În ultimul timp a revenit insistent în spaţiul public ideea creării unui nou partid. Mai întîi din partea „reformiştilor” PDL, apoi din partea unor lideri ai societăţii civile. Prefer să discut separat despre acesta din urmă, deşi conexiunea este evidentă, destui lideri de opinie (cum ar fi, spre exemplu, infatigabila Andreea Pora) asigurîndu-se că nu există nici o verigă lipsă între cele două.
Însă proiectul PDL este, în primul rînd, un proiect de supravieţuire politică, şi el trebuie discutat în acest context specific, în timp ce proiectul unei părţi a societăţii civile trebuie discutat, într-adevăr, aşa cum susţine Cristian Ghinea (cel care îl şi formulează, într-un mod reprezentativ, mi se pare, pe platforma Contributors), dincolo de frenezia pro şi anti Băsescu, pentru că miza lui este mai mare decît situaţia actualei guvernări.
Problema e, însă, că exact din perspectiva acestei mize mai mari, asupra căreia cred că putem conveni cu toţii că ar fi o politică mult mai responsabilă faţă de societate decît cea de acum, proiectul expus de Cristian Ghinea este unul naiv şi anacronic, deoarece se plasează în siajul discursurilor care au adus la putere şi au susţinut alianţele CDR şi DA, dar care au expiat de ceva timp.
Criza sistemului politic românesc nu este una conjuncturală, adică una care să se rezolve prin ceva gen „mai adăugăm o linguriţă de principii, mai presărăm un praf de anticorupţie şi s-a rezolvat”. Nu, este una structurală, iar asta se vede cel mai bine tocmai din faptul că opoziţia actuală manifestă zero viziune, zero curaj şi zero înţelegere a realităţii, limitîndu-se la a repeta penibil lozincile preşedintelui şi ale PDL, cu un mare şi inutil NU în faţă. Falimentul este general, al puterii ca şi al opoziţiei. E o criză a sistemului ca atare.
Această criză se datorează faptului că singurul proiect de societate al României postcomuniste, integrarea euroatlantică, în subsidiar democraţie şi economie de piaţă, a fost, de bine de rău, atins (cred că ar fi foarte interesantă şi importantă o comparaţie atentă cu alt mare proiect românesc, Marea Unire, şi, prospectiv, cu degringolada intelectuală şi politică ce a urmat după realizarea lui). Mai exact, se datorează faptului că nici măcar acest proiect minimal nu a fost cu adevărat al nostru, ci a fost acceptat aşa, pe jumătate în silă, pe jumătate complezent, de elitele politice şi intelectuale care s-au angajat la realizarea lui. Criza noastră actuală, politică şi nu numai, se datorează în realitate faptului că nu putem genera un proiect de societate al nostru, de o minimă coerenţă şi eficienţă, iar dacă pînă în 2007 acest fapt a putut fi mascat prin vodevilul mai mult sau mai puţin reuşit al integrării, acum acest alibi a dispărut.
Pragul care trebuie spart pentru următoarea etapă de dezvoltare a României necesită mult mai mult decît o simplă ajustare a sistemului politic actual, necesită o socializare substanţială a politicii. Ea nu trebuie neapărat să se producă mîine, probabil că e un proiect pe termen mediu, dar trebuie neapărat să se producă. Politica nu trebuie să mai rămînă apanajul aproape exclusiv al unor elite politice, sociale sau intelectuale restrînse, cu atît mai puţin al unora care în ultimii 20 de ani au dat dovadă de atîta complezenţă şi egocentrism.
Mai mult, aceste elite funcţionează aproape exclusiv ca releu, şi acela defect, al unui patronaj exterior. Or mi se pare suficient de evident că, dacă vom continua să trăim sub un patronaj exterior comprehensiv, indiferent cît de binevoitor ar fi acesta, nu vom putea ajunge niciodată la o societate cu adevărat umană şi prosperă. Nu numai că nimeni nu ţine neapărat să îţi şi bage în traistă, dar chiar dacă cineva ar vrea să facă asta, este mult prea dificil din punct de vedere practic.
La fel de evidentă mi se pare degradarea accentuată a societăţii noastre, în mare parte paralelă cu criza economică şi cu indicatorii macroeconomici; o degradare nu doar în termenii inegalităţilor sociale grave, una din marile tare ale României dintotdeauna, dar şi în termeni de universalitate a standardelor juridice şi politice, enclavizare a societăţii şi deteriorare a spaţiului public. Această situaţie impune o schimbare profundă, una care nu trebuie să fie în primul rînd rapidă, ci în primul rînd durabilă.
Simplu: noi, cei buni – ei, ce răi
Sigur, reacţia automată (şi normală) la cele de mai sus este: asta e situaţia, facem ce putem etc. E adevărat, situaţia are limitările ei drastice. Dar asta nu înseamnă că nu putem privi puţin mai în viitor, ceea ce proiectul lui Cristian Ghinea nu face. Partidul propus de el este doar o variantă „bună” a actualului model, nu iese din paradigmă. Ar fi exact la fel de elitist şi închis, de exemplu, ca şi partidele existente, la nivelul de cotizaţie şi la tipul de organizaţie rigorist pe care îl propune.
Apoi, Cristian Ghinea spune că actualele partide sînt structurate de sus în jos şi că trebuie făcut invers. De acord, dar dacă se referă la modalitatea de constituire, cred că partidul propus de el ar fi la fel de descendent şi de rigid ca şi cele actuale (sau predecesoarele celor actuale), nu prea văd diferenţa. Dacă se referă la modul de luare a deciziei şi adoptare de politici, da, noul partid ar fi o vreme incomparabil mai democratic decît cele actuale. Singura problemă ar apărea, însă, atunci cînd asta ar începe să şi conteze, anume la apropierea de putere.
Astfel, noul partid care ni se propune este un caz clar de „proiectul era OK, dar din păcate a deraiat; de data asta va fi altfel, pentru că venim cu ăia morali şi cu reguli”. Nu, proiectul e depăşit ca atare, din motivele de mai sus. Şi, oricum, nu merge aşa. Am fost implicat direct în producerea textelor, politicilor şi programului ideologic al Uniunii pentru Reconstrucţia României, proiect politic amintit de Cristian Ghinea şi cu care, de altfel, partidul propus de el seamănă izbitor. Şi URR avea reguli dure, şi acolo erau oameni „buni”, era moralitate etc etc, şi totuşi partidul a eşuat spectaculos, din cauze care cred că ar funcţiona şi acum.
Plusul de rigoare şamd este insuficient, este puţin relevant. La URR exista suficientă morală şi suficient idealism; am fost acolo şi ştiu foarte bine cît timp, energie şi bani au fost sacrificaţi în mod dezinteresat pentru acel partid. Din păcate, însă, nu cred că cineva de acolo, inclusiv eu, a înţeles cu adevărat ce se întîmplă şi care erau priorităţile de atunci ale societăţii şi politicii. URR urma fidel proiectul ideologic şi politic al „opoziţiei democratice” (plus intelectualitatea „cea bună”), adică anticomunism, anticorupţie, liberalizare, legalitate etc, numai că „de data asta altfel”. Ei bine, faza cu „de data asta altfel” nu funcţionează. Diferenţa specifică a URR (moralitate, oameni noi, tinereţe, reguli etc.) nu a interesat pe nimeni, aşa că partidul a rămas să concureze la acelaşi proiect şi în aceleaşi condiţii cu îmbătrîniţii în rele, drept pentru care a fost nu învins, ci aneantizat.
Faptul că pe oameni nu îi interesează acest plus de moralitate şamd, fie el şi real, nu este o tragedie, este normal. Moralitatea este vitală la nivel individual, la nivel instituţional mai puţin. Politica modernă nu se poate baza pe morală, nu are cum. De altfel, ipocrizia este evidentă atît din partea politicienilor care pretind că sînt morali, cît şi de partea alegătorilor care pretind că îşi doresc asta mai mult decît orice pe lume.
Nu pretind că ştiu exact ce vor românii, o fac politicienii suficient de des. Şi nici nu spun că actualul sistem politic nu le oferă nimic din ce vor ei. Dar ăsta nu e un motiv pentru a continua ca şi pînă acum. Cum spuneam, e suficient să ne uităm la raporturile opoziţie-putere. Dacă pînă acum alternanţele la putere au fost pline de semnificaţie şi de consecinţe, următoarele posibile alternanţe mi se par inutile, în condiţiile de azi, ceea ce ar însemna o lungă perioadă de degradare şi eroziune constantă a societăţii. Iar soluţia nu e neapărat cea mai intuitivă.
Cred (totuşi) că românii vor astăzi şi multe lucruri materiale, şi unele lucruri mai puţin materiale. Faptul că în loc de primele li se oferă acele pomeni electorale pe care vrea să le elimine Cristian Ghinea, iar în loc de celelalte li se oferă idealuri şi obiective penibil de găunoase nu e, desigur, doar responsabilitatea elitelor, e în bună parte şi responsabilitatea lor. Dar soluţia pentru depăşirea acestei situaţii nu e un partid cu reguli mai bune ca pînă acum, pentru a căror prezervare la contactul cu politica reală oricum nu există nici o garanţie. Important e proiectul politic şi mai ales cît de bine sesizează el exigenţele şi priorităţile unui anumit moment, nu organizarea.
Imaginarul mort
Dar ce ar putea fi în neregulă cu moralitatea, anticorupţia, legalitatea, dreptatea, eficienţa etc., adică speranţele care pot fi oricînd agăţate de un nou partid? Nimic, bineînţeles. Proiectul sună excelent. Problema e, însă, că în politică dezideratele nu au nici o valoare, dacă se opresc la nivel general. Politica moare în concret, dacă nu are imaginar, iar imaginarul e altceva decît deziderate pur enunţiative.
Imaginarul de tip CDR pe care a venit la putere Alianţa DA, şi pe care a încercat să se infiltreze şi URR, era deja muribund în 2004. Acum e ţeapăn. Nu atît dezideratele lui nominale, democraţia şi economia de piaţă, deşi şi acestea au murit în sensul formal în care au fost urmărite şi realizate, astfel că acum va fi necesară o reşapare şi reluare în posesie a lor. Ci mai ales toată viziunea referitoare la politică, societate şi cultură care a fost impusă de-a lungul tranziţiei din această direcţie: anticomunismul stupid şi interesat (nu mai explic cît de nociv a fost acesta şi cît de mult a distorsionat percepţia despre comunism şi postcomunism, am făcut-o în alte locuri), anticorupţia ridicată la rang de idol necondiţionat, căruia i se poate sacrifica, în mod convenabil, orice, demonizarea stîngii şi cultivarea ideii că România e natural de dreapta, elitism extrem, mistică a culturii şi estetism etc.
La nivel pragmatic, toate acestea puteau fi reduse la ideea că există unii buni şi unii răi şi că ăia buni sîntem, desigur, noi. La un nivel mai teoretic, rădăcinile acestui amalgam rebarbativ puteau fi urmărite pînă în interbelic, filiaţie ce oferă şi fundalul pe care se poate observa cel mai clar contradicţia de fond a acestui imaginar politic şi social cu dezideratul lui nominal, democraţia.
Nu în ultimul rînd, acest imaginar se revendică de la mistica oamenilor providenţiali, evidentă la „tinerii”, „intelectualii” şi ceilalţi nepătaţi care ar constitui principalul selling point al noului partid. Din păcate, însă, anticorupţia a ajuns să fie mai degrabă o modalitate de reglat scoruri politice (în ciuda evidenţei că nu există diferenţe notabile între nivelul de corupţie al partidelor la guvernare) şi o stare de urgenţă tipică, în numele căreia este suspendată raţiunea şi reformele procedurale. Altfel, rezultatele ei sînt cvasinule.
Nu am nici un fel de încredere într-un nou partid care ar veni pe acest imaginar viciat al tranziţiei, anticomunist, anticorupţie, elitist, maniacal de dreapta, „democrat” etc etc. Indiferent cît de morali ar fi oamenii lui şi cîtă bună credinţă ar investi ei. Aş prefera ca energiile risipite pe un astfel de partid să fie investite altundeva.
Coeziune minimă vs. fragmentare extremă
Proiectul care merită promovat acum în România, după părerea mea, este cel al resocializării acestui stat, din punct de vedere al lărgirii bazei pentru decizia politică şi al apropierii ei de dezideratele societăţii.
Sigur, e greu. Participarea politică, se ştie, e foarte slabă. Şi apoi, de ce să ne batem capul, dacă merge şi aşa; mai ales dacă din cînd în cînd mai aghesmuim cu puţină anticorupţie, mai punem un praf de anticomunism. Şi dacă chiar pare că se taie compoziţia, punem şi o linguriţă de naţionalism. Sau mai multe. Merge pînă la urmă. Şi oricum, îi împiedică cineva pe oameni să voteze? Atunci care e problema?
Mi se par lamentabile genul acesta de paleative şi expediente. În 21 de ani de tranziţie, nici unul dintre intelectualii buni, anticomunişti şi democraţi (şi nici unul dintre politicienii partidelor „democratice”) nu a discutat serios despre egalitate şi despre un proiect de societate construit pe această idee fundamentală. Nu s-a discutat, încă, serios şi relevant despre ce fel de stat vrem, ce fel de administraţie, ce fel de societate şi de relaţii între oameni, ce fel de redistribuire a veniturilor etc etc. S-a discutat despre multe alte prostii, dar nu despre asta. În aceste condiţii, cred că scuza cu participarea politică slabă, deşi pleacă de la o realitate evidentă, nu mai poate funcţiona ca scuză pentru continuarea unei politici autiste şi, de fapt, în mare parte aleatoare.
Sîntem UE, sîntem NATO, sîntem democraţie, sîntem economie de piaţă. Bun. Uraa! Dar să vedem care ar putea fi următorii paşi esenţiali. Nu cred că anticorupţia, obsesia eternă a politicii noastre, e printre ei, oricît de omniprezentă şi de dureroasă ar fi corupţia. Corupţia e un epifenomen, astfel că să faci din combaterea ei un obiectiv politic major este absurd; este imposibil şi, mai mult, contraproductiv. Sigur, contraproductiv pentru societate. Pentru partide sau pentru ONG-uri poate fi foarte productiv.
Marile probleme sînt altele: inegalităţile sociale grave care constituie în sine un cerc vicios al rămînerii în subdezvoltare şi care produc fragmentare socială, cu consecinţe inclusiv economice şi politice. Un sistem de redistribuire a resurselor absolut aberant, cu discrepanţe neverosimile, nici măcar ideologice, într-un sens sau altul, ci pur şi simplu aleatoare sau, mai exact, pe un simplu criteriu animalic al influenţei şi puterii locale. Sisteme baroce de discriminare şi privilegii, lipsa corelării dintre venituri şi merit şi, desigur, suspiciunea generalizată care derivă de aici, enclavizarea diferitelor categorii sociale în privilegiile lor şi distrugerea ţesutului social (după modelul sinistru al Greciei, unde s-a creat, în timp, un întreg sistem feudal de profesiuni închise, fiecare cu privilegiile ei, a căror dobîndire şi întreţinere e plătită cu un război social permanent şi cu costuri economice uriaşe). Pe scurt, agenda esenţială pentru următoarea perioadă s-ar putea sintetiza prin crearea de coeziune în jurul unui proiect cît mai larg acceptat şi a unor valori comune.
Avem un stat încropit pe fugă, aşa cum s-a putut, la care mai e mult de lucrat. Sigur, pentru asta e nevoie de decizie politică, dar nu neapărat de crearea unui nou partid acum. Poate că la un moment dat va fi nevoie de el, însă eu nu cred că acel moment a venit. Actualul format al sistemului politic românesc mi se pare epuizat. Nu vorbesc despre sistemul democraţiei reprezentative ca atare, dimpotrivă, cred că trebuie să continuăm să investim cît se poate de ferm în el. Dar actualul sistem de partide, cu imaginarul pe care l-am descris şi aşa cum este el definit de proiectul politic confuz care s-a încheiat în 2007, mi se pare redundant, iar cel mai bine o dovedeşte modul uluitor în care partidele s-au clonat unul pe celălalt.
Da, într-un anumit sens acum „toate sînt la fel”. Dar nu în sensul discreditării parlamentarismului, ci doar în sensul lipsei lor aproape complete, dar să sperăm temporare, de principii şi ideologie. E suficient să vezi cît de puţin convinşi recită politicienii de azi poezia democraţiei. Sau cît de rar denunţă o ilegalitate sau un abuz lipsit de miză politică directă. Sau, de exemplu, lipsa de reacţie faţă de extremismul politic. Nici unul dintre partidele mari din România nu s-a delimitat vreodată cu adevărat de România Mare, partid rasist şi xenofob; dimpotrivă, România Mare a fost un permanent rezervor de cadre pentru toate cele trei mari partide de acum.
Un nou partid ar părea, desigur, să aibă sens în condiţiile acestea, dar numai dacă ar fi diferit de celelalte. Or, deocamdată nu mi se pare că există condiţiile structurale necesare pentru asta, şi nici nu văd nicăieri acel proiect diferit. Aşa că pînă atunci putem investi în politică şi indirect. Putem presa politicul să se reformeze dinspre societatea civilă, putem crea forme de asociere şi centri alternativi de putere care să conteze, putem propune noi proiecte şi viziuni. Nu cred că dezbaterile în acest sens şi-au pierdut rostul şi că trebuie, neapărat, să ne aruncăm de mîine în valurile înspumate ale acţiunii. Multe dintre dezbaterile de după 1989, dacă putem numi dezbateri acele întîmplări, au fost într-adevăr sterile pentru că au fost prost direcţionate, dar asta nu înseamnă că trebuie neapărat să rămînă astfel.
Excelenta analiza!
Analiza pare foarte pertinenta.
Nu inteleg insa cum se face, ca URR era construit pe principii morale, existau mecanismen interne pentru asta, dar a ajuns Radu Munteanu candidat din partea URR. Cei care il cunosc de prin inceputuri de 2000, nu cred ca pot nega ca era un tanar cu oarecare calitati, dar dedulcit la aranjat licitatii, pe cand lucra la Agentia Nationala de Dezvoltare Regionala.
Teoria ca teoria, practica ne omoara!
In esenta tocmai asta spune si autorul, dincolo de exemplul pe care il dati (altfel, as atrage atentia ca insasi evocarea aici a URR era doar un exemplu – vad ca se comenteaza ca si cum ar fi subiectul articolului).
Gargara, gargara, gargara…..Sterilitate, impotentza si ipocrizie – caracteristicile “stangacilor” dambovitzeni. Romania e la ora operatziilor in carne vie – starpirea coruptziei – apocalipsa vamilor trebuie saa fie doar inceputul-, punerea MUNCII COMPETENTE SI EFICIENTE pe primul plan paralel cu taierea pomenilor “sociale” si obligarea pomanagiilor sa puna mana sa munceasca, reforma radicala a sistemului educatzional incompetent si putred de corupt, reforma asistentzei medicale si ea corupta pana-n maduva oaselor ciubucarilor medici&asistente. Asta se poate face doar de catre un detasament de profesionisti – specialisti in domeniile esentziale, constituit intr-un partid cu reguli inflexibile – mai ales in ceea ce priveste finantzarea transparenta, al carui unic program trebuie sa fie RERSPECTAREA LEGII. Solutzii de actziune concreta se gasesc: obligativitatea asistatzilor sociali sa-si trimita copiii la scoala, sa munceasca in folosul comunitatzii si sa nu refuze mai mult de trei locuri de munca, ridicarea dreptului de profesare doctorilor care fura contribuabilul prin certificate false si falsificarea listelor de pacientzi, scari de valori clare si dure plus aplicarea lor inflexibila in invatzamantul mai ales universitar, etc. E momentul actziunii si suntem milioane de contribuabili care putem impune ca munca si nu pomana sa domine in amarata asta de tzara din nefericire populata azi de atatzia parazitzi vanatori de “redistribuirea” produselor muncii altora.
Domnule “lucid”, limba română are şi ea nişte reguli. Nu insist la respectarea strictă a lor dar totuşi… dacă ţi-e lene să foloseşti diacritice măcar nu folosi “tz” sau “sh” în locul lor.
Probabil eşti tânăr şi este o boală a tinereţii atracţia asta a ta pentru totalitarism. Discursurile comuniştilor erau de asemenea pline de îndemuri de muncă, împotriva lenei şi delăsării, a “vagabondajului” şi “paraziţilor”. Astea erau pentru ei ca şi pentru tine motivele pentru care merge prost economia şi societatea în general, adică vinovaţii erau întotdeauna cei de jos nu elitele. Fasciştii şi naziştii aveau şi ei idei şi discursuri apropiate. Şi unii şi alţii pretindeau că sunt morali şi virtuoşi, puri şi duri, şi îndemnau la eliminarea unor grupuri sociale, rasiale sau etnice bazându-se pe stereotipuri populare şi dovezi anecdotice.
FYI: România era chiar înainte de mai 2010 printre statele cele mai puţin asistenţiale din Europa, ponderea în PIB a pensiilor, ajutoarelor de şomaj şi ajutoarelor sociale fiind la jumătatea mediei europene. Educaţia şi sănătatea stăteau şi ele foarte prost din acelaşi punct de vedere. Statul român era chiar şi atunci cel mai puţin “social” din UE, acum cu atât mai mult. Dacă ceea ce crezi tu e adevărat atunci ar fi trebuit “să trăim bine” demult.
Reformele pe care tu le crezi potrivite pentru România nu sunt deloc originale. Retorica asta moralistă şi consecinţele ei, adică înfometarea “ca să muncească” a populaţiei “de leneşi” s-a practicat de nenumărate ori mai ales în America Latină, Africa şi Asia Centrală. Rezultatele la noi nu vor fi diferite de cele de acolo: sărăcie endemică şi subdezvoltare cronică.
Domnule lucid tu ai cam mult timp liber la dispozitie si cred ca te incadrezi la una din aceste aceste categorii :
-esti bugetar si arzi gazul pe banii poporului intrun post caldut care nu presupune si munca
-esti un baiat de bani gata angajat in firma taticului si ai tot timpul din lume la dispozitie sa forjezi netul;daca erai un profesionist (cum pretinzi de la altii sa fie ) nu-ti pierdeai timpul toata ziua sa dai sfaturi.Faptul ca fetisizezi munca ma duce gindul ca nu prea ai parte de ea ,asemenea unui adolescent care toate ziua vorbeste despre sex desi are parte doar de pozele din revistele ”de profil”.Sa te duci matale sa descarci niste tiruri de marfa toata ziua si o sa vezi ca nu mai ai timp nici sa-ti citesti mailul
Mai adăugaţi un punct, care loveşte mai aproape de ţintă: – “lucid” se chinuie să legitimeze prin aşa-zise argumente aşa-zisa “nouă dreaptă”. Încă puţin şi va da vina pe evrei pentru toate relele din ţară.
Buna analiza! E putin dificil de gasit in spatiul romanesc acele retete/retele de socializare a politicii, dar cand exista trebuie mediatizate pe CA sau aiurea, oricat de plictisitoare ori indepartate sunt contextele locale care au generat acea democratie de tip participativ (in completare sau in contradictie la cea reprezentativa).
De acord, analiza buna.
Am o problema si o observatie.
Problema.
Mi se pare ca denigreaza inutil “patronajul exterior” per se ? Daca intelegem patronajul ca fiind sprijin in schimbul unei oarecare influente, in mai mare sau mai mica masura orice proiect politic are nevoie de o forma de patronaj exterior (fie si doar prin faptul ca este sprijinit din exterior). Traim pana la urma intr-o lume interconectata in care merita sa-ti exploatezi fiecare avantaj. Atat timp cat nu implica o forma de suzeranitate si primirea de ordine pe care trebuie neaparat sa le respecti. Poti sa fii foarte bine patronat de Fundatia Rosa Luxembourg, Konrad Adenauer, de Verzii Europeni sau de Federatia Anarhista.
Observatia.
As mai adauga la categoria “mari probleme” educarea si educatia cetatenilor. S-ar putea sa sune a “stat paternalist”, care iti spune ce sa faci oricand si pentru orice, dar nu trebuie sa se realizeze neaparat prin stat. Ma refer la educare, ca forma de incurajare a participarii politice si descurajare a anomiei sociale, si la educatie, ca forma de pregatire pentru o activitate productiva in societate (era sa zic piata muncii, dar sa lasam Dumnezeul pietii deoparte).
Cat despre proiectul Ghinea, e clar ca tinerii (atentie, a fi tanar nu e ceva bun in sine atat timp cat socializezi in aceleasi norme) astia vor si ei o bucata de putere pentru scopuri si foloase mai putin sociale. Cum spune Ciprian Siulea, aceeasi paradigma cu aceeasi palarie.
@Lucid: De ce nu zici mai bine la inceputul aberatiei tale ca esti unul dintre postacii de serviciu ai puterii, cu un discurs legitimant pentru actuala stare de lucruri si toata lumea intelege si poti merge si tu acasa sa bei o bere linistit.
“Putem presa politicul să se reformeze dinspre societatea civilă, putem crea forme de asociere şi centri alternativi de putere care să conteze, putem propune noi proiecte şi viziuni”
Corect si necesar dar greu de pus in practica…. pe cind notiunea de partid e mult mai intuitiva. Plus ca si soc. civila e confiscata de oportunisti, la fel ca si politica.
Imagineaza-ti impactul psihologic (dar si politic ) al unui proiect, fie el si experimental, care reuseste sa impuna citiva parlamentari i 2012.
De fapt ce avem asa multe de definit? Chiar avem de ales? Avem nevoie de o definie proprie a egalitatii de ex? Sintem asa de diferiti ? Sintem sau nu europeni? De ce nu aderam/subscriem/refolosim 99% ? Ar mai ramine sa cheltuim energie doar pe implementare
O institutie are nevoie (si mai mult) de moralitate pt ca impactul unei institutii e mult mai mare.
@ Airoh
“Patronajul exterior” nu se referea deloc la un proiect sau altul, ci la societate în general. Nici pe acesta nu îl respingeam neapărat, spuneam doar că nu trebuie lăsat ca singur factor dominant.
De acord cu observaţia, sînt lucrurile de care ne izbim inevitabil.
@ Tio
pt că moralitatea e ceva privat, instituţia e publică.
Eu acum cred că e mult mai realist de făcut ceva în jurul politicii decît înăuntrul ei. Sincer, nu pot deloc să-mi imaginez un partid nou care să intre în Parlament în 2012, cel puţin nu unul pe care mi l-aş dori.
Moralitatea unei instituţii e ceva foarte ceţos
O analiza buna dar, din pacate, razbate o anumita frustrare datorata esecului URR si o resemnare. In plus mi se pare cam aspra si nedreapta analiza facuta initiativei d-lui Ghinea. De ce nu am fi putin mai constructivi ? Dvs spuneti : ” Pe scurt, agenda esenţială pentru următoarea perioadă s-ar putea sintetiza prin crearea de coeziune în jurul unui proiect cît mai larg acceptat şi a unor valori comune.” Hai sa vedem care ar putea fi proiectul comun si valorile comune.
Nu cred ca se asteapta cineva sa reformam societatea si sa imbunatatim guvernarea maine. dar daca nu facem nimic o vom reforma vre-o data ? E pacat ca proiectul URR a esuat si cred ca ar fi mai bine sa vedem ce nu a fost bun sau ce nu a functionat in acest proiect. Cred de asemenea, ca este evident pentru multa lume ca o cauza importanta ( daca nu majora) a situatiei in care ne aflam, este modul in care sunt constituite si functioneaza partidele politice. In cea mai mare parte aceste partide nu au prea multa treaba cu democratia. Sunt niste grupuri bine coordonate si tinute in frau care doar vaneaza puterea si avantajele ei. E absoluta nevoie sa se schimbe ceva aici. Poate ca e un pas mic. Dar e absolut necesar.
Foarte bun comentariul. Si mai ales “Marile probleme sînt altele: inegalităţile sociale grave care constituie în sine un cerc vicios al rămînerii în subdezvoltare şi care produc fragmentare socială, cu consecinţe inclusiv economice şi politice. Un sistem de redistribuire a resurselor absolut aberant, cu discrepanţe neverosimile” Cu totul de acord, de fapt intrebarea esentiala pe care ar trebui sa ne-o punem este: ce ne leaga pe noi ca romani intre noi? In momentul in care vom ajunge sa raspundem chiar microscopic la aceasta intrebare putem porni o politica de stat prin intermediul unui nou partid. Initiativa Ghinea va reusi sa faca un partid destul de marginal mergand pe anticoruptie. PDL-ul s-a marginalizat mergand la alegerile prezidentiale pe aceleasi sloganuri anticoruptie din 2004 pentru simplul motiv ca pana in 2009 “nici o teapa nu a fost instalata in Piata Victoriei”. A fost doar blabla. Anticoruptia promisa in 2009 a fost chestia cea mai populista, inteleg prin asta mincinoasa, din politica romaneasca de dupa 89. Cine va mai suporta o a treia promisiune anticoruptie astazi? Supernaivii poate. O politica noua trebuie sa faca o sinteza imensa a societatii romanesti contemporane. Aceasta sinteza nu a fost facuta de Ghinea et al. atata timp cat ei ne propun un slogan invechit. Partid nou slogan nou totusi.
Si apoi initiatorii (Ghinea, Ciucu) pornesc de la premise gresite. Una dintre ele si cea mai importanta este aceea ca cei care sint in functii acum sint habarnisti. Nu as zice. Sint unii care nu sint habarnisti deloc, sint chiar profesionisti. Fostii comunisti sau securisti care astazi se gasesc in pozitii cheie nu sint chiar deloc habarnisti. E cu totul fals. Aceasta chestie a fost demonstrata in mod magistral de cei mai cunoscuti dintre ei: Iliescu si Basescu. “Ssistemul romanesc” rezista tocmai pentru ca este intretinut de tipi deloc habarnisti.
Sint cu totul de acord cu autorul, un nou partid nu isi poate avea rostul decat dupa realizarea unei mari sinteze a societatii romanesti de astazi. Nu merge cu sloganuri rasuflate, asta ar insemna a ramane blocati in superficialitate. Un solid studiu sociologic, economic si politic trebuie facut in profunzimea societatii romanesti, urmat de o intreaga munca de sinteza pentru a propune o cale de urmat. Poate in doi sau trei ani poate si mai multi un nou partid ar putea sa apara. Pana atunci “Romania curata” nu este o Romanie politica, de aceea cred ca Ernu are dreptate de asemenea. In concluzie, tind sa fiu mai mult de partea grupului Ernu, Agilica, Siulea si mai putin de partea grupului Ghinea, Ciucu, Madame blogary.
Vise de inginerie socială. Dovada? “Faptul că pe oameni nu îi interesează acest plus de moralitate şamd, fie el şi real, nu este o tragedie, este normal. Moralitatea este vitală la nivel individual, la nivel instituţional mai puţin.” Porcării de stînga. Aceeași veche și proastă poveste : inegalitățile sociale sînt imorale, să facem un stat care să le elimine, dar, hei, ca să construim statul ăsta nu e suficientă morala, trebuie știință. Și aici e problema: că știința asta n-o are nimeni, nimeni pe lumea asta nu știe, la modul ștințific, ce efecte va produce o acțiune sau alta cînd e vorba de societate. Bineînțeles, Șiulea crede că știe.
Bineînțeles, există și porcăriile de stînga. Liberalism economic ca să-i zic așa. Își arogă și ăștia știința. Observați că nu mai spun: vrem impozit unic pentru că așa este corect (moral), ci pentru că așa este eficient economic. Și așa, mînă în mînă, stînga cu dreapta, fac praf și pulbere “societatea cu adevărat umană”.
@fem!
Nu mi se pare ca a insinuat cineva “stiinta” in toata treaba asta. Si daca a insinuat-o, nu a facut-o la modul pozitivist, cauzal pe care il imputi.
Modul asta de gandire pe care il imputi e intr-adevar modernist si retrograd: stiinta nu e decat aia care ne spune ca X are efectul Y si cand e vorba de societate nu o putem aplica. De acord ca nu putem aplica metodologia asta la societate.
Dar atitudinea legitimeaza aruncareala cosul de gunoi a “stiintelor” sociale, pentru ca sunt doar niste speculatii. Suna cunoscut sau benefic? Da si apoi nu. Moralitatea e stiinta dar poate nu il sensul in care vad cei ingusti la minte stiinta.
Societate cu adevarat umana e aia in care se reflecta credintele oamenilor si ale unor grupuri sociale, asta inseamna mereu si o ideologie, fie ca ne convine sau nu, fie ca recunoastem sau nu.
Ce-mi plac insinuarile si credintele ascunse in spatele unor pretentii la neutralitate si condamnari juste ale “ideologizarii”.
That’s why I like CRITICAL theory.
S-avem pardon, eu nu sînt neutru, eu sînt anarhist. Și sînt de acord cu tine cînd spui că “societate cu adevarat umana e aia in care se reflecta credintele oamenilor si ale unor grupuri sociale”. Dar ce ne facem cu Șiulea, că el zice așa: “Politica modernă nu se poate baza pe morală, nu are cum”. Iar artele sociale nu vreau să le aruncăm la coș, dar să le dăm adevăratul nume: “arte”, “meșteșuguri”, nu “științe”.
Banuiam ca esti anarhist si n-am nimic cu asta. Nu zic nici eu ca statul e Solutia. Dupa cum am vazut cu totii cu regret, de multe ori statul e Solutia finala. Si intr-adevar, statul e pe aici de destul de mult timp incat sa creada cu aroganta ca e institutia politica ultima.
Dar ce ne facem cu faptul ca statului inca i se mai da legitimitate si resurse. Sa zicem ca luptam si impotriva astora. Dar ce facem cu statele care au contribuit mai mult sau mai putin la emanciparea cetatenilor lor. Nu crezi ca poate reprezentau societatea lor umana? Ma refer la stat ca simpla institutie politica, dar as fi putut sa-i zic trib sau comuna, tot o institutie politica e. In fine, discutia asta e fara sfarsit si trebuie contextualizata.
Sunt de acord si cu propunerea modificarii denumirii. Dar doar daca am fi indeajuns de multi care sa ne dam seama de justetea propunerii tale si sa credem ca denumirea de “arte sociale” e legitima. Nu zic ca propunerea nu e justa sau ca nu sunt de acord cu ea. Pana atunci putem pastra stiintele sociale incluzand intre posibilele intelesuri si alea mentionate de mine (stiu, probabil suna conservator ce zic).
E ca si cu democratia: intre atatea intelesuri si contorsionari ale conceptului, ce facem? inventam unul nou sau il pastram pe asta modificandu-i sensul.
Acum ca am parcurs in diagonala si textul&comentariile de azi de pe Ghinea-contributors trebuie sa-mi cer scuze lui Siulea&Ernu ca i-am nedreptatzit, deoarece si Ghinea et co “dreptaca” nu sunt cu nimic mai ne-adecvatzi la realitatzile rrrominichii. Tot dau din clantza intr-o gargara ce pare de nesfarsit. Bref, la actualul electorat de la noi, “clasa de mijloc”, ‘telectualii si internautzii included, nu poate avea succes decat un mix de paternalism, justitzialism si profesionalism dovedit prin realizari vizibile anterioare. La asta se adauga oroarea “genetica” de “constructzie” a romanashului. De-aia nici un partid bazat pe “ideologii” (in sens pozitiv) de la criticatac sau de la “crestin-democratzia” sau sotzietatea tzivila mungista nu are o sperantza de viatza mai mare de 6-12 luni. Sunt doar trei posibile cai cat de cat realiste:
1 – “deratizarea” din interior a celor doi poli stanga (psd) si dreapta (pdl) astfel incat sa dispara politicienii de tip pradator gen nastase, hrebenciuc, mazare, oprisan, berceanu, oltean, blaga etc – ori asta se poate face doar din interior daca exista masa critica de principiali (dpdv al ideologiei) onesti
2 – un partid strict de specialisti onesti cu realizari clare la activ provenind neaparat din toate partidele – cateva exemple: Monica Macovei, Predoiu, Marian Sarbu, Cristi Diaconescu, Raed Arafat, Cseke-sanatate, Mircea Miclea, Funeriu, Valentin Mocanu, Lucian Croitoru
3 – Doamne fereste! desi tare mi-e ca tzarile arabe spre asta se indreapta – un regim autoritar “sanatos” gen dictatura romana cu salus rei publicae suprema lex, dar nu aia a lui Cezar ci aia de maximum doi ani a lui Fabius Cunctator
Tare mi-e ca daca nu se materializeaza solutzia nr 2 (solutzia nr 1 e o utopie din ce in ce mai evidenta) chiar coana Ioropa ne va impinge spre solutzia nr 3 precum NATO si USA pe turci pana in 1989 ca sa nu infectam intreaga Europa.
“un partid strict de specialisti onesti cu realizari clare la activ”
două lucruri de zis:
1. trebe definit clar ce’i aia “realizare clară”
2. odată format s’apucă să construiască ce și pe ce premise?
Man, nu trebuie decat SA APLICE LEGILE. Pentru ca intzelegi despre ce e vorba, uite asta-seara comisia de “drept” a senatului declara – in ciuda Legii Educatziei aflate in vigoare – ca postul de rector e compatibil cu cel de palavramentar. Asta pentru a salva gunoaie ca abramburica, popa-pedeseristu’ de la medicina, robu penelistu’ si dragulescu pedelistu’ timisoreni. Mafia ataca pe fatza legea.
“nu trebuie decat SA APLICE LEGILE”
repeți, repet: dacă nu lămurim ce principii stau la baza legilor, pierdem vremea cu fumigene. înainte să discut prețu’ motorinei, voi să știu când am nevoie de mașină și ce consecințe are s’o am. pân’atunci, cădere liberă: nu m’amestec fără rost.
Macovei, Predoiu, Sârbu, Diaconescu, Cseke, Funeriu, Croitoru – ăştia sunt specialişti oneşti cu realizări clare la activ? Monica Macovei a fost un procuror incompetent şi a fost dată afară din parchet (şi-a “dat demisia”) în 1997 din acest motiv, după care a fost avocat până în 2004 când Băsescu a făcut-o ministru. Şi de atunci a fost păpuşica marinarului, căruia i-a pus la dispoziţie cam tot ce a putut. Un caz similar de incompetenţă promovată pentru slugărnicie e şi Kovesi, pe asta ai uitat-o la “specialişti oneşti”. Funeriu e specialist în ştiinţa pixelului albastru şi dinamica pumnului prezidenţial.
Şi cum era de aşteptat de la tine, trăiască dictatura!
Daca nu ne insusim cel putin 3 lectii, aplicate acum nu societatii iesite din comunism, ci societatii de astazi, ramase prea mult in siajul unor lideri cu mentalitatea de tip comunist (Iliescu, dar care totusi a evoluat in ultimul mandat) sau o mentalitate rigid-democratica (Constantinescu, care iarasi trebuie sa spun ca imi place mai mult ca membru al societatii civile, decat ca politician…) sau mentalitatea securista (Basescu, care a involuat atat de mult incat a devenit si antidemocrat-autoritar si fatarnic-mincinos, dar si incompetent-ticalos – cat mai trebuie sa plateasca Romania pentru anul 2009 pierdut pentru realegerea cu orice pret a unui asemenea specimen de presedinte ?!?):
-lectia Ratiu – nu poti combate un comunismul (totalitarism) cu un alt totalitarism – toleranta fata de alteritate
-lectia Rebengiuc – nu poti construi o societate democratica fara o minima bunacuvinta si politete – un comportament civilizat (a ne sterge la gura cel putin cand suntem in agora…)
-lectia Dinca – cel putin in al 12-lea ceas sa faci “mea culpa” (am gresit) – o responsabilitate asumata
Si aici vedem ca se inchide un cerc – dupa 21 de ani “Apelul catre Lichele” al lui Liiceanu va trebui aplicat tocami asupra varfului de lance al societatii civile, adica intelectualitatii formatoare de opinie, si mai concret si mai intai chiar de catre autorul insusi …intelectualitatii care inca il mai sustine pe actualul presedinte, chiar si dupa ce s-a intamplat zilele trecute cu “bercii mondiali…”, o intrebam care este diferenta dintre “cazul Voicu” si “cazul Bercea Mondialu”, sau de ce intr-un caz a fost vioaie, condamnand cu “manie proletara si morala”, pe buna dreptate, ceea ce a facut un FSN-PSD, in celalalt se face ca nu observa, bagand capul in nisip ca strutul (in cazul celuilalt FSN – PD) si ducand astfel pana in panzele albe un dublu limbaj, o dubla masura…
Pe scurt, cat am inteles eu cu mintea mea proasta: am incercat si noi, nu se poate.
“Enginerului” din mine i-a trecut un glont prin cap. Oare la lansarea URR cati oameni se dadeau pe net in Romania? M-am uitat la traficul contributors.ro. In doar 4 luni de zile de la lansare are 70.000 de vizitatori unici lunar. Nu e mult, dar nici foarte putin.
“Sorry”, insa nu cred ca Stinga a fost demonizata in Romania. Stinga e de fapt bine-mersi si atotputernica in peisajul politic romanesc. Un nou partid va fi ori asimilat de cele existente (mincat pe din-afara sau pe dinauntru) ori va fi distrus prin mass media romaneasca. Stim bine cum un Coposu de exemplu a fost distrus mediatic de vajnica masina mediatica a FSN-ului. O sa spuneti ca nuuuu, PSD e altceva. Really?
Iar Alianta de Centru-Dreapta e altceva. REALLY? E doar alta chestie de Stinga. Da, pentru ca PNL e de Stinga. Nici nu inteleg cum o judecatorie a putut sa le dea numele asta.
O sa ziceti ca ce e rau in Stinga social democrata europeana? Pai mai cititi odata 1984 a lui Orwell, mai cititi “Brave New World” a lui Huxley si uitati-va cum se duce UE spre o combinatie intre acele doua distopii. Chiar vreti asa ceva pentru voi si copiii vostri?
Apreciez articolele dumneavoastra si am remarcat la sfirstul anului trecut o analiza a pietei traducerilor literare de la noi.Intre timp, sint in situatia de a cauta un traducator pentru o carte din romana in engleza.Puteti sa-mi furnizati un nivel de pret per pagina?Va multumesc!
Mi s-a parut evident ca Ciprian Siulea este un om care vorbeste din experienta, experienta absolut necesara pentru viitorul politicii din Romania.
In lumina experientei considera ca efortul pentru repararea sistemului politic trebuie facuta din alta directie. Experienta dumnealui il face sa arda etape pentru ca el deja a trecut pe acolo si a inteles cum functioneaza un partid nou infiintat cu idealuri inalte. Directia pe care o propune a actiunilor dinspre societatea civila va fi intodeauna o cale de urmat pentru oricine doreste sa puna umarul la constructia viitorului.
Pe de alta parte poate ca pentru a atinge tinte concrete ai nevoie de un jucator in teren, un partid cu o sigla si o casuta libera pe buletinul de vot. Cand URR a aparut pe scena politica in 2002 am sperat ca vor putea intra in parlament macar, dar din pacate au disparut de tot. Recunosc ca nu i-am votat.
La 9 ani distanta vorbim despre posibila aparitie a unui nou jucator care ar strange voturile unor oameni care sunt convinsi ca nu vor vota cu nimeni. Sincer mi se pare o perioada de timp extrem de lunga in care nimeni nici macar nu a considerat ca aceasta discutie ar avea rost, iar domnul Siulea considera ca inca nu a venit momentul.
Totusi pentru ca 9 ani sunt o perioada destul de lunga foarte multi oameni au apucat intre timp sa-si faca conturi pe facebook si sa invete sa scrie mai mult decat cu CAPS LOCK-ul apasat, ceea ce reprezinta o societate “diferita” fata de cea din 2002.
Cred ca toti meritam o a 2-a sansa dupa 9 ani sa votam un partid nou. Chiar daca URR ar renaste din propria cenusa maine si oamenii cu experienta ca domnul Siulea ar mai pune inca o data umarul la creearea lui in loc sa amane pentru o data nedefita cu siguranta ar avea votul meu.
Buna seara
Incerc si eu sa fiu acceptat cateodata pe acest site.
Eu cred ca inainte de a analiza necesitatea unui eventual nou partid,inainte de a analiza ideologia si statutul unui nou partid si inainte de a “propune noi proiecte şi viziuni” ar trebui analizata problema:
cum ar putea un eventual nou partid sau un nou proiect sau o noua viziune sa ajunga intr-un timp rezonabil (cativa ani) la putere ?
Mai important in articol imi pare nu atat critica “proiectului” unui nou partid ci analiza lucida, pertinenta si aproape dureroasa a situatiei de ruptura din societatea romaneasca si a esecul proiectului de societate romanesc. Ciprian Sulea reuseste sa vorbeasca in termeni convingatori despre egalitate ca parte din acest proiect necesar. Mi se pare primul care o face si de pe o pozitie care nu stiu daca este ideologic neutra dar sigur poate sa fie baza unui dialog trans-ideologic. O asemenea discutie de societate poate sa aiba un cadru formal – sigur nu un partid al carui rost este sa castige puterea si sa aloce resurse – si poate sa reuneasca oameni cu profilul descris de Cristian Ghinea. O tabula rasa nu este posibila in politica dar un acord bazat pe o discutie de societate este perfect posibil. Si disperat necesar!
nu un nou partid, ci o grupare de (re)scriere a Constituției ar fi necesară. Să lămurim ce’i de vrut și ce nu: principiile la care ținem și cele de care nu ne pasă. Cu un document fundamental în mână, care descrie societatea pe care’o vrem, se poate face și partid se pot folosi și tehnocrați.
M’aș băga la așa ceva.
Constituția curentă are multe hibe fundamentale, d’acolo vin multe belele și nici viitoru’ n’arată mai însorit. Deci, când începeți, da’ți’mi de știre
pardon, “dați’mi” de știre
Articolul e destul de bun dar probabil un pic cam prea lung si din cauza aceasta pe alocuri isi pierde din claritate.
E poate cam mult spus ca oamenii nu sunt interesati de moralitate, dreptate, coruptie. Desi uneori se intampla si asa nu trebuie uitat ca mai toata istoria moderna e marcata de razboaie, revolte si revolutii impotriva unor forte care au atentat la valorile si drepturile fundametale ale omului.
Omul nu e lipsit de simt etic dar e posibil sa nu raspunda unor oferte politice care promoveaza moralitatea pentru ca nu le cunoaste sau nu reusesc sa ii castige increderea.
Intr-un demers de creare si dezvoltare cu succes a unei noi initiative, unui grup sau partid nu e suficient entuziasmul. Contextul, planul de actiune, resursele si organizarea sunt toate la fel de importante.
Destul de multe initiative de acest fel au pleacat si inca pleaca de la o minoritate mai educata si nemultumita care, desi in general e bine intentionata, si-a concentrat predominant mesajul catre cei asemeni lor si s-a dat mai putina importanta altor categorii de oameni care constituie segmente mari in societate.
Discutii intelectuale se pot face mult si bine dar aceste idei de “ceva nou” pot sa isi gaseasca concretizarea doar cand in aceste initiative vor fi luate in calcul si vor fi cooptate si alte categorii sociale astfel incat, sa existe o preocupare majoritara la nivel social pentru noile oferte politice.
Pingback: Conferinţă de presă – De ce avem nevoie de un nou tip de partid in Romania? - Remus Cernea
LOL. cernea..