Retorica orwelliană a statului asistenţial

 TEMA: Statul social în faţa crizei

De câţiva ani încoace, în România ideea de stat se afla sub atacul permanent al guvernării de dreapta şi al ideologilor neoliberale. Ceea ce ar trebui sa fie pur şi simplu o tentativă de eficientizare a aparatului birocratic statal şi o optimizare a cheltuielilor, se transformă la noi într-o ofensivă împotriva statului însuşi. Disfuncţionalităţile sistemului public sunt astfel folosite  pentru a pune în chestiune utilitatea şi rolul Statului şi în special a statului social.

Ofensiva asupra statului social nu se reduce la politici ce vizează reformarea sistemului social şi a relaţiilor de muncă. Bătălia se dă la un nivel mult mai subtil, de manipulare a cuvintelor şi a sensurilor acestora, de fabricare a unei realităţi structurate cu ajutorul limbajului şi de reaşezare a valorilor, astfel încât actele puterii să fie mereu legitime şi mereu dezirabile.

Nouvorba română

Precum într-o sumbră lume orwelliană, suntem martorii cotidieni ai producţiei unor noi cuvinte şi a infiltrării  lor în limba română prin intermediul discursului public oficial. Adjectivul asistenţial şi substantivul nemuncă sunt cuvinte de dată foarte recentă,  fiind creaţii pure ale neoliberalismului românesc, cu ajutorul cărora ni se spune că „sclavia este libertate” şi singura realitate în care trăim este cea descrisă de guvernanţi.

Adjectivul asistenţial este astfel folosit pentru a redefini ceea ce în literatura de specialitate e cunoscut drept Statul Bunăstării sau Statul Social. Diferenţa dintre statul bunăstării şi  creaţia dreptei româneşti – statul asistenţial – se referă la aria de intervenţie a statului: în cazul primului concept, această sferă este mult mai extinsă şi nu se limitează doar la ajutorarea ţintită a categoriilor vulnerabile, denumite asistaţi. Automat, statul asistenţial face referire la un stat mult mai  restrâns decât statul bunăstării, aşa încât inamicul împotriva căruia trebuie dusă lupta este de la bun început  minimalizat şi slăbit.

Pasul numărul doi constă în conferirea unor conotaţii cât mai negative termenului de asistenţial. Acest lucru se efectuează din nou printr-o manipulare a limbajului – şi  anume eliminarea aproape completă din discursul public a termenului de securitate socială şi supra-folosirea celui de asistenţă socială. Se insinuează că tot ceea ce ţine de protecţia sociala este exclusiv asistenţă socială. Protecţia socială are două componente: asigurările sociale şi asistenţa socială[1]. Schemele de asigurări sociale (Sozialversicherung în germană) funcţionează în baza principiul contributivităţii şi asigură cotizantul împotriva situaţiilor de risc (bătrâneţe, boală, şomaj). Asistenţa socială în schimb se adresează tuturor categoriilor considerate vulnerabile şi nu ţine seamă de contribuţie (Sozialhilfe). În prima categorie intră pensiile, îndemnizaţiile de şomaj, asigurările de sănătate, etc, într-a doua – venitul minim garantat şi alte ajutoare sociale. Urmare a acestei confuzii se face că ne trezim cu halucinanta cifră de 12 milioane de asistaţi sociali, pe care guvernul şi preşedintele o flutură sfidător de ceva vreme. Conform unui text ce aparţine Andreei Vass, care evocă această cifră, categoria asistaţilor îi include şi pe cei ce beneficiază de pensia socială  minimă garantată, precum şi pensiile de agricultori[2]! Or, oricine parcurge fie şi în viteză Legea 263/2008 referitoare la pensiile agricultorilor sau  Ordonanţa de Urgenţă nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate poate observa cu uşurinţă că ambele presupun o perioadă de cotizaţie şi stipulează negru pe alb “principiul contributivităţii”! Beneficiarii acestor pensii sunt astfel îndreptăţiţi legal, în virtutea cotizaţiilor pe care le-au plătit, la pensiile pe care le primesc şi care reprezintă o formă de asigurare socială, şi nicidecum de asistenţă socială. Însă în optica promovată de Guvern, drepturile cetăţenilor sunt totuna cu pomana din banul public.

Exagerări despre „statul asistenţial exagerat”

După ce a fost încărcat cu conotaţii negative, orice termen trebuie şi exagerat, pentru că abia atunci o simplă strângere din nas se poate transforma în indignare. Astfel, ni se spune că statul asistenţial este exagerat, obez, excesiv, că cheltuim nepermis de mult pe asistenţa socială şi asta prejudiciază dezvoltarea ţării. Păcatul nostru secular  – înapoierea – este perpetuat de cheltuielile exagerate cu asistenţa socială.

Cât de exacerbat este statul social în România? Cifrele se cunosc, dar guvernanţii le ignoră cu rea credinţă pentru că ele nu susţin logica  artefactul ideologic  pe care îl propagă. Cheltuielile cu protecţia socială în România reprezintă maxim 15% din PIB conform Eurostat, ceea ce ne clasează pe ultima poziţie din UE. Această cifră este bine cunoscută de către adversarii statului social, dar replica care mi s-a dat adeseori este aceea că  compararea  cheltuielilor sociale ca pondere în PIB este viciată metodologic, întrucât România are un grad scăzut de colectare a veniturilor bugetare. Prin urmare, trebuie să ne raportăm la ponderea cheltuielilor sociale în bugetul de stat, nu în PIB, întrucât PIB este “cioara de pe gard, iar  veniturile colectate sunt vrabia din mână”[3]. Spre dezamăgirea oponenţilor mei, însă, şi ponderea în bugetul consolidat a cheltuielilor sociale este printre cele mai mici din UE. Cheltuielile României cu protecţia socială depăşesc cu chiu cu vai, în funcţie de an, 40%, ceea ce ne plasează în strânsa concurenţă cu Lituania, Estonia şi Bulgaria, care cheltuiesc şi ele cam tot atâta şi care se află în coada clasamentului statelor din UE. Ţări precum Germania, Franţa, Spania sau Danemarca cheltuiesc  în medie cu aproape 10-15 puncte procentuale mai mult, depăşind de multe ori chiar şi 60% (vezi Spania, Germania, Danemarca în 2009) şi totuşi, nu cunosc ca vreun prim ministru din ţările respective să fi susţinut că statul social este exagerat.

Din nou despre nemuncă

Un alt cal bun de bătaie al guvernanţilor este aşa numitul fenomen al „nemuncii”: statul asistenţial exacerbat şi „sistemul pervers” încurajează, vezi doamne, nemunca, pentru că asistaţii sociali cumulează venituri de ministru.

Teoria nemuncii are un dublu rol: pe de o parte, acela de a legitima retragerea sau reducerea ajutoarelor sociale şi pe de altă parte, de a camufla eşecul de proporţii al tuturor aşa numitelor programe de relansare economică, care nu reuşesc să elimine problema centrală a  precarităţii locurilor de muncă. Este foarte confortabil să dai vina pe lenea românilor, în loc să recunoşti că aceşti “asistaţi” nu au pur şi simplu unde să muncească.

Mă uit pe datele agregate din 2005-2008 de pe World Values Survey la atitudinea faţă de muncă a românilor prin comparaţie cu cea americanilor. Pentru 54,9% dintre români, faţă de doar 32,6% americani munca este foarte importantă. 62,4% dintre români  sunt de acord sau foarte de acord cu afirmaţia că este umilitor sa primeşti bani fără să fi muncit pentru ei, faţă de doar 43,2% dintre americani; 83% dintre români faţă de 55.5% dintre americani sunt foarte de acord sau de acord că cine nu munceşte se transformă în leneş; 70% dintre români consideră că munca e o datorie faţă de societate faţă de 55.2% americani. Este asta o atitudine a unor oameni ce iubesc nemunca? O să mi se spună ca romanii mint în sondaje. Dar atunci cum se explică că avem cea mai înaltă rată a mobilităţii forţei de muncă din Europa? Din cauză ca suntem leneşi şi ne place nemunca? Din cauză ca suntem leneşi muncim pentru salarii de mizerie, ceea ce face să avem un procent copleşitor, de 17,7% –  cel mai înalt din Europa, unde media este de 8,6% – de ceea ce se cheamă “working poor”, adică angajaţi ale căror venituri se situează sub pragul de sărăcie admis?

Legitimarea exploatării

Glorificarea muncii prin opoziţie cu nemunca are însă o miză mai profundă, care urmăreşte legitimarea exploatării. Etica muncii e o creaţie capitalistă, menita să deghizeze relaţia frustă de producţie prin crearea unui set de valori care să transforme munca dintr-o necesitate economică traumatizantă într-o obligaţie morală. În trecut, în epoca sclavagista sau iobăgista, înfăptuirea muncii se realiza prin apelul la coerciţie: sclavul şi iobagul erau obligaţi să muncească prin forţa unui statut social menţinut cu ajutorul violenţei şi tradiţiei. Capitalismul a adus însă faţă în faţă oameni liberi, dar flămânzi şi deţinători de capital, interesaţi de forţa de muncă. Primii trebuiau să trăiască, ceilalţi să îşi înmulţească capitalul. Relaţiile de muncă îndeplineau o nevoie a fiecăreia dintre părţi, dar caracterul absolut arbitrar şi hazardant al relaţiei prin care unii erau în mod aleatoriu posesori ai mijloacelor de producţie, iar alţii nu,  conţinea un mare potenţial  de risc pentru că putea duce la dezvoltarea unei conştiinţe de clasă a celor lipsiţi de mijloace de producţie. Etica muncii şi transformarea acesteia în virtute a venit să împiedice acest proces.  Astfel încât azi, faptul că locuitorul din nu ştiu ce comună înfundată a României rurale refuză să muncească pentru un sub-salariu de mizerie şi să fie exploatat nu mai apare ca fiind un act legitim, ci din contra – constituie un viciu moral şi social.

Din păcate însă, accentul pus de actualul guvern pe muncă nu merge în direcţia în care o parte a stângii sau regimurile comuniste au înţeles să valorizeze, în armonie cu dogmele capitalismului, munca – adică prin extinderea ofertei de locuri de muncă şi recompensarea echitabilă a muncii. Guvernul nostru promovează munca în orice condiţii şi la orice preţ, prin impunerea cerinţei de  acceptare de către şomeri a locurilor de muncă prost plătite şi aflate la sute de kilometri de localitatea de domiciliu. Efectele acestor politici sunt cât se poate de avantajoase pentru cei care susţin politicile laissez faire-ului: îngrămădirea hoardelor de angajatori şi oferta mare de mână de lucru va duce la scăderea salariilor, iar patronii vor avea de unde să aleagă şi mai abitir decât până acum. Într-o economie dezechilibrată structural, cu mult prea puţine locuri de muncă, asemenea politici sunt asasinate curate îndreptate împotriva săracilor, care vor fi nevoiţi sa muncească pentru  salarii din ce în ce mai mici, înmulţind rândurile săracilor care muncesc (working poor).

Iată cum glorificarea muncii este totuna cu exploatarea muncii.  Şi iată că, aşa cum spunea săptămâna trecută G.M.Tamas în cadrul unei conferinţe susţinute la Bucureşti, „exploatarea ajunge să reprezinte un privilegiu” într-o societate în care bătălia pe locurile de muncă este parte din cotidian.

Fragilul stat social românesc trebuie demantelat nu pentru ajustarea bugetară, cum pretind oficialii. El trebuie eradicat pentru ca gloatele de muncitori înfometaţi (în România, 35% din populaţie declară că veniturile nu le sunt suficiente pentru hrană, procentaj inexistent altundeva în UE şi comparabil doar cu Turcia) să fie lipsite de ultima plasă de siguranţă – protecţia socială – în încercarea de a se opune exploatării. Cetăţenii trebuie să devină cu orice preţ „proli” aserviţi şi umili.  Mâna de lucru trebuie să fie ieftină, cât mai ieftină şi cât mai disperată,  mai supusă, mai maleabilă, mai convinsă de virtuţile muncii şi stânjenită de condiţia parazitară a „asistatului social” pentru a asigura dominaţia fără oprelişti a capitalului global. Statul social nu este nesustenabil, ci pur şi simplu profund indezirabil.


[1] Cum se stipula de altfel şi în proiectul de lege al Asistenţei Sociale : Protecția socială cuprinde două componente de bază asigurările sociale în sistem contributiv şi asistenţa socială non-contributivă (art.1, alin. 3).

[2] http://www.realitatea.net/andreea-paul-vass-trei-sferturi-din-romani-sunt-asistati-social_752114.html

[3] http://www.dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/articol/romania-un-stat-mai-social-decit-isi-permite

Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România

Opiniile exprimate de autori nu reprezintă cu necesitate poziţia FES

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.