Lucrarea mea[I] are patru părți: în primul rând, definesc conceptul de ordine locativă și rolul locuirii în economia politică; apoi prezint modul în care literatura de tranzitologie a criticat ordinea locativă din socialismul de stat; în al treilea rând, propun să revizităm cea din urmă în contextul României după trei decenii de capitalism; în final, dar nu în ultimul rând, sugerez să gândim o alternativă la capitalism prin intermediul schimbării ordinii locative. Dar mai întâi să ne uităm la Figura 1 care reflectă sintetic ce a însemnat trecerea de la ordinea mixtă locativă a socialismului de stat la ordinea locativă capitalistă dominată de piață. Conceptul de ordine locativă și rolul constitutiv al locuirii în economia politică … Continuă să citești →

În timp ce Statele Unite sînt cuprinse de febra alegerilor, Olaf Scholz a devenit primul demnitar străin care a vizitat Beijingul şi s-a întîlnit la cel mai înalt nivel cu Xi Jinping după confirmarea acestuia la un nou mandat de conducere. Vizita la Beijing a cancelarului Germaniei semnalează un moment important în această perioadă de tranziţie a sistemului-lume: formarea unui posibil triunghi între Germania (UE), China şi SUA, în care colaborarea cea mai onestă şi reciproc avantajoasă dintre doi îl poate diminua pe al treilea. Desigur, vizita a fost raportată atît mincinos, cît şi cu greşeli în presa occidentală, în special cea britanică şi nord-americană, iar după aceasta în restul sferelor publice occidentalizate care copiază obedient. … Continuă să citești →

Iluminismul nu a propus doar o “raţionalizare” şi o “critică” a autorităţilor şi cunoaşterilor primite la pachet de la vechile regimuri, ci şi orientarea încăpăţînată către un adevăr comun. Contrar sumarelor pe liniuţe promovate de noile autorităţi moderne şi de filosofii eului reificat, nu Adevărul şi Raţiunea, ci orientarea către adevărul comun a fost forţa călăuzitoare a progreselor care constituie partea mai pozitivă a modernităţii. Iar ceea ce concretizează această orientare e o muncă perseverentă, nu o finalitate predefinită. Astăzi, într-o nouă perioadă a acumulării crizelor şi distrugerii, a iluziilor şi degringoladei sociale, mai degrabă decît raţiunea prea uşor înregimentată ori critica ce se pierde în negativ, e necesară munca de reorientare, la mai toate nivelurile: … Continuă să citești →

Așa cum se aștepta toată lumea, alegerile parlamentare din Italia de duminică au fost câștigate de partidul radical și populist de dreapta Fratelli d’Italia (FdI). Condus de Giorgia Meloni încă de la înființarea sa de acum un deceniu, FdI este succesorul direct al Mișcării Sociale Italiene, principala organizație neo-fascistă din Italia postbelică. Sigur că elementele evident fasciste au dispărut din discurs și imagine, dar după cum arată un articol de cercetare tocmai publicat, partidul lui Meloni întrunește toate cele patru caracteristici de bază ale dreptei radicale europene de azi: nativism, autoritarism, populism și euroscepticism. Mai puțin se vorbește, însă, despre caracterul de clasă al acestui partid, așa cum reiese din programul economic pe care-l propune și … Continuă să citești →

La o primă vedere superficială, piesele teatrului bucureștean au două strategii de succes. Fie pot să meargă la succes sigur cu entertainment pentru cupluri burgheze plictisite, fie reiau producții clasice care vorbesc oamenilor inteligent despre psihologie și relații interumane. A doua strategie are un cârlig important și pentru o zonă de proletariat intelectual, care poate să plătească treizeci de lei să vadă o producție bine făcută, care te face să gândești. Psihologia sofisticată poate să apară pe scenă însă cu o constrângere de bază, și anume să evite teme politice și sociale fierbinți. Discuția e individualizată, patologiile sunt tratate ca probleme de familie și nu de societate, iar relațiile mai largi de exploatare pot fi discutate … Continuă să citești →

Forma logică este legată organic de conținutul discursului. De ce este această observație atât de importantă? Motivul acestei observații, persiflant, trimite la o scuză des întâlnită a „intelectualului”: că poate forma a ce a spus/scris nu este inatacabilă, dar ideea, conținutul…. Or logica inferențelor, proprietatea cuvintelor, legarea ideilor, nu sunt niște simple învelișuri, să spunem, metafore ce pot să nu sugereze exact ideea din minte, ci osatura gândirii[1]. Ideile înseși nu există, adică nu există înțelegere, dacă gândirea nu este logică. Osatura logică s-a format, desigur, în procesul relațiilor ființelor vii cu lumea: reacțiile adecvate la mediu (sau accesul la lume sau eficacitatea reflectoare) au oglindit succesiunea fenomenelor, deci au dus la legături neuronale de sesizare … Continuă să citești →

Oare numai ale intelectualilor?, vine rapid întrebarea celor ce nu sunt atenți la detaliile semnelor gramaticale. Ei bine, titlul sugerează o diferențiere: dar în același timp îndeamnă la dezbaterea ei, nu? Ce înseamnă intelectual? A. La prima vedere și așa cum se consideră oficial, inclusiv în descrierile sociologice și economice, intelectualul este cel care obține rezultatele muncii sale nu din/nu în principal din efort fizic ci din desfășurarea competenței intelectuale. Cum în multe activități efortul fizic și cel intelectual se împletesc, oamenii s-au văzut puși în situația de a clasifica, deci de a numi precis, lucruri neconturate. Dacă în antichitate soluția a fost excluderea artistului ce crea și cu efort fizic dintre creatorii respectabili – „imi … Continuă să citești →

I) Cineva a asemănat reclama „Dacă bei etc.” cu poezioara “Dacă te naști, crești, / Dacă crești, iubești/Daca iubești, suferi/ Și  dacă suferi, mori.” Să vedem în ce constă asemănarea.  Reclama este dată într-o formă silogistică (inferențială), dar este o încălcare a logicii și este absurdă.  Cele două premise nu sunt legate și concluzia nu reiese din premise. Să transpunem raționamentul reclamei în ceva și mai evident: „Dacă te arunci de pe acoperișul blocului, mori. Dacă nu te arunci, mori. Atunci de ce să nu te arunci? ”  După cum am văzut, a doua premisă se referă la alt sens al termenului mediu/de legătură (mori): nu la faptul că dacă nu te arunci, nu mori, ci … Continuă să citești →

Pentru că trăim într-o epocă obsedată de prezent, e dificil de observat că anumite tendințe culturale se prezintă ca parte a unor soluții istorice de mai lungă durată. De pildă, astăzi pare că suntem într-un timp în care problemele imperiale europene nu mai sunt importante pentru o societate liberală cum e România. Dar poate ar fi bine să ne întoarcem la criticii anti-fasciști ai epocii pentru a înțelege cum funcționează ideologiile imperiale. Georg Lukács identifica vitalismul, sau filosofia vieții, ca ideologia dominantă a imperialismului german.[1] Lăsând la o parte genealogia conceptuală pe care o face filosoful, vitalismul era important pentru imperialismul german pentru că părea că oferă o soluție la problemele centrale ale societății.[2] Viața, care … Continuă să citești →

Nu repet aici binecunoscuta istorie a feminismului care a trecut prin diverse etape din secolul al XIX-lea încoace, cristalizându-se și în asociere cu, sau disociere de, multiple ideologii : liberale, socialiste, culturaliste, naționaliste. Și a ajuns, din fericire, cel puțin în câteva colțuri ale spațiului societal, la a se auto-defini ca o politică intersecțională, antirasistă și antinaționalistă, iar în mai puține cazuri, și printr-o poziție anticapitalistă. Cea din urmă recunoaște că economia politică capitalistă nu se bazează doar pe exploatarea de clasă (deci nu este doar un regim economic), ci – fiind o anumită ordine socială – se hrănește și din patriarhat-sexism-rasism/naționalism. Din păcate, ea este cea mai slab reprezentată variantă a feminismului, de care ar fi … Continuă să citești →