Chestiunea partidului Stânga şi, mai precis, a ideii comuniste în dezbatere la Berlin

Stânga nu moare! Cel puțin nu la Berlin și nu acum, la început de vară, când are loc congresul Marx is muss şi în acelaşi timp Zilele Cărţii de Stânga (o manifestare culturală şi politică de stânga în care editurile de stânga îşi prezintă cărţile editate peste an, propunând în acelaşi timp seminarii şi dezbateri pe teme politice, sociale, economice actuale), precum şi dezbaterea organizată de Fundaţia Rosa Luxemburg „Mai este comunismul actual?”. În perioada 2-5iulie, când berlinezii s-au bucurat de un sfârșit de săptămână prelungit şi însorit, început încă de joi când s-a sărbătorit Înălțarea la cer, stângiștii au sărbătorit altfel sărbătoarea creștină, altfel intrarea în vară.

Congresul Marx is muss (1) s-a desfăşurat sub motto-ul „Idei pentru a schimba lumea“.şi a fost organizat de Marx21 – o reţea pentru socialismul internaţional, după cum se autointitulează acest grup politic înfiinţat în 2007. Grupul se defineşte ca parte a unei Noi Stângi („Die Linke” – Stânga) şi a mişcării globale critice: „Vrem ca prin ideile noastre şi acţiunile noastre să contribuim la întărirea partidului Stângii şi astfel la construirea unei alternative politice la capitalismului descătuşat şi la partidele neoliberale etablate.” Grupul, care editează şi un magazin cu acelaşi nume, este criticat de unele voci de stânga ca fiind troţkist, în sensul propagării unei revoluţii socialiste permanente şi internaţionale şi al „entrismului”, adică în sensul unei colaborări deschise sau conspirative în partide şi organizaţii pentru atragerea de noi membri sau pentru răspândirea propriei ideologii. La aceste critici, fostul preşedinte al partidului Stânga, Oskar Lafontaine a răspuns că, în acest sens, el nu este mai puţin troţkist decât Jürgen Möllenmans sau Eriche Mendes din cadrul FDP (Freie Demokratische Partei – Partidul democratic liberal) sau decât alţii din orice alte partide.

În prima zi de congres organizatorii au oferit o serie de seminarii în care participanţii s-au confruntat cu texte alese din tradiţia marxistă şi împărţite în cinci câmpuri tematice: teoria crizei, teoria statului, teoria claselor, relaţia dintre feminism şi marxism, precum şi teoria revoluţiei permanente. Pentru celelalte trei zile de congres au fost organizate în total 50 de manifestări în care au fost supuse discuţiei teme precum revoluţia din Egipt, proliferarea populismului în Europa, aportul Rosei Luxemburg la marxism, marxism şi relaţiile de gen, blocul de est între mit şi realitate, imperialism şi antiimperialism în secolul 21, mişcarea clasei muncitoare în secolul 21, perspective pentru mişcarea ecologistă, punct fierbinte: orientul mijlociu, lupta împotriva dreptei, perspective de rezistenţă în universităţi, precum şi teme mai domestice cum ar fi: ce fel de program are nevoie partidul Stângii. Fostul preşedinte al partidului Stânga (2007 – 2010) şi fost preşedinte al SPD (Sozialistische Partei Deutschland, 1995 – 1999), Oskar Lafontaine a ţinut o cuvântare în care a atenţionat asupra falsificării istoriei prin aceea că în Germania comunismul este asociat cu Zidul Berlinului, cu sârma ghimpată, cu Stalin şi Mao şi a arătat că în alte ţări comunismul beneficiază de o semantică mai generoasă şi mai conformă cu realitatea istorică, bunăoară în Spania comunismul este asociat războiului civil, în Italia cu lupta partizanilor, în Spania cu Rezistenţa. Lafontaine a mai deplâns faptul că în şcoli nu se vorbeşte mai deloc despre rezistenţa comuniştilor împotriva nazismului, învăţându-se că rezistenţa în Germania a fost 20 Iulie (atentatul de asasinare asupra lui Hitler din 20 iulie 1944 pregătit de generali din cadrul Abwehr – serviciul militar de informaţie 1921 – 1944), eludându-se importanţa clasei muncitoare în mişcarea de rezistenţă. Pentru Lafontaine, Partidul Stânga este o mişcare de înnoire a democraţiei: „Stânga înţelege prin democraţie o ordine socială, în care interesele majorităţii se impun. (…) Ea [democraţia] se defineşte din perspectiva rezultatului şi nu a formalului.” În privinţa programului partidului, Lafontaine a spus că acesta trebuie să fie anticapitalist, adică să propună o ordine economică care să nu se resemneze cu faptul că omul se îmbogăţeşte prin aceea că alţii lucrează pentru el. Valoarea centrală a sistemului capitalist fiind proprietatea, Lafontaine propune înlocuirea acestui concept cu „munca proprie” (Selbsterarbeitete). El consideră chestiunea proprietăţii ca fiind vitală pentru programul partidului: dacă proprietatea este produsă prin muncă, se pune întrebarea ce este munca; dacă pentru Marx munca este un metabolism cu natura şi dacă, în conformitate cu tradiţia liberală clasică, bogăţia ia naştere prin muncă, ar rezulta că bogăţia se iveşte din natură spune Lafontaine; de aceea, el propune o întoarcere la critica formulată de Marx în programul de la Gotha (2). O interesantă contribuţie a avut filosoful ungur G.M. Tamás despre experienţa socialismului real din ţările Europei de răsărit (3). El a evidenţiat caracterul egalitarist şi plebeist al partidului tribun şi a propus pentru dezbatere chestiunea egalităţii şi a diferenţei în ideea comunistă, propunere care nu a fost, din păcate, dezbătută, fiecare intervenţie din public dovedindu-se a fi o bună ocazie de a-şi declina public propria percepţie asupra ideii comuniste şi asupra cum a fost aceasta practicată în Republica Democrată Germană sau în ţările Europei răsăritene.

Dezbaterea organizată de Fundaţia Rosa Luxemburg care s-a desfăşurat sub interogaţia „Mai este comunismul actual?” şi la care au fost invitaţi să participe în faţa unui public foarte numeros filosoful Slavoj Žižek (prezentat ca filosof al culturii), scriitorul şi redactorul şef al Spex (magazin de cultură pop), Dietmar Dath, preşedinta fracţiunii Die Linke (Stânga) din landul german Hessen, Janine Wissler şi Alex Callinicos, autorul cărţii Ideile revoluţionare ale lui Karl Marx.

Dacă Ditmar Dath a avut un discurs de stânga polemic cu forţele de dreapta din Germania, Callinicos a definit comunismul ca un proces real istoric prin care capitalismul este desfiinţat. Acesta consideră ca secolul 21 este la fel de revoluţionar (amintind de recentele revoluţii din lumea arabă) ca şi secolul 20 şi că noua emergenţă a clasei muncitoare (vezi protestele de mare amploare din Grecia şi Spania) este o luptă politică colectivă.

Preşedinta fracţiunii Stânga din landul german Hessen a avut un discurs uşor propagandistic centrat pe dualitatea săracie-bogăţie. Ea arătat că şi în Germania diferenţa dintre cei bogaţi şi cei săraci a atins proporţii foarte mari, că între speranţa de viaţă a celor săraci şi speranţa de viaţă a celor bogaţi în Germania este o diferenţă de 30 de ani, că unul din şase copii din germania se naşte în condiţii de sărăcie. De asemnea, ea a insinuat, ca şi Lafontaine de altfel, că partidul Stângii ar fi partidul care ar exprima interesele majorităţii în societatea germană, referindu-se la un studiu realizat de organizaţia Bertelsmann, conform căruia 90 % din cei intervievaţi nu cred că capitalismul ar putea rezolva problemele urgente sociale şi ecologice şi că trei sferturi dintre germanii de est şi jumătate din cei din vest consideră socialismul drept o idee bună. Wissler a criticat însă SPD, şi implicit ideea socialistă a acestei partid, că, de câte ori a fost confruntat cu o decizie care aducea în discuţie capitalismul, acesta s-a decis întotdeauna pentru susţinerea capitalismului. Ea s-a mai referit şi la construcţia unui socialism de la bază (Sozialismus von unten), preluând un concept bine-cunoscut al Rosei Luxemburg şi a accentuat importanţa regândirii şi democratizării întregii economiei, nu numai a politicului. Atâta vreme cât proprietatea privată rămâne un sacrileg, a afirmat Janine Wissler, nu se va putea schimba nimic, insistând asupra unei democratizări radicale a tuturor sectoarelor vieţii şi asupra faptului că democraţia nu şi-a atins încă culmile sale posibile prin sistemul electoral la fiecare patru sau cinci ani.

Slavoj Žižek a început prin a afirma că neoliberalismul nu este o realitate, ci o ideologie. El crede că situaţia politică şi socială contemporană ar putea fi concentrată în cuvintele pe care le-a folosit Stalin referindu-se la bomba atomică: „Ea nu este pentru cei slabi de înger.“ Mai departe, filosoful sloven s-a referit la comunism „nu ca la o descriere a unei soluţii ci la o descriere a unei probleme: diferitele probleme ale unei structuri în toate dimensiunile sale, problemele structurii naturale ca substanţă a vieţii, problemele structurii biogenetice, problemele structurii culturale (drepturile de proprietate intelectuală) şi problemele directe ale structurii ca spaţiu universal pentru omenire, din care nimeni nu trebuie exclus“.

Din fericire, spectrul de stânga în Germania este foarte larg şi există voci care critică viziunea universalistă a lui Slavoj Žižek, precum şi cea a lui Alain Badiou, ca fiind o idee masculină, propunând în schimb o viziune a marxismului ca o practică critică necesară (4). Această critică a fost lansată în urmă cu un an, în 2010, când cei doi au fost invitaţi pe scena teatrului Volksbühne din Berlin în cadrul conferinţei „Ideea comunismului” (de altfel, la această conferinţă au fost invitaţi 17 referenţi, dintre care o singură persoană era femeie) şi au vorbit despre ideea comunistă ca o idee universală. Aceste voci de stânga, care critică universalismul în înţelegerea şi interpretarea comunismului se bazează pe faptul că chiar Marx şi Engels au formulat o critică socialiştilor utopici în Manifestul Comunist, când scriau că „aceştia [utopiştii socialişti] ar apela mereu la întreaga societate fără diferenţă, chiar de preferinţă la clasele conducătoare”. De asemenea ei se mai bazează pe una din cele mai importante critici aduse de Marx în Programul de la Gotha, despre care am amintit deja într-o notă de subsol şi care nu trebuie uitată de nici o persoană care se revendică de la ideea comunistă, şi anume critica adusă universalismului. În acest program Marx caracteriza comunismul nu prin egalitate ci prin diferenţele de capacităţi şi de nevoi între indivizi: „De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi”.

Constat că o dezbatere atât a ideii comuniste cât şi a ideii democratice, ca sisteme politice, aduce în prim-plan o preocupare mai veche pentru principiile moderne de libertate şi egalitate, care însă nu pot fi echilibrate într-un mod benefic decât prin acceptarea şi evidenţierea simultană a unui alt principiu, şi anume acela al diferenţei, al inegalităţii structurale a indivizilor în societate (înţeles nu în dialectica stăpân-sclav a lui Hegel şi poate nici în dialectica propusă de Tzvetan Todorov de agent –pacient prin care, totuşi, se pot gândi relaţii de complementaritate, ci poate în dialectica lui Marx de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi, care permite nuanţarea prin accentul pus pe individualitatea „fiecăruia” şi care în fond nu este decât o aparentă dialectică), rămânând mereu în sarcina dezbaterii publice identificarea şi numirea capacităţilor şi nevoilor fiecăruia, căci pe acestea trebuie să le vizualizăm ca aflându-se într-o continuă schimbare, într-un proces continuu al devenirii şi deci mereu supuse negocierii. De asemenea, rămâne deschisă dezbaterii ce fel de economie, pentru că aşa cum s-a menţionat de mai multe ori în cadrul acestui congres există sisteme politice comuniste (bunăoară China) cu un puternic sistem capitalist al economiei de piaţă. În acest sens, mi se pare propunerea lui Tamás de a gândi politicul împreună cu economicul, de a nu le despărţi în travaliul conceptualizării şi al practicii, deosebit de importantă pentru organizarea într-o societate extrem de dinamică.


1. Joc de cuvinte intraductibil, Marx is muss, permite o dublă lectură: marxismus (germanul pentru marxism) şi faptul că Marx este (englezescul „is“) o necesitate („muss“ – „müssen“, a trebui).

2. Programul de la Gotha a constat într-o fuziune între partidul muncitoresc social-democratic (Sozialdemokratische Arbeiterpartei-SDAP) şi Uniunea muncitorească generală germană (Allgemeine Deutschen Arbeiterverein- ADAV) la congresul de la Gotha desfăşurtat între 22 -27 Mai 1875. În cadrul acestei înţelegeri s-a propus realizarea statului liber, a societăţii socialiste, renunţarea la sistemul salarial, îndepărtarea tuturor inegalităţilor sociale şi politice, precum şi eliminarea exploatării în societate. Marx a criticat vehement acest program ca fiind un compromis în favoarea poziţiei reformiste a ADAV care ar fi deturnat sensul unor chestiuni de bază, aşa cum fuseseră ele formulate în Manifestul Partidului Comunist. Aceste puncte sunt: originea bogăţiei sociale, distribuirea legitimă a acesteia, sistemul salarial rigid, necesitatea internaţionalismului în mişcarea muncitorească, poziţia clasei muncitoare în raport cu alte clase, sistemul de învăţământ, etc. Amănunte vezi şi pe http://www.marxists.org/romana/m-e/1875/gotha/index.htm, accesat pe data de 5.06.2011.

3. Nu voi insista aici pe contribuţia filosofului ungur G.M. Tamás, întrucât vederile sale sunt conţinute în paginile Critic Atac mult mai amplu decât aş putea face-o eu în acest articol rezumând ceea ce a prezentat auditoriului german.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.