate, nu e nicio problema.
visul american e despre cum poti ajunge mare pornind de la zero. cam ce ar fi gresit aici?
iar cu „neregula”, ma vad nevoit sa disec niste cifre ca sa demantelez niste aberatii ale stangii: statistica spune ca veniturile a 2,5 milioane de americani cresc cu 175% si veniturile a 250 de milioane de americani cresc cu 20%. asta inseamna ca, mergand pe logica stangii, in care economia e joc cu suma 0, ceea ce pierd unii castiga altii (desi teoria e falsa, pentru ca economia nu e joc cu suma 0 – dar nu conteaza, ce vreau sa arat e ca si urmand logica stangii nu rezolvi nimic), pentru fiecare procent pierdut de bogati, membrii clasei de mijloc ar castiga 0,01% (pentru ca memmbrii clasei de mijloc sunt de 100 de ori mai multi), iar daca acea crestere a bogatilor ar ajunge la 0, fiecare membru al clasei de mijloc ar avea o crestere a veniturilor de 1,75%. fabulos de mult! (repet, asta in conditiile distrugerii elitei economice, cu consecintele pe care le-ai asumat si tu)
nu, evident ca nu e nimic rau cu american ream, asha cum e el. nu se poate insa sa nu fi intzeles ca voiam sa spun ca “ceva s-a intamplat cu acest american dream”, shi ca el nu prea mai functzioneaza azi.
ieconomia, desfacushurata in conditzii normale, nu e un joc cu suma 0, asha cum bine spui. dar cand ieconomia imi da voie mie, gutza popescu, sa cumpar o asigurare pe ipoteca lui john smith din california, intrucat ipoteca lui john smith se vinde sub forma de CDO – daca vreau eu sa o cumpar – pana la Londra sau la Paris, jocul de care vorbeam devine un joc cu suma 0. de altfel, mi-ar placea sa vd cum ii explici ca economia nu este un joc de suma 0 lui John Smith, care a trecut printr-o foreclosure shi doarme intr-un cort. iar ca lucrurile sa fie shi mai haioase, Goldman shi inca vreo cateva banci au platit cateva md de parai, e curand, ca sa scape de acuzarea (intemeiata) ca s-au grabit sa faca foreclosures cand inca nu era cazul…
iar cand lui John Smith, care lucreaza pentru general Electric, ii spui ca tre’ sa muneasca mai mult pe aceeashi bani, sau chiar pe bani mai putzin, dar Genereal Electric are profit, shi cand vezi ca Joe Cassano a primit un bonus de 350 mil US$ finca shi-a dus firma (AIG) la faliment, serios, chiar nu itzi pui nishte intrebari???
Nu, evident.
Nu e nicio problema aici. De fapt, care e problema?
PS Capshuna pe cireasha e ca General Electric nu numai ca are profit, dar se afla in pozitzia de evaziune fiscala semi-legala, intrucat shi-au evacuat profitul prin Caraibe. Obama a strambat din nas, a facut cu eshtu la ei, da’ nimic mai mult.
Iar General Electric continua sa ii explica lu John Smith chestia ca e criza shi ca tre’ sa munceasca mai mult pe bani mai putzini. Acum 60 de ani, treaba asta se numea stahanovism shi radea toata lumea vestica de ea. Azi le place. Numai ca nu-i mai spun stahanovism.
despre ce vorbim noi aici? eu vorbesc despre cum stanga denatureaza statisticile si tu vii cu exemple particulare? acum eu ce sa fac? sa te contrazic? nu pot, pentru ca si eu urasc personajele in cauza ca si tine, iar despre relele facute de unele personaje se pot scrie biblioteci intregi. dar noi vorbeam despre altceva, totusi. daca ne oprim la cazuri si apoi, de la ele, extrapolam la intregul sistem, nu facem decat sa generalizam deplasat, dar nu rezolvam nimic
berenger, oricum nu rezolvam nimic. din cate am observat ultima oara cand m-am privit in oglinda, tot ce pot eu sa fac e sa dau din gura pe bloguri, nu sa iau decizii. in rest, mi-a placut ce-am vazut
ai dreptate cu cazurile particulare, shi ma bucur ca nici tzie nu-tzi plac.
problemul era ca noi vorbeam, de fapt, despre detriorarea/stagnarea standardului de viatza al middle-class-ului american, shi despre teribila discrepantza care se ezista intre middle-class shi upper-upper class. ashtia din urma, deshi ai naibii de implicatzi shi de responsabili in dezastrul din jurul lor, parca u par sa se supuna legilor economiei, care zic ca atunci cand e nashpa, e nashpa. la ei e bine, ba chiar prea bine.
la ailalaltzi, legile economiei functzoneaza: e rau.
shi tu zici: care e problema.
no, cat priveshte exemplele particulare… hmm… deci traficul de derivative responsabil de o gaura neagra estimata in 2008 la 15 trilioane de partai… e un caz particular? epidemia de foreclosures care continua din 2008 pana in ziua de azi… e un caz particular? shomajul crescut e un caz particular???
and on the the other hand: da, ar fi firesc tot ce scrie mai sus, numai ca e un fapt de notorietate ca marile firme americane au rezerve de cateva suteva md de dolari, pe care nu le investesc.
iar bancile (alea mari) au shi profit.
shi toate astea… sunt cazuri particulare????
Iar inegalitatea nu creste doar in America. In Europa, luam cea mai bogata si cea mai “socialista” tara din Europa: Norvegia.
din datele publicate de Institut Statistic Norvegian, indexul gini al inegalitatii a crescut de la 0.21 la 0.24 in ultimii douazeci de ani.
http://www.ssb.no/iffor_en/tab-2011-03-11-02-en.html
Pentru comparatie, Germania are 0.27, iar Romania are in 2010 un coeficient de 0.36, cea mai mare inegalitate in venituri din Europa.
Ce facem cu petrolul pe care îl are încă Norvegia? Oare după ce se termină își va mai permite o țară plină de pescari de somon și crescători de reni să mai fie un stat social / socialist? Mă îndoiesc…
Impoirtanta e egalitatea de sanse, restul este utopie. Suna, odata bine: “de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa necesitati”.
M
Dacă citiţi poezia de la coadă la cap, aflaţi cum poate fi dezmorţită lumea: De la fiecare după necesităţi, fiecăruia după posibilităţi.
Problema e că necesitățile sunt infinite și posibilitățile (a se citi resursele) sunt finite.
A naibii dezmorțeală… Se vede clar că habar nu aveți de economie și de cum funcționează piața. Știți doar cum să dați de la centru pâine pe cartelă și cum să faceți un meniu universal zilnic pentru familiile cu maxim 1 copil (de preferabil fără carne).
Pingback: Bogăția, sărăcia și distribuția ei: al celor 1%, de către cei 1% și pentru cei 1% | Critic Atac
Pingback: Pledoarie pentru egalitatea economică | Critic Atac
Da, dincolo de aspectele morale, filosofice sau de alta natura, s-a gandit cineva si la chestiile reci si exacte care pot sa explice cresterea inegalitatilor? De ce se intampla asa din anii 80 incoace? Sunt capitalistii (era sa scriu imperalistii, cu gandul la niste reviste Urzica din anii 50, cu care m-am distrat acum 2-3 ani) tot mai rai si mai nemilosi?
Ce s-a intamplat din anii 80 incoace oare? L-am pierdut pe Iisus (sau pe Marx ar zice altii) din sufletele noastre?
Eu vad si alte cauze: revolutia IT a pus pur si simplu niste unelte mult mai puternice in mana unora. Globalizarea, relocarea rapida a resurselor si cunostiintelor, multiplicarea capitatalului, bursele globale, sistemul global de telecomunicatii, etc, etc etc sunt cam toate legate de noua revolutie tehnologica. Cine a ajuns repede acolo a castigat niste parghii super-puternice fata de cei care nu au ajuns acolo. De aici si diferentele rapide de crestere. E deviza “cine poate, oase roade” ridicata la puterea a doua.
Si nu e chiar atat de nedemocratica toata treaba asta: cati oameni puteau sa beneficieze de astfel de parghii acum 50 de ani? Cati oameni “normali” puteau sa isi vanda munca multiplicata cu 1000? Priviti numai la resursele initiale cu care au plecat la drum multe din marile firme de astazi de IT. Multe au pornit aproape de la zero.
Practic prin vanzarea informatiei un nenea Ion de astazi poate sa faca un gard si sa il vanda simltan catre 100 de vecini care au nevoie de el. Da, nu sunt multi Ioni care sa poata face asta, “clasicul” Ion care isi vinde munca unui singur patron/cumparator/etc o sa creasca mult, mult mai incet. Caci pana la urma pe acolo sunt izvoarele “scalabilitatii” bogatiei: sa poti sa iei bani de la multi prin N motive, sa pui multi sa lucreze pentru tine sau sa vinzi acelasi pachet de munca mai multor oameni simultan (vinzi informatie)
Românii consideră, conform sondajelor, că libertatea este mai importantă decât egalitatea deşi discrepanţa dintre bogaţi si săraci ,provocată de distribuţia inegală a veniturilor din UE, este tot mai mare. Cu toate că politicile egalizatoare sunt văzute ca inhibatori ai individualitaţii, în România reproşul adresat politicienilor acuză inhibarea creşterii economice. Astfel, se doreşte să se creeze două pârghii pentru echilibrul financiar ai agenţilor sociali: creştere si redistribuire.
Care este soluţia pentru combaterea inegalitaţii?
După parerea mea, conform celor spuse lui John Stuart Mill şi Rudolf Steiner în tratatele acestora despre libertate şi în filosofia libertăţii, libertatea nu exclude egalitatea şi nici vice-versa. Ele trebuie văzute ca un tot pentru a le putea înţelege.
Contrar celor spuse în acest articol cred că în România problema centrală este faptul ca accentul nu se pune pe forma libertate-responsabilitate-egalitate, ci pe libertate sau egalitate (aşa cum este prezentat în acest articol).
Matei, Ştefania (2011) , Arta de a Gândi. Blog. [disponibil la: http://www.stefaniamatei.ro/?p=27 accesat la data de 21 decembrie 2011, 18:23:44.