Practica anticoruptiei si solidaritatea cu probe

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Text primit la redactie. Este semnat de Sorin Dumitrascu care activeaza in cadrul Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSAPN, afiliat la Cartel Alfa).

Anticoruptia se practica nu se pune in scena

Justitia va trebui sa-si faca datoria indiferent de ce opinii vom fi avut fiecare despre politizarea actului de justitie ori a actiunilor anticoruptie. Sau, daca vreti, a masurilor de integritate. Putina decenta in declaratii nu strica, nici de-o parte nici de alta – oricare ar fi partile, dupa cum nu e de uitat nici faptul ca si acest caz ca si altele asemenea sunt judecate in presa mai abitir decat in fata instantei.

Sindicatele vor pierde la nivelul perceptiei publice si asta echivaleaza mai mult decat o sentinta. Sindicatele nu Marius Petcu.

Marius Petcu, presedintele CNSLR Fratia, a fost audiat si retinut pentru luare de mita, i-a fost perchezitionata locuinta si Agentia de Integriate ii verifica averea. Marius Petcu este aparent cel mai bogat lider de sindicat si este acuzat ca ar fi primit mita in schimbul unor interventii ce ar fi dus la acordarea unei lucrari de investitii unui om de afaceri, care dealtfel l-a si denuntat. Cam acestea ar fi faptele, asa cum le cunoastem.

Coruptie la momentul potrivit, declaratii in contratimp

Surprinde momentul interventiei si nu putem decat sa facem speculatii, daca ne va fi fiind de veun folos, in ceea ce priveste potentialul interes politic. Infractiunea este una in forma continuata si bine acoperita informativ, conform mass media si surselor judiciare, semne de intrebare in ceea ce priveste momentul interventiei ar fi deci. Flagrantul putea fi organizat si cu prilejul precedentelor plati, s-a intamplat acum intr-o situatie sensibila pentru familia prezidentiala. Cu siguranta,asa este dar este greu de crezut ca o aparare care sa puna in discutie presupuse motive politice ale arestarii ar fi una eficienta. Posibila da, eficienta nu. Nu in acest caz cel putin.

Surprind si declaratiile unor sindicalisti. Vasile Marica – nu e chiar o surpriza, si dansul acuzat de-un fost coleg de acte coruptie, crede ca Marius Petcu a fost, cum altfel, prost ca a fost prins si se mironoseste intr-o explicatie incurcata despre cum si-a pierdut dansul increderea. Sa nu uitam ca Vasile Marica a ‘negociat’ la Finante anul trecut, si rezultatul a fost ca aproape ca si-a dat demisia, dar a ramas in functie. Bogdan Hossu a declarat, si sper ca este doar o decupare nefericita a contexului, ca ”ce s-a întâmplat cu Marius Petcu este în spiritul campaniei antisindicale, singura structură care se opune astăzi reformelor aberante”. Adevarat, sindicatele au reprezentat singura reactie sociala consistenta in fata masurilor antisociale ale unei Guvernari care mai mult a dictat decat a guvernat.

Solidaritate, dar cu probe

Domnul Hossu are dreptate. Avem de-a face cu o campanie antisindicala sustinuta. In momentul in care sindicatele s-au opus masurilor guvernamentale au devenit inamicul si nu trebuie sa mire nicio incercare de a le incapacita. Un adversar care ar fi trebuit sa fie unul redutabil daca n-ar fi trebuit sa reactioneze in contextul anului de gratie 2011 trebuia tratat ca atare. Recesiune economica, criza si masuri de austeritate. Activism social declarativ si nici atat, lideri de sindicat contestati si un Guvern prea putin dispus la dialog. Imaginea unui conflict social si a unei crize de sistem profunde.

Putem insa pune “ceea ce i se intampla lui Marius Petcu” in aceeasi fraza cu lupta sindicala? Putem discuta de solidaritate in fata unei proceduri judiciare si in lipsa unor probe care sa dovedeasca un abuz? Raspunsul nu e simplu si reactiile liderilor de sindicat trebuie sa aiba in vedere acest aspect. Spun asta in cunostinta de cauza si din perspectiva celui care mai ieri se afla pe lista ANI cu bogatii sindicatelor… din greseala. Raul mediatic s-a produs nimeni si nu se va mai stradui nimeni sa-l indrepte, dar tehnic eroarea ANI a fost constatata.

Anticoruptie programata, diversiune garantata

E drept ca, pana la un punct, acest schimb de ‘politeturi’ Guvern – Sindicate face parte din ceea ce s-ar numi regulile jocului. Ce se intampla insa cand se depaseste limita si – mai important – cine controleaza excesele de putere ale Guvernului? Guvernul poate si va abuza de mecanismele pe care le are la indemana, dar sperie asta pe cineva care se stie absolut nevinovat? Poate ca da – exista mecanisme nelegitime de presiune si in democratie. Poate ca nu, traim totusi intr-un stat de drept social. Intr-o tara insa in care semnele dictatului impestriteaza obrazul dialogului social, raspunsul nu e deloc simplu.

In plus nu trebuie uitat, si e important, ca anticoruptia a fost uitata pana cand a trebuit sa redevina un suport electoral. Puterea a fost castigata pe un mesaj de integritate si semne sunt ca aceasta va fi tema viitoarei campanii electorale. In nici un caz bunastarea sau progresul social. In aceast context social si dupa o astfel de guvernare n-ar fi decat o gluma trista si ar trimite la plimbare orice incercari de a obtine votul populatiei.

Devine anticoruptia doar o diversiune electorala? De vazut, dar semne sunt si nu pot fi negate influentele politice, desi nu putem evident sa constatam disparitia pe veci a coruptilor si coruptiei.

Ce urmeaza?

Asaltul asupra statului social va continua, Presedintele insusi l-a declarat neviabil desi criza si recesiunea sunt produsele unei abordari neo-liberale si a dereglementarii pe care o propovaduieste in schimbul unei cat se poate de incerte prosperitatati. Nu e o intamplare ca acest proces anti-stat social a inceput si nici implicarea FMI ca mentor al ‘reformei’ nu este deloc intamplatoare. Din pacate rezultatele se vor vedea peste cativa ani si Marius Petcu sau alte borne de imagine in renuntarea la oameni ca politica guvernamentala vor fi demult uitate.

Va muri insa sindicalismul?! Cel mai probabil se va reinventa. Noul Cod al Muncii va face sindicatele necesare pentru ca salariatul care se va gasi fara aparare in fata unui angajator va intelege mai clar si cu mai putine interferente nevoia de sindicalizare si de aparare a drepturilor. Din pacate dintr-un punct de vedere, din fericire din celalalt.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole