TEMA: Criza ştiintelor sociale în România

TEMA: Criza ştiintelor sociale în România

Prognoze electorale şi meteorologice, speculaţii pe marginea sorţii diverselor partide politice, creativitate şi manipulare, marinari şi monştri marini, glose abstracte despre „mondializare,” chestionarea sceptică a „finalităţii” şi chiar a „caracterului politic” al mişcărilor de stradă, poveşti autobiografice despre 1989, demonizarea sau apărarea în abstract a „ultraşilor (violenţi),” capacitatea de autoreglare a societăţii şi nevoia de reformă, elite şi mase—„inteligente” sau mai puţin inteligente. Iată câteva dintre lucrurile care i-au preocupat pe cei care activează în domeniul ştiintelor sociale în perioada protestelor din ianuarie şi februarie, aceştia neezitând să-şi exprime cuvântul în cadrul talk-showurilor televizate sau al dezbaterilor publice, în presa scrisă, în blogosferă, în filme documentare şi, nu în ultimul rand, în publicaţii şi evenimente cu specific academic.

Evenimentele de la începutul anului au fost marcate de o prezenţă mai pronunţată decât de obicei a sociologilor, antropologilor sau politologilor în sfera publică. Aproape de fiecare dată, aceştia s-au dovedit incapabili să formuleze interpretări semnificativ diferite de discursul amorf şi lipsit de substanţă al „analiştilor”; într-adevar, cei care se revendică drept specialişti în ştiinţele sociale se disting mult prea puţin, dacă o fac în vreun fel, de acei omniprezenţi doxozofi, specialişti ai doxei, ai simţului comun şi „opiniei publice,“ „savanţi aparenţi şi savanţi ai aparenţei.”[1] Situaţia aceasta nu ţine de personalitatea vreunui sociolog sau a altuia. Înţelegerea ei trebuie să pornească de la o perspectivă de ansamblu asupra ştiinţelor sociale din România, o perspectivă care să treacă dincolo de apariţiile publice şi să pătrundă în lăcaşul tainic al producţiei de cunoaştere sociologică.

Între 31 mai şi 3 iunie va avea loc la Bucureşti cea de-a doua conferinţă internaţională a Societăţii Sociologilor din România (SSR), aceasta fiind, pentru comunitatea profesională a sociologilor din România, probabil cel mai marcant eveniment al ultimilor doi ani, după cel similar de la Cluj din 2010.[2] Anunţate ca „internaţionale,” conferinţele SSR sunt nu numai cele mai însemnate evenimente de acest fel din ţară, dar şi unele dintre instrumentele principale de legitimizare a SSR, asociaţie înfiinţată în 2009. Atât înfiinţarea SSR cât şi organizarea periodică a conferinţelor fac parte dintr-un mai amplu proiect de reorientare a sociologiei româneşti într-o direcţie, se speră şi se spune, mai adecvată din punct de vedere profesional decât „în trecut.”[3]

În ajunul conferinţei din 2012, e timpul pentru o evaluare a acestor propuneri. În locul marotei „standardelor ştiintifice internaţionale,“ propunem un punct de plecare diferit:  problematizăm obligaţiile politice şi intelectuale asumate de către specialiştii în ştiinţele sociale. Dacă acestea din urmă presupun clarificarea elementelor „tulburării şi indiferenţei contemporane”[4] faţă de publicul larg, însă, ştiinţele sociale din România par a fi departe de a se îndrepta într-o direcţie (mai) bună. Dimpotrivă, după cum arată reacţiile noncombative ale specialiştilor în faţa protestelor recente, interesul pentru consecinţele sociale şi resorturile socio-logice ale crizei şi neoliberalismului nu trece dincolo de un nivel pur declarativ, analizele lor contribuind din plin la alimentarea indiferenţei contemporane. Mai puţin optimist, deci, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva ne confruntăm şi cu un alt fel de criză, şi anume, cu adâncirea crizei ştiinţelor sociale.[5]

Cu ocazia conferinţei din iunie, CriticAtac îşi propune să pună în discuţie dimensiunile şi mecanismele care stau în spatele acestei crize, precum şi posibilităţile unei reorientări a ştiinţelor sociale în sensul unei angajări etice şi politice deschise şi ferme, ca demers deopotrivă individual şi colectiv: ce mai promit ştiinţele sociale pe timp de criză şi care este potenţialul pe care îl are promisiunea originară a  ştiinţelor sociale astăzi?

_______________

[1] Pierre Bourdieu, „Les doxosophes,” Minuit nr.1, noiembrie 1972.
[2] http://www.beyondglobalization.ro/ ; http://cluj2010ro.wordpress.com/
[3] http://www.isa-sociology.org/global-dialogue/2011/09/romanian-sociology-rapidly-making-up-for-its-rocky-past/
[4] C. Wright Mills, The Sociological Imagination, Oxford University Press, New York, 1959, p.13 [Imaginaţia sociologică, Editura Politică, Bucureşti, 1975, trad. Petru Berar].
[5] Despre motivul mai vechi al crizei stiintelor sociale, vezi George Steinmetz si Ou-Byung Chae, „Sociology in an Era of Fragmentation:From the Sociology of Knowledge to the Philosophy of Science, and Back Again,“ Sociological Quarterly, 2002, 43(1), pp. 111-37.
 

Textele temei:

Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România
Opiniile exprimate de autori nu reprezintă cu necesitate poziţia FES
 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.