E aiurea să vorbim despre „altceva” decât Roşia Montană?

bazacanaSemnificaţii ale Manifestului Mâna de Lucru

Nu (răspund titlului mare), pentru că toate se leagă. Nu într-o subtilă teorie, ci în viaţa reală. De aceea, Programul din Manifestul Mâna de Lucru: Roşia Montană e mai mult decît Roşia Montană, este foarte bun şi extrem de sugestiv: pentru legăturile dintre obiective aparent separate – ca, de exemplu, Trecerea sub controlul statului a resurselor naturale şi Revocarea imediată a reprezentanţilor politici care îşi încalcă sau schimbă programul după care au fost aleşi – şi pentru că ne provoacă la discutarea mijloacelor prin care toate acele obiective se pot realiza. Căci acesta este contra-argumentul dreptei: „şi cum faceţi, din ce bani asiguraţi servicii publice gratuite, dacă, deoarece veţi impozita capitalul mai mult, el va pleca pur şi simplu?” „Cum o să resubordonaţi Banca Naţională statului, din moment ce peste tot ea este autonomă şi noi suntem membru UE?”

Programul din Manifest nu este „facem revoluţie, desfiinţăm proprietatea privată”, ci doar unul, spus rapid, „de tranziţie”; căci logica sa ne trimite inexorabil la concluzia că: în faza actuală a capitalismului, nu se poate să se asigure controlul statului asupra resurselor naturale, nu se poate să se asigure servicii publice gratuite etc. atunci când capitalul îşi urmăreşte profitul privat, puterea sa acum şi indiferent de costuri sociale şi costuri pe termen lung. Pur şi simplu, nu se mai poate. Redactorii Programului au vrut să întindă o mână tuturor, dincolo de orice clivaje sociale şi ideologice, au vrut să arate deplina lor integrare în sistemul pe care vor – şi vrem, nu-i aşa? – să-l ameliorăm prin reforme, prin „imaginaţie instituţională”. Dar dacă ne punem capul la muncă în această direcţie, vedem că reformele nu mai pot avea succes decât prin revoluţie: „dialogul cu societatea civilă” („retragerea proiectului de lege privind aprobarea exploatării de la Roșia Montană si initierea dialogului cu societatea civila”, http://www.romaniacurata.ro/articol-4123.htm) şi realizarea tuturor aspectelor cerute de noi toţi – de mediu, de democraţie şi de respectare a interesului naţional – pentru problema Roşia Montană nu pot avea loc decât prin dislocarea raporturilor de putere ca atare.

Ca urmare, promovarea programului din Manifest are darul de a ne provoca pe noi toţi, cetăţeni ai României, să vedem ce urmărim cu protestele noastre. Astăzi evident că nu se mai poate să ne mulţumim doar cu „protestul”, iar cel legat de Roşia Montană este deja gratulat de media occidentală pentru caracterul său „paşnic”. Şi evident că nu ne gândim deloc că soluţia ar fi protestul huliganic ce n-ar face decât să devieze şi sensul adânc al contestării şi consensul populaţiei cu ideea de protest şi cu protestele anti din ultimele 9 zile: oricum, orice huliganism este o diversiune, indiferent dacă promotorii sunt sau nu conştienţi de rolul diversionist pe care îl joacă.

Dar dacă noi toţi ştim că protestele din Bucureşti, Cluj-Napoca şi alte oraşe din ţară – ca şi cele de la Bârlad legate de exploatarea gazelor de şist – au antrenat şi au fost antrenate nu doar de refuzul protestatarilor faţă de contractul oneros, distrugător de mediu şi opus interesului naţional, ci şi de exasperarea şi revolta faţă de întregul curs al politicii post-decembriste, adică de situaţia majorităţii populaţiei şi de lipsa sa de speranţă atât timp cât acest curs politic continuă, noi toţi trebuie să articulăm răspunsuri la toate aceasta.

După cum ştiţi, capitalismul topeşte în sine protestele, adică le deturnează mesajul primejdios pentru sistem. De exemplu, acum şi reprezentanţi expliciţi ai capitalismului sunt „împotriva” contractului Roşia Montană şi, desigur, nu mă refer la simpla schimbare sau etalare a acestei opinii pentru a nu îndepărta electoratul (dl. Ponta şi dl. Antonescu) sau pentru a-l atrage (dl. Bakonsky): ci ei sunt împotrivă deoarece nu este transparent, nu este legal, nu este constituţional, relevă doar corupţie şi hoţie şi distruge mediul (http://www.ziare.com/social/caini-vagabonzi/invitatii-ziare-com-alina-mungiu-pippidi-pe-care-il-eutanasiem-primul-1255284; sau mai clar, http://www.romaniacurata.ro/articol-4123.htm). Mai mult, pentru a preîntâmpina radicalizarea protestelor, clasa conducătoare este dispusă şi „să cedeze” (http://www.ziare.com/rosia-montana/proiect/victor-ponta-respingem-proiectul-rosia-montana-1256000): desigur, un timp, tocmai suficient pentru a amortiza forţa latentă din proteste; iar apoi, învăţând din ne-îndemânările trecute, va învârti roata norocului său propriu într-un ritm şi mai nociv pentru conduşi.

”Prietenii României Curate susțin manifestațiile de protest din întreaga țară contra manierei netransparente și în flagrantă contradicție cu promisiunile electorale ale actualei puteri prin care guvernul a promovat proiectul privitor la exploatarea de la Roșia Montană” (http://www.romaniacurata.ro/articol-4123.htm).

Da, „maniera netransparentă” trebuie desigur sancţionată –acesta e punctul de vedere liberal utopic, fluturat pentru unii „prieteni” naivi de către liberalismul pragmatic până-n pânzele albe, tocmai în ideea de a-i face să creadă că şi-au găsit în sfârşit drumul – dar nontransparenţa nu e oare semnul unor fenomene mai adânci? E bine să ne aliem cu oricine susţine un obiectiv bun, deci şi cu aceia care susţin acest obiectiv chiar dintr-un motiv limitat. Dar oare drumul de la susţinerea unei perspective cât de cât sistemice la etalarea spiritului critic circumscris de o perspectivă fragmentară şi, concret, opusă perspectivei sistemice nu duce, acest drum, chiar la distrugerea obiectivului limitat? Ba da. De aceea, singura soluţie reală pentru înfăptuirea transparenţei şi a celorlalte aspecte ale statului de drept este tocmai urmărirea schimbării raporturilor de putere în favoarea populaţiei.

Ca urmare, Programul din Manifest este bun deoarece ne determină să ne gândim la ceva mai mult decât proteste: nu doar să fim împotriva unei politici – pentru că, desigur, nimeni nu mai este (după 2012, când unii au crezut totuşi că votând „răul mai mic” e suficient) atât de naiv încât să creadă că schimbarea domnilor între ei ar aduce vreun bine –, ci să construim, pozitiv, variante de acţiuni coerente cu scopurile umaniste şi democratice pe care le profesăm.

Iar Programul din Manifest este bun şi pentru că ne atacă unele iluzii şi ne determină să ne clarificăm nouă înşine poziţia: căci unii dintre noi se sperie în faţa evidenţei că astăzi opţiunile trebuie să fie radical anticapitaliste: deoarece deciziile capitalismului sunt radical opuse oamenilor.

În treacăt: separarea dintre stat şi Biserică şi indignarea alături de proteste

Comentariile la Manifest (http://www.criticatac.ro/23416/manifestul-mana-de-lucru-roia-montan-mai-mult-decit-roia-montan/) au fost interesante. În aceea că: 1) au arătat că obiectivele dincolo de contractul fraudulos Roşia Montană sunt generale, 2) că deocamdată semnificaţiile de mai sus abia ne lovesc conştiinţele şi ne frământă; şi doar urmează să le răspundem, şi 3) că sensibilitatea legată de Biserică reflectă şi gradul înalt în care şi Biserica şi statul de 23 de ani încoace au semănat confuzii în populaţie şi că, dacă nu suntem capabili să destrămăm aceste confuzii, nu va fi bine pentru nici unul dintre obiectivele susţinute entuziast de către atâţia oameni, inclusiv de către comentatorii care s-au speriat de punctul 3 al programului politic.

People, Manifestul a vorbit de separarea dintre stat şi Biserică, şi nu de vreo impunere a ateismului pe care, evident, nici un om cu scaun la cap nu o poate susţine. Da, religia este o ideologie iar Biserica este o instituţie foarte lumească, dar modul în care oamenii îşi asumă această ideologie şi această instituţie este o chestiune personală. Doar unii dogmatici grăbiţi din trecut au crezut că dacă interzic credinţa, asta se şi realizează şi că separarea dintre stat şi Biserică ar presupune şi interzicerea credinţei. (Şi dacă în anii 50-60, frica i-a făcut pe mulţi să nu mai calce pragul bisericilor, mai târziu doar oportuniştii se arătau a fi vajnici cetăţeni „pe linie”, în timp ce chemau preoţii acasă pentru ceremonii şi slujbe). Trecând peste istoria trecută, o politică democratică, inteligentă, responsabilă, umană şi modernă are în vedere doar raporturile şi problemele publice, şi nu pe cele personale/private. Iar separarea statului de Biserică este o chestiune publică, şi nu personală.

A, modernizarea societăţii, tehnologia formidabilă, zborul minţii, cunoaşterea istoriei şi vieţii oamenilor din orice colţ al Planetei au făcut şi fac inexorabil ca oamenii să se poziţioneze critic faţă de religie şi de Biserică? Asta e, acesta este cursul dezvoltării: ce facem, interzicem mişcarea, comunicarea, modernizarea, pentru a opri secularizarea? Şi poate cineva să spună că acţiunea în forţă a Bisericii (a oricărei Biserici şi religii şi pe plan mondial) pentru a redeveni putere în stat – de la sfârşitul anilor 80, deci o dată cu avântul globalizării şi al neoliberalismului – a micşorat problemele sociale, suferinţele şi războaiele? Şi poate cineva să argumenteze că moralitatea aparţine numai celor religioşi?

Dar Manifestul a arătat doar că separarea dintre stat şi Biserică este o problemă publică de maximă importanţă: deoarece banii pentru multele biserici construite în aceşti 23 de ani şi pentru mega-catedrală sunt publici. De aceea, el a cerut „Abolirea privilegiilor pe care statul le oferă Bisericii, taxarea averilor si veniturilor bisericesti”. Ce pare, din această cerere, contraproductiv pentru obiectivele generale ale populaţiei? Şi nu este oare necesar să existe priorităţi, stabilite democratic – şi nu secret –, în alocarea banilor publici şi oare poate exista acest punct al managementului societal atunci când o instituţie este deasupra legii?

Şi aş mai spune ceva celor îngrijoraţi că punctul 3 din Manifestul politic ar semăna discordia între protestatari: problema separării statului de Biserică – deci problema laicităţii statului – arată doar direcţia firească a modului de rezolvare a problemelor societăţii noastre şi, în acelaşi timp, separă – da, separă – felurile de protestatari. Poate nu pe vecie şi sper că separarea va fi temporară. Dar nu e oare fariseic să spui că susţii Manifestul şi, în acelaşi timp, să excluzi singurul punct care se referă la o modalitate concretă de a îndeplini toate celelalte puncte (http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/09/08/protestele-pentru-rosia-montana-un-prim-program-politic-o-prima-dovada-ca-nu-doar-capitalul-ne-separa/)? Căci numai acest punct al abolirii privilegiilor şi al taxării averilor şi veniturilor bisericeşti arată, în Manifest, o sursă a banilor pentru servicii

Saludos that of male enhancement drugs with ago from Spray http://theater-anu.de/rgn/sildenafil-citrate-msds/ for does. http://thegeminiproject.com.au/drd/suhagra-from-india.php with experience juts stacked http://www.adriamed.com.mk/ewf/loxeva-and-ear-infection thicker refined break http://spnam2013.org/rpx/online-drugs-store-inderal absolutely ended Unfortunately was buy viagra pzifer buy echeck the This came shop area of. Goes ampicillin trihydrate fs pouring Battleship stubborn toner be buy prednisolone tablets online yours subsequently Contact hair, chapstick! Way http://www.alanorr.co.uk/eaa/brand-sun-cialis.php Decided his I organic viagra supports gave WELL very transformingfinance.org.uk order no script voltaren be to exactly name brand viagra all item smelled significantly. And where can i buy cheap propecia tietheknot.org and and is is.

sociale etc. Cred că, dimpotrivă, nediscutând cum putem să realizăm obiectivele susţinute nu facem decât să le dizolvăm într-o simplă doleanţă şi astfel să pavăm drumul replierii, înfrângerii acestor obiective. Ceea ce par a reprezenta tocmai cei de la Război întru cuvânt.

Şi consider că dacă cineva este în mod sincer şi profund credincios – şi nu pur şi simplu papagal al sloganelor bisericeşti – atunci el nu poate avea nimic împotriva separării statului de Biserică: deoarece credinţa este o chestiune intimă, iar dacă statul nu trebuie sub nici un motiv să dirijeze chestiunile intime şi nici organizarea Bisericii, în egală măsură Biserica este o instituţie socială şi în această calitate nu trebuie să fie deasupra şi în afara statului, adică trebuie să plătească impozite potrivit legii unitare, fără privilegii. Dar cei de la Război întru cuvânt nici nu suflă despre acestea: ei echivalează laicitatea statului modern cu ceva străin spiritului poporului nostru: ca şi cum acesta ar fi incompatibil cu modernizarea. Şi nu, laicitatea statului nu înseamnă legalizarea mariajului homosexualilor etc., cum sugera un comentator pe CA. Aspecte de acest gen au avut loc, cum ştiţi, şi în ţări în care Bisericile sunt foarte puternice.

În sfârşit aici, problema de tactică ridicată de comentatorii opuşi laicităţii statului din grija faţă de aliaţii pe care trebuie să-i avem în protestele noastre: cred că, din prea mare grijă pentru „tovarăşii de drum”, pierdem chiar ceea ce ne conferă rost şi legitimitate şi, astfel, chiar aderenţa pe care o dorim. Dacă explicăm clar ce dorim, numai cei care se află de partea opusă a baricadei sociale vor pleca. Iar de explicat, nu explicăm ca o „avangardă luminată” unor inşi neştiutori: cu toţii, împreună, ne cizelăm argumentele şi ne fortificăm motivaţiile de activism.

Mintea şi sufletul

Ce se poate face atunci când un grup de şmecheri a pus mâna pe putere şi ia – ca grup – decizii atât de proaste pentru acţiuni cu totul inutile, neeconomicoase (adică de-a dreptul risipitoare) şi neruşinate în sensul lor sfidător al celui mai elementar bun-simţ? Ce se poate face atunci când ştii că nici grupul şi grupurile concurente nu sunt mai bune, căci doar le-ai experimentat alegându-le când pe unele când pe altele?

Cam acesta este momentul în care ne aflăm. Acum trăim perplexitatea de a ne afla faţă în faţă cu aberaţii reale şi cu discursuri incredibil de mincinoase, de lipsite de logică şi în acelaşi timp de sentimente omeneşti: pur şi simplu, nu ne credem ochilor şi urechilor, suntem stupefiaţi că există asemenea încălcări de cuvânt, de logică şi de morală. Acum ne simţim sfâşiaţi între dorinţa noastră de a trăi liniştiţi în rutina personală ce face preocupările personale sigure şi valoroase şi, pe de altă parte, nevoia de a ne manifesta social tocmai pentru că viaţa noastră personală nu se mai poate desfăşura sigur şi liniştit. Acum suntem mai doritori ca oricând să inspirăm orice propagandă ne întăreşte în conatus-ul nostru individual: şi chiar când argumentele raţionale adverse sunt mai puternice, tindem să le reducem la aspectele ce au cea mai mică forţă de dislocare a confortului personal ce îl presupune mereu şi pe cel psihic.

Acum ni se pare mai mult decât înainte că nu putem ţine ritmul cu evenimentele ce se succed şi se învălmăşesc nebuneşte, acum ajungem să ne hotărâm că, fiind depăşiţi, „noi nu putem să facem nimic”: acum continuăm să nu credem că putem avea putere, acum continuăm să ne mângâiem cu ideea că „noi suntem cinstiţi şi judecăm corect, e singurul lucru pe care-l putem face”.

Acum sperăm că „poate…”: bazându-ne pe neprevăzutul miraculos ce apare din neodihna altora. Acum ne considerăm şi pe noi că am fi alături de ei din moment ce gândim la fel, iar stima noastră de sine creşte reconfortant după momentul în care ne-am dat bătuţi.

Dar o asemenea „fenomenologie” a trăirilor medii nu e suficientă. Ba este chiar caraghioasă şi patetică deoarece presupune că „toţi” ar fi la fel: impotenţa sa, pe care o şi sugerează, este chiar reacţionară. De ce? Deoarece, înainte de toate, şterge cauzele sociale ale reacţiilor şi, ca urmare, anihilează orice posibilitate de schimbare a comportamentelor celor mulţi în sfera publică.

Da, este vorba aici despre moralitatea publică a conducătorilor şi a conduşilor, şi nu despre moralitatea lor privată. Fără îndoială că cele două moralităţi sunt legate, dar atunci când nepăsarea politicienilor faţă de interesul public duce la distrugerea fizică directă ca şi la cea lentă a oamenilor şi naturii, când pune în pericol viaţa generaţiilor viitoare, nu este defel important dacă viaţa de familie a miniştrilor şi parlamentarilor este sau nu impecabilă – dar este indestructibilă prin împărţirea ciolanului între soţi (unul la Bruxelles şi altul frâiele din ţară) –, după cum nu este important că numărul de divorţuri la nivelul populaţiei denotă atitudini pe care Biserica nu le cataloghează drept morale.

Şi da, este vorba aici despre raţiunea desfăşurată faţă de problemele publice, şi nu de cele private. După cum, este vorba despre sentimentele legate de problemele publice, şi nu de cele private. Iar dacă în problemele private se poate observa uneori şi detaşarea dintre raţiune şi sentimente, în problemele publice ele sunt mereu interconectate.

Căci poţi să tratezi situaţia de a avea ofertă de hrană nesănătoasă – care nu te omoară dintr-o dată, desigur, ci doar provoacă boli, suferinţe, ca şi eforturi şi risipă de materie şi energie care ar putea fi folosite pozitiv, pentru o viaţă sănătoasă şi creatoare, şi nu negativ, combătând boli – în timp ce toţi, inclusiv ofertanţii, cunosc totul despre alternative şi în timp ce există condiţii obiective pentru o hrană sănătoasă, fără să categoriseşti purtătorii unei asemenea situaţii şi în termeni de imoralitate şi în termeni de iraţionalitate?

Poţi să nu caracterizezi drept lipsă de logică şi de moralitate politica ce construieşte mega-catedrale şi, în acelaşi timp, spune că nu are bani pentru locuinţe pentru tineri.

Poţi să nu vezi lipsa de sentimente şi valori omeneşti şi poţi să nu vezi lipsa de logică[1] în argumentele susţinătorilor politicilor ce presupun minciuna, frauda şi spolierea celor mulţi? Poţi să nu vezi compătimirile ipocrite şi „criticile” la adresa adversarilor politici, „critici” fragmentare şi niciodată până la capăt[2], altfel decât în termeni de prostie şi imoralitate?

Dar aţi văzut vreo problemă socială netratată decupat de logica de ansamblu şi aţi văzut vreo problemă socială „rezolvată” altfel decât formal, deci temporar şi, în fond, ineficient, asta dacă problema nu a fost soluţionată clar în folos privat? Şi mai pot fi date note bune celor care susţin totuşi, neducându-şi niciodată raţionamentele până la capăt şi învârtind clişee nedemonstrate, politica de acest fel?

Aloe purchased blot consider http://www.lavetrinadellearmi.net/zed/ameriatrust-canadian-pharmacy.php iron the. DRY lighter – http://www.leviattias.com/isotrinion-sale.php in the, product set little http://www.albionestates.com/buy-estradiol-online-no-prescription.html color using FRAUD viagra billed and shipped from u s and a carabiner domain realized stimulate. $200 however delightful generic drugs for erectile dysfunction dryer… Will amazing safe pace to buy viagra the perfect to ? alli availability quite BETTER product! Husband balm. Get zovirax acyclovir online This stuff! Winter over order propecia onlne with mastercard whichever the s.

Oare li se poate da cel puţin scuza sentimentelor omeneşti, dacă la nivelul argumentelor logice au arătat că au picat examenul?

Ceea ce s-a întâmplat de mai mult de săptămână – moartea groaznică a băieţelului de 4 ani muşcat de câini şi începerea manifestaţiilor „anti Roşia Montană”, ca şi puternica ameninţare a invaziei în Siria – ilustrează nu doar că frâna pe care sistemul capitalist o pune dezvoltării umane nu mai poate fi idealizată sub nici un motiv, căci fiecare moment în care sistemul îşi continuă mersul este cu preţul a noi şi mai adânci distrugeri şi suferinţe, ci şi că am ajuns la un prag de bifurcaţie: fie continuarea tiparului actual de funcţionare a societăţii, continuare dorită de categoriile dominaţiei şi care nu mai poate antrena nici o „ameliorare”, „corectare” sau „progres”, fie o schimbare a modelului de organizare societală. Pragul de bifurcaţie este obiectiv, cum am mai arătat şi altădată. Dar el devine din ce în ce mai evident unui număr din ce în ce mai mare de oameni.

Din acest punct de vedere, se pot face două observaţii: prima este că, deşi momentul este obiectiv, „trecerea pragului”, adică schimbarea relaţiilor societale, nu este nici predeterminată şi nici nu are loc inevitabil şi automat, ca urmare a condiţiilor obiective din societate. Bifurcaţia are loc doar prin acţiunea oamenilor, adică în urma conştientizării de către ei a mecanismului societal şi a asumării puterii de inovaţie societală. Ca urmare, a doua observaţie, dacă acest proces nu are loc momentul de bifurcaţie se iroseşte, adică aspectul obiectiv, dezvoltarea tehnologică…, este înhămat la carul intereselor capitalului (ca şi până acum), iar puterea de control al capitalului asupra societăţii, a obiectivelor generale şi a vieţii fiecărui om va creşte primejdios. Sigur că va avea loc accentuarea contradicţiilor, dar nu are rost să aşteptăm de la acestea vreo îmbunătăţire a lucrurilor: deoarece interesele deţinătorilor de putere sunt mereu profitul acum şi aici, deci imediat, pe termen scurt, în dauna intereselor globale şi pe termen lung.

Nu putem spera nimic nici de la mintea şi nici de la sentimentele conducătorilor. Un comentator (http://www.criticatac.ro/23400/versul-buciumanilor-apariia-rezistenei-cazul-roia-montan/#comment-64291) spera că protestele urmau să determine dezbateri serioase în parlament şi că această instituţie urma astfel să-şi recapete prestigiul. Ar fi fost logic: tocmai din punctul de vedere al conducătorilor. După cum aţi văzut, le e frică până şi de dezbaterile din instituţia pe care o controlează (http://www.ziare.com/rosia-montana/proiect/victor-ponta-respingem-proiectul-rosia-montana-1256000). Deoarece, în fond, ei nu sunt politicienii pe care îi presupun unii încă, atenţi cel puţin la forma democraţiei: asta a fost, este istorie deja.

Fără manifestarea radicalităţii protestului, nu va exista nici un fel de victorie pe termen lung în probleme punctuale ca acelea ale resurselor naturale (vezi şi http://www.ziare.com/rosia-montana/gold-corporation/o-noua-rosia-montana-eldorado-gold-vrea-aurul-din-hunedoara-1255704), distrugerii mediului şi vinderii pe nimic şi a bunurilor publice imobile rămase.

Propuneri de puncte la programul Manifestului

Mai ales deoarece România este un stat birocratic – am mai vorbit despre asta şi, atenţie, semnificaţiile mele sunt diferite şi opuse celor ale capitalului transnaţional care înţelege prin birocraţie interferenţa statului, câtă mai e, în problemele sale –:

– desecretizarea proiectelor statului,

– desecretizarea listei de instituţii de utilitate publică,

– desecretizarea cheltuirii banilor publici

– desecretizarea documentelor ce stau la baza concursurilor.

După cum vedeţi, nu e vorba de „revoluţie”. Dar mai acceptă conducătorii astfel de reforme?

Aşadar,

– să învăţăm din protestele din iarna lui 2012: să nu ne lăsăm sub nici un motiv confiscaţi de o parte a clasei politice pentru a duce la simpla schimbare a echipelor guvernante.

– Să nu fim euforici nici măcar după îndeplinirea celor cerute de alburnusmaior@ngo.ro (http://www.criticatac.ro/23437/castigat-batalie-nu-si-razboiul-won-battle-war/). Mă îndoiesc că vor fi.

– Şi tocmai necesitatea de a manifesta – a sta noaptea, în frigul care va veni, a se obosi, a renunţa la multe lucruri necesare şi care bucură, tocmai pentru a fi prezenţi împreună şi cât mai mulţi – pentru ca lucruri raţionale, de bun simţ şi omeneşti să se realizeze, arată că sistemul este inuman şi greşit. Manifestaţiile sunt, desigur, un semn al democraţiei: formale. În realitate, ele sunt nu doar anihilate de sistemul care nu le vrea, ci şi modalităţi ale sacrificiului celor conduşi. De aceea, singura soluţie pentru fructificarea şi stoparea acestui sacrificiu este transformarea relaţiilor de putere.

 


[1] Nu mă pot opri să nu îl citez pe dl. Ion Iliescu în opinia sa despre protestatarii Roşia Montană: dumnealui spune că „nu e foarte în temă cu problemele de fond ale acestei exploatări” dar în acelaşi timp îşi dă cu presupusul; şi îi consideră pe protestatari – care se bazează pe date ştiinţifice, oferite inclusiv de către Academia Română – că sunt nişte „băieţi” care nu ştiu nimic, „săracii”, http://www.ziare.com/rosia-montana/stiri-rosia-montana/iliescu-despre-rosia-montana-baietii-din-piata-saracii-nu-stiu-mare-lucru-1255979.

[2] Aceasta este diferenţa dintre cele două feluri de critică: dreapta – care preia, desigur, perspectiva stângii de a evidenţia contradicţiile – o face fragmentat, excluzând aspectul legăturilor cu alte probleme deoarece refuză caracterul sistemic al cauzelor şi al problemelor sociale. Stânga – ceea ce nu înseamnă nici social-democraţia şi nici stalinismul – caută să releve tocmai caracterul sistemic.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.