Pontuirea cea discretă. Despre cum ne revoltăm în scris împotriva plagiatelor, dar le acoperim în practică

Genealogia „pontuirii” şi un autodenunţ

În data de 2 iulie apărea pe contributors.ro un text plin de indignare la adresa proliferării plagiatelor în mediul academic. Acest text este semnat de Alexander Baumgarten, conferenţiar la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai”. Spre sfârşitul textului, domnia-sa propune, cu o sclipire de inventivitate şi pentru asanarea mediului toxic din universităţi, să se folosească termenul „a pontui” ca sinonim pentru „a plagia”. Să recunoaştem, o contribuţie cu adevărat epocală în lupta aprigă pe care domnia-sa şi alţi colegi o au de dus împotriva acestui flagel al plagierii.

Cu câteva rânduri mai înainte, însă, dl. Baumgarten ne face o confesiune, prezentând ceea ce numeşte „cazul meu individual”. Cităm din text: „scriu duminică seară acest articol, mâine dimineaţa merg la un examen unde am deja dovada a trei wiki-plagiate, sunt îngrozit că în catedra unde funcţionez se va susţine o teză despre care deja am dovezile unor pasaje copiate, iar la noul Consiliu de Etică am redirecţionat un plagiat jenant al unui coleg de breaslă, fără să mă aştept la o soluţie, de vreme ce nu prezintă interes politic”.

Să recapitulăm: textul este scris duminică seara, iar luni dimineaţa are loc, conform spuselor domniei sale şi informaţiilor oficiale de pe site-ul facultăţii, examenul de licenţă urmat de susţinerea lucrărilor de licenţă. Dl. Baumgarten, preşedintele comisiei, are deja dovada a trei wiki-plagiate, ştia despre existenţa lor încă dinaintea susţinerii lucrărilor. După cum putem vedea pe programarea susţinerii lucrărilor, din data de 4 iulie, domnia sa a coordonat şapte lucrări de licenţă, dintre care trei sunt aşadar dovedite ca fiind plagiate. Spre uimirea tuturor, însă, pe listele afişate la secretariat după susţinere (şi, atenţie, niciodată pe site-ul facultăţii, cu excepţia notelor de la proba scrisă), toţi aceşti studenţi au trecut cu bine proba susţinerii, ba mai mult, au trecut-o cu note mari. Nimeni nu s-a sesizat, nimeni nu a protestat, toţi au tăcut.

Ce s-a întâmplat oare la acea susţinere şi după ea? Unde s-au evaporat şi plagiatele, dar şi conştiinţa intransigentă a moralistului Alexander Baumgarten? Mai mult, care a fost atitudinea celorlalţi membri ai comisiei şi a decanatului în acest caz flagrant de plagiat şi de autodenunţ privind existenţa şi acoperirea unor plagiate?

Cum poate cineva să facă parte din tot felul de comisii naţionale de evaluare, să ţină discursuri vitriolante împotriva plagiatului şi exact în acelaşi timp să gireze obţinerea de diplome şi titluri academice prin plagiat dovedit şi recunoscut public? Cât de vinovată e comunitatea academică din jurul unui asemenea caz atunci când acceptă tacit ilegalităţi majore şi în numele căror valori sau, mai degrabă, în numele căror vinovăţii comune tace atunci când asemenea ilegalităţi se produc? Care este poziţia oficială a comisiei de licenţă şi a decanatului în acest caz? De ce nu a reacţionat nici un profesor din facultate?

După toate aparenţele, şi această poveste a fost muşamalizată, prin voinţa coordonatorului şi cu complicitatea comisiei şi a decanatului. De aceea, nu a fost o surpriză să-i găsim pe cei trei „dovediţi” de wiki-plagiate pe listele de studenţi admişi la master (doi la masterul coordonat chiar de Alexander Baumgarten şi unul la un alt master din aceeaşi facultate).

Spunem „şi această poveste”, pentru că din păcate ea nu este singulară: nu este singulară nici prin jocul dublu pe care îl joacă profesorul clujean în facultate şi în afara ei, nu este singulară nici prin complicitatea şi pasivitatea celorlalţi membri ai departamentului şi, cel puţin la fel de grav, prin complicitatea decanatului şi a rectoratului. Şi nu va rămâne singulară, pentru că nimic nu-l va putea opri pe dl. Baumgarten să treacă interesat cu vederea şi plagiatul din teza de doctorat a cărei susţinere urmează să aibă loc în catedra sa.

Mic îndreptar despre cum se muşamalizează frauda

În luna martie a acestui an, am înaintat o sesizare (Petitie rectorat – raspuns)  pe adresa decanatului Facultăţii de Istorie şi Filosofie din UBB privitoare la ilegalităţile comise de dl. Baumgarten în sesiunea de iarnă tocmai încheiată. A fost vorba atunci de semnalarea unor abuzuri care au permis înlocuirea fără jenă a unor note proaste obţinute (în urma evaluării corecte a unui alt profesor) de către studenţii de la masterul pe care îl coordonează cu note maxime pentru toată lumea; ba mai mult, au fost acordate note maxime pe lucrări care nu au fost niciodată predate sau au fost predate cu mult după încheierea sesiunii. Această practică de a interveni grosolan în modificarea notelor şi înlocuirea cataloagelor nu pare a fi fost singulară (o altă sesizare fusese depusă de studenţii din anii anteriori) şi am dorit, împreună cu alţi colegi, să demonstrăm decanatului că dincolo de falsificarea ierarhiei studenţilor (cu consecinţe directe în acordarea de burse şi în repartizarea locurilor în căminele universităţii), avem de-a face cu încălcări grave ale deontologiei academice.

Discutarea sesizării noastre s-a făcut cu maximum de neînţelegere şi de dispreţ: am asistat stupefiaţi, vreme de săptămâni, la toate strategiile de muşamalizare a unui caz de ilegalitate şi imoralitate universitară: toată ierarhia universităţii (de la Consiliul profesoral, trecând prin Decanat, prorectorul însărcinat cu probleme studenţeşti şi Comisia de Etică, pînă la rector) au tratat cu superficialitate şi cu rea voinţă întâmpinările noastre. Cu excepţia unei scurte discuţii personale cu decanul facultăţii, nu am fost invitaţi niciodată să ne expunem poziţia, nici în Consiliul profesoral, nici la Rectorat, nici la Comisia de Etică. Am preferat să urmăm toţi paşii legali prevăzuţi de carta universităţii, dar am primit sistematic răspunsuri grăbite pe unul din colţurile sesizărilor şi petiţiilor noastre, prin care ni se spunea că ne aflăm cu contestaţia în afara perioadei legale de contestare şi că, prin urmare, ea este nulă.

Absurdul situaţiilor a fost fără margini: noi nu am contestat în primul rând notele colegilor noştri. Demersul nostru a depăşit acest aspect al unei evaluări greşite; am pus în discuţie modul ilegal în care s-a desfăşurat o sesiune de examene cu girul decanatului, care şi-a dat acordul la înlocuirea cataloagelor. Am semnalat apoi rectoratului nenumăratele erori de procedură la nivelul facultăţii prin care sesizarea noastră a fost pur şi simplu eliminată de pe agenda Consiliului profesoral. Ea a fost înghesuită la capitolul „Diverse”  pe ordinea de zi, iar membrii consiliului nu au fost informaţi în prealabil de existenţa şi de conţinutul ei. Mai grav, sesizarea noastră a fost prezentată în consiliu chiar de Alexander Baumgarten, adică tocmai de cel pe care noi îl acuzam de ilegalităţile comise, şi pentru care această sesizare era, după spusele domniei sale, doar un „disconfort” accidental provocat celorlalţi colegi din consiliu.

Tăceri promiscue

După toate acestea, cu distanţa şi luciditatea pe care ne-o dau trecerea timpului, putem fi de acord cu dl. Baumgarten. A te confrunta cu ilegalităţile comise în facultate, a trece cu vederea plagiatele dovedite, a da note mari pe lucrări copiate grosolan de pe internet, este doar o chestiune de disconfort, şi acela minim şi trecător. Cu siguranţă că domnia sa a avut vagi mustrări de conştiinţă atunci când a înlocuit fără scrupule catalogul care nu-i convenea cu unul curat şi frumos; cu siguranţă că l-au încercat preţ de câteva minute insomniile când a descoperit wiki-plagiatele dovedite sau atunci când a dat, anii trecuţi, numai note maxime lucrărilor de licenţă pe care le coordona. Dar toate acestea au fost trecătoare şi din ele n-a rămas nimic, mai ales după ce a cerut şi a obţinut discreţia colegilor în trecerea cu vederea a ceea ce s-a întâmplat. Pentru că există un interes superior acestor mici incidente puţin supărătoare. Un interes acoperit, încă o dată, de tăcerea sau de complicitatea activă sau pasivă a celorlalţi profesori şi a responsabililor universităţii.

Discuţia în jurul plagiatului lui Victor Ponta a fost ocazia pentru mulţi dintre aceşti universitari să-şi exprime o indignare ipocrită. A fost perdeaua de fum în spatele căreia mizeriile mediului academic se perpetuează nestingherite. Aceşti plagiatori dovediţi nu vor avea nici un fel de probleme să continue să plagieze şi la master şi se vor înscrie apoi, cu toate notele falsificate, la doctorat, unii chiar sub coordonarea profesorului Baumgarten, care va primi între timp şi dreptul de a conduce doctorate. Din poziţia de doctoranzi, vor susţine seminarii în faţa unor studenţi care, la rândul lor, nu vor ezita să plagieze până la limita analfabetismului, într-o practică devenită astfel cutumă şi deci acceptabilă de toată lumea.

Care este interesul superior care îngăduie această impostură endemică? Puterea instituţională, prestigiul local, crearea unei clici de supuşi mediocri şi şantajabili atunci când îi tentează infidelitatea? Din toate acestea câte un pic, întru gloria unei universităţi româneşti care se autodistruge chiar în timp ce-şi ţine discursurile autoelogiatoare, mistificatoare şi triumfaliste. Pentru că, să nu ne amăgim, dl. Baumgarten nu este un caz izolat, nici măcar rar. Este doar cazul prin care noi am descoperit faţa hidoasă a universităţii şi promiscuitatea morală în care se scufundă pe zi ce trece.