CATEGORIE

SocialAtac

Chestiunea sindicală în secolul al XXI-lea

TEMA: Sindicatele la răscruce – încotro? În 1989 s-a prăbușit nu doar statul redistributiv al „bunăstării“ – ocărît sub numele de „socialism de stat“,...

BOR: între filantropie şi erezie. Sau despre ONG, fundraising, societate civilă, subsidiaritate

 TEMA: Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică Legea privind finanţarea de către stat a activităţilor filantropice şi umanitare a cultelor e, ca multe alte...

Deşertăciunea pactului „stat” – „biserică”. Şi reforma sistemului de asistenţă socială ce aşteaptă, strategic, după colţ

TEMA: Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică În 3 martie 2011, guvernul României a aprobat Memorandumul primit de la Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei...

Cireasa de pe tort, sau bomboana de pe coliva serviciilor sociale

TEMA: Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică În data de 8 martie 2011, cu o majoritate covârşitoare, Camera Deputaţiilor a aprobat proiectul de lege...

BOR SRL

  TEMA: Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică Dezbaterea care are loc acum între grupurile laice (societatea civilă) şi politica statului român, cu privire la...

Voia Domnului si vointa omului

TEMA: Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică Relatia dintre stat si biserica este complexa, data fiind ciocnirea mai multor valori democratice. Pe de o...

Un cadou sinistru de 8 Martie: monopolul masculin al asistenţei sociale

TEMA: Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică În ordinea lumii femeile sunt cele care ofera grijă, printre altele prestând asistenţa socială, cea pe care,...

Osînză rîncedă de struţ

TEMA: Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică µακάριοι οί κυνικοί, ὅτι αὐτοὶ οὐ ἀπαταθήσονται. Ce legătură este între fondurile europene nerambursabile, Programul Operational Sectorial Dezvoltarea...

Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului…..dar cum? Despre împărţeală şi alţi demoni.

TEMA: Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică Un studiu realizat de un matematician de la Universitatea Northwestern şi un fizician de la Universitatea  din...

“Sincer, este cineva care nu şi-ar dori o Maică Tereza a creştinismului ortodox românesc?” Sincer? Da! Eu!

TEMA: Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică Sincer? Da! Eu! Domnul Marius Vasileanu, care a scris texte admirabile pe alte diferite subiecte, scrie acum şi...

Ultimele articole