Forma logică este legată organic de conținutul discursului. De ce este această observație atât de importantă? Motivul acestei observații, persiflant, trimite la o scuză des întâlnită a „intelectualului”: că poate forma a ce a spus/scris nu este inatacabilă, dar ideea, conținutul…. Or logica inferențelor, proprietatea cuvintelor, legarea ideilor, nu sunt niște simple învelișuri, să spunem, metafore ce pot să nu sugereze exact ideea din minte, ci osatura gândirii[1]. Ideile înseși nu există, adică nu există înțelegere, dacă gândirea nu este logică. Osatura logică s-a format, desigur, în procesul relațiilor ființelor vii cu lumea: reacțiile adecvate la mediu (sau accesul la lume sau eficacitatea reflectoare) au oglindit succesiunea fenomenelor, deci au dus la legături neuronale de sesizare … Continuă să citești →

Oare numai ale intelectualilor?, vine rapid întrebarea celor ce nu sunt atenți la detaliile semnelor gramaticale. Ei bine, titlul sugerează o diferențiere: dar în același timp îndeamnă la dezbaterea ei, nu? Ce înseamnă intelectual? A. La prima vedere și așa cum se consideră oficial, inclusiv în descrierile sociologice și economice, intelectualul este cel care obține rezultatele muncii sale nu din/nu în principal din efort fizic ci din desfășurarea competenței intelectuale. Cum în multe activități efortul fizic și cel intelectual se împletesc, oamenii s-au văzut puși în situația de a clasifica, deci de a numi precis, lucruri neconturate. Dacă în antichitate soluția a fost excluderea artistului ce crea și cu efort fizic dintre creatorii respectabili – „imi … Continuă să citești →

I) Cineva a asemănat reclama „Dacă bei etc.” cu poezioara “Dacă te naști, crești, / Dacă crești, iubești/Daca iubești, suferi/ Și  dacă suferi, mori.” Să vedem în ce constă asemănarea.  Reclama este dată într-o formă silogistică (inferențială), dar este o încălcare a logicii și este absurdă.  Cele două premise nu sunt legate și concluzia nu reiese din premise. Să transpunem raționamentul reclamei în ceva și mai evident: „Dacă te arunci de pe acoperișul blocului, mori. Dacă nu te arunci, mori. Atunci de ce să nu te arunci? ”  După cum am văzut, a doua premisă se referă la alt sens al termenului mediu/de legătură (mori): nu la faptul că dacă nu te arunci, nu mori, ci … Continuă să citești →

Ceea ce are loc – și, potrivit logicii interne a capitalismului, se va agrava, în crize care nu mai pot fi ascunse ci doar declarate (drept „cauze conjuncturale” nefaste și „natural/normal generatoare de măsuri neplăcute”, și „nedorite, firește” – așadar, ceea ce are și va ave loc, în logica sistemului capitalist, este ceea ce a fost generat, din aceeași logică, de decenii bune. Fazele capitalismului – iar tipurile de regim politic nu au nimic de a face cu aceste faze care sunt determinate exclusiv de contradicțiile economice structurale – adică a liberei concurențe, a monopolurilor, a monopolurilor de stat și a transnaționalizării, au reflectat concurența intracapitalistă acerbă pentru spații de profit, interne și internaționale. (Regimurile politice … Continuă să citești →

Adică reorganizare, restructurare, mai liber, refacere a existenței unei mulțimi, de aici – fenomene, procese și relații. Iar pentru că fenomenele, procesele, relațiile sunt mereu interdependente într-o funcționare unitară, resetarea privește sistemele. Inclusiv cele social-economice. Deja cu mult înainte de încheierea a aproape un an de pandemie s-a vorbit de resetare. Ba chiar de una mare. Dar noi știm că suntem în stare să judecăm cuvintele, și nu să le luăm de parcă toate ar dezvălui Adevărul. Așadar, despre ce fel de resetare s-a vorbit în discursurile publice aprobate politic? Și oare este nevoie de resetare? Altfel spus, avem nevoie de resetare și cum arată ea potrivit nevoii noastre? Cică nu ne trebuie Unii au spus … Continuă să citești →

Urgența practicii nu permite o imersiune plăcută în istoria gândirii despre dreptul la opoziție. A. Prima problemă ce trebuie neapărat clarificată este criteriul în funcție de care se stabilește dreptul sau interdicția la opoziție. După cum se știe, deși opoziții sociale au tot fost, ideea dreptului la opoziție este numai modernă. Ea a apărut ca argument al tinerei burghezii engleze în lupta împotriva puterii feudale (Locke, 1689). Peste 100 de ani a fost și pusă în constituții, dar apoi, odată cu victoria capitalismului – sistemul burgheziei în alianță cu toți cei care aveau nevoie de continuarea relațiilor de dominație-supunere – acest drept a fost învăluit într-o tăcere asurzitoare de către toate celelalte drepturi care stipulau stăpânirea … Continuă să citești →

Cine sunt eroii? Dar mai întâi ce înseamnă eroism? Mitologia greacă ne ajută. Eroii au fost cei care făceau isprăvi extraordinare, ceva ce alți oameni nu reușeau. De aceea, uneori eroii erau socotiți semi-zei. Sigur că pentru a da această probă a regnului uman de a forța limite și de a sări cu succes ștachete ridicate din ce în ce mai sus de el, eroii aveau și trăsături de caracter excepționale, dar aici nu acest aspect ne interesează. De altfel, trăsăturile de caracter sunt vizibile numai în faptele (și vorbele) omului, așa că, încă o dată, eroismul este o stare în care se face ceea ce alți oameni nu reușesc, mult mai mult decât este în … Continuă să citești →

Pandemia a arătat, o dată mai mult, că până și fenomenele aparent neutre și dincolo de orice socoteli circumstanțiale – cum e logica, manifestare a raționalității umane ce, nu-i așa? e lucrul cel mai bine împărțit în lume (ne amintim de Descartes) – depind de perspectiva din care sunt emise propozițiile. Nu e de mirare, ar spune un constructivist urmaș al lui Kant, din moment ce toate cunoștințele noastre sunt idei construite de noi în minte, evident reflectând și  indiferent că ele reflectă și trebuie să reflecte realitatea dacă vor să fie luate în seamă în procesul social de cunoaștere. Bine, continuă logicianul marcat de stupoare, dar aici nu e vorba de conținutul ideilor, mereu contextual, … Continuă să citești →

Iată că s-au încheiat 29 de ani de „democrație”. Să nu mai amintim că acest termen a subînțeles pentru inițiații de atunci „capitalismul” – în care puteau, în sfârșit, să aibă pe față cât mai mult și astfel, o putere care nu mai putea fi atinsă prin încercări ale „vulgului” de a face, într-adevăr, democrație. Lui i s-a spus doar că democrația înseamnă/aduce inerent bunăstare, că el trebuie, firește, să mai rabde puțin, dar că „acum merită” și, în orice caz, va urma binele (dacă nu altfel, prin plecarea la muncă acolo unde câinii se plimbă cu covrigi în coadă). (Și au plecat mulți, deoarece chiar ar fi murit de foame în țară, și au învățat … Continuă să citești →