Vin dintr-un mediu foarte optimist. Nu-l sperie uşor Gulagurile, foametea, penuria sau alte crize politice şi sociale. Sînt educat ca orice tragedie sau lucru rău care mi se întîmplă să-l pozitivez, să scot din el ce e bun şi util pentru mine şi societate. Sînt un om optimist, dar ce am văzut în discuţiile pe care le-am avut zilele astea cu amici de-ai mei, m-a descumpănit. Demult nu am mai văzut ca oamenii mei apropiaţi, plini de optimism, de viaţă, de proiecte să cadă într-o asemenea stare de disperare. E mai mult decît disperare. Sînt oameni care acum au capotat, care nu mai au niciun orizont de sens.
Sînt ca la căpătîiul unui om muribund, care ştiu că o să mai trăiască încă 30-40 de ani, dar care acum îşi dă duhul fiindcă şi-a pierdut speranţa şi sensul. Întrebarea mea a fost simplă: de ce acest lucru se întîmplă acum? Care sînt cauzele a ceea ce se întîmplă? Cum de nici Stalin şi nici Ceauşescu nu au putut să ne distrugă sensul şi speranţa? Cum de am ieşit mult mai optimişti, cu mult mai multă poftă de viaţă şi speranţă, dintr-o perioadă sumbră şi „aceştia” au reuşit să distrugă tot? Cum e posibil? Ce se întîmplă cu noi?
Un bun amic care din disperare că nu poate să-şi facă meseria aici a plecat din ţară, un intelectual remarcabil, Dan Ungureanu, îmi spunea amărît de undeva de prin Canada: „Sub regimurile totalitare, dizidența e posibilă. Sub dictaturi, revolta e posibilă. În regimurile clientelare, nici dizidența, nici revoluția nu sînt posibile. Românii nu mai vin la demonstrații fiindcă demonstrațiile nu duc nicăieri. Într-un regim democratic, demonstrațiile și grevele cresc presiunea opoziției asupra guvernului. În regimurile clientelare, opoziția e la fel de clientelară ca și puterea. Românii nu mai vin la manifestații fiindcă n-au împotriva cui manifesta. În totalitarism, o singură persoană era responsabilă pentru toate nenorocirile, pentru sărăcie, mizerie și supravegherea polițienească. Era simplu de înlăturat. În sistemul clientelar, hidra cu numeroase capete, răsturnarea nu e posibilă. „
Ceva s-a întîmplat grav zilele acestea care practic a scos la iveală esenţa problemelor noastre. Ce anume? Ce este grav în toate acesteastă poveste cu stenogramele în definitiv? Am avut mineriade, am avut crize economice şi nu a fost atît de grav. De ce acum? De ce disperăm acum? Faptul ca animalul politic Băsescu a fost înhăitat cu animal media-economic Vîntu? Nu, acest lucru era cunoscut şi se încadrează într-o logică a tipului de politică ce se face de ceva vreme nu numai la noi. Că animalul politic Băsescu l-a pocnit peste bot pe animalul media-economic Vîntu pentru că acesta i-a atins progenitura? Nici asta nu e grav. Înţelegem, e uman şi mai ales animalic. O adevărată „biopolitică”. O fi grav că Vîntu se comporta cum se comporta cu jurnaliştii? Nu foarte, asta se întîmplă în orice companie de tip capitalist care se respectă, doar că gradele de „rafinament” sînt diferite. Că jurnaliştii se lăsau tîrîţi în diverse combinaţii lipsiţi de o minimă deontologie o fi grav? Dar nici asta nu ne poate şoca, mai ales după experienţa comunistă unde am depăşit orice limită a laşităţii. Oare? Eu zic că acum aratăm că se poate şi mai mult. O fi grav că anumite servicii ale statului manipulează informaţiile cum vor ele iar justiţia e pe din afară? E grav, dar nu acesta e ultimul sens al afacerii stenogramelor.
Ce e cel mai grav însă în toată această poveste a stenogramelor? Discutînd cu amicii mei, mai toţi într-o fază de preinfarct existenţial, mi-am adus aminte de o poveste care m-a impresionat enorm şi care îmi explică esenţa a ceea ce se întîmplă acum. Există un scriitor rus care este întruchiparea suferinţei secolulului XX. A fost arestat încă de tînar prin anii 30 ai secolului trecut şi a trecut prin cele mai cumplite lagăre de concentrare şi clinici psihiatrice. Este primul care scrie despre GULAG şi este nedreptăţit de toată lumea, de la comunişti la liberali. A scris poate cea mai importantă carte despre spaţiile concentraţionale pe care le-a dat literatura universală. Autorul-Om se cheamă Varlam Şalamov, iar cartea Povestiri din Kolîma.
Ascultaţi povestea mai departe, despre care am mai amintit în cap. XVI al „ereticilor” mei. Nu mai e mult. Şalamov încearcă să ne descrie viaţa de zi cu zi în Gulag, iar ce se întîmplă acolo apare ca o societate umană cu oameni-funcţii, cu oameni-poziţii, cu reguli diverse, cu încălcările acestor reguli etc. El înţelege foarte bine că e o societate umană într-o stare de excepţie, care trăieşte în condiţii umane duse la extrem. El ştie că sensul-scop al Gulagului este să te distrugă, iar sensul-scop al deţinutului e să mai trăiască încă o clipă, să mai lupte pentru încă o fărîmă de viaţă. Şalamov ştie că tocmai această formă extremă de viaţă scoate în evidenţă mult mai bine mecanismele societăţii umane-libere şi mai ales, sensul societăţii politice. El observă ceva excepţional. Anume, că pînă şi în acea condiţie inumană pînă la un anumit moment, există un echilibru: gardienii puterii oricît de aberanţi erau lucrau cu un minim de reguli clare, iar deţinuţii aveau modalitaţi de a crea reguli ale jocului. Aceste reguli, chiar dacă fragile, existau totuşi. Că între diversele categorii de deţinuţi, de la cei politici la infractori mărunţi existau anumite cutume care făceau ca acea comunitate aproape inumană să aibă nişte reguli care dădeau un minim de sens politic. Salamov ştie bine că pentru a păstra ultimul gram de umanitate, ultimul sens al unei comunităţi este sensul politic: reguli, coduri, retorici, întrebări, negocieri.
Şi aici intervine o ruptură fundamentală care se leagă şi dă sens evenimentelor care se întîmplă acum la noi. Apare în joc o mică comunitate, pe care el o numeşte ne-oameni, numiţi în argoul rusesc blatnoi, un soi de bandiţi care impunînd o ordine a „naturii”, a haosului, a forţei biologice, fac ca toate aceste minime reguli să devină nefuncţionale şi nesemnificative. Concluzia fascinantă a lui Şalamov este radicală. De acum încolo acest tip de om nu trebuie să se mai supună decît „voinţei corpului”. „Etica” lumii blatnoi distruge ultima fărîmă de relaţionare umană, ultimul element al societăţii umane. Morala e cinică: omul devine om nu pentru că e „creat de Dumnezeu”, nu pentru că are „calităţi spirituale”, nu pentru că e „animal politic”, ci fiindcă este „cel mai rezistent fizic”, „cel mai rezistent animal”. Adevărul spus de Plaut Homo homini lupus este doar parţial. În realitate, omul îi este omului nu numai lup, ci şi urs, şi vulpe, şi leu, şi hienă, şi toată încrengătura de animale posibile.
Într-o lume în care domină astfel de judecăţi şi practici, se creează vidul politic. Într-o lume a „eticii” biologice, animale, în care doar instinctul animal e admirat, doar profitul cu orice mijloace, în care doar forţa fizică şi regulile „copacului, pietrei şi cîinelui” sînt acceptate, politicul dispare. Înaintea morţii – sensul ultim al „zonei” – dispare politicul, elementul minimal necesar unei societăţi umane. Marea lecţie pe care ar trebui să ne-o reamintim mereu e cinică şi din păcate, nu corespunde cu predicile noii puteri. Nu politicul, nu ideologicul, nu excesul – cu toate că şi acesta poate crea mari probleme – au creat Gulag-ul, totalitarismul, dictatorii, ci tocmai lipsa acestora. Spus şi mai abrupt: „rezistenţa prin cultură”, retragerea din politic nasc monştri ceauşişti şi stalinişti.
Mă veţi intreba: şi ce treabă are Gulagul cu stenogramele din perioada României democrate postcomuniste? Ei bine, cred că are foarte mare legătură. Părerea mea este că ne aflăm exact în acest punct. În astfel de societate de tip Glamour-Gulag, cum numesc eu societatea actuală în care trăim, în care ne mîndrim cu lanţurile de aur şi cardurile bancare, totuşi mai exista un minim de repere şi reguli. Spaţiul politic este absolut necesar pentru a păstra o fărîmă de umanitate. Iar pentru ca politicul să funcţioneze la parametri minimi, el are nevoie de un anumit spaţiu între actorii politici, de minime reguli, de minime coduri şi de o minimă „vestimentaţie” retorică. Tot ce apare în acele stenograme, ştiam cu toţii demult; nu trebuie să fim ipocriţi. Însă modul de publicare a lor schimbă radical datele problemei, căci presupune renunţarea la minima retorică de protecţie, minimul cîmp necesar negocierilor. Aici totul apare în goliciune maximă. Cînd oamenii apar goi, de la preşedintele Băsescu, la afaceristul Vîntu şi de la jurnalist la cetăţean, politicul, ultimul element care ne mai dă umanitate, se dizolvă. Între Băsescu şi Vîntu, pro şi contra, dispar diferenţele, intrîndu-se în promiscuitatea sensului politic. Oamenii goi nu pot face politică, ci altceva. Oamenii goi nu fac politică, ei intră într-un cu totul alt cîmp semantic: spaţiul pietrei, al animalicului, al instinctelor. Nu vorbesc de oamenii goi în intimitatea lor, ci de o societate care se dezgoleşte în văzul tuturor, renunţînd la un minim de reguli şi coduri. Noi am dizolvat politicul la puterea a doua: ne-am dezgolit, şi mai mult decît atît, şi fără reguli. Din acest moment, intrăm în spaţiul puterii biologice, animalice, a pietrei şi bîtei, (dar şi a tehnicii) căci politicul împreună cu toate instituţiile sale s-au dizolvat. Doar o anumită inerţie mai funcţionează. Speranţa şi sensul nu mai există. Astfel că ceea ce nu a reuşit nici Gulagul şi nici dictatura ceauşistă, a reuşit acestă nouă societate care nu duce nicăieri. Sîntem din punct de vedere politic cu toţii în moarte clinică.
Şi ce-i de făcut? E clar că ce s-a întîmplat zilele acestea a fost un capăt de drum. Proiectul neoliberal updatat în România pe model clientelar a luat sfîrsit. Şi nu contează atît de mult că el s-a sfîrşit, ci că ne-a sfîrşit şi pe noi, cetăţenii acestei ţări. Problema şi mai mare e că sfîrşitul poate dura ani de zile, zeci de ani, perpetuîndu-se pînă cînd o forţă nouă, radicală, o va înlătura de la putere. Din păcate, nu mai e posibil să o înlăturăm prin mecanisme soft, prin alegeri. Ce alegem? Între aceiaşi şi aceiaşi care au doar culoarea la fular diferită? În acest moment se pune problema unui proiect radical, diferit, care să aibă curajul să chestioneze societatea în care trăim de o cu totul altă manieră. Dar asta e o altă poveste.
românii care încă mai au energie și speranțe/iluzii vor alege în consecință – să plece; cine i-ar putea condamna?
foarte bun articolul confesiune.
de fiecare data, draga vasile, cind pomenesti de numele lui Varlaam Salamov vei fi obligat, daca nu sa si mentionezi, macar sa te gindesti la mine. Pacat ca acest exceptional OM ( nu doar scriitor, ceea ce, sa recunoastem, a devenit un lucru rar) este atit de putin cunoscut si citit in mediile culturale (puah!…)romanesti. cred ca m-as inetlege mai repede cu soferii lui Suksin – MC zicea de el ca e scriitor de gazeta de perete, nu ai ce s mai comentezi…) decit cu sclifositii de pe la noi. Micii de la Cocosatu si vinisorul de la Osho fac astazi kairos-ul si pnema unei lumi multumite de ea insasi. lipsa de orizont si speranta este mai rea decit lipsa banilor. Privet, galubcik!
Deadea Bedros
draga vasile ernu, tu ai iesit ‘optimist’ din comunism pt k ai trait putin in el – si ink, in varianta perestroika… te asigur k noi ceilalti, care l-am suportat aproape jumatate din viata in varianta ‘hard’, nu mai aveam nicio speranta.
in leg. cu prietenul tau dan ungureanu, care-nteleg k e f deprimat in canada & ar fi si mai deprimat sa se-ntoark: dc nu se duce intr-o tara mai apropiata de idealurile lui, care sa-l faca sa-si regaseask optimismul – gen cuba? coreea de nord?
ps regimul ‘neoliberal’ din romania arata asa pt k e, de fapt, corcit cu furtisagul tipic comunist; e, adik, un fel de ‘neoliberalism/neocomunist’. cum hotia a fost ‘la regle du jeu’ sub ceausescu, ‘normal’ k ea a trecut si-n asa-zisul ‘capitalism’ romanesc. oamenii sint tot aia, k altii n-avem
Cred ca ai repetat chestia aia cu „furtisagul tipic comunist”, de atâtea ori încât nu mai vezi marele jaf capitalist. În fine, fiecare cu paiul lui.
Un text foarte frumos. Doar citatul din D. Ungureanu ii scade valoarea, pentru ca e acceasi atitudine precum a celor care au inventat „rezisenta prin cultura”. Insertia lui cere dezvoltarea textului, nu se mai poate incheia cu „dar asta e o alta poveste.” Povestea e necesara, altfel serveste starea de fapt, dezgolind, luand pana si iluzia fularelor colorate.
Problema e ca in acest moment NU “se pune problema unui proiect radical, diferit, care să aibă curajul să chestioneze societatea în care trăim de o cu totul altă manieră” pentru ca doi sau trei mai vechi care pun problema schimbarii sitemului sau alti trei mai noi care fara nici o legatura cu ceilalti din urma pun aceeasi problema nu pot avea cadru de dezbatere (fara acte radicale care sa atraga atentia) decat in jurul propriilor persoane.
Un articol care provoaca la relexie profunda. Inclin sa dau dreptate autorului tezei: stenograma dezvrajejste spatiul politic, anuleaza politicul in favoarea confruntarii brute in care conflictele sociale nu se mai negociaza. Totusi, am cateva nuante esentiale. Intr-o societate in care politicul devine el insusi animalic, in care spatiul negocierilor este pervertit de pseudo-politic atat de mult incat negocierea sociala este mimata si nu implica cetateanul, poate ca este o solutie sa lasi politicul in fundu gol. astfel, cetateanul are sansa de a reintra in marea negociere sociala. chiar daca are acces doar la mici franturi de cunoastere, cetateanul-spectator primeste prin stenograme o invitatie la judecata. Unii ar putea spune, cu suficiente argumente, ca cetateanul e de fapt manipulat. Chiar si asa, faptul ca astfel de semnale scot din amortire o societate tot mai alienata de politic, de sine, este un lucru bun. Concluzie: cand suntem intr-o cursa infernala spre o prosperitate care nu mai vine, iar natiunea tinde sa adoarma la volan sub cantecul de sirena al ”vanturilor otravite”, e bine sa mai primeasca un ghiont. poate ne trezim cu totii si poate reintram in spatiul negocierii unde politicul mediaza, si asigura transformarea cetelor de indivizi intr-o societate vie. In rest, sunt de acord cu nevoia unui nou proiect de societate romaneasca in care sa ramana mugurii sanatosi care mai dau din cand in cand ghionturi. Numai bine
Exista o alternativa la violenta: desertificarea
Unde au fost imparatii e o stepa, pasc caii
paziti de cativa turcomani feroci si melancolici
1. ma plictiseste rau rau discutia cu valorile care ne pleaca din tara, cu normalitatea care nu exista aici etc etc. lipseste formula magica ‘romania nu ne merita’ – in spate e acelasi purism moral a la liiceanu care vede cacatul peste tot in jur dar nu in el. putin imi pasa ca dan ungureanu si a luat jucariile si a plecat din romania, e fix treaba lui ce closete spala in canada si ce criterii nu a indeplinit romania ca sa l merite.
2. liceanu vorbea despre lichele – materialul asta e despre noii imbogatiti cu lanturi la gat. analiza, care lucreaza cu concepte stangiste si probabil se reclama de acolo, ajunge la aceleasi concluzii la care a ajuns elita romaneasca: tipii cu lanturi sunt noii imbogatiti pe care elitele anticomuniste si clonele lor mai spalate de la MNAC, „urbanii“ le au tot ironizat de la jumatatea anilor 90 incoace. m am saturat de discutia asta care bate pasul pe loc. nu ma convinge nici echivalarea cocalarilor cu presedintele si PDL-ul,
3. se identifica corect o problema – ca capitalismul salbatic de dupa revolutie a creat un om f pragmatic, preocupat de bani, pe scurt, liberal si egoist (in tot estul e problema asta). cand stai in trauma saraciei 15 ani e cam complicat sa fii relaxat si procomunitate. si eu sunt asa, dar nu pot sa mi creez o insula de normalitate in care sa actionez cooperant tolerant rational si occidental. manelele pun in text toata ideologia asta extrem liberala, consumista si asa, care ajunge sa capitalizeze si relatiile dintre oameni (care s pe interes si asa, cu tzepe si neincredere in celalalt, in fine discutia e complicata)
4. problema cu stenogramele e faptul ca SRI ul intra in viata privata a oamenilor si, pe langa dezvaluirile legate de infractiuni economice, le face publice amanunte de viata privata – intr un material dintr-un ziar a aparut de pilda redarea unui dialog din care rezulta ca individul supravegheat are amanta, ceea ce e de tot cacatul. chestia romaneasca nu e aici ca te asculta, asta se face si afara, ci ca se face abuz nerusinat de ea. si in tarile occidentale turnatoria si interceptarile sunt la ordinea zilei din cauza terorismului pulii si al isteriei antipedofile, dar fiind democratia pulii nu se mai vede ca turnatorie ci act civic (si ceausescu credea la fel, no worries). Presedintele Barack ‘Speranta’ Obama nu face nici ea exceptie la capitolul asta e la fel de imbecil ca Bush, deci din p asta d v suntem linistiti, stanga si dreapata conservatoare vad la fel lucrurile – e la fel de mult control pt ca oamenii sa si poata duce linistiti odraslele la gradinitze. personal as vrea mai mult liberalism in zona asta, sa ma lase in pula mea in pace in viata privata, sa nu mai intre atata peste mine. deci mai incet cu stanga pe partea asta. conservatorii nemti sunt singurii cu coaie care au refuzat sa adopte o masura de asta care permitea, in numele unor interse mai inalte, controlul privat al corespondentei.
scuze dk nu se intelege bine nu am timp de scris frumos, citit si argumentat atent, am de scris pt job.
Adi,
din cite stiu textul nu se ocupa de lanturile alea si de migrarea valorilor… ci despre disolutia politicului…
sau ma rog asa parca intentionasem…
si ce bine ca ai job… unii din prietenii noastri nu au asa ceva … dar le vine si lor rindul
spor
v.ernu
dle Ernu, cred ca va focalizati prea mult pe conducatori. De aici si concluzia ca daca alegerile nu rezolva mare lucru, atunci ne trebuie un proiect radical. ‘Radical’ implica si o anumita simplificare a lucrurilor prin dorinta de a escamota, sterge, depasi, complet o anumita portiune a realitatii sociale. Ori, desi sunt de-acord ca spatiul public este cumva inglodit, comunicarea intre oameni viciata de clientelism si enclavele de rezistenta la mentalitatea clientelara sunt rare si slabe, totusi as zice ca raspunsul la situatie vine mai degraba din directia unei practici incapatanate si sistematice a demnitatii individuale.
Cat despre rezistenta prin cultura, pardon, nu ea a facut posibil ceausismul, nu rezistentii prin cultura erau in CC-ul care l-a ales pe Ceausescu si i-a dat progresiv puteri. Nu l-au impiedicat, e adevarat, dar una e sa acuzi relatia directa si alta e sa acuzi faptul ca un om nu a facut mai mult decat i se cere oricaruia dintre noi.
Un cuvant si despre relatia dintre dimensiunea animalica a omului si stenograme: nimeni nu apare gol acolo si putini ‘stiau’ ce se intampla acolo. Prin nimeni nu apare gol vreau sa spun ca de fapt nu ni s-a dezvaluit mare lucru din mecanism ci ni s-au aratat doar cateva tehnici de aburire acceptate de cei slabi din partea celor puternici pentru a se face partasi la puterea lui. Nu vedem decat o reprezentare a paclei. Prin putini stiau ce se intampla acolo vreau sa spun ca si eu, nefamiliarizat cu mediul redactiilor din media, imi construiam diverse scenarii. Clar, asta era unul dintre ele, seful zice si palmasii executa, dar mai exista si scenariul: seful selecteaza palmasii care se autoeduca voluntar spre a primi jobul. Seful nu are nevoie sa-i ia la injuraturi ca sa se faca ascultat (cel putin asa mi se parea mie Vantu, din exterior).
O ultima remarca: prea putini au comentat cat de necesare sunt femeile in diverse pozitii cheie. In relatia cu Corina Dragotescu, Vantu nu se mai simte liber sa explice totul in termeni sexuali-soc. Prin urmare, si puterea lui de convingere este zero.
Scuze pentru lungimea comentariului, vine doar din apreciere.
Bedros
intotdeauna ma gindesc la tine cind scriu acest nume. Da, tu mi-ai dat prima oara aceasta carte… iti sint recunoscator. …
Patria, care o fi aia, nu te va uita,,,,
sposiba dedea Bedros….
v.e.
schimbarea mentalitatii este o problema greu de rezolvat si pana nu se schimba majoritatea nu vom avea progrese remarcabile in nici un domeniu …optimismul nu trebuie pierdut …cu totii trebuie sa punem umarul , la propriu si metaforic …altfel nu se poate …
e dureros de adevarat. prea adevarat ca sa fie adevarat, ca sa spun asa… la fel ca si d ungureanu se simt majoritatea celor care au crezut intr-o transformare pozitiva a tarii si …uite ce a iesit! de fapt daca ma gindesc mai bine mugurii actualei situatii s-au vazut chiar in decembrie 89. animalul era acolo si asteapta ocazia. acum a aparut sia exploatat-o.
adevarat ca o revolutie nu mai e posibila, adevarat ca ne-am pierdut increderea in orice fel de lideri politici. ne este scirba de tot si toate, am pleca oriunde, chiar intr-un gulag, cel putin acolo stim despre ce e vorba.
la inundatiile din anii 70 a aparut bancul cu nicu laudindu-se elenei cu privire la cit de multe ajutoare a primit romania. in concluzie nicu ii spune consoartei ca merita sa-i dea foc tarii. acum a ars, a fost furata, etc. nimanui nu-i mai pasa.
ce e mai rau e ca a disparut idealismul, chiar si din religia romanilor.
Mi-a placut articolul, ar fi multe de spus despre el. Un singur lucru n-am inteles si anume cum se face legatura cu libelalismul. Eu cred ca tocmai din cauza ca liberalismul sau neoliberalismul autentic nu a reusit sa se impuna s-a creat aceasta stare de lucruri. Acest liberalism clientelar este tot ce poate fi mai daunator afacerilor, bunastarii si demnitatii omului. Este insusi dusmanul liberalismului si este o consecinta directa a comunismului.
A, si o intrebare. Nu e a mea, e a unui prieten de-al meu care intr-o discutie asemanatoare cu continutul acestui articol zicea ca manele sunt cel mai clar al faptului ca omul nu-si mai recunoste umanitatea decat din perspectiva comparatiei cu animalele. Ce credeti despre ideea asta?
Păi nu prea se face legătura cu liberalismul în articol. Singurul loc în care e menţionat este: “Proiectul neoliberal updatat în România pe model clientelar a luat sfîrsit.” Din context mie “model clientelar” îmi sare în ochi.
) că statul trebuie să fie cât mai suplu ci vede nevoie de reglementare, de exemplu, acolo unde veniturile scad sub minimul de existenţă sau unde se creează monopoluri sau carteluri (două lucruri care în varianta americană de neoliberalism le-ar autoreglementa piaţa).
Cred că e nevoie de mai multă diferenţiere între liberalism şi neoliberalism, ba chiar şi între diferite forme de neoliberalsim. De exemplu varianta germană a neoliberalsimului (“Ordoliberalsim”) nu pune în contradicţie libertatea cu siguranţă şi echitate socială şi stă la baza “economiei de piaţă sociale” practicată în Germania. Nici nu pleacă de la ideea (“neoliberală”
În varianta autohtonă de “neoliberalsim clientelar” însă statul nu poate asigura un minim de existenţă pentru cetăţeni, dar este implicat în tot felul de carteluri şi monopoluri care drept urmare sufocă piaţa mai mult decât ar face-o în mod normal. În consecinţă critici pertinente pot veni şi de la dreapta şi de la stânga, dar asta nu se întâmplă pentru că lupta la putere se dă între personaje care în funcţie de interesele de moment transformă în populism ba idei de stânga ba de dreapta. Un discurs public nunaţat şi constructiv nu are loc drept pentru care socitatea se retrage (în străinătate, “cultură”, rachiu de mentă, etc.), drept pentru care discursul public e şi mai viciat, drept pentru care ne retragem mai mult, etc. Un cerc vicios sau capătul de drum ce poate dura ani de zile menţionat în articol.
Frumos articol. Disoluția politicului a ajuns întradevăr să fie completă. Acest lucru însă nu s-a întâmplat acum ci are o istorie în acești 20 de ani. Cu siguranță soluția va fi una radicală.
Sorry, scriu de pe telefon, deci: ca manelele sunt cel mai clar indiciu ca…
Text de obida care declara in numele democratiei ca alegerile nu sunt o solutie? Patetic
sorry, m am umflat k un forumist imbecil. am citit in viteza, ca tot ziaristu:), si mi am vazut mai mult obsesiile. inteleg cred ce vrei sa spui ca toata povestea stenogramelor ar trebui sa declanseze a/, criza politica sau b/, sa anuleze intr un fel f abstract ideea de politic. de aici doua interpretari: daca ai avut in vedere a/, adica o chestie in real, nu cred ca, pe sfarsit de criza, e momentul de alegeri anticipate. daca ai avut in idee o chestie teoretica b ce sa zic? iarasi, desi nu mi place neaparat democratia, nu vreau o revolutie in loc:) cum sugerezi in final.
Adi,
e mai degraba un anumit tip de constatare. Stenogramele sint mai degraba un efect al unui sir intreg de cauze. Problema mea nu e criza politica, ci dizolvarea politicului, chestiune mult mai grava. Eu incerc sa-i dau un contur narativ mai degraba decit deoretic: o constat. Si nu e chetiune in abstract ci o regasim toti zi de zi. Iar un proiect radical diferit nu inseamna neaparat Revolutie. Sincer, cred ca era revolutiilor a apus. Cred ca trebuie sa avem curajul sa gindim alte forme de organizare, protes, protectie etc… Cel putin macar sa le gindim… altfel o luam razna…
v.ernu
Sincer, mi-e teama de disperare si de aceea cred ca ea nu trebuie dezgolita prea des, chiar si cand ne hartzuie. Pur si simplu nu cred ca asta ar ajuta…
Apoi finalul imi face un pic frica: nu vreau “forte radicale”, nici “proiecte radicale”, cu atat mai putin unele care sa se impuna altfel decat prin alegeri; nu c-as fi un fan al democratiei burgheze, ca nu sunt: democratia liberala e o forma de “banditolatrie a prostimii”, zice o vorba. Dar ce ma înspaimânta realmente la forta asta radicala e ca in mod obligatoriu va fi si ea populata de aceiasi oameni, aceiasi români, care populeaza acum gastile politice legale si ilegale; or sincer acum, din astia nu cred ca poate iesi ceva benign… Mi-ar place sa resuscitez socialismul lui Ceausescu, dar fara un Ceausescu-2, si mai ales fara gloata de români care-a putut fi purtata in toate directiile si abuzata in toate pozitiile, de 20 de ani incoace! Ori asta admit ca e imposibil… Dar daca asta e imposibil, de ce-as vrea sa-l vad pe Basescu jos? Ca sa revina Patriciu si Tariceanu? Gasca PSD-ista, care macar declarativ are o orientare care mi se potriveste mai bine, e din pacate si ea animata tot de grija de a captura sau mentine privilegii, si nu de binele general. Dar daca tot vorbim de radicali, se poate si mai rau, anume sa cada si românii din prostie în dementa, votand niste extremisti demagogi. (România mare, ceva fortze legionare); Doamne-fereste…
Mi se pare ca unii uita ca perioada asta tulbure e momentul propice pentru a educa; e o Doftana; a lumina oamenii, asta e adevarata speranta; altfel, nu pot exista acei români care sa populeze si mai ales sa sustina suficient de mult si suficient de mult timp o forta (sau de ce nu, “niste fortze”) politica care sa produca gradual o schimbare in bine. “Gradual”, repet: asta e cheia trainiciei, precum in regimurile de slabire, si asta nu pentru c-a zis-o popper!
Sa fie oare si stangistii români tot atat de naivi ca si ateii români, incat sa creada ca din senin pot apare salvatori, ca o idee se poate impune implicandu-se politic intr-o populatie pentru care nimenu nu s-a implicat social (si aici ma refer la educatie)?
rk, “gradual” e fizic imposibil în orice sistem capitalist fără limitarea averii/capitalului: nu există capitalism și “predatory capitalism” (J.Perkins – An economic hitman), orice capitalism se varsă automat în “predatory capitalism”, pen’că orice avere e putere și orice putere se concentrează fără un mecanism de limitare, sau fără o limită impusă de drept și democratic.
“gradual” înseamnă practic peticire, un fel de cursă între varii drepturi ale omului și averea/puterea celor carora li se’ntâmplă s’o aibă; americanii peticesc la asta de când există și societatea lor e în ultimu’ hal: există până și o autocenzură mentală calibrată pe limba de lemn capitalistă în pofida evidențelor din ce în ce mai dureroase.
d’aia zic că “radical” e un cuvânt care trebe circulat și înțeles cum se cuvine, d’acord că’i perdant din țeavă să faci revoluție cu țăpoaie și topoare: istoria arată că’n felu’ ăsta schimbăm niște lepre oportuniste cu alte lepre oportuniste;
un radicalism gândit ar umbla la aorta capitalismului: limitarea capitalului/averii, rescrierea Constituției conform cu niște principii centrate pe om și nu pe capital; astea se pot face prin drept și democratic da’ radical. pt. asta însă, trebe lămurit ce’i esențial de ținut și ce nu din ce’am avut pân’acuma ca organziare politică socială.
Până nu lămurim care’s valorile pt. care trăim și de ce, n’ajungem nicăieri cu enumerarea ororilor capitalismului sau datu’ ochilor peste cap că populația nu’nțelege.
În fine, zic io, radicalism înseamnă să luăm în discuție noțiuni de bază: persoană, libertate, schimb, proprietate, legi. Estimez c’o astfel de focalizare ar desființa în treacăt frăierismele libertariene, inadecvarea conservatorismului, parșivenia (sau frăierismu’) liberalismului în context capitalist fără limite structurale, potențialu’ totalitarist al birocrației în socialism.
Nu m’aștept să vină eroi din senin, deși păcătuiesc prin a fi stângist și ateu curat (adică educat și format în fizică), m’aștept ca radicalismu’ să lumineze rădăcinile, și când imaginea are să fie suficient de clară în capu’ militanților, atunci are să fie clară și’n restu’ societății, ajungem la un milimetru distanță de implemenatre.
sunt de acord cu ce spui si concluzionez ca n-am fost suficient de coerent in replica la care raspunzi: gradualitatea se referea la educatia necesara care trebuie facuta, si la intelepciunea de a rabda monstrul cat timp isi face singur de petrecanie (si parerea mea e ca-si va face mai degraba in Occident inaintea României). A dispera, daca suntem de acord cu ce-am zis pana aici, e contraproductiv. Apoi eu unul am convingerea ca “radacinile” se vor clarifica destul de repede – in orice caz, asta e fezabil! – dar am dubii ca fara o munca sincera si rabdatoare de educatie, societatea româneasca poate iesi din impasul in care se afla dintotdeauna. Am mai spus, comunistii au fost nu numai grabiti, au facut si o treaba de mântuiala in ce priveste educatia, dovada ca generatiile iesite de pe bancile scolilor lor au putut deveni “rinocerii” de azi. De aceea eu sunt tentat sa intorc un pic rationamenul si sa zic ca in momentul in care populatia a ajuns sa inteleaga ca o gramada de dogme pe care se întemeiaza capitalismul si democratia burgheza sunt simple basme, restul e chiar o treaba de mai putin de-un milimetru de liman.
@ humanist:
Care este “omul” pe care vrei sa centrezi Constitutia, mai exact? (care Constitutie, la randul ei, nu este altceva decat un morman nenorocit de dogme, la fel de tampite ca si cele religioase). Cine este acest “om”? Tu? Strungarul? Profesorul universitar? Sau gasesti cel mai mare numitor comun dintre toti astia si ala e “omul”. Si ai facut o branza.
@ rk:
o gramada de dogme pe care se întemeiaza capitalismul si democratia burgheza sunt simple basme – sa inteleg ca societatile necapitaliste, totalitare, militare etc. nu se intemeiaza pe dogme? Sunt acestea mai putin basme decat cele de mai sus? Care este, in fond, punctul de referinta obiectiv de la care pornind pot fi judecate toate aceste concepte ca fiind, sau nu, basme / false / radicale / adevarate?
Constituția aia la care visez eu e Constituția unei nații, nu a unui model exclusiv, dogmatic, de om. Constituția aia trebe să fie agnostică (nu presupune un model/scop al societății altu’ decât de viețuire demnă în comun a omului), sceptică (nu presupune că există un anume model ideal de om), empirică (deschisă la critică și modificare atunci când acordu’ aproape unanim al populației decide asta), pragmatică (cere efort minim de impementare) și universalistă (în acord cu științele).
O astfel de Constituție ar putea scrie în treacăt: “Un om e ce face educația din nou-născut”. De unde rezultă că educația nu e un produs de consum, adică e’n afara comerțului, adică educația se cuvine oricărei ființe pe care biologia o califică drept om.
Nu poți vorbi de libertatea persoanei înainte să oferi universal o educație impersonală cetățenilor, care să le permită să’și creeze critic o concepție/alegere despre libertatea personală.
Înainte de educație nu se poate vorbi de numitor comun altu’ decât animalitatea (asta’i de fapt libertarianismu’).
Lanternativa:
“Care este, in fond, punctul de referinta obiectiv de la care pornind pot fi judecate toate aceste concepte ca fiind, sau nu, basme / false / radicale / adevarate?”
mă rog, nu punctu’, da’ perspectiva de referință poate fi obiectivă, în sensu’ de verificabilă și falsificabilă: anume perspectiva științifică.
Nu e posibilă nici o morală înainte de știință: orice morală sau arhitectură a societății trebuie să fie compatibilă cu știința. De ce? Ca s’avem unde ne retrage când nu suntem de acord, să ne oferim posibilitatea de a renunța justificat și impersonal la un principiu/model/scop comun atunci când empiricu’ zice că nu se potrivește.
lanternativa: sa inteleg ca societatile necapitaliste, totalitare, militare etc. nu se intemeiaza pe dogme?
Ba da, si acestea idealmente trebuie si ele recunoscute ca atare de catre oameni. Pledoaria mea aici nu e pentru vreun sistem de guvernare anume, ci pentru abandonarea acelor basme pe care momentan românii nu sunt capabili sa le recunoasca ca atare; acum 15-20 de ani pledam pentru abandonarea basmelor colectiviste ale românilor, si continui sa cred si acum ca n-am gresit total, in masura in care oricare model are problemele lui. Deranjanta e idolatria, din orice directie vine ea… Cei mai lucizi recunosc acum ca românii sunt supusi unui proces de spalare a creierelor similar cu acela promovat de comunisti. A acorda toata increderea unei ideologii si unei clase sau grupari de interese e intotdeauna o proasta idee.
As atrage atentia de asemenea asupra faptului ca necapitalist nu inseamna neaparat totalitar sau militar, tot asa cum nici capitalist nu inseamna automat democratic.
e randu’ meu să fiu de acord cu ce spui chiar la nivel de detaliu.
mai observ că dilema asta practică: întâi educație apoi conceptualizare sau conceptualizare apoi educație s’ar putea să fie o non-dilemă dacă luăm în serios Internetu’. cred că’n epoca netului e posibil s’ajungem sincron, filosofii și proletarii, la răscruce, pt. că de data asta, pt. prima dată în istorie, comunicarea se face în ambele direcții.
de asta, azi, intelectualii (cei “oficiali, de profesie”) nu mai au nici o scuză că tolerează un sistem în care educația e articol de consum, de vânzare/cumpărare.
Dap, eu nu cred in universal. Asta e mostenirea crestina cu care s-a impanat Iluminismul.
“Nu poți vorbi de libertatea persoanei înainte să oferi universal o educație impersonală cetățenilor, care să le permită să’și creeze critic o concepție/alegere despre libertatea personală.” – nu are rost sa intru in detalii, dar e ca si cum ai spune: chestia cu trompa s-a impiedicat, iar chestia cu gaura l-a ajutat sa se ridice. Dupa ceva ani, probabil, o sa ajunga singuri la concluzia ca chestia cu trompa ar putea fi barbatul si, respectiv, femeia. Sa speram insa ca nu se va ajunge la asa ceva caci notiunile de “barbat” si “femeie” sunt, pana la urma, niste constructe sociale care limiteaza libertatea, dand nastere la tot felul de discriminari – pe care le poti vedea la tot pasul daca inca mai traiesti pe Pamant. Ceea ce ma indoiesc avand in vedere Constitutia propusa de tine.
Lanternativa: “Dap, eu nu cred in universal.”
nu suntem la shopping: ai cred eu, aia nu’mi place, aia’mi place. vorbeam de o Constituție și de argumentele sau cadru’n care poate fi concepută sau rescrisă.
Înainte de a crede în ceva e nevoie să interpretezi cu știința faptele cunoscute pân’atunci. Pân’acolo ce crede unu’ e complet irelevant altora și dacă o astfel de credință se impune prin jocuri de putere toți credincioșii ajung să plătească la “judecata de apoi” a fizicii: orice alegere costă energetic și entropic, cu cât e mai proastă cu atât mai costisitoare.
Apoi chestia cu trompa: sună de parcă ți’a crescut păr pe limbă, i’o mormăială care poa’să’nsemne orice, n’am timp de citit printre rânduri.
Dacă vrei să pari șmecher ți’aduc aminte că’s ziare care te plătesc pt. asta.
Josan zice:
Eu cred ca tocmai din cauza ca liberalismul sau neoliberalismul autentic nu a reusit sa se impuna s-a creat aceasta stare de lucruri. Acest liberalism clientelar este tot ce poate fi mai daunator afacerilor, bunastarii si demnitatii omului. Este insusi dusmanul liberalismului si este o consecinta directa a comunismului.
Ari fi frumos sa fie adevarat, dar nu e.
@josan: ai mare dreptate; ceea ce s-a facut la noi (vezi ce am scris si eu mai sus) NU este capitalism, ci ‘comitalism’ = capitalism facut de ‘baieti de comitet’, care au preluat din capitalism doar formula, nu si etosul. niste oportunisti: inainte, se catarau pe la mijlocul ierarhiei comuniste sau se aranjau sa o duca bine speculind sistemul; acum speculeaza in continuare, si tot statul (vezi si documentarul lui alex. solomon ‘kapitalism: reteta noastra secreta’). ar fi interesanta o comparatie cu ce se intimpla in china
Nu sunt sigur că pot împărtăși opinia, exprimată într-un comentariu anterior, că acesta e un articol frumos. În orice caz nu e frumos scris. În spiritul respectului față de limba română, semnalez câteva din greșelile gramaticale și de limbă flagrante.
„…am mai amintit în cap. XVI a «ereticilor» mei.”
Evident, corect se scrie „în cap. XVI al «ereticilor»”, nu „a ereticilor”.
În limba română „sensul-scop” este un pleonasm, pe care dl Ernu îl repetă de câteva ori în text. Se putea folosi oricare din cei doi termeni, fie „scop”, fie „sens”, și înțelesul ar fi fost clar; alăturarea celor doi termeni într-o sintagmă e perfect inutilă și pleonastică.
„…aici intervine o ruptură fundamentală care se leagă şi dă sens evenimentelor care se întîmplă acum la noi.”
O ruptură nu „se leagă”. E un oximoron involuntar, fără valoare stilistică (spre deosebire de „curat murdar” la Caragiale). Eventual ruptura se leagă „de” evenimentele, etc.
„Spus şi mai abrupt: «rezistenţa pr[i]n cultură», retragerea din politic naşte monştri ceauşişti şi stalinişti.”
Acordul predicatului cu subiectul multiplu: „«rezistenţa prin cultură», retragerea din politic nasc (Pl.).”
Din punct de vedere semantic, ce sens poate avea propoziția „am dizolvat politicul la puterea a doua”? Mie îmi aduce aminte cel mult de poeziile lui Adrian Păunescu, dar acolo exista scuza licenței poetice.
@andrei boghe
mersi penru corectura.. chiar avem nevoie de un corector, nu va oferiti? Vorbesc serios.
In 2 locrui aveti drepate, cind depasiti faza strict ortografica nu prea. Oricum multumiri.
Ma bucur ca stam bine cu ideile…
o sa fim mai atenti cu ortpgrafia.
cu respect
v.ernu
Nu cred ca Dan Ungureanu spala closete in Canada… cred ca a plecat si el in cautarea acelui echilibru la care tinjesc multi romani, si pe care tara de origine nu mai e in stare sa-l ofere; sper ca l-a gasit. Insa observatiile legate de sistemul clientelar sint foarte la obiect.
Articolul ridica o intrebare pertinenta: ce e de facut atunci cind vechile modele nu mai sint valabile? Iar comentariile scot la iveala imperfectiunile sistemelor socio-politico-economice incercate pina acum, si faptul ca toate drumurile pe care acestea le propun par a se infunda la un moment dat…
Sintem in stare sa concepem alternative viabile? Deaocamdata, raspunsul e negativ. Singurul lucru pe care il putem face este sa trezim si in altii aceasta nevoie de schimbare. Cu putin noroc, se va ajunge la o masa critica ceva mai devreme, decit mai tirziu.
rk: As atrage atentia de asemenea asupra faptului ca necapitalist nu inseamna neaparat totalitar sau militar, tot asa cum nici capitalist nu inseamna automat democratic
Nu am incercat sa sugerez asa ceva. Cred ca virgulele sunt de vina. Arfi trebuit sa fie: necapitaliste / totalitare / militare / …
humanist: perspectiva de referință poate fi obiectivă, în sensu’ de verificabilă și falsificabilă: anume perspectiva științifică.
stiinta moderna a preluat un concept foarte periculos de la crestinism si anume cel al Adevarului absolut. Care fiind absolut, este si trebuie sa fie Universal. Din fericire, incet-incet, unii oameni de stiinta si chiar si teologi incep sa-si de-a seama ca Adevarul nu este nici o constanta universala, nici una absoluta. Adevarul este o variabila in timp si spatiu. Empiricul ibidem. Ce era stiintific, perfect demonstrabil / matematic verificabil in sec. XVIII, astazi e, in multe cazuri, o panarama semi-religioasa. Ce-i astazi absolut verificabil / demonstrabil, maine va fi aruncat la gunoi.
1+1 = 2 nu poate crea o morala. Insa interpretarea acestei chestiuni, da. In plus, 1+1 = 2 este un produs al mintii umane aici, pe pamant. Nu este nici o diferenta intre a sustine adevarul acestei chestiuni si a spune ca Isus este fiul lui Dumnezeu. Ceea ce vreau sa spun este ca stiinta pura este incapabila sa creeze o morala deoarece aici vorbim de doua limbaje diverse.
1+1 = 2 face parte dintr-un limbaj, notiunea de morala din altul. Asadar, stiinta nu ofera o morala, ci interpretarea stiintei – care va fi, intotdeauna, ideologica.
“Ce era stiintific, perfect demonstrabil / matematic verificabil in sec. XVIII, astazi e, in multe cazuri, o panarama semi-religioasa.”
Asta’i mersu’ definitioriu al științei, știința’i singura care’și poate arăta limitele, pt. că le poate defini; dacă tu crezi c’ai adus vreo obiecție serioasă aici mai citește despre, nici nu’i mult, zău ți’ai face un serviciu esențial legat de calitatea vieții. Doar ignoranții care se pretind credincioși, fără măcar să poată defini inteligibil ce’i aia credință, pot avea pretenția că știu ceva final, absolut. Orice semn arbitrar e absolut până’l pui în relație cu restu’ semnelor, oamenilor, naturii, timpului. Chiar unii oameni de știință pot întârzia în capu’ lor separarea dintre obscurantism și știință, da’ știința rămâne o colecție de afirmații verificabile și falsificabile.
Religia instituțională n’a ajuns nici la nivelu’ ăsta și nici n’are cum: religia nu vehiculează nici un concept necontradictoriu, e o retardare a intelectului, retadare care poate fi justificată în anumite contexte naturale (când n’ai știință de nimic), da’n nici un caz în modernism.
“1+1 = 2 nu poate crea o morala.” a explicat și rk, da’ văz că nu’i suficient pt. tine.
eu am scris că “nici o morală nu’i posibilă înainte de știință”. replica ta zice că n’ai înțeles fraza. mai citește odată. hint: știința’i necesară chiar dacă nu suficientă pt. a defini/propune o morală, oricare. rezultă că orice propunere de morală trebuie să fie compatibilă cu știința. Știința fiind ea însăși o evoluție, orice morală compatibilă cu ea are voie să fie’n evoluție.
Fixismele morale care rezultă logic din proclamarea vreunui adevăr absolut sau a legilor unui creator extraterestru devin irelevante din perspectiva științei și prin asta arbitrare și nocive în gura oricărui intelectual care nu se uită la compatibilitatea cu știința.
Știința e cea care’ți aprinde lumina’n casă indiferent de ce crezi tu. Religia nu e altceva decât zgomot. Și cine clădește pe zgomot, zgomot obține. Universalismu’ științei nu vine din pretenția că știința descoperă legile lui Dumnezeu, vine din istoria empiricului cu care a avut de’a face, pe care’a explicat’o și’a folosit’o.
Nici un sfânt, nici un patriarh, nici un lider religios, n’a fost în stare s’aprindă un bec timp de cca. 2000 ani. Religia e pierdere de vreme dincolo de propriul craniu.
Greu, greu…
“nici o morală nu’i posibilă înainte de știință”
Umanistule, nu stiinta iti aprinde tie becul in casa. Acest lucru se intampla pentru ca niste oameni au sustinut ca toti trebuie sa beneficieze de asa un “dar” minunat. Daca nu era un Lenin si un Stalin (nici unul dintre ei om de stiinta) sa militeze pentru electrificarea Rusiei, ai fi stat matale si azi pe intuneric in baza stiintei. Stiinta nu este o chestie asa…care pluteste in cosmos si o prinzi cu plasa de fluturi. Ea exista pentru ca exista oameni. Ca si religia, de altfel. In clipa cand acestea intra in capul unora ca Stalin (stiinta) sau Nikon (religia), e jale.
Peter Palchinsky a fost impuscat de Stalin. In plus, stiai ca lumina electrica / radioul / aeroplanul au fost descoperite de Homo Sovieticus? So much for the “nici o morală nu’i posibilă înainte de știință”.
Te las, impreuna cu colegii de breasla, sa revolutionezi lumea prin stiinta.
Iar pe cei “din dreapta” sa o transfigureze prin traditii si religie
Cred ca pana la urma nu e vorba de un sfarsit, ci de un nou inceput. Care sunt blatnoii in cazul Romaniei ? Oamenii politici s-au dezgolit, asa cum ai spus tu, dar cred ca tocmai aceasta dezgolire ii va face pe multi sa se gandeasca de doua ori inainte sa voteze. Vorbesti de dizolvarea politicului care a avut loc in ultimii ani. Aceasta dizolvare a politicului nu a existat niciodata, pentru ca nu a existat o viata politica autentica in Romania postcomunista, ci doar o serie de reglari de conturi, cu cateva reforme pe ici pe colo pentru a deveni membri in UE si NATO.
Ca sa nu fiu inteles gresit. Ma refer la faptul ca niciodata Romania postcomunista nu a avut oameni politici cu adevarat responsabili care sa faca legi in interesul cetateanului, nu al lor. Asta inseamna politica adevarata. Ce e mai trist este ca cei tineri invata de la cei batrani modul de a face politica si de aceea nu cred ca se poate vedea o schimbare in viitorul apropiat. Eu si cu sotia mea nu am vrut sa asteptam varsta pensionarii ca sa vedem aceasta schimbare.
@ Vasile Ernu:
Un text excelent! Nu-i zic, articol, nu-i zic analiza etc., fiindca este mai mult – un text.
Povestiri din Kolima este o carte uluitoare.
Cele bune!
dt
@ Dorin Tudoran
Va multumesc pentru apreciere. In aceasta perioada (si nu numai) conteza fiecare gest de solidaritate.
Va citesc cu mare placere pe unde prind.
cu respect
v.ernu
Este greu sa se faca o analiza pertinenta, de orice fel, asupra situatiei politico-economice din Romania atat timp cat tara nu este guvernata de nici un fel de reguli, deci nu poti sa discuti despre ceva concret, palpabil, existent. Nu putem vorbi nici despre capitalism (fie el si in varianta salbateca), nici despre liberalism, nici despre atat de vehiculatii comunisti in haine noi. Romania este in momentul de fata o tara in care efectiv orice e posibil daca ai puterea, iar puterea nu inseamna neaparat puterea politica, ci si cea economica, a mediei, si mai ales cea a relatiilor, a conexiunilor. Romania este tara in care orice regula sau lege poate fi calcata in picioare daca interesele o cer, este pur si simplu o jungla in care cel puternic domina si obtine ceea ce dorste. Exista un set de reguli (si acelea confuze si alambicate, cu portite si chichite) facute pentru prostime si un vast camp de batalie (practic nelimitat) pentru smecheri.
Eu m-as feri sa vorbesc despre proiectul neoliberal si chiar sa dau nume din politica sau businessul romanesc. Din punctul meu de vedere nu exista diferente spre stanga sau spre dreapta ci intre o patura situata undeva deasupra si restul lumii de jos. Se face adesea si aici o greseala coagulandu-se acesta magma de oportunisti intr-un bloc rigid sub care e pusa eticheta “dusmanii poporului”. E complet neadevarat, magma asta fierbe, unii urca, altii coboara, unii cad prada sistemului, altii capata forta. Si ce e cel mai important e ca oamenii obisnuiti urca in patura asta calda, ametiti de betia puterii, ajutati de o coloana vertebrala extrem de flexibila si incurajati de un sistem croit in forma de palnie.
Vorbind despre ce-i in stanga si dreapta, despre ce-i in susul si in josul societatii cred ca cel mai bun exemplu sunt liderii sindicali, cei ce ar trebui sa fie stalpii stangismului in societate, cei ce ar trebui sa apere drepturile celor ce muncesc din greu dar gandesc mai putin. Este mai mult decat hilar, daca n-ar fi tragic, ceea ce se intampla cu sindicalismul romanesc. Lideri sindicali bagati in afaceri veroase, platiti de partide, de firme, de televiziuni, ei insisi patroni sau membri de partid, ce pe de alta parte afiseaza un discurs agresiv, vehement, dar lipsit de substanta la adresa “dusmanului”. Este pur si simplu incalificabil… Iar sindicalistii accepta fara nici cea mai mica remuscare ca acesti oameni sa-i reprezinte, sa vorbeasca in numele lor, ba chiar sa faca afaceri in numele lor.
Si ajungem astfel la subiectul stenograme si lehamitea pentru ceea ce se intampla. Eu nu cred ca stenogramele au schimbat cu nimic parerile celor ce au ochi sa vada, urechi sa auda si creier sa judece. Ele nu fac decat sa devoaleze o situatie care putea fi lesne banuita cu toata mizeria adunata sub pres. Cred ca golirea de speranta, pe care recunosc ca o simt si eu si o simt in jur la cunoscutii mei, nu este legata decat in mica masura de stenograme si de mizeria rascolita de ele, ci tocmai de finalul textului dumneavoastra. Tagma de oportonusti care conduc pana la urma destinele tarii a devenit atat de puternica prin coagularea capitalului, prin acapararea completa a mass-mediei, prin subjugarea politicului, incat pare indestructibila. Este evident ca nu schimbarile politice dinspre stanga spre dreapta sau despre dreapta spre stanga o vor inlatura. Si atunci ce?! In mod evident nici o noua revolutie caci am avut una si n-am stiut ce sa facem cu ea! Si atunci?! Din pacate nu stiu raspunsul…
Ceea ce este si mai dureros este ca acesta situatie se suprapune peste o serie de trasaturi ale poporului roman care nu pot fi incurajatoare in sensul iesirii din impas: o coloana vertebrala flexibila, o limita de suportabilitate crescuta, o incapacitate de a identifica realul dincolo de cuvinte, folosirea excesiva a corzilor vocale in detrimentul materiei cenusii…
Si peste toate astea se adauga prabusirea educatiei, o educatie care a cedat lamentabil la toate nivelurile: scoala, societate, mass-media, familie, autoritati si care astfel limiteaza capacitatea de raspuns a unei populatii inerte…
Apropo de trasaturile astea imi aduc aminte de o intamplare de acum vreo doi ani petrecuta aici in tara. Eram cu un strain in masina si ne oprisem pe sosea caci in fata era o coloana mare de masini care statea. Din cand in cand trecea pe langa noi cate o masina smechera cu farurile aprinse, ne depasea pe toti in viteza si disparea dincolo de obstacol. Soferii romani iesiti din masini ii injurau, ii porcaiau, unii se suiau in masini si faceau si ei la fel. Strainezul meu n-a zis nimic o data, de doua ori, pana cand satul si el de situatie a luat masina si a pus-o pe partea cealalta a drumului blocand accesul tuturor smecherilor. N-a mai trecut nici unul…
Sunt de acord cu termenul radicalizare. Intrebarea e, radicalizare spre ce (si nu vorbesc de dumneavoastra ci de societate in general)?! Spre un discurs mai vehement?! Sa fim serosi! E nevoie de coagularea opiniilor si parerilor in actiuni eficiente, intr-o gandire concreta cu finalitate previzibila. Din pacate intelighentia romaneasca si-a aratat si ea limitele si a dovedit pana acum ca nu poate face asta, fiind incapabila sa surprinda esentele si sa canalizeze energiile spre cateva macar actiuni concrete…
Inca din 2005, acest Basescu a declansat un adevarat “razboi rece” impotriva oricarui rival politic, impotriva oricui indraznea sa-l critice sau sa-l contrazica. Natiunea a aflat de la Zupremu’ No. 1 ca este cotropita de tineri mafioti obraznici, spioni, tradatori de tara si neam, tiganci imputite, gaozari, moguli, oligarhi, sabotori, indivizi cu dosare grele si mape profesionale dubioase, spagari in palinca si caltabosi, mituitori umbland cu valize de euroi, indivizi cu “salarii si pensii nesimtite”, sefi de mafii imobiliare etc etc etc. Delatiunea suprema, in prime time, devine mama intelepciunii politice si nasa succesului electoral! Se aresteaza si condamna pe banda rulanta, pe baza de stenograme, analize stilistice si interpretari artistice facute de DNA, SRI, SIE etc. De ce le e frica nu scapa! Decat prin capitulare…
Intre timp, unii dintre acesti dusmani ai poporului (mai mult sau mai putin oranj) au fost reevaluati, reciclati si recuperati, altii au fost pusi la poprire pentru reeducare, dusmanii Zupremului din presa au devenit “vulnerabilitate pentru siguranta nationala”, iar Parlamentul a fost transformat de robertele intransigente si albe ca zapada intr-o Mica adunare mondeno-nutzionala… Sub lozinca “de ce le e frica, nu scapa!”, spre progres si dezvoltare capitalista multilateral-subdezvoltata, tot inainte!!!
Besteliti, jumuliti si redusi la tacere au fost nu numai adversarii politici ai Zupremului si Zupremei lui, dar si toti “asistatii social”, care, prin pretentiile lor absurde de a primi pensii si salarii, au subminat economia nutzionala si au dus tarisoara baseasca in marasm economic si moral. De ce le e frica nu scapa! Decat prin moarte…
De la apostrofarea “geambasului de avioane” suedez si sloganul ala cu “vin comunistii” sau “vin rusii” daca nu se realege Zupremu’ pentru inca 5 ani (cel putin), acest al 2-lea Razboi Rece Basesc s-a mondializat, s-a internationalizat, s-a globalizat. Basescu besteleste tari si popoare intregi, lideri internationali, sefi de organizatii financiare mondiale etc etc etc. Ce-i asteapta pe toti nefericitii aia de “controversati”, care nu implementeaza solutiile basesti de iesire din crize si de redresare a prapaditelor lor de economii nationale?! Are grija Zupremu’ al II-lea… Are grija sa apara stenograme, traduceri, analize stilistice si interpretari artistice facute de DNA, SRI, SIE etc. De ce le e frica nu scapa! Decat daca-i canta-n struna dementului… aaaa… liderului maximus, asa cum face Excelenta Sa, Ambasadorul lui Obama la Bucuresti…
Deci, mai bine Razboi Rece Basesc, sudalme parintesti, stenograme cusute cu ata alba, decat puscarie “transparenta”! Boboru’ lu’ Caragiale fara frontiere va alege “interesul nutzional”: sa suspende telefonul si caloriferul, sa-si toarne vecinii, sa-si ia lumea-n cap… Nu stiu ce vor prefera victimele Razboiului Rece Basesc din afara granitelor Romaniei. Nici care vor mai fi granitele tarisoarei la anu’ pe vremea asta…
Pingback: GENERAŢIA ZERO a politicii româneşti îşi face Partid | Critic Atac
rezultatele vorbelor noastre se vor vedea in cel mai fericit caz peste 3 generatii. asta daca doar vorbim…dar putem si actiona. timpul le va rezolva pe toate, dar cum timpul este relativ noi il putem influenta…prea multe vorbe, prea putini oameni de actiune.