Cea mai mare parte din activitățile economice din România, care folosesc forță de muncă salariată, sunt concentrate în câteva mari orașe. Top 10 județe cumulează peste 50% dintre salariații din România (București, Ilfov, Arges, Timiș, Cluj, Brașov, Prahova, Constanța, Bihor), în condițiile în care populația acestor județe însumează 35% din populația tării. Tot aici sunt 50% din cei care lucrează în mediul privat și peste 65% din salariații care lucrează în firmele cu capital integral străin. Peste 70% din cifra de afaceri a firmelor din România anului 2012 a fost realizată în zece județe. Imaginea concentrării capitalurilor, a mijloacelor de producție și a salariaților devine și mai clară dacă ne uităm la harta exporturilor la nivel … Continuă să citești →

Narcisismul baronilor și antreprenorilor Într-un text în Dilema Veche, Vintila Mihailescu constată că spațiul autohton al cunoașterii este viciat de cel puțin două categorii de personaje reprobabile: baronii cunoașterii și antreprenorii culturali. Cei dintâi sunt vechii dinozauri universitari, personaje feudale, care își cultivă fiefuri de relații și resurse, pe care și le apără cu gelozie, prin descalificarea oricărui nou venit. Pentru aceștia orice teorie „din afara” suferă de inadaptare la contextul local, pe care, ei pretind, sunt singurii care îl cunosc. Într-un fel, acest lucru e adevărat, tocmai pentru că ei produc contextul local prin reguli arbitrare și jocuri de putere. Cei din urmă sunt noii oportuniști ai mediului privat, care reduc cunoașterea la informații marketizabile … Continuă să citești →

Universitatea burgheză prin lentila ideologiei angajabilitățiiAm senzația tot mai acută că universitatea, seminariile, cursurile, practicile și cercetările cu rol pedagogic sunt din ce în ce mai inconfortabile, atât pentru studenți, cât pentru mine. Inconfortabile din motive structurale. Studenții înțeleg că învață tot mai multe lucruri în afara universității și că universitatea predă tipuri de cunoaștere care sunt doar aparent legate de contextul din afara spațiului universitar. Tot mai mulți studenți se angajează încă din timpul facultății pentru a-și suplimenta veniturile de acasă, dar mai ales pentru a obține experiență, pentru a-și construi un CV și pentru a-și face treptat conexiunile atât de necesare procesului de angajare de după absolvire. O mare parte din tipul de cunoaștere … Continuă să citești →

Devin tot mai dificile discuțiile ideologice în câmpul activist din Cluj, și cel mai probabil din celelalte centre urbane din România, în afara contextelor de ședințe unde ne asumăm explicit ethosul consensual. Cred că acest lucru se datorează epistemei, modului în care gândim acțiunea directă și strategizarea în afara situațiilor în care trebuie să ne luăm tot timpul pentru discuții față-în-față în care celălalt are beneficiul bunăvoinței și trebuie să rezolvăm probleme concrete. Un simptom al acestei neputințe epistemice sunt etichetele derogatorii „practician” și „revoluționar de bibliotecă”. Intervin în discuția despre bugetul participativ alături de Adi Dohotaru și Alex. Cistelecan pentru că e o ocazie bună să punem în discuție dificultățile de a produce o gândire … Continuă să citești →

A pune egal între antreprenorialism și orașul postsocialist ne face să credem, în mod greșit, că istoria începe cu capitalismul. Conform acestei narative foarte răspândite, până în anii 90 orașul est european era adormit: aici nu exista competiție sau alianțe interesate de expansiunea orașului, era doar coșmarul totalitarismului, care visa să producă un spațiu omogen si repetitiv. Dacă ne uităm însă la transformările de după anii 70 din orașele din România, iar eu am să o fac pornind de la cazul Clujului, putem vedea că, la fel ca și în cazul orașelor occidentale, se intensifica competiția între localități. Efectele similare sunt vizibile în amândouă spațiile: concentrarea spațială de resurse, fragmentarea și rivalitate inter-urbană. A crede că … Continuă să citești →

TEMA: Criza ştiintelor sociale în România Una din dorințele mai mult sau mai puțin explicite ale unui cercetător este să producă cunoaștere relevantă social. Una din fanteziile noastre este ca rezultatele cercetărilor să aibă un impact direct asupra vieții persoanelor care au ajuns în contact direct sau mediat cu produsele noastre de cunoaștere. Am să fac de la început o distincție între două feluri de cunoaștere: cea care capitalizează și cea care dizolvă. Prima, cunoașterea care capitalizează, este acea cunoaștere care servește centrii de putere, care este relevantă pentru huburile de luare a deciziilor; acea cunoaștere care poate fi folosită pentru concentrare de putere, disciplinare, înrolare. A doua, cunoașterea care dizolvă, este acea cunoaștere care e … Continuă să citești →