Palestinienii îşi vor continua proiectul de obţinere a recunoaşterii oficiale a statalităţii la reuniunea Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la toamnă. Declaraţia pe care o vor solicita ar confirma existenţa statului palestinian în cadrul frontierelor din 1967, cele de dinaintea războiului israelo-palestinian. E aproape sigur că votul va fi favorabil. Ceea ce nu ştim, deocamdată, e cît anume de favorabil.
Conducerea politică israeliană e conştientă de această stare de lucruri. Trei răspunsuri diferite au intrat în dezbatere. Poziţia dominantă pare a fi cea a prim-ministrului Netanyahu, care propune pur şi simplu ignorarea unei asemenea rezoluţii şi continuarea politicilor actuale ale guvernului israelian. Adunarea Generală a ONU a adoptat de multă vreme rezoluţii nefavorabile Israelului. Netanyahu nu vede de ce aceasta ar fi diferită.
Cîţiva politicieni ai extremei drepte (da, există şi o poziţie mai de dreapta decît cea a lui Netanyahu) susţin că Israelul ar trebui să anexeze oficial, ca represalii, toate teritoriile palestiniene ocupate în prezent, şi să termine orice negocieri cu palestinienii. Unii îşi doresc şi forţarea unui exod al populaţiilor non-evreieşti din acest stat israelian extins.
Fostul prim-ministru Ehud Barak (actualul Ministru al Apărării), a cărui susţinere politică e în prezent aproape nulă, îl atenţionează pe Netanyahu că soluţia sa nu e realistă. Barak susţine că rezoluţia va fi un tsunami pentru Israel, şi că ar fi mai înţelept ca Netanyahu să realizeze un acord cu palestinienii acum, înainte de aprobarea rezoluţiei.
Are Barak dreptate? Va constitui rezoluţia un tsunami pentru Israel? E destul de probabil. Pe de altă parte, e improbabil ca Netanyahu să asculte sfatul lui Barak şi să încerce cu adevărat realizarea unui acord cu palestinienii.
Dar ce se va întîmpla la Adunarea Generală însăşi? Ştim că cele mai multe ţări din America Latină (poate toate) şi o mare parte din cele din Africa şi Asia vor vota rezoluţia. Ştim că Statele Unite vor vota împotriva ei şi vor încerca să îi convingă şi pe alţii. Voturile nesigure sînt cele din Europa. Dacă palestinienii vor reuşi să obţină un număr semnificativ de voturi europene, poziţia lor politică va fi puternic consolidată.
Aşadar, vor vota europenii rezoluţia? Aceasta depinde – parţial – de ceea ce va avea loc în lumea arabă, în următoarele două luni. Francezii au dat deja de înţeles că, dacă nu observă vreun progres semnificativ în negocierile israelo-palestiniene (care nici nu au loc în prezent), ei vor susţine o asemenea rezoluţie. În acest caz, e aproape sigur că guvernele din sudul Europei li se vor alătura. La fel şi ţările nordice. Mai puţin sigure sînt poziţiile Marii Britanii, Germaniei şi Olandei. Dacă acestea vor decide să aprobe rezoluţia, ezitările ţărilor din Europa de Est ar putea fi curmate. În acest mod, rezoluţia ar putea obţine majoritatea voturilor europene.
Trebuie să observăm, ca urmare, evenimentele din lumea arabă. A doua revoltă arabă e încă în plină desfăşurare. Ar fi prematur să prezicem care regimuri vor cădea şi care vor rezista în următoarele două luni. Pe de altă parte, e clar că palestinienii sînt pe cale să lanseze o a treia intifadă. Chiar şi cei mai conservatori palestinieni par să fi abandonat speranţa în negocierea vreunui aranjament cu Israelul. Iar în condiţiile în care populaţiile arabe din aproape toate statele lumii arabe sînt angajate în revolte politice directe împotriva regimurilor la putere, cum ar putea rămîne palestinienii în relativă tăcere? Nu vor tăcea.
Iar dacă nu vor tăcea, ce vor face celelalte regimuri arabe? Toate întîmpină destule dificultăţi, ca să spunem doar atît, cu revoltele din propriile ţări. Decizia de a sprijini activ cea de-a treia intifadă ar fi cea mai simplă decizie, un mic efort pentru recîştigarea controlului asupra propriilor ţări. Care regim ar îndrăzni să nu sprijine a treia intifadă? Egiptul s-a mişcat deja, în mod clar, în această direcţie. Iar Regele Abdullah al Iordaniei a dat de înţeles că şi el ar face-o.
Să ne imaginăm acest curs al evenimentelor: a treia intifadă, urmată de sprijinul activ al lumii arabe, urmată de intransigenţa israeliană. Ce vor face atunci europenii? Le va fi greu să refuze aprobarea rezoluţiei. S-ar putea ajunge la un vot în care doar Israelul, Statele Unite şi cîteva mici ţări se vor opune, cu cîteva abţineri.
Această variantă arată într-adevăr a tsunami. În ultimii ani, principala temere a Israelului a fost “delegitimarea”. Nu ar sedimenta un asemenea vot tocmai procesul delegitimării? Şi nu ar slăbi un asemenea vot şi mai mult poziţia Statelor Unite în lumea arabă, în ansamblul ei? Ce vor face atunci Statele Unite?
Comentariul Nr. 307, 15 Iunie 2011
Traducere de Ovidiu Ţichindeleanu
Cu regret de data asta nu sunt alaturi de concluziile lu Wallerstein ..
Isralelu isi cam poa permite orice . Orezolutie ONU lpar incurca exact cat a fost incurcat Stalin de condamanrea morala ce a urmat atacarii Poloniei … Sipar putyea permite anexarea teritoriilor si expulzarea p[alestinienilor riscand doar oprobiul moral .
Statele musulmane prada convusiilor politice (poa si sub indrumarea specialistilor israeleieni) nu vor putea nimic. Decat o retorica si poa ceva atentate care va “demonstra” tuturor “justetea” si “necesitatea” anexarii teritoriilor. Si chiar daca se vor abtine …. suprtul lor fundamentalist ale “democratiilor” rezulatet din revolutia iasomiei este de natura sa face cam pe multa lume reticenta ….
A , ca poa peste 30 de ani pate se va vorbi de imoralitate? Ei si ? Ce ii pasa unei puteri nucleare de fleacuri precum “moralitatea” ?! Cat resita “moralitatea” in fata bimbei A ?!(numa pana ce face dna Moralitate in dus rece ….)
Cred ca o anexare si expulzare ar avea succes. Cu reversul ca geaba se va mia vobi de traumele milenare ale ….
din nou dl. Wallerstein o da in gard cu predictiile. Nu e nici prima oara, nici ultima. Nu conteaza.Important e ca gaseste lume sa-l creada.
http://www.ynetnews.com/articles/0,7340,L-4088927,00.html
Stiam ca Obama a cerut Israelului sa recunoasca granitele din 1967 (http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/barackobama/8525214/Barack-Obama-Israel-must-recognise-1967-borders.html).
Statul Israel isi datoreaza(la propriu!)existenta Organizatiei Natiunilor Unite si nu istoriei,asa cum invoca in prezent.Caci,ce s-ar intampla daca popoarele europene,de exemplu,ar dori sa se stramute acolo unde au trait strmosii lor?Sa fim seriosi!Daca isi datoreaza existenta Natiunilor Unite,atunci trebuie sa respecte hotararea prin care a fost instituit si care a instituit concomitent si statul Palestina,fixandu-le ambelor state si frontiera(buna,rea,cum o fi!)Statul palestinian n-are,deci,a se infiinta in prezent.El este anterior statului israelian,dar,intrucat a pierdut teritoriul pe care acesta din urma a fost infiintat,n-a vrut sa respecte hotararea ONU.In prezent,se pare ca s-a resemnat asa ca nu are decat sa-si reia atributiile statale,fara sa mai ceara aprobarea nimanui.Daca Israelul opreste(prin forta militara)acest proiect,se pune singur inafara legii(respectiv a actului sau de infiintare)cu toate pericolele inerente(pe termen lung,desigur,ca nici o putere nu este eterna) unei astfel de pozitii.Pozitia statului palestinian este simpla din punct de vedere juridic,este insa de neinteles de ce nu actioneaza cum este simplu,ci doar cum e complicat.Nu este posibil ca,in acelasi timp,sa ceri comunitatii internationale sa-ti faca stat(cand tu ai statul infiintat anterior,sau-hai-cel mai tarziu din 1948) si sa ceri comunitatii internationale sa respecte hotararea din 1948,dar tu sa nu recunosti statul israelian-parte a aceleiasi hotarari!