Un cadou sinistru de 8 Martie: monopolul masculin al asistenţei sociale

TEMA: Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică

În ordinea lumii femeile sunt cele care ofera grijă, printre altele prestând asistenţa socială, cea pe care, în aceeaşi ordine a lumii, tot ele sunt primele nevoite să o primească: sunt mai sărace, mai expuse violenţei, mai dependente, mai bolnave. Femeile dau şi primesc grijă, dar hotărârea şi responsabilitatea nu le aparţin.

Asistăm acum stupefiaţi la naşterea unui sistem de “filantropie a statului” scos cu forcepsul din minţile celor care ne conduc. Deloc întâmplător bărbaţi (90% dintre liderii politici)! Bărbaţi care decid că numai bărbaţii vor hotărâ unde se duc fondurile asistenţei sociale. Mai rău de atât nu se poate.

Predarea asistenţei sociale în braţele popimii, indiferent de cultul religios, este abuzivă, şi dacă la mijloc nu ar fi interesul politic, ar fi şi fără sens.

Categoric, miza este una electorală – pentru partid, şi una banoasă – pentru culte. Nu mai merge activistul partidului cu găleata, tricoul, umbreluţele şi gumarii portocalii în toate satele şi comunele, ci, împreună cu nelipsita colivă şi colacii de sâmbătă-duminică, preotul le va împărţi direct nevoiaşilor. Întrezărirea viitorului prin fumul de tămâie în nuanţă portocalie este de-a dreptul suprarealistă, dacă n’ar fi damful de pucioasă emanat de cădelniţa milei de partid şi de stat. Aşadar, când la poarta bisericii găseşti un kg de zahăr, unul de mălai, îţi faci semnul crucii, zici bogdaproste şi începi să crezi…

E o mişcare de marketing, deopotrivă politic şi religios, e o luptă pentru capitalul simbolic, o făcătură la fel ca oricare alta. Oare e la fel, sau mai gravă decât multe altele?

Pornesc de la ideea că femeile sunt în general mai afectate de diversele tipuri de excluziune socială, şi încerc să înţeleg cum vor reuşi cultele prin “programe caritabile” care acordă “sprijin material, psihologic şi spiritual sau, după caz, financiar persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităţilor afectate de sărăcie” să răspundă nevoilor specifice femeilor. Să o luăm pe rând.

Campania natională pentru conştientizarea cancerului de col uterin şi vaccinarea împotriva virusului HPV a fost un dezastru atât în 2008, cât şi în 2009, şi datorită dezinformării generale şi anatemei puse de clerici procedurii. Care a fost reacţia institutiilor religioase? La unison şi vehement au spus că e greşit, otrăvitor şi abstinenţa te salvează. Afirmaţii izvorâte din ignoranţă şi/sau neprofesionalism. Medicina preventivă şi educaţia sexuală nu contravin, decât în capul necunoscătorilor, dogmelor religioase. În loc să susţină mesajul medicilor şi al specialiştilor, dimpotrivă, au împiedicat informarea corectă apelând la superstiţii şi canoane inumane sau rigide.

În Romania sunt 30.000 de adolescente devenite mame numai în 2010. Nevoile acestor tinere, foarte tinere femei, sunt concrete, reale, ţin de situaţia financiară, de imposibilitatea muncii, de dependenţa lor totală de membri familiei. Nemaivorbind de abandonul scolar!

În ce masură sfaturile privind încetarea vieţii sexuale pot fi folositoare? Nicicum. Iar pentru alt gen de sfaturi, membri cultelor nu au libertatea necesară.

Despre femeile care trec printr-un avort nici nu pot gândi ce spun preoţii! Fără excepţie cultele religioase nu acceptă formele de contracepţie, nici o relaţie în afara căsătoriei, şi cu siguranţă nici o întrerupere de sarcină. Doar dezicându-se de propriile principii s-ar putea dedica unor asemenea programe. Este o contradicţie în fapt de nedepăşit. Deci, nu vor face nimic. Cel mult vor răspândi milioane de fluturaşi scrişi cu semnul egal între avort şi crimă.

Numai anul trecut în România 1.200.000 de femei au fost victimele violenţei domestice. Nu ştiu vreun preot să fi stat martor într-un proces împotriva infractorilor bărbaţi: taţi, fraţi, soţi, fii. Aaa, îi leagă jurământul… Ironia sorţii, ultimul adăpost pentru aceste femei tocmai a fost desfiinţat. Nu au mai fost bani. Dar, de acum, nu-i aşa, o mamă bătută de soţul ei se poate refugia la mănăstire. Ei! cu tot cu copii. Si ce va face? Va picta icoane, va ţese covoare, ce fac femeile de obicei…

Numai anul trecut în România peste 10.000 de femei au fost victimele violului. Peste tot în lume canoanele religioase sunt confuze în privinţa acestui flagel. Bărbatul nu poate fi direct vinovat, doar e ispitit, nu-i aşa?! Şi în acest caz, aş îndrăzni să vorbesc chiar de complicitate între legislatori şi clerici: o tăcere suspectă înconjoară povestea.

Marginalii societăţii, excluşii (şomerii, săracii, romii, femeile, persoanele cu handicap etc.), nu sunt şi marginalii bisericii (prostituatele, posedaţii de diavol, mincinoşii, criminalii etc.). Şi care este competenţa, cum poţi să judeci şi să te implici pentru cei de care nu vrei să ştii că există: dependenţii de droguri, de tutun, de alcool? Dacă ştiau angajaţii bisericii să rezolve asemenea probleme sociale o faceau de mult – au infrastructura, au credincioşii, au filantropii lor. Lor le lipseşte însă total interesul. Nu au nevoie de bani pentru a se ocupa de asemenea probleme, ci pentru propriile ţeluri meschine. Corupţia clerului bisericesc e similară tagmei politicii, scutită însă de oprobiul cetăţeanului faţă de funcţionarul public.

Rolul bisericii, de orice confesiune, este de a ajuta comunitatea, de a fi liantul între persoane, de a încuraja înţelegerea reciprocă şi valorizarea vieţii drepte. Numai că ceea ce înseamnă “viaţa dreaptă” pentru biserică nu este totuna cu viaţa dreaptă din societatea noastră laică, aşa cum este ea. Am decis de sute de ani separaţia dintre puterea statului si autoritatea religioasă. Curios, deodată, ni se spune ca statul se milostiveşte de cei sărmani, iar preoţii îşi fac datoria conform contractului. Asistenţa socială e un drept garantat de stat, nu ţine de bunăvoinţa conducătorilor, şi nici nu se poate confunda cu filantropia, care-şi păstrează valoarea în mâna bisericii.

Gestionarea “programelor social-filantropice” pentru tinerele fete si femei, aflate în cele mai dramatice situaţii din viaţa lor, nu poate fi lăsată pe mâna celor ce hotărăsc după alte principii decât ale statului de drept.

In realitate, problemele se agravează tocmai pentru ca statul NU mai finanţează sistemul de asistenţă socială. Vrea să scape de el. Dar noi nu-i putem pune cruce. Trebuie să-l mântuim de manipularea politică şi de osânza clericală. Cum? Strigând din toate puterile ca o asemenea lege nu poate să existe într-un stat de drept. Ca într-o democraţie nu poate fi ajutat cel mai slab cerându-i-se preţul sufletului. Asistenţa socială este un drept, nu un privilegiu.

Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România

green sea turtle
groupon atlanta
city of grand prairie
405 freeway closure
pimsleur approach review

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.