Despre Claude Karnoouh
S-a nascut in martie 1940 la Paris, unde si-a facut si studiile superioare. Din 1959 si pina in 1965 a urmat studii de stiinte (fizica si chimie) la Sorbona, iar din 1966 pina in 1969 studii de stiinte umane (filosofie, antropologie sociala, sociologie si lingvistica) la Universitatea Paris X Nanterre. Incepind din 1970 este membru al Centrului National de cecetare stiintifica (CNRS) si a predat, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO, Universitatea din Gand (Belgia), Charlostville (Virginia, SUA), Urbino (Italia), ELTE (Budapesta). In 1973 a intreprins mai multe anchete de etnografie și folclor în satul Breb din Maramureș. Din 1991 si pina in 2002 a fost profesor invitat al Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj unde, in cel de al doilea semestru al anului universitar, a sustinut un curs despre aspecte ale modernitatii tirzii in postcomunism, imbinind diverse abordari (politice, culturale, economice). Este autor a sase carti si peste o suta de articole si eseuri de antropologie culturala si politica, filosofia culturii si filosofie politica. Volume publicate în limba română: Românii. Tipologie și mentalități, ed. Humanitas, 1994; Dușmanii noștri cei iubiți, ed. Polirom, 1997; Comunism postcomunism și modernitate târzie, ed. Polirom, 2000; Adio diferentei. Eseu asupra modernitatii tirzii, ed. IDEA Cluj 2001.
Emoția care i-a cuprins dintr-o dată pe responsabilii UE și l-a făcut pe președintele Comisiei Europene Manuel Barroso să se deplaseze până la Lampedusa, alături de ministrul italian de Interne este de înțeles, căci e vorba de mai bine de 500 de morți prin înec în patru zile, fără a-i mai pune la socoteală pe cei sucombați în largul coastelor Maltei. De atunci s-a instalat o anume confuzie și se vorbește de înmulțirea patrulelor de supraveghere a coastelor și de dublarea lor prin supervizarea aeriană a strâmtorii Sicilia. S-ar salva astfel, de bună seamă, mai multe vieți umane, e o inițiativă binevenită, însă rezolvă ea oare problema de fond? Cu siguranță nu. Cum zicea bunica mea … Continuă să citești →
Despre cele două războaie mondiale din acest scurt secol XX (cum bine a spus-o Hobsbawm), nu am știință, ca de altfel toți contemporanii mei, decât prin experiențe indirecte. Am început să întrezăresc ce-a însemnat această dezlănțuire a tehnicii puse în slujba morții la scară industrială mai întâi din cele povestite în familie: pe de o parte, din relatările bunicului meu patern privind măcelul suferit de armata imperială rusă pe frontul din Galiția, după eșecul ofensivei generalului Brusilov, din 1916: zeci de mii de morți, cifră sporită apoi pe fondul războiului civil. De cealaltă parte, dinspre mamă, un unchi care petrecuse luni întregi în tranșee pe frontul francez povestea despre spitalele de campanie, despre noroiul ce îneca … Continuă să citești →
Junii artiști nonconformiști bucureșteni și români în genere nu ne prea asaltează cu propuneri lucide, serioase, care să abordeze totuși cu umor prezenta stare de fapt din România. Cei mai mulți dintre ei se mulțumesc să parodieze sau să parafrazeze deja-văzutul-arătatul-gânditul în Occident, în loc să caute ei înșiși formule de expresie originale, în acord cu realitățile socio-economice ale acestei țări aflate acum pe panta unei tiermondializări accelerate. Adică a unei lumpenizări generalizate și a marginalizării radicale a celor mai săraci dintre locuitorii ei, spre o veritabilă societate a oamenilor fără adăpost sau a troglodiților incapabili să mai achite costurile minime ale unui mic apartament, trăitori de pe o zi pe alta, chiar cerșind bani pentru … Continuă să citești →
În categoria Criticart, Enter
|
Întemeindu-se pe unele sondaje, socialiștii și aliații lor sperau într-o mare victorie a campionului lor François Hollande. N-a fost să fie, căci avansul față de contracandidatul său, în turul al doilea, a fost unul foarte mic, abia de 51,6%. Niciun motiv de sărbătoare, așadar, în ciuda cohortelor de naivi (ca să nu zic mai rău) care răcneau „Am câștigat!” în seara zilei de 6 mai, în Piața Bastille și în alte capitale regionale din Hexagon. Nu chiar. They are not the champions! Mai mult, dacă luăm în calcul și procentul absenților, 19%, apoi numărul destul de ridicat de buletine de vot anulate sau de voturi albe, 6%, ajungem la aproape 25% de non-votanți – ceea ce … Continuă să citești →
TEMA: Protestele din ianuarie 2012 Manifestaţiile de protest care, de cincisprezece zile, izbucnesc peste tot în ţară sunt expresia furiei legitime a unei populaţii confruntate cu o stare de sărăcie pe zi ce trece mai acută. Se pare că, încet-încet, diversele segmente ale poporului cuprins de iritare încep să-şi dea seama că responsabilii politici ai ţării, politicienii PDL-ului şi aliaţii săi, inclusiv UDMR-ul, nu sunt decât figuranţi într-o piesă care-i depăşeşte şi ai cărei actori principali se află în spatele scenei: pe de o parte, preşedintele Băncii Naţionale, Isărescu, reprezentantul grupului de la Roma şi al Trilateralei în România, de cealaltă parte, alter ego-ul său, negociatorul FMI, inefabilul Jeffrey Franks – omul cu pingelele găurite… Toţi … Continuă să citești →
TEMA: Protestele din ianuarie 2012 În decursul câtorva zile, în diverse orașe ale țării câteva mii de români au arătat, simplu și eficient, că s-au săturat nu doar de un guvern ci de întreaga putere, căci toată lumea a înțeles că primul ministru Boc nu e decât o cârpă ce va fi aruncată când nu va mai servi la mascarea voinței președintelui, ceea ce pare a fi astăzi cazul. Mișcarea câștigă așadar amploare, legea sănătății fiind picătura care a umplut un pahar deja prea plin. Continuând să aplice legile coloniale decretate de FMI și Bruxelles, se pare că românii au conștientizat (bineînțeles, cu întârziere) că ordinele date de elitele financiare au demolat total mediocra protecție socială … Continuă să citești →
A venit poate vremea să încercăm să evaluăm situaţia reală a modernităţii noastre târzii raportând-o la opera teoretică şi practică a lui Marx. Din această operă de vaste proporţii, rămân de o frapantă actualitate paginile de economie politică – respectiv structura capitalismului, unele dintre mecanismele sale fundamentale şi singulara sa ontologie a cupidităţii (pentru a le pricepe, e suficient să citim sau să recitim de pildă pasajul consacrat diverselor tipuri de credit în „Critica economiei politice” (1)). În schimb, filosofia politică a lui Marx îmi pare nu depăşită – căci este evident datată şi sub acest aspect interesează totuşi istoria ideilor – ci în parte ieșită din uz (ca şi filosofia hegeliană a istoriei), din pricina … Continuă să citești →
În categoria Biblioteca, Enter
|
TEMA: De ce un Muzeu al Comunismului? Vremurile moderne sunt de bună seamă epoca inovaţiei permanente, a reînnoirii, sunt punerea în scenă a simultaneităţii, în care tradiţia nu mai apare decât ca o serie de elemente mnemonice vârâte în sânul modernului, dar neparticipând la nicio experienţă existenţială. Epoca modernă este această vârstă permanentă a incompletitudinii, unde stârpirea trecutului stârneşte acea nostalgie după el care a inspirat mari opere de pictură sau literatură – „Dejunul pe iarbă” al lui Manet, de pildă, „Meninele” lui Picasso ori „Ulysse” al lui Joyce. Astfel, între toate fenomenele culturale care marchează această epocă aşa-zis modernă – căreia unii filosofi, în linia lui Heidegger, nu ezită să-i împingă originile până în platonism, … Continuă să citești →
TEMA: Noul proletariat Nițică filologie nu strică niciodată. La romani, cetățenii ultimei case, a șasea, proletariatul, nu erau considerați folositori statului decât prin copiii (proles) pe care-i produceau. Într-o accepție generală, la primii moderni, membrii clasei celei mai sărace aveau menirea de a furniza copii regatului, Patriei, în cazul Revoluției Franceze, adică soldați, cât mai mulți soldați: aceasta era definiția dată în 1792 de convenționalul girondin Dupont de Nemours. Odată cu Saint-Simon, definiția proletarului se fixează din punct de vedere conceptual, în același timp prin doctrina materialistă a economiei și a socialului și prin teoria armoniei claselor în societatea întemeiată pe sentimente. Totuși, a trebuit să vină Marx și Engels pentru a se dobândi o definiție … Continuă să citești →
Acela şi aceea care ştiu, vor înţelege prea bine despre ce vorbesc aici… şi că în semn de preţuire pentru umanitatea şi cinstea lor am scris aceste rînduri cotropit de o sfîntă mînie. Citesc în presă, mai precis în Adevărul de luni, 11 iulie 2011, că în Transilvania conservarea monumentelor istorice şi a siturilor arheologice se află în pericol din motive financiare şi din becisnicie. De aceea, cum nimeni nu zice nici pîs, degradările continuă bine mersi, nu doar în Transilvania, ci şi la Bucureşti (Berzei, Matache, printre atîtea exemple) şi în alte părţi (toţi teii de la Brăila!). Dar s-a auzit vreodată în România de o adevărată opinie publică? Ah, da, desigur, există cei ce … Continuă să citești →
