Doi ani de criză: scurt bilanţ, vagi previziuni

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Sursa: Cursdeguvernare.ro

Jeffrez Franks a anunţat marţi că există semne ale încetinirii creşterii economice, dar că FMI îşi păstrează previziunea unui avans de 1,5% pe anul 2011. La doi ani de când guvernul României a admis că suntem în criză, şi la ieşirea (încă neconfirmată) din recesiune, bilanţul arată că suntem departe de colapsul Greciei, dar si de prosperitatea din 2007-2008.

Produsul Intern Brut a scăzut cu 7,1% în 2009 şi cu încă 1,3 % în 2010, ceea ce înseamnă o diminuare de 8,6% cumulată pe cei doi ani menţionaţi faţă de anul de maxim economic, 2008. Din motive de matematică elementară, va fi, însă nevoie de o creştere de 9,1% pentru a reface nivelul de dinaintea crizei. Ceea ce se va putea întâmpla, chiar şi după cele mai optimiste scenarii, de-abia din 2013.

Bugetul a trecut de la un minus de 5,4%, lăsat moştenire în 2008, la un maxim de 7,4 % din PIB, dacă ar fi să luăm cifra comunicată de Guvern sau 8,3% dacă e să ne bazăm pe datele Eurostat, pentru a reveni la 6,8% din PIB în 2010.

În aceste condiţii, reducerea lui la 4,4% în 2011 şi 3% în 2012 ( atenţie, an electoral !), se anunţă destul de problematică. Mai ales că largi categorii de personal care şi-au văzut tăiate drepturile salariale au câştigat în instanţă şi vor trebui să-şi primească diferenţa de bani, fie ea şi eşalonată pe trei ani, cum a decis Guvernul.

Contul curent s-a ajustat dramatic, din fericire pentru echilibrul financiar al ţării, de la un minus de 11,6% în 2008, la ceva mai mult de 4% în 2009 şi 2010. Urmează să rămână în această zonă pe următorii trei-patru ani. Stimulat de cererea externă, exportul a crescut în ritm susţinut, peste cel al importurilor şi a stat la baza acestei evoluţii.

După ce a scăzut cu aproape 300 de mii faţă de anul 2008, numărul mediu de salariaţi ( conform Anchetei desfăşurate în Gospodăriile Populaţiei, pentru a evita mascarea pieţei negre) a ajuns anul trecut la doar 6,04 milioane, dar a început să-şi revină lent.

Mediul de afaceri va trebui să aştepte cel puţin doi ani pentru a se putea discuta despre revenirea la TVA de 19% şi despre reducerea cotelor de asigurări sociale, majorate sub imperiul necesităţii de către guvernul Boc, în lipsă de alte soluţii pentru asigurarea veniturilor bugetare.

Incapabil să verifice şi să colecteze banii de la persoanele juridice, acesta a recurs la impozitul minim pe profit (eliminat la presiunea mediului de afaceri şi a FMI) şi apoi la cel forfetar, de unde a rezultat creşterea spectaculoasă (de peste zece ori în 2009 faţă de 2008) a numărului de afaceri închise.Un sondaj al Băncii Mondiale ne plasa, la acest capitol, în fruntea altor ţări atinse de criză, precum Ungaria, Lituania, Letonia, Bulgaria sau Turcia.

Costurile ieşirii din recesiune s-au distribuit inechitabil. Indicele Gini, care măsoară inegalitatea distribuţiei veniturilor, a crescut de la 0,32 (în 2008) la 0,36 (în 2010), exact cu cât crescuse în cei zece ani de dinaintea intrării în criză (în 1998 indicele Gini era de 0,28).

Reducerea taxării şi stimularea creării de noi locuri de muncă se vor putea produce numai după apariţia unor intrări suplimentare generate de reluarea creşterii economice, sub presiunea sporită a obligaţiilor sociale ce vor trebui satisfăcute în 2012 pentru a obţine voturile necesare accesului la Putere.

Salariul real, rezultat din ajustarea majorărilor nominale cu inflaţia, a scăzut în ultimii doi ani cu mai bine de cinci procente şi va continua să se reducă uşor în acest an (-0,4%), chiar potrivit estimărilor Comisiei Naţionale de Prognoză.

Integral aici

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole