Text scris de Cornel Ban & Daniela Gabor
Cornel Ban – Director adjunct al Programului de Studii de Dezvoltare, Universitatea Brown, SUA. Profesor de economie politică, Facultatea de Relaţii Internaţionale, Universitatea Boston, SUA.
Daniela Gabor – Profesoară de economie, Bristol Business School, Marea Britanie.
În România a început să apară pentru prima dată o critică articulată şi foarte diversă a neoliberalismului românesc. Este de asemenea evident că protestele din ianuarie 2012 au adăugat o legitimitate difuză, însă reală, acestei critici. Dar în ce termeni poate fi luat în considerare un proiect de dezvoltare alternativă, care să ţină seama de constrângerile externe şi interne existente? Cu alte cuvinte, cum ieşim din neoliberalism?
Efortul de a concepe alternative realiste care să fie independente de ortodoxia economiei neoclasice în care este ancorat neoliberalismul ne apare ca fiind de imediată necesitate. Este clar că actualul model de dezvoltare a României duce, în cel mai bun caz, spre un sistem socio-economic extrem de expus la volatilitatea pieţelor financiare internationale, pândit de dezechilibre structurale şi care până şi în anii săi cei mai buni excludea milioane de oameni, în vreme ce devora în ritm alert mediul înconjurator.
Susţinem că o posibilă alternativă heterodoxă care este fezabilă pe termen mediu e adoptarea unui proiect naţional de dezvoltare centrat pe recuperarea importanţei statului şi a cetăţeniei sociale. Care ar fi liniile generale ale modelului de dezvoltare heterodox care să ne ducă în post-neoliberalism? Ne limităm la zece ipoteze de lucru principale, inspirate de tradiţia intelectuală keynesiană şi de experienţele concrete ale altor ţări. Fiecare din aceste zece ipoteze urmează a fi discutate în detaliu şi cu referinţele ştiinţifice de rigoare în cursul unor viitoare intervenţii.
1.Principalul obiectiv al politicii economice trebuie să fie deplina ocupare a forţei de muncă, în condiţiile efortului de asigurare a stabilităţii financiare şi a preţurilor.
În neoliberalism, un nivel al şomajului de până la 10 la sută este privit ca un fel de lege naturală a capitalismului. Credem că tot aşa cum autorităţile ţintesc niveluri fixe ale inflaţiei, la fel ar trebui să ţintească un nivel al şomajului care să nu fie mai ridicat decât oferta de locuri de muncă vacante. Recunoaştem că ţintirea simultană a deplinei ocupări şi a stabilităţii macroeconomice va suscita tensiuni între aceste obiective. Însa situaţia actuală în care milioane de cetăţeni au emigrat şi cifra şomajului rămâne ridicată este tragică din punct de vedere social, dar şi ineficientă din punct de vedere economic.
2. Politica fiscala trebuie sa fie in mod robust anticiclica si adaptata strategiei de dezvoltare (industriala) pe termen lung . Aceasta inseamna Aceasta înseamnă:
(a) Politici fiscale anticiclice. Surplus bugetar când economia este pe o traiectorie de creştere solidă şi folosirea acestui surplus pentru a finanţa intervenţia statului pe timp de recesiune, în scopul menţinerii nivelului cererii agregate.
(b) Intervenţia directă a statului în mărirea ratei de absorbţie a fondurilor europene. Constituirea la nivel naţional şi la nivel local a unui corp de câteva mii de funcţionari publici capabili să asigure absorbţia fondurilor europene într-o proporţie de peste 80 la sută (adică 5,5 miliarde euro anual). Acest corp de funcţionari ar putea dezvolta strategii care să maximizeze folosirea fondurilor europene pentru creşterea cererii agregate interne, evitând situaţia actuală în care o mare parte a acestor fonduri contribuie la creşterea importurilor. În condiţiile şomajului masiv din rândul absolvenţilor de ştiinţe politice, administrative şi studii europene, dar şi a eşecului firmelor private de consultanţă de a mări şansele de reuşită a cererilor de fonduri europene, neconstiturea acestui corp de funcţionari este de neînţeles.
(c) BNR trebuie să accepte în mod explicit necesitatea de a coordona politica monetară şi fiscală (partea de gestiune a datoriei publice), intervenind în perioade de stres pe piaţa titlurilor de stat, aşa cum au făcut băncile centrale din Anglia sau Statele Unite. În caz contrar, experienţa României din 2009 încoace demonstrează că ridicatele costuri ale finanţării deficitului bugetar depind într-o prea mare măsură de disponibilitatea băncilor de a cumpăra titluri de stat. Insa aceasta disponibilitate pune bancile in pozitia de dominare a pietei care le permite sa extraga dobanzi mult mai mari decat permite nivelul datoriei publice si starea generala a economiei, inconsistenta cu o strategie de dezvoltare pe termen lung. Intr-o asemenea situatie necompetitiva pe piata titlurilor de stat, se pot folosi bancile de stat pentru a reduce presiunea asupra dobanzilor (si costurile sociale tipic asociate cu o crestere rapida a serviciului datoriei publice).
(d) Poltica salarială trebuie să ţintescă un salariu minim sincronizat cu creşterea productivităţii.
(e) Reforma impozitelor şi taxelor. Un sistem de impozitare care să echilibreze raportul dintre muncă şi capital, să stimuleze investiţiile cu valoare adăugată mare şi să asigure un nivel stabil şi just din punct de vedere social al cererii agregate interne. Aceste obiective se pot realiza prin:
(e1) Impozitare axată pe prioritizarea asigurării nevoilor de bază prin TVA mai redus la medicamente şi alimente de bază, dar mai ridicat la produse şi servicii de lux, automobile etc. Consumul de medicamente şi alimente de bază nefiind dependent de ciclul economic, taxarea lor la niveluri reduse nu este doar o formă de politică socială, ci şi o formă de reducere a impactului crizelor economice asupra cererii agregate interne.
(e2) Sistem de impozitare în trepte a veniturilor. Reducând impozitul pe salariile mari, reforma fiscală din 2005 a dus la o cerere mărită de produse de import, lucru care a contribuit la creşterea deficitului de cont curent, creştere care a contribuit, la rândul ei, la dinamica crizei ce a lovit România în 2008-2009.
(e3) Mărirea deducerilor existente la calcul profitului impozabil aplicat firmelor ale căror investiţii fac dovada integrării bazei de cercetare şi inovaţie autohtone din universităţi şi din sectorul privat. Această integrare este relevantă în politica fiscală, întrucât valoarea adăugată ridicată a acestor investiţii creşte baza de impozitare şi, prin urmare, capacitatea statului de a interveni anticiclic.
(e4) Creşterea nivelului de impozitare al tranzacţiilor în segmente ale pieţelor de capital concentrate în traficul investiţional pe termen scurt, în special al operaţiunilor de pe piaţa valutară.
(e5) Creşterea nivelului de impozitare aplicat exploatării resurselor forestiere, cazinourilor, cluburilor de noapte, caselor de pariuri sportive şi industriei tutunului.
(e6) Creşterea impozitării dividendelor, inclusiv a celor plătite de o întreprindere românească persoanelor rezidente în alt stat membru al UE.
(e7) Impozit de solidaritate socială aplicat veniturilor tuturor cultelor religioase.
(e8) Creşterea impozitării veniturilor obţinute din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal. Spargerea bulei imobiliare constituită în mare parte prin ipoteci denominate în monede străine şi prin importuri masive de materiale de construcţii a transferat costul apărării cursului de schimb şi reducerii deficitului de cont curent asupra masei contribuabililor, prin politica pro-ciclică reprezentată de austeritate.
(e9) Introducerea impozitului pe moştenire şi pe marile averi.
(e10) Mărirea capacităţii de colectare a impozitelor prin mărirea numărului şi calităţii profesionale a angajaţilor de la ANAF şi Garda Financiară. Actualmente, România are cel mai mic număr de personal colector de taxe din UE raportat la populaţie şi la numărul firmelor.
3. Politica monetară trebuie să deprioritizeze supraevaluarea permanentă a monedei naţionale, fapt ce reduce competitivitatea exporturilor şi creşte dependenţa de importuri de produse şi servicii cu valoare adăugată redusă, sau care depind în principal de costul redus al forţei de muncă. Prin contrast, o abordare post-neoliberală înseamnă o politică a cursului de schimb competitiv, ancorată într-un model de creştere bazat în principal pe investiţii, care să reducă consumul privat de produse şi servicii de import. Pentru aceasta este necesar ca evoluţia monedei de schimb să reflecte capacitatea productivă a economiei şi nu intrările masive de capital concentrate pe extragerea de profituri pe termen scurt. De accea BNR trebuie să urmeze exemplul ţărilor asiatice, impozitând activitătile investitorilor nerezidenţi în tranzacţii valutare pe termen foarte scurt şi în instrumente cu venit fix. Adoptarea acestor politici poate fi făcută imediat, dată fiind acceptarea lor de către FMI, începând cu 2010.
4. Politicile de dezvoltare (o noua strategie de politica industriala) trebuie finantate in principal din economisirea interna. Actuala politică de finanţare a creşterii prin împrumuturi externe a alimentat deficitul de cont curent, unul din mecanismele crizi, dar fără a duce la creşterea investiţiilor până la nivelul cerut pentru o creştere sustenabilă. Dependenţa de finanţare externă a mai dus şi la dependenţa politicilor economice de critica agenţiilor internaţionale de notare a titlurilor de stat, agenţii ale căror preferinţe nu coincide întotdeauna cu priorităţile naţionale de dezvoltare, lucru valabil mai ales în timp de recesiune.
Alternativa la îndatorarea externă este încurajarea economisirii interne şi reducerea celei externe. Aceste obiective se pot atinge nu doar prin politică monetară, ci şi prin intermediul creării unui sector bancar public robust. Un prim pas în această direcţie ar fi oprirea imediată a privatizării băncilor rămase în proprietatea statului şi transformarea lor în banci publice de dezvoltare, pe model german sau brazilian. Această transformare ar trebui să aibă loc prin crearea unui cadru instituţional care să minimizeze ineficienţele asociate cu sectorul bancar de stat din anii nouăzeci.
5. Instituţionalizarea unui sector bancar care să funcţioneze conform paradigmei “capitalului răbdător”, oferind finanţare pe termen lung pentru crearea unei bazei industriale competitive. Criza a demonstrat clar pericolul unui model bancar bazat pe credit de consum sau pentru locuinţe în monedă străină şi finanţat prin împrumuturi pe termen scurt pe pieţele internaţionale de capital sau de la băncile-mamă. Prin contrast, economiile europene şi asiatice bazate pe sectoare industriale competitive internaţional şi finanţate prin bănci de dezvoltare locale (capital rabdator) –adesea aflate în proprietate publică – au readus în discuţie importanţa industriei şi a legăturii ei cu forme de capital financiar aservit dezvoltării. Această reorientare a activităţii bancare nu poate avea însă loc fără o reaşezare a relaţiei dintre BNR şi sistemul bancar românesc pe câteva paliere. Avem în vedere:
(a) controlarea fluxurilor investitionale pentru a limita expunerea bancilor romanesti la surse de finantare internationale pe termen scurt si substituirea pe termen mediu a acestora cu surse interne in lei pentru a incuraja tranzitia de la credit in valuta la credite in lei, reducandu-se astfel expunerea familiior si a firmelor la volatilitatea cursului de schimb;
(b) o politica a ratei dobanzii care sa reduca diferentialul de dobanda care atrage fluxuri speculative pe termen scurt, si
(c) o noua strategie a BNR de gestiune a lichiditatii in piata monetara care sa ii permita o influenta mai substantiala asupra relatiei dintre bancile comerciale si investitorii nerezideinti. Memoria atacului speculativ asupra leului in Octombrie 2008 e inca proaspata, si sugereaza ca abilitatea investitorilor nerezidenti de a paria pe (si presiona pentru) deprecierea leului depende de disponibilitatea bancilor romanesti de a le oferi finantarea pe termen scurt in lei. BNR trebuie sa isi intareasca pozitia de creditor a sistemului bancar pe piata monetara.
Amintirea atacului speculativ asupra leului din octombrie 2008 e încă proaspătă şi sugerează că abilitatea investitorilor nerezidenţi de a paria pe deprecierea leului depinde de disponibilitatea băncilor româneşti de a le oferi finanţare pe termen scurt în lei. BNR trebuie să-şi întărească poziţia de creditor a sistemului bancar pe piaţa monetară şi, astfel, posibilităţile de a influenţa relaţia dintre băncile româneşti şi investitorii nerezidenţi.
6. Reorientarea politicii pieţei muncii spre crearea directă de locuri de muncă şi adoptarea de legi care să întărească negocierea colectivă, protecţia angajatului şi pregătirea profesională în cadrul învăţământului public.
Principala cauză a şomajului este nivelul insuficient al cererii agregate. De aceea, reducerea şomajului este în primul rând o problemă macroeconomică. Drept urmare, politicile de ocupare nu trebuie să invite la reducerea rolului negocierii colective şi/sau la precarizarea condiţiilor legale de muncă.
Experienţa ţărilor cu somaj redus şi economii industriale competitive arată că nivelul de competenţă tehnică a salariaţilor este un alt aspect crucial al succesului acestor economii în a crea locuri de munca de calitate. Prin urmare, sugerăm adoptarea imediată a unor programe de extindere a învăţământului tehnic la nivel pre- şi postuniversitar, în paralel cu crearea unei infrastructuri instituţionale care să coordoneze eficient nevoile industriei cu strategiile instituţiilor de învăţământ tehnic.
7. Mărirea bugetelor învăţământului, sănătăţii, asigurărilor sociale şi culturii, în paralel cu reforma pensiilor private.
Drepturile sociale şi accesul universal la serviciile publice sunt parte a cetăţeniei sociale şi respectarea lor este asociată cu consolidarea şi aprofundarea democraţiei. Efectul pozitiv al cheltuielilor sociale asupra reducerii sărăciei este evident, însă se uită că acestea afectează pozitiv şi dinamica economiei, având un efect de stabilizare automată a nivelului cererii interne în caz de recesiune economică, prevenind degradarea socială produsă de şomaj, boală şi lipsă de acces la educaţie adecvată. O finanţare adecvată pentru învăţământul public este decisivă nu doar pentru reducerea inegalităţilor de şanse şi cultivarea angajamentului politic critic al cetăţenilor, dar şi pentru creşterea productivităţii forţei de muncă şi a capacităţii de inovaţie, două variabile cruciale în dezvoltarea economică.
Tot aşa cum BNR ţinteşte inflaţia, instituţiile competente vor avea ţinte sociale integrate în programe multianuale. O politică socială post-neoliberală va trebui să ţintească reduceri progresive ale sărăciei, analfabetismului, mortalităţii infantile şi a altor indicatori ai calităţii reduse a vieţii. În acelaşi timp, este necesară intervenţia statului pentru a reduce inegalitatea, aceasta din urmă fiind nu doar injustă, dar având tendinţa de a fi puternic asociată cu inegalitatea de şanse, o caracteristică a societăţilor cu puţine şanse de dezvoltare în condiţiile actuale. Pledăm, de asemenea, pentru obligarea fondurilor de pensii private la garantarea ajustării în conformitate cu inflaţia a pensiilor ce urmează a fi plătite din pilonul doi, sub sancţiunea transferului contribuţiilor viitoare în contul sistemului public de pensii.
Foto: Statuia functionarului public (Reykjavik, Islanda)
8. Crearea unui corp birocratic autonom şi meritocratic, capabil să conceapă şi să implementeze politici industriale pe termen mediu şi lung în colaborare cu bănci publice de dezvoltare şi firmele din industrie.
Experienţa economiilor de export din Europa şi Asia sugerează că transformarea României într-o economie industrializată înzestrată cu o capacitate proprie de cercetare şi dezvoltare, capabilă totodată să concureze în economia globală fără a se baza pe costul redus al forţei de muncă şi nivelul redus al impozitării, nu se poate face în absenţa politicilor publice care să asigure credite avantajoase pentru sectoarele de vârf şi să stimuleze investiţia în cercetare şi pregătirea forţei de muncă.
Însă experinţa aceloraşi economii arată că astfel de politici riscă să se transforme în modalităţi de spoliere a banului public în lipsa existenţei unui corp birocratic autonom şi meritocratic, capabil să conceapă şi să implementeze politici industriale pe termen mediu şi lung, în colaborare cu bănci publice de dezvoltare, sectorul privat şi organizaţiile sindicale. Existenţa unor insule de excelenţă şi oferta abundentă de absolvenţi calificaţi la nivel competitiv în ţară şi în străinătate oferă premise încurajatoare pentru constituirea unei astfel de birocratii în România, iar abundenta practică internaţională poate inspira modalităţile concrete de constituire a acestui corp birocratic.
9. Menţinerea în sectorul public a monopolurilor naturale neprivatizate.
Costul energiei este unul dintre cele mai importante în conturile sectorului de export. Prin urmare, controlul public asupra acestuia trebuie menţinut şi negociat la nivelul UE. În sine, controlul public este insuficient, însă trebuie impus, dată fiind capacitatea sectorului privat de a capta aceste resurse energetice la preţ redus. Sugerăm în acest sens adoptarea unei legi care să stipuleze că resursele naturale aflate în proprietatea statului pot fi exploatate doar cu profit împărţit egal între toţi cetăţenii ţării, împreună cu depunerea unei părţi din acesta într-un fond suveran de investiţii.
10. Redirecţionarea investiţiilor publice în autostrăzi, turism şi sport către:
(a) proiecte care reduc importurile de energie, decongestionează traficul şi contribuie la sănătatea publică (centuri ocolitoare, transportul feroviar interurban şi urban etc.)
şi
(b) proiecte de construcţie şi modernizare de grădiniţe, spitale judeţene, dispensare rurale, cămine studenţesti şi locuinţe sociale.
Evident că acest proiect hererodox va trebui să ţină cont de limite structurale externe şi interne. Există constrângerile finanţei internaţionale şi există constrângerile ce rezultă din calitatea de membru al UE. De pildă, tranziţia propusă de noi, de la un model de dezvoltare bazat pe împrumuturi externe şi remitenţele emigraţiei la unul bazat pe economisire internă, nu se poate face decât gradual. Politicile publice vor fi constrânse de preferinţele atât de volatile ale celor ce deţin titluri de stat emise de statul român şi ale agenţiilor internaţionale de notare a acestor titluri. La fel, până la revizuirea sa, pactul fiscal al Uniunii Europene semnat de România în decembrie 2011 va constrânge în mod substanţial politica macroeconomică.
Obstacolele interne sunt şi ele majore. Nu este vorba aici doar de rezistenţa reţelelor de “elite de prada” din sectorul public sau de interesele sectorului privat, care culeg rente şi profituri din neoliberalismul cu caracteristici româneşti. Ci este vorba şi de predictibila dificultate de a convinge clasa mijlocie de faptul că nivelul actual de impozitare a consumului privat şi investiţiilor imobiliare nu se impacă uşor cu nevoia de a conferi prioritate asigurării unor bunuri publice de calitate (sănătate, învăţământ, transport public, stat social), precum şi unei oferte suficiente de locuri de muncă decente.
Însa nici globalizarea şi nici integrarea europeană nu sunt nişte prese mecanice. Există suficient spaţiu de manevră şi multe oportunităţi de dezvoltare bazate pe un model alternativ care să modeleze constrângerile externe după politicile publice şi institutii inspirate de o gândire heterodoxă, ori pur şi simplu pragmatică. De pildă, chiar şi în condiţiile acestor constrângeri externe, la negocierile de la Bruxelles, România s-ar fi putut alia cu ţări care cereau politici fiscale anti-ciclice, în loc să se înroleze cu entuziasm în coaliţia pro-austeritate formată în jurul Germaniei şi Băncii Centrale Europene.
Da, ieşirea din neoliberalism pe calea heterodoxă schiţată aici cere schimbări politice, instituţionale, economice şi intelectuale de natură sistemică a căror coordonare este extrem de dificilă. Însă dezbaterea despre alternative realiste este urgentă. În acest sens, sperăm ca demersul nostru să contribuie la un inceput de reflecţia cerută de conceperea unei alternative mai echitabile din punct de vedere social şi mai eficiente din punct de vedere economic.
ca de obicei pe aici, lipsa proprietatii termenilor e regula. autorii nu se chinuie sa explice ce inteleg prin neoliberalism asa ca:
1. in text, neoliberalism NU e folosit in sens larg, suprapus capitalismului, pentru ca solutiile oferite sunt tot in sfera capitalismului.
2. in text, neoliberalism NU e folosit in sens de reactivare a liberalismului clasic, pentru ca nu exista asa ceva in romania
3. in text, neoliberalism NU e folosit in sens de capitalism de stat, care exista in romania, pentru ca solutiile oferite intaresc acest tip de capitalism („adoptarea unui proiect naţional de dezvoltare centrat pe recuperarea importanţei statului”)
4. in text, neoliberalism NU e folosit ca suprapus procesului de globalizare, pentru ca niciuna dintre solutiile de depasire nu se refera la probleme internationale, ci doar locale.
asa ca intrebarea legitima e: din care neoliberalism ar trebui sa iesim?
iar privitor la maretele solutii keynesiene, de a economisi in timpul cresterii si de a cheltui ceea ce s-a acumulat in perioada recesiunii: numiti un politician, de oriunde, de oricand, care a facut asa ceva.
no chance!!Ce …., traim in 2012,ne miscam si noi cum se misca planeta nu niste insulite de pe planeta!!
In text, politici neoliberale inseamna ce inseamna in cele mai multe contexte: o politica economica care incurajeaza privatizarea, comercializare si dereglementarea pentru a institui piete pentru a distribui resurse, bunuri, servicii, pornid de la asumptia ca cel mai eficient mod de coordonare sociala este prin intermediul jocurilor de cerere si oferta.
In practica neoliberalismul real inseamna favorizarea monopolurilor, firmelor trasnationale, suprimarea pietelor prin reglemetari care favorizeaza jucatori mari/mobili, precarizeaza forta de munca, privatizarea serviciilor publice ca mod de a institui noi bunuri care pot fi integrate in jocurile de acumulare, in timp ce pierderile private sunt socializate prin intermediul statului prin politici monetare si fiscale.
In mod normal prin neoloberalism se intelege un liberalism care accepta si chiar doreste interventia statului in economie. Ptr ilustrarea celor zise de mine a se vedea Neoliberalismul lui Stefan Zeletin (principalul daca nu chiar singurul doctrinar liberal roman) .
Ce se inteleg azi prin neoliberalism este neoclasicismul scolii de la Chicago… insa cestia asta fiind prea greu de inteles si pronuntat Dinu Patriciu* a zis “neoliberalism”. De cativa ani se intelege mai ales scoala austriaca (mai bine zis galitiana) care totusi nu este coala neocalsica de la Chicago si cu atat mai putin neoliberal, da la tara (mediile intelctuale romanesti alea cu monopolistic si alte barbarisme) merge! Si as mai observa ca scoala autriaca este mai mult filozofeala si “etica” Si se bazeaza pe sa ne inchipuim ..
*Dinu Patriciu profu de arhitectura care zicea ca blocurile au fost contruite de ..comunism. Adica blocruile Aro (cinematografu Patria) , blocu Zodiac , Carlton au fost contruite de comunistul Carol 2?! Asa ca ce pretentii aveti de la DP?. otr orice eventualittate – celor care contesta cestia cu blocurile le pot organiza un tur prin Bucale sa le arata blocuri interbelice !!
bizoane, eu cam stiu toate sensurile a ceea ce e numit de stanga „neoliberalism” (multe tampite, inadecvate si care denota o majora neintelegere atat a liberalismului, cat si a realitati). ceea ce voiam sa subliniez e ca maretii profesori autori ai textului de fata nu reusesc sa ne descrie un neo-liberalism romanesc de care ar trebui sa ne despartim (poate si pentru faptul ca nu exista asa ceva)
am mai ridicat problema asta: numiti o privatizare, una singura, facuta de actuala guvernare „neo-liberala”
mai departe: numiti o lege in romania care promoveaza dereglementarea. in contrapartida, eu pot numi 5 legi ce reglementeaza.
N-ai cu cine, ba, n-ai cu cine…
Corect.
Am dau un raspuns pe heterodox
http://europeaneconomics.wordpress.com/2012/01/25/ce-este-neoliberalismul/
amuzant stilul asta laconic. se vrea superior (in stilul: uite si prostii astia cum ma bat pe mine la cap, ditamai doctorul, profesorul etc etc, ia sa le dau niste firimituri sa le astup gura), cand de fapt nu poate ascunde eroarea, superficialitatea si banalitatea abordarii. sa mergem la sursa:
„neoliberalismul este un program politic ancorat in economia neoclasica menit sa reorganizeze procesele economice si de luare a deciziilor in directia extinderii relatiilor si institutiilor de piata si dislocarii mecanismelor de interventie statala, negociere colectiva si solidaritate sociala institutionalizata prin intermediul politicilor publice.”
dincolo de faptul ca definitia nu spune nimic, decat ca neoliberalismul s-ar suprapune cu capitalismul (deci studiul in sine nu vorbeste de nici o iesire de nicaieri, ci e doar un banal referat de seminar dupa o lectura pe sarite a lui keynes), mai este o problema majora: nu vorbeste despre romania.
asta se vede si mai clar cand citim, mai departe, si in limbi straine:
„“[a] heterogenous set of institutions consisting of various ideas, social and economic policies, and ways of organizing political and economic activity[…]Ideally, it includes formal institutions, such as minimalist welfare state, taxation and business regulation programs; flexible labor markets and decentralized capital-labor relations unencumbered by strong unions and collective bargaining; and the absence to international capital mobility. It includes institutionalized normative principles favoring free-market solutions to economic problems, rather than bargaining or indicative planning, and a dedication to controlling inflation even at the expense of full employment. It includes institutionalized cognitive principles, notably a deep, taken for granted belief in neoclassical economics.”
inca o data: vag, general, insemnand orice
si mai departe:
„For example, neoliberals posit causal links between tax cuts and capital investment (rather than consumption) or between the rigidity of employment protection legislation and unemployment figures. Also, a litany of neoliberal policy templates (often identified with Williamson.s original Washington Consensus) can be derived from the neoliberal policy paradigms: reducing inflation and budget deficits (even at the cost of employment), privatization, the scrapping of industrial policy, lower marginal tax rates and reduced corporate income tax rates, deregulation of financial instruments, decentralization and flexibilization of labor protection and the use of market principles in public services”
aici e mai mult de discutat. limbajul e inchizitorial (a litany of neoliberal policy templates), fara a oferi dovezi ca masurile oferite sunt rele. in fapt, toate aspectele enumerate, de la inflatie la deficite, si de la niveluri ale impozitelor la descentralizare sunt preocupari ale economistilor din toate curentele ideologice.
a spune ca dorinta unei inflatii reduse sau a flexibilizarii pietei muncii e o marca a neoliberalismului e cel putin o dovada de ignoranta.
in sfarsit, aceeasi problema: toate astea nu spun nimic despre romania, tara cu nivelri ridicate ale inflatiei, deficitului, centralizata si cu piata a muncii inflexibila, cu privatizari lipsa in ultimii ani, iar cu celelalte facute nu in virtutea ideii ca un serviciu privat e mai bun ca unul public, ci doar pentru imbogatirea unor amploaiati ai puterii (cei mai multi dintre ei promovand ideile de stanga)
Ce este neoliberalismul?
Un scurt raspuns il gasiti aici.
http://europeaneconomics.wordpress.com/2012/01/25/ce-este-neoliberalismul/
un text solid, care propune o politica economica post-neoliberala intr-o cheie care integreaza experienta din America Latina si Europeana in materie de politici de “dezvotare”.
Multumesc pentru punctare.
Sunt niste ipoteze de lucru pentru discutia publica in curs de desfasurare. Este un text limitat la agenda economica, dar care poate fi integrat in platforme participative de elaborare a politicilor publice. Sugestiile sale pot fi vazute in contextul schimbarii sistemice a structurii economiei spre o economie mixta, a redistribuirii resurselor spre cei exclusi, reducerii inegalitatii dar si a cresterii competitivitatii economiei pentru a mari resursele necesare asigurarii adecvate a drepturilor sociale. Simpla impozitare a bogatiei existente, desi necesara, nu este o conditie suficienta a finantarii acestor drepturi la nivelul pe care ni-l dorim. Aceste este motivul pentru care nu am vrut sa limitam discutia la statul social, si sa vorbim deschis despre sursa resurselor necesare acestuia prin politici monetare, fiscale, industriale si asa mai departe.
Multumiri
Aceiași vorbărie goală şi papagalicească despre peticirea capitalismului. Cei doi au descoperit apa caldă, chipurile neoliberalismul este vinovat de tragedia României, nu capitalismul.
Citeam ieri în presă cum patru copii au ars de vii sub privirea îngrozită a mamei lor într-o magherniţă improvizată dintr-un ghetou bucureştean. Ghetourile mizerabile au devenit peisaje fireşti în Ferentari şi nu numai. Sute de copii cresc şi se dezvoltă în astfel de condiţii inumane sub ochii nepăsători ai autorităţilor. Aceşti copii sunt jertfele inocente pe care zeul crud al capitalului le cere pentru a-şi satisface poftele sangvinice.
Mă mir cum nu le este ruşine unora să facă apologia capitalismului sau să susţină că poate fi reformat.
… dixit unul care face apologia stalinismului…
no (other) comment.
Nimeni altcineva nu a luptat mai eficient ca Stalin împotriva capitalismului şi nimeni altcineva nu a fost mai aproape de victoria totală împotriva capitalismului decât Stalin, de-aceea şi ura neîmpăcată a tuturor forţelor reacţiunii împotriva sa.
Nimeni altcineva nu a ucis atatia oameni precum Stalin, nici macar Hitler, dar probabil ca asta e prea putin pentru tine. De aici si ura mea neimpacata impotriva stalinismului. Apologia stalinismului = apologia fascismului = apologia crimei. Restul sunt povesti pe bloguri.
Ah, domnule, nu intelegeti subtilele detalii ale luptei de clase, va lipseste o educatie marxist-leninista solida, temelia “socialismului stiintific”. Vedeti ca va poate ajuta tovarasa Ana Bazac, a predat aceasta “materie” inainte de 1989. Ca sa rezum, pe cat imi permit modestele mele resurse : crimele naziste = rele, crimele comunismului = bune. La urma urmei erau doar niste imputiti de chiaburi (kulaci in original), burgheji (burjui), boieri, reactionari, contrarevolutionari, samd …
Imediat cum se pronunţă cuvântul Stalin într-un context pozitiv reacţiunea sare ca arsă şi imediat bagă vechea şi ruginita placă cu egalitatea între fascism şi comunism. Dar ceea ce numiţi voi stalinism nu sunt decât practicile dvs. de a face politică; uitaţi-vă la bârna din ochiul vostru şi apoi la paiul din ochiul altuia, numai în ultima decadă imperialismul american prin cele două agresiuni în Irak şi în Afganistan a produs peste un milion de morţi. În general, capitalismul este un regim criminal care în cei trei sute de ani de existenţă a scăldat omenirea în sânge.
Ce are agresiunea din Irak, sau cea din Afghanistan cu capitalismul ca sistem politic? Crezi ca apar armata americana? Crezi ca mi-s simpatice razboaiele? Stalinismul e Liga Campionilor la crime impotriva umanitatii, n-o mai da la intors. Aparand stalinismul aperi criminalii milioanelor de morti, dezradacinati, toti victime ale aceleiasi utopii numite COMUNISM! De cand a scris Marx Capitalul, au incercat multi sa-i puna “invatamintele” in practica. Toate, dar absolut toate modelele economice insprate din Capital au dat gres, au adus natiuni in ruina, au generat milioane de morti, au sfaramat zeci de milioane de vise. Mai exista, la ora actuala, o singura tara in lume care merge pe aceeasi cale, tara in care literalmente se moare de foame, in care dictatura a depasit orice forma de umanism. Toate celelalte (putine!) tari in care mai exista partid unic, in care se merge pe un simulacru de comunism (China, Vietnam, Laos si Cuba) au dat inapoi si au realizat ca au doar doua cai posibile de urmat: cea coreana, de crima impotriva propriului popor, si cea fireasca, de modernizare si normalizare, calea de bun simt.
Si tu vrei sa ne intoarcem la stalinism? Vrei sa cred ca-i uman, logic si inteligent sa regretam un genocid?
@Jacques
Măi frate, dacă nu vezi nici o legătură între imperialism şi capitalism atunci n-are rost să-ţi iroseşti timpul cu politica, nu le ai şi cu asta basta.
@humanist
Eschiva, iarasi…
Revenind la oile (stalinism) in discutie, daca tu-mi spui ca URSS n-a avut o politica imperialista, cat a fost ea de stalinista/hrusciovista/leninista, fara sa fie capitalista, atunci nici eu n-am ce sa mai comentez…
P.S. Parca au fost si ei prin Afganistan… Au incercat si in Irak. Au cotropit toata Asia central-nordica.
@Jacques
După congresul 20 al PCUS, 1956, odată cu victoria deplină a hruşciovismului, a început în Uniunea Sovietică procesul lent al restaurării capitalismului, dar cu toate acestea tot nu se poate vorbi de imperialism sovietic, ci de acţiuni defensive de ripostă la acţiunile ofensive ale imperialismului american.
Dovadă că după prăbuşirea URSS imperialismul american s-a dezlănţuit ameninţând şi terorizând fiecare colţ al planetei urmat de slugile şi lacheii săi occidentali printre care britanicii ocupă un loc aparte.
Capitalismul a fost constrâns în Occident la un comportament cât de cât uman de existenţa Uniunii Sovietice. Clasa muncitoare occidentală a fost marea beneficiară a Uniunii Sovietice, de frica ei burghezia occidentală a finanţat de nevoie statul social.
Odată cu dispariţia Uniunii Sovietice adio stat social, adio bunăstare pentru clasele populare şi în Occident.
@Florian Liviu: “ceea ce numiţi voi stalinism nu sunt decât practicile dvs. de a face politică; uitaţi-vă la bârna din ochiul vostru şi apoi la paiul din ochiul altuia, numai în ultima decadă imperialismul american prin cele două agresiuni în Irak şi în Afganistan a produs peste un milion de morţi. ”
argumentul ad personam tu quoque (si tu la fel, bezi barna din ochiul tau) nu este valid. Nu pentru ca si capitalismul e criminal acuza ca stalinismul e criminal e refutata. Daca se ia argumentul in sensul ca capitalistul nu e calificat moral sa spuna ca stalinismul e criminal, eroarea comisa este ignoratio elenchi, intrucat nu competenta morala era in discutie, ci faptul ca stalinismul e criminal. Si stalinismul este criminal, iar aproape-’victoria’ lui Stalin contra capitalismului e ca un medicament care ar fi vindecat bolnavul daca nu l-ar fi omorat.
@Bogdan Rusu
Ce să spun, ad personam tu quoque şi ignoratio elenchi, uite mamă ştiu latina şi uite tată că ştiu sofismele pe dinafară. Măi copile, ai decretat tu că stalinismul este criminal. Foarte bine, să fii sănătos.
Nu stiu cui ii spuneti dvs copil, da stiu ca aveti nivelul intelectual al unuia. Asta poate sa explice sofismele (partial; restul e explicat de ignoranta, rea credinta, poate si de alti factori la care nu-s competent, ca n-am studiat medicina). Sanatate, spor la citit dictionarul, mai ales articolul ‘criminal’. La urma urmei, fiti stalinist, ca aveti dreptul, Nietzsche vorbea de dreptul la prostie, cica prostia pura reface.
@ Bogdan Rusu
“La urma urmei, fiti stalinist, ca aveti dreptul…”
Pai asta-i problema, ca la efecte similare (numar de morti – milioane – generate de doctrine politice), nazismul si stalinismul beneficiaza de tratament diferentiat. In cele mai multe tari, la ora actuala, a fi nazist = criminal, nazismul e condamnat fara discutie, si e bine ca se intampla asta. Orice remarca pro-Hitlerista aduce arestarea si judecarea.
Comunismul? Stalinismul? Astia fac tumbe pe internet, ies in strada, scriu pe bloguri si nimeni n-are nicio treaba cu asta! Astuia de mai sus i se pare firesc sa existe “casualties” pentru telurile lui finale, de parca milioanelor de victime le pasa care dintre trotkishti, hrusciovisti si alti encavedishti le-a ucis familia, le-a distrus viitorul… nenorocit popoare si destine… Sunt milioane si milioane de urmasi ai victimelor comunismului care stau si se uita prostiti cum apar stalinisti ca inteligentul asta de mai sus si proclama victoria lui stalin impotriva capitalismului! Mah, dar voi de dreptul la VIATA ati auzit?
Iar cand incerci sa le ceri sa explice logic cum se pot ignora astfel de efecte “secundare”, ai parte de un sec “nu te pricepi la politica”.
Din punctul meu de vedere, dupa toate atrocitatile istoriei, a fi stalinist echivaleaza cu a fi nazist. Sau, ca sa mutam in patologic, cu a fi pedofil. Daca esti si se stie ca esti, trebuie sa stai sub supraveghere. Daca vrei sa actionezi, trebuie sa fii castrat. Dati-mi contraargumente!
@ Gopo
Asa este cum zici matale. De acord.
Doar ca daca te uiti ceva mai incolo, la fratele cel mare de peste marea balta, ala zice la crime ”pierderi coaltarale”. Da-i zice in mod democratic, ce mai, vorba lui Nea Marin.
“nimeni altcineva nu a fost mai aproape de victoria totală împotriva capitalismului decât Stalin,”
E adevarat, cel putin in ceea ce priveste Europa, insa din fericire i-au taiat avantul Franco si Hitler.
Constat incrincenarea generala in a nu recunoaste lucruri bune SI la socialism sau, cum ii ziceti mnevoastra cu ura, comunism.
Daca ii iertai pe toti dictatorii si asasinii lumii, nu-i iertati pe cei care au pusa eticheta de mai sus (eticheta pusa tot de mneavoastra).
Oricine, la politicieni ma refer, are dreptul sa faca sau sa permita in sistemul sau asasinate precum cele contemporane din Irak, Afganistan, Libia si, mai nou, Siria. Ca sa nu mai vorbim de Africa coloniala si postcoloniala dar si cea contemporana (prin anii 90 au DISPARUT in jungla ecuatoriana nici mai mult nici mai putin de un miliona de fiinte umane, negre, ce-i drpt). Si sa nu mai vorbim de DEPOPULAREA celor doua Americi o data cu expansiune europeana acolo (intrega populatie autohtona a Cubei a fost exterminata ca si cea din Tasmania, de exemplu). Nu toate astea se iarta desi multe ditnre ele au fost facute in slujba si sub obladuirea crestinismului (care, ironie maxima, este religia IUBIRII aproapelui). Toate astea au fost actiuni de caritate. Doar cu Stalin are ce are lumea. Stalin care a facut ceea ce putini au reusit sa faca: a cistigat un razboi si a stabilizat un imperiu. L-a stabilizat pentru circa 60 de ani si a permis cea mai lunga perioada de pace MONDIALA din secolul XX.
Nu sustin ca Stalin a fost un sfint. Sfintii sint inventii. Dar daca le permiteti lui Bush, Clinton si Obama si Sarkozy si Merkel si Berlusconi sa atace lumea, nenumaratilor regi si regisori sa-si asasineze propria familie pentru a se menttine la putere nu vad de ce n-ar benefica si Stalin de circumstante atenuante.
Si mai scutiti-ma cu povestile de adormit copiii cu m sint drepturile omului, sintagma inventata de aceeasi stapini ai lumii NUMAI pentru a fi folosita impotriva celor care le pun suprematia in pericol.
@vgeorgicas
Io zic sa mergi inapoi la Ana, Caiafa, ocupatia romana din Iudeea, mesopotamieni si assirieni.
Efectele “benefice” ale stalinismului sunt pe deplin resimtite si acum, aici, in tara noastra. Nu-mi da exemple de colonizatori din secolul 16, ca nu tine. Nu-mi pune in carca aprobarea imperialismului global numai pentru ca acuz stalinismul – si pe Stalin – de genocid. Stalinismul a ucis peste 10 milioane de oameni – nu vad nici o circumstanta atenuanta ca fiind omeneste posibila.
Oricum in zona sa a terminat cu anarhistii si trotzchistii … si cu majoritatea bolsevicilor din 1917 ! Tov Vasinski procuror stalinist a avut mai multe succese antibolsevice deact a avut ca procuror .. tarist !!
Lu Stlain slava slava !!
Măi, bizoane cum le ştii tu pe toate ca un om mare!
Ai văzut cum l-au lucrat comuniştii lui pe Ceauşescu, în foi de viţă? Ai văzut cum s-a dovedit că toţi cei din jurul lui Ceauşescu, comitetul politic executiv, comitetul central, în fine, toţi participanţii la congresul 14 al PCR erau de fapt anticomunişti, pentru că dacă ar fi fost comunişti ar fi pus mâna pe arme pentru apărarea regimul proletar. Bun, ei erau contra lui Ceauşescu, dar cu comunismul ce-au avut?.
Ei uite, Stalin a fost mai atent şi i-a mirosit pe trădători, pe oportunişti, carierişti, etc. NKVD şi-a făcut datoria nu a dormit în cisme ca Securitatea şi a primenit partidul şi armata de gunoaie şi lepădături. Nu neg, poate au fost şi oameni oneşti care au plătit fără nici o vină, dar aşa se întâmplă în orice mare transformare socială cu caracter revoluţionar.
Numai tăind capetele corupte, a putut Stalin să unească partidul şi poporul în jurul său şi a cauzei proletare şi astfel să învingă în marea încercare care a fost războiul antinazist.
PS Din memoriile foştilor apropiaţi ai lui Ceauşescu, Ştefan Andrei, Silviu Curticeanu, reiese clar nu numai că ei nu erau comunişti dar şi faptul că nimeni în jurul lor nu era comunist în afară poate de Ceauşescu.
Florinele
spre deosebire de tine eu sunt mai matur (60 de ani in vara) .. tu cred ca nu o sa fii nici la 89.
Insa mai baiete poporul nu a fost unit in juril sau din cauza teroarei .. dimpotriva. Numa cedarea lu Stalin in privinta sentimentului national a facut posibila victoria . I a cata matale pe youtube Sacred War . Numa patrie, razboi sfant , sfanta manie impotriva dumanului fascist (Antihrist. Biserica Ortodoxa Rusa a proclamat Razboiul Sfant impotriva Antihristului german chiar in zilele cand Stalin tacea naucit !) Cauta asta : Священная Война (Sacral War, original 1941) .. Asculta muzica – e cam bisericeasca nu crezi ?! Si ptr asta .. biserica a avut un patriah (nu mai avea din epoca lu Petru Velicu) si ofiterii au primit epoleti si au fost scosi de la gunoiu istoriei si Suvorov , si Kutuzov si au devenit stramosii RKKA …
Admiratia ta fata de Stalin te face ins as auiti miucl amanunt ca fara Stalin . … ei bine Hitler nu se ajungea cancelar . Si arata un ins cam inclinat spre brutalitate (admiratia ta)
Cat despre oportunisti – pai eu zic asta de vreo 30 de ani . Subiectu asta ins al-ai putea debate cu mai mult folos cu HRP, Tsimaneanu, Roman , Baconschi care toti au supt bine de la vaca comunista … De fapt se pare ca nu era nici un copil de stab care sa nu viseze ca daca era capitalism .. ehe.
Insa baga la cap o cestie – in 1989 nu era nici urma de regim proletar. Si clasa muncitoare conducea prin reprezentanti care considrau muncitorii ca fiind . prostime nefrecventabila . Ptr cestia asta si Lidia von Lovenstein a avut unele momente mai dificile cand a zis ca fata de unii activisti ea invatase democratia in familie . Ciocu mic Lidia von Lovenstein era membra PCR si a cerut sa fie voluntara in Coreea. Tocmai era un razboi pe acolo (poa ai vazut MASH …)
1.Da, Bizoane, noroc cu biserica ortodoxă, ce Jukov, ce Malinovsky, ce Vatutin, ce Ciuikov şi alţi nu mai ştiu câţi mareşali de geniu, ce industrie sovietică de apărare care a produs arme mai multe şi mai bune decât industria germană, ce efort încordat al întregului popor sovietic, totul a fost pe bază de cruce şi biserică ortodoxă, dar tot meritul lui Soso este că tot el i-a mobilizat pe popi.
2. Deci fără Soso, Hitler nu ajungea cancelar, ei asta-i bună! Aici m-ai făcut să râd. Deci tot el l-a făcut şi pe Hitler cancelar, apoi a aplicat principiul patern eu te-am făcut, eu te omor.
Mai mult decat adevarat. Keynes este pentru apologetii lui(capitalisti, de fapt)ca o aspirina care ar trata simptomele dar nu si boala.Boala se numeste capitalism , insa orice critica a acestui sistem este vazuta in general ca o crima de lese -majeste .Ghetourile care la noi au inceput sa apara si sa se intinda sunt moneda curenta in Asia, America latina, si chiar si in Statele Unite .Cativa bogati, prea bogati, mult prea bogati ca sa nu fim sceptici, si restul lumii saracite, sarace si fara speranta.Ma intreb cat de greu le este unora sa inteleaga ca a cere trei mese pe zi, un acoperis, o scoala adevarata si un accesul la sanatate sunt lucruri normale in secolul XXI .Ce-i de facut?
Reformarea capitalismului este dorinta unora. Eu nu cred in asta.
Cum am mai spus, fac parte dintre acei meseriasi care, atunci cind identifica o cauza care duce la evolutia nedorita a unor evenimente, o inlatura.
Asta ar trebui sa fie programul din Piata!!
Pana când, eficace și competent cum îl știm, stătucul va implementa această minunata politică”robust anticiclică”, cred ca e mai realist să scurtăm etapele. Dupa mine, cea mai sigură ieșire din neoliberalism e un bilet – dus- spre Phenian. La limită, și dacă se preferă un aer ceva mai călduros, spre Havana. Atrag atenția însă că, în zilelele noastre, nicăieri nu mai e safe.Nimeni nu știe cât va mai dura.
Keynes venea dintr-o traditie a liberalismului modern care credea ca fara interventia statului drepturile cerute de liberali nu pot fi garantate. Este unul din arhitectii FMI si Bancii Mondiale. Doar pentru ca vedeti idei de acest gen care sunt la stanga liberalismului economic clasic de la care se pare ca va revendicati nu ar trebuie sa inemne si fantezii despre vizite la agentiile de voiaj ale Coreei de Nord.
cel mai tare ma amuza la (neo)keynesisti folosirea termenului de “heterodox” pt a-si descire propria pozitie; adica, vezi Doamne, ei ar fi un fel de dizidenti care combat “ortodoxia” ultraliberala; nu cred ca asta e conform cu realitatea; chiar si in ultimele 3 decenii, politicile economice din Occident (nu mai zic de Ro) au fost mai degraba social-democrate -si sa nu uitam ca Reagan, Thatcher&co au aparut ca urmare a crizeu puternice a keynes-ismului din anii ’70
Observații:
Propunerea 1. a “deplinei ocupări ale forței de muncă”.
probabil util, da’ cine are nevoie de deplina ocupare a f.m. dacă rezultatele muncii lor sunt alocate plății împrumuturilor făcute opac și dobînzilor la împrumuturi făcute cu bani nereali (din leverage)? adică să fim ocupați cu toții protejând beneficiarii de acum? fără principiile 1. și 3. din lista “Elefantu’ din cameră: Constituția deschisă” de mai jos, principiu’ ăsta n’are sens.
Propunerea 2 merge pe aceeași linie și implică păstrarea situației curente în care Statul se’mprumută prin titluri de valoare de la entități incontrolabile. Principiul 3. din lista de mai jos trebuie adoptat în prealabil, iar asta pune cu totu’ alte baze discuțiilor despre politica salarială etc.
“3. Politica monetară trebuie să deprioritizeze supraevaluarea permanentă a monedei naţionale”
eu unu’ m’am săturat de pronunțările astea magice, până nu văd un vocabular limpede și rațional nu pot să iau în serios nici o măsură care sună ca asta.
“4. Politicile de dezvoltare (o noua strategie de politica industriala) trebuie finantate in principal din economisirea interna.”
abia asta sună mai cu sens: zice ce și de unde.
“5. Instituţionalizarea unui sector bancar care să funcţioneze conform paradigmei “capitalului răbdător”, oferind finanţare pe termen lung pentru crearea unei bazei industriale competitive. ”
numai după ce principiile din lista de mai jos sunt în Constituție, altfel nu’i nimic care să facă capitalu’ “răbdător”.
Măsura 6 e adresată de principiul colaborării din lista de mai jos.
” 7. Mărirea bugetelor învăţământului, sănătăţii, asigurărilor sociale şi culturii, în paralel cu reforma pensiilor private.”
sigur, da’ o evaluare științifică a nevoilor sectoarelor publice nu se poate face fără principiu’ 3. din lista de mai jos: dobânzile spre entități non-publice constrîng până la extincție resursele necesare nevoilor publice.
Măsura ’8 ar suna rezonabil dacă lista de mai jos ar fi parte din Constituție.
Măsurile 9 și 10 sunt urgente și independente de lista de mai jos, care e necesară pt. protecția lor.
Deci, iaca lista:
Elefantu’ din cameră sau Constituția deschisă, versiunea 1.6:
1. Principiul democrației efective: averea totală personală a fiecărui cetățean e limitată superior la o mărime egală cu o viață de salarii medii pe economie.
2. Principiul democrației autentice: finanțarea campaniilor electorale ale partidelor politice are loc exclusiv prin cotizația fixă anuală a membrilor proprii (nu prin donații, nu prin finanțare de Stat)
3. Principiul suveranității: Statul nu poate angaja datorii decât de la propriii cetățeni și doar prin intermediul variației temporare a taxelor, aprobate prin referendum.
4. Principiul transparenței: Averea nedeclarată nu este protejată de Stat
5. Principiul subzistenței: Statul, în calitate de acord democratic al populației, își orientează politicile spre asigurarea dreptului concret al fiecărui cetățean la subzistență.
6. Principiul serviciilor publice: educația, sănătatea și justiția sunt servicii obligatorii, publice, plătite din taxe. Serviciile publice sunt administrate de profesioniștii domeniilor în chestiune. Procentul alocat de la bugetul public se stabilește prin lege.
7. Principiul cunoașterii: cercetarea finanțată public e un serviciu public și aparține domeniului public. Rezultatele cercetării sunt accesibile permanent și comprehensiv publicului fără costuri suplimentare.
8. Principiul comunicării: Infrastructura Internet e un serviciu public egal accesibil oricărui cetățean pt. comunicare.
9. Principiul autoadministrării: deciziile politico-administrative vor fi continuu monitorizabile de către public, cu un mecanism universal de votare funcțional astfel încât fiecare cetățean să poată reacționa la sau propune efectiv soluții la probleme publice.
10. Principiul colaborării: în orice activitate colectivă conceptul de angajare se înlocuiește cu conceptul de colaborare. La sfîrșitul contractului de colaborare fiecare semnatar deține o proporție din rezultate conform acordului unanim de la începutul colaborării.
11. Principiul reprezentativității: dreptul de a emite legi sau instrucțiuni de implementare aparține exclusiv legislativului
12. Principiul calității vieții: numărul maxim de ore de muncă pe zi lucrătoare este 6.
13. Principiul venitului de bază necondiționat: orice rezident legal în România primește un venit minim necondiționat, al cărui cuantum e estimat științific și stabilit prin lege, anual.
14. Principiul ecologic: dispozitivele care consumă resurse ne-reînnoibile vor fi etichetate ca atare și vor fi înlocuite sau interzise cât de repede permite știința/tehnica.
15. Principiul delimitării tipurilor de proprietate: proprietatea privată e strict delimitată de cea publică, delimitarea lor și fluxurile dintre ele e monitorizabilă continuu de către public.
16. Principiul separării statului de biserică: Statul nu administrează și nu finanțează cultele
Aiurea…nu reformarea capitalismului este solutia ci,schimbarea lui
Cu picioare inainte dupa cum se pare …
Neoliberalismul se bazeza mult si pe o frazeologie de stanga: libertate nelimitata fratzicilor! De ce Statu cel rau sa ne dicteze noua ce si cum ? Asa ca multi cad in capcana lui … si functioneaza pe baza zicalei intrarea libera.. iese cine poate …in pielea goala! (pana se va legaliza confectionarea manusilor din piele de om!)
Se mai bazeaza pe un corpus dooctrinar . Multa vorbaraie cu pretentii de filozofeala . Multa manarie postmodernista (gen critica de arta … care a devenit arta in sine si se dispenseaza de opera criticata!). Si sub stralucirea pachetului se afla idei extem de simpliste .. asa ca prinde!
Celebreaza globalizarea si combate – cica – nationalismu. Cu asta prinde alti fraieri.
As mai observa ca corpusu doctrinar este mai degraba filozofic si etic . Ca intetie prima este superb PANA cand incepi sa meditezi ceva mai serios la consecinte .
Pingback: Ce n-ar trebui să zică TB. Curtea Constituţională. După neoliberalism « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET
UN texte classique d’un pont de vue keynésien… seulement le capitalisme qui est en sont essence toujours dans l’hybris du profit, ne peut se réformer… Il se tempère de temps à autre quand il y a une menace sérieuse face à lui (par exemple URSS), et donc tempère sa soif de profit et sa lutte contre sa baisse tendancielle. On ne réforme pas une essence… L’essence du capitalisme est la démesure de la production, de la consommation, du chômage et de la misère quand c’est nécessaire, cela peut aller jusqu’à la guerre totale, tout démolir pour tout reconstruire encore plus massivement (cf. H. Arendt, Between past and present)… Le capitalisme avec la Technique et réciproquement (qui sont consubstantiels à la modernité tardive) c’est la dynamique (energeia) du Gestell, celle qui fait tourner le monde, mieux qui le pense… Comment peut-on écrire un texte aussi daté (en le croirait issue des écoles sociales-démocrates keynésiennes des années 30)… Sous son aspect généreux et plein d’espoir ce texte est un produit typiquement universitaire, issu d’un Aufklärung attardé, de fait une apophase (dénégation) de la réalité, et en fin de compte une tromperie sur la nature des critiques et des praxis à mettre en jeux aujourd’hui… venu des Etats-Unis où se prépare sérieusement la troisième guerre mondiale, ce texte nous engage de fait à dormir tranquillement… ce que font la plupart des gens y compris une partie de ceux qui hurlent leur haine de Basescu et Boc… se trompant fondamentalement de cible…
Va multumesc.
Este intr-adevar un text keynesian, asa cum admitem. Este si un text care propune o redistributie masiva a resurselor, fara a cere iesirea imediata din capitalism. Este si un text ancorat si in experientele concrete-si deloc teoretice- ale tarilor odata preponderent agricole care au iesit din dependenta economica (Finlanda, Austria, Korea, Brazilia). Este un text care are in vedere o transformare destul de sistemica a economiei si relatiilor dintre societate si capital. Aufklärung attardé? Excesiv de neambition? Prea preocupat de constrangeri? Probabil. Este insa doar o invitatie de dezbatere. Inclusiv de clarificare a alternativelor non-neoliberale.
Pînza de păianjen
Mai ținem minte poate, unii dintre noi, cîntecelul cu elefanți cu care ne amuzam cînd eram la grădiniță („un elefant se legăna…”). Ne mai amintim poate și că pînza ținea la nesfîrșit oricîți elefanți s-ar fi legănat pe ea. De ce oare în pofida tuturor bunelor intenții și a planurilor de reformare care mai de care mai năstrușnice (ceea ce nu însemnă neapărat nerezonabile, ci prea naiv-rezonabile – de parcă ar fi CUI să-i propui asemenea propuneri, de parcă am fi liberi să alegem sistemul nostru economico-politic așa cum ne alegem dimineața ciorapii din șifonier) pînza capitalismului ține încă? Răspunsul e simplu. Pentru că habar n-avem cum ar putea arăta postcapitalismul ori noncapitalismul. Nimeni nu știe. O altă lume nu se imaginează mai întîi și după aceea se construiește; nu există propriu-zis „inginerie mondială”. Imaginarul celor mai bune intenții reformiste rămîne încă tributar capitalismului: exploatarea – supunerea față de un șef într-o ierarhie dată sau, spus altfel, despicarea producției capitaliste într-o funcție-proletar și o funcție-capitalist – rămîne aceeași chiar dacă limităm averea șefului la echivalentul unei vieți de salarii medii pe economie. Știu, există la punctul zece al lui humanist cîteva precizări despre „contractul de colaborare”. Dar care e diferența dintre acest contract și prezentele contracte de muncă / angajare? Nu „deține” oare și acum fiecare dintre „colaboratori” o „proporție din rezultate” (profit)? Bineînțeles că înțeleg unde bate Elefantul (simpatic, de altfel), dar problema e nu că n-am avea destui elefanți (planuri, proiecte, idei – există chiar o inflație de idei reformiste, vezi și articolul de mai sus), ci aceea că nu pricepem încă aproape nimic din Mamutul-Capital, și în primul rînd nu faptul că „Băsescu” și „Boc”, „măsurile de austeritate”, „criza” sînt doar o parte a problemei, partea care poate deveni foarte ușor „Ponta” sau „Antonescu”, sau „politici sociale” și „reconstrucție a statului bunăstării”, precum și „perioadă de creștere”, fără ca asta să interzică noi crize, noi capricii de șef, noi măsuri de austeritate. Ce se întîmplă însă cu cealaltă parte a Mamutului, cu același-ul care se încăpățînează să revină după fiecare euforie a „schimbării”, a „reformelor”, a „înnoirilor”? Cum scăpăm de acest același? Dar – mai întîi – cum să-l recunoaștem în caleidoscopul aiuritor al fenomenelor cotidiene pe care le produce? Ce înseamnă a începe să trăiești / să gîndești noncapitalismul?
@Alexandru Polgár
Stimate domnule Polgár,
Evident, ne amintim nu doar jocul copilăriei, ci şi textul dvs. vechi cu acelaşi lait motiv. Marea provocare vine din ultima întrebare ce pare a cumula restul întrebărilor, aidoma pânzei produse de păianjen. Nu ştiu dacă aţi urmărit discursul preşedintelui din seara asta, după mine, a fost jocul discursiv al aceluiaşi Mamut-Capital, încăpăţânat să revină după “creşterea economică” anunţată, printr-o viitoare recesiune în a doua jumătate a anului, de unde necesitatea schimbărilor, desigur, prin reforme ale clasei politice, a societăţii civile, şi totul rămâne la revenirea aceluiaşi. Imaginarul ţesut în jurul discursului rămâne la nivelul capitalismului, şi bineînţeles al proiectului preşedenţial ce convingea majoritatea să-l voteze, şi, ceea ce marchează revenirea aceluiaşi e între dechiderea lui în construcţia unei ţări noi, la care toţi să ne aducem contribuţia măngâindu-ne reciproc cu ceea repreprezenta o dată statul social. Ar fi de pornit de la gestul preşedintelui şi a sa bucurie, prin care ne anunţa că, va reveni cu intervenţiile sale mediatice pentru a ne explica ce e de făcut. Oare, ne vom lăsa, iarăşi mediaţi de forma actuală a societăţii civile, sau, de alta ce va să vină în umbra partidelor, pentru a începe facerea-praxisul subsecvent întrebării „Ce înseamnă a începe să trăieşti / să gîndeşti noncapitalismul?” Doar aşa, cred eu, fără medierea formei- politică a capitalului, am putea împiedica revenirea aceluiaşi din viitoarele intervenţii ale preşedintelui în jurul lui, ce e de făcut…
Doamnă,
de dragul exactității: oricît de simpatic mi-ar fi Elefantul, scrierile mele încearcă să fredoneze o altă melodie; altul e animalul sacru pe care încerc eu să-l conjur, dar să nu insistăm asupra acestui punct aici.
Cît despre discursul președintelui: nu mă așteptam la altceva.
Problema cealaltă pe care o ridicați, aceea a medierii politice, e destul de veche, dar asta nu înseamnă deloc că ar fi de ignorat, bineînțeles. Ceea ce pot spune este că bărbați și femei cu scaun la cap zic că nici directețea politică nu e tocmai lipsită de julituri (Robespierre, amicul nostru, își zornăie lanțurile în Hades – sînt convins însă că l-ați auzit deja și dumneavoastră de nenumărate ori). Ultima oară cînd m-am gîndit la democrația directă mi-a venit în minte Zorba grecul, dar poate că greșesc și e minunat în Chiapas (mai ales cînd te uiți de pe internet). De aceea zic că trebuie început mereu cu nițică pedagogie populară, una clandestină, fără școli, aleatorie, una în care nu facem decît să învățăm unii de la alții de dragul plăcerii de a ne ști un pic unii pe alții (acesta e, de altfel, meritul suprem al protestelor). Ar mai fi multe de zis, dar nu aici. Nu încă.
Noapte bună.
@Alexandru Polgár
Deocamdată, actualul regim al muncii nu-mi permite, şi, nu doar mie, să mă bucur şi de activităţile mult mai plăcute şi creative, cum ar fi, de exemplu, lectura, inclusiv scrierea comentariilor, muzica sau pictura, dar, poate, din mucegaiul flexibilizărilor va înflori cândva şi floarea noastră. Şi-n actuala stare, partea de vină revine şi medierii politice în forma politicului actual, de unde paşi ne poartă drumul, dar, nici în directeţea politică, nici în democraţia directă.Nimic nu ne împiedică să îngăduim animalului sacru să se lase conjurat pentru a veni acasă, nici măcar spectrul revenirii înşelătorului demon cartezian…cam atât, de pe drum şi despre drum.
@Excelent raspuns… si excelent intrebare…. Cum putem sà gândim necapitalist…. asta este sfidare cea mai adâncà cea mai abisalà…..
@Alexandru&Claude: “Cum putem sà gândim necapitalist….”
1. în locu’ banilor (care sunt o marfă) folosim o unitate de măsură, de același fel cu metru’; adică necapitalist e dacă banii nu’s o marfă.
2. o astfel de unitate de măsură este efortu’ depus pt. a oferi ceva într’un schimb, adică proporția din averea personală în cele din urmă. deci un schimb are loc când eforturile noastre sunt egale, adică dacă averea mea e de 4 mere ș’a ta’i de 4 mercedesuri, un schimb liber, dacă are loc, e un mercedes pt. un măr.
dacă’i să’ncercăm să gândim necapitalist, trebuie să pornim de la schimb între oameni, pt. că d’aci se’nfoaie monștrii.
@Alexandru: “exploatarea – supunerea față de un șef într-o ierarhie dată sau, spus altfel, despicarea producției capitaliste într-o funcție-proletar și o funcție-capitalist – rămîne aceeași chiar dacă limităm averea șefului la echivalentul unei vieți de salarii medii pe economie.”
averea e o chestie mai veche decât capitalismu’, iar exploatarea nu e altceva decât folosirea inegalității puterii, care vine din avere.
principiu’ limitării averii personale adresează *exact* asta: diminuează exploatarea până unde’i *deocamdată* rezonabil, adică până unde nu trebuie nimeni ucis ca să rezolvi problema exploatării din putere din avere.
nu văd, și n’am auzit de’o altă cale mai practică, mai directă, mai simplă, de’a face un pas înainte împotriva exploatării.
“Știu, există la punctul zece al lui humanist cîteva precizări despre „contractul de colaborare”. Dar care e diferența dintre acest contract și prezentele contracte de muncă / angajare? Nu „deține” oare și acum fiecare dintre „colaboratori” o „proporție din rezultate” (profit)?”
punctu’ ăsta are două efecte:
1. că schimbă vocabularu’, de la slugă angajată la stăpân, la colaborator; așa cum PRu neoliberal i’a băgat pe toți în mașini și la mall așa conceptu’ de colaborare poate induce o atitudine vecină cu demnitatea și face dificil abuzu’/exploatarea.
2. că, sub principu’ 1. și cu mentalitatea de mai sus, relația dintre colaboratori e practic mai puțin abuzivă: nu ai de’a face cu hiperbogați sau corporații care nici nu te văd când te “angajează”, te văd numai slugile lor de mâna a 5-a.
e și nedrept cum pui problema: dacă un grup de oameni cad de acord să se apuce să sădească meri, și sunt de acord să’mpartă merele între ei, pt. tine asta e dorință de profit? nu’i normal să’mparți ce rezultă dintr’o colaborare?
“ci aceea că nu pricepem încă aproape nimic din Mamutul-Capital,”
pricepem ce’i de priceput: spirala avere-putere n’are nici o piedică dacă nu’i punem noi una. n’o să mă intereseze niciodată mecanica cuantică a zvârcolirii șarlataniilor, pen’că oricum deja se poate face ceva cu ce știm: limitarea averii personale.
“Ce se întîmplă însă cu cealaltă parte a Mamutului, cu același-ul care se încăpățînează să revină după fiecare euforie a „schimbării”, a „reformelor”, a „înnoirilor”?”
asta e de asemenea rezolvată de un principiu’ atât de simplu precum cel al limitării averii personale: dacă azi banii lu’ ghiță îl pun pe vasile’n capu’ guvernului și poporu’l dă jos, mâine vine ion și cântă aceeași melodie la un alt instrument, pt. că banii care organizează concertu’ ăsta sunt tot acolo, concentrați în puține buzunare; da’ dacă averea fiecăruia e limitată, atunci peste limita aia motivația malignă a profitului e eliminată; sub limită se poate argumenta că motivația e să’ți acumulezi resurse pt. o viață de om, adică o chestie rezonabilă.
“Ce înseamnă a începe să trăiești / să gîndești noncapitalismul?”
ș’uite’așa ajungem în porumbi. să limităm averea întâi pt. că promite exact ce ne așteptăm să rezolvăm, adică ce înțelegem azi că’i de rezolvat, și dup’aia peisaju’ ar’să fie mai transparent, are să se poată vedea mai în depărtare (de capitalism).
vrei să intuiești cum e noncapitalismu’? pornește de la un principiu mai radical, ca acela al schimbului riguros liber, în care un schimb liber între două părți are loc numai dacă eforturile (procentele din avere) sunt egale. sau poate’ți vine ție o idee mai generală despre ce anume trebuie să fie egal cu ce, ca un schimb să fie liber consimțit.
în comentariu’ ăsta duci capitalismu’n transcendent apoi inviți lumea să tacă pios. rușine
lucrurile se fac pas cu pas, și’n direcția în care vizibilitatea’i cea mai mare. iar despre vizibilitate dinspre capitalism spre altceva nu putem vorbi fără limitarea averii personale: oricărui azi proletar i se poate să fie mâine capitalist cocalar; ce principiu rămâne invariant la transformarea asta? ghici ghicitoarea mea
Dragule, de ce te duci tu singur în transcendent, cum zici, numai fiindcă s-a întîmplat să nu fiu de acord cu tine? Spune-mi un singur lucru: cum limitezi tu averea personală? Prin decret? Dar pentru asta nu trebuie oare ca toate guvernele (sau măcar cele importante de pe Terra) să fie luate cu asalt și să ajungi în poziția de putere de unde să poți emite asemenea decrete? Sau, să zicem, ajungi la putere prin vot democratic și ce faci, „îți asumi responsabilitatea”? Și ăia cu averea ceva mai mare ce-or să zică? Da, înger humanist, ne donăm diferențele la bugetul de stat pentru fericirea tuturor. Sau le confiști averile? Și ei te vor lăsa? Bine. Bun plan. Dă-i bătaie, frate. Zi-le.
se pare ca si la davos (via daianu) sunt preocupari pentru soarta capitalismului : http://www.contributors.ro/economie/reinventarea-capitalismului/ (ma rog, fiecare in felul lui). e interesant de citit in paralel
La Davos este un circ pentru a ocupa fràieri, cà sà crada cà se poate face ceva fàrà o schâmbaare radicalà a sistemului… Davos este un moment de relaxare de mare lux pentru cîrmuitori bogati, ziaristi vînduti, birocrati supusi, si cred pentru belsugul curvelor de lux care astept în camerele de la Hoteluri cu 5 stele….
Democratia orizontala chiar poate functiona, sub forma predominantei democratiei directe, unde poporul hotaraste cat mai des si direct, nu doar prin reprezentanti, iar institutiile in special executa. Incepe sa apara si tehnologia care sa o faca posibila. Instruirea maselor ce ar putea-o pune in practica insa lasa inca mult de dorit, mai ales dupa efectul armelor de indobitocire in masa folosite de atata vreme de politicieni si de mass-media. Chiar si asa, n -ar fi deloc imposibil de aplicat mai ales la anumite legi mai specifice, unde ar putea fi consultati toti cei cu competente in domeniul respectiv si cele conexe. Cu siguranta legile rezultate ar fi mai bune decat cele “emanate” de o masa eterogena de parlamentari si guvernanti, multi cu o instructie cam indoielnica…dar pusi pe asumari.
Pentru toate astea, primtre altele, trebuie rupta legatura intre puterea financiara si puterea politica,
Guvernantii trebuie sa civil si penal, IMEDIAT si din OFICIU pentru nerespectarea contractului social incheiat cu alegatorii (ca la orice contract). Presiunea pusa pe guvernanti, oricare ar fi ei, trebuie sa fie una continua si constanta in aceasta directie, iar orice deraiere de la statul de drept si democratie trebuie urgent si energic taxata de cetateni, iar vinovatii trasi imediat la raspundere. Ideea ca politicienii raspund doar la vot, cand isi termina mandatul, e una extrem de perversa pentru democratie. Un contract incalcat se reziliaza imediat, nu cand oricum expira! Si se mai cer si daune!
Ca organizare economica, capitalismul autentic, fara monopoluri, cu economie de piata libera, transparenta si pe cat posibil cat mai atomizata, bazat in primul rand pe economia reala, nu pe speculatii financiare si camatarie, paraziti ai capitalismului, fara globalism corporatist tip lacusta, ar functiona excelent.
Una din cauzele crizei si persistentei ei o reprezinta asa numitele costuri fixe excesiv ridicate, aplicabile atat firmelor, cat si persoanelor fizice, care tin jos consumul si investitiile.
Gaurile negre (taxare excesiva, nivel al chiriilor prea ridicat, monopoluri ale furnizorilor de utilitati, etc) din economie iti mananca tot castigul, fie ca esti firma sau familie, sectorul economiei reale devine nerentabil, scad investitiile, scade consumul, chiar si cel strict necesar, cresc doar capitalurile volatile ale unora. Care se volatilizeaza din economie, cu diverse destinatii, de obicei peste granite.
Poti sa nu cheltui mai mult decat produci producand mai mult, si atingandu-te doar de cheltuielile a caror taiere nu te impiedica sa produci, si crescand fiscalitatea doar acolo unde nu afectezi mersul economiei. Poti taia si taxa inteligent, incat sa nu-ti afectezi grav economia, sau poti sa o faci in asa fel incat sa o paralizezi si ologesti. De exemplu, la impozitele crescute pe proprietatile secundare, tertiare, se putea baga o prevedere de scutire daca se inchiriaza. Mai multe spatii de inchiriat inseamna chirii mai mici. Cum mai toate firmele functioneaza in spatii inchiriate, iar chiria e o componenta importanta a costurilor fixe, rezultau mai multi bani la firme pentru salarii mai mari si pentru investitii, deci consum si dezvoltare. La nivel national, se simte serios! La fel, impozitul progresiv pe venit, si la firme si la populatie e binevenit Consumul persoanelor cu venituri mari e putin afectat, chiar si la impozit mai mare, in schimb consumul celor cu venituri mici creste semnificativ daca le raman mai multi bani. La firme, de asemenea, firmele mari sunt oricum in avantaj, pe principiul capitalist “ban la ban trage” Au oricum acces la resurse mai ieftine, prin discount pe cantitate, si la spatii de activitate proprii, deci scapa de chirii, etc. Oameni foarte bogati avem destui in tara, la nivelul unor tari mult mai dezvoltate, insa o clasa de mijloc, care sa acumuleze capital national si sa dezvolte sectorul privat autohton, lipseste.
De asemenea, ganditi-va ce resurse financiare ce pot fi folosite de populatie la consum si de firme la investitii si plata angajatilor inghit monopolurile / oligopolurile furnizorilor de combustibili si utilitati! Si aici ar exista o solutie, intradevar foarte dificil de pus in practica: A le nationaliza, macar pe unele, care nu pot fi fragmentate (legi antitrust, exista si in SUA si alte tari!) si a le transforma in S.A.-uri nationale, sau locale, dupa caz, unde fiecare consumator, pers fizica sau privata detine un nr de actiuni proportional cu consumul lui anual mediu anterior, si nu le poate instraina. Tot ceea ce depaseste cheltuielile de functionare, revine inapoi cetateanului ca dividend, la sfarsitul anului fiscal Se evita astfel umflarea nejustificata a preturilor dupa bunul plac al detinatorului, cum se intampla la monopolurile actuale de stat sau private.
Capitalism fără monopoluri şi speculaţii financiare nu se (mai) poate. Pur şi simplu sistemul, prin mutaţii succesive şi iremediabile, a ajuns aşa. Capitaliştii “buni” au dispărut de mult.
Problema e că dacă laşi nişte “întreprinzători” să se îmbogăţească neînfrânat, rezultatul, mai devreme sau mai târziu, va fi,cum se şi vede, profund egoist şi antisocial. Fiindcă până la urmă investeşti de dragul profitului, nu fiindcă ţi-a şoptit Dumnezeu că treaba ta e să munceşti şi să produci şi pentru fratele mai sărac, mai prost educat şi mai puţin abil intelectual…mai ales când e şi angajatul tău şi brânza, oricum, e pe bani.
Bine ma. Asa .Ma minunam de ce suntetzi atra de diferitzi de zeama lunga care ni se servetse la TV pe post de reforma ori de critica a ei .
Profesori americani la o universitatea americana gandind o problema romaneasca in niste termeni internatzionali, universali valabili si universali adevaratzi.
Da asa este avertzi dreptate asa scrie prin carzi acolo pe la voi .
Pacat inca ca pe la noi aceste carzti nu prea sunt citite. Altfel : De doi lei taxe = de doi lei tzara asa va doritzi , asa o s-o avetzi sau Cum iesim din criza = cum iesim din neo-liberalism Ghid pracic pentru gujbetzi
Pacat ca totzio postacii nu observa un lucru esential: textul e verificat in practica.
In practica din America Latina mai precis in Brazilia lui Lula da Silva care a abordat o linie de similara cu rezultate care se culeg azi . In toata lumea e criza in Brazilia nu.
Deci teoria merge trebuie doar sa le fie astupata gura celor care nu produc nimic altcva decat zgomit de fond si fac imposibila orice discutzie adevarata cu teorii si probe factulale si nu pe pupincurisme citat prost demne doar de un cenaclu literar televizat bazt doar pe “dupa cum bine se stie”.
Totul bine si frumos pana la punctual 10 unde autorii o dau cu mucii in fasole cu un titlu in care gasesti aberantele investitzii in autostrazi tursim si sport in ca mai apoi sa gasesti in text mult mai relaistele centuri ocolitoare, transport feroviar, reducrea importurilor de energie probabul prin exploatare energiilor alternative si un mai bun management energetic . Investitzia daca e investitzie are un return of investment . Care e return of investment cand toci banii pe centuri ocolitoare gradinitze spitale dispensare si camine studentzesti ? Cum il calcuezi ca sa stii cand investitzi s transforma in paguba ?
Nu zic ca nu trebue facute daaaaa acestea nu sunt investitzii deorece nu pot aduce beneficii intrucat nu sunt orientate spre profit . Aceste sunt cheltuieli – obligatzieni ce trebuiesc platite de catre comunitatzile ce urmeaza a le folosi.
Da : orice oras trebue sa aibe o centura ocolitoare si trebuie sa platesca el insusi pentru aceasta
Da : transportul feroviar care e prin esentza un transport public este un indicator de civilizatzie si trebuie favoriuzat in mod adminsitrativ in fatza auto privat care trebuie taxat corespunzator
Da : reducerea consumului energetic fie ca vorbim de mp locuit fie ca vorbim de euro productie e o prioritate e timpurilor moderne impreuna cu expolatarea eficienta a resurselor energetice altenative .
Da : epoca energiei ieftine care a franat o vreme dezvoltare tehnologiilor energetice regenerabile a apus si o politica de asigurare a masei critice de comenzi pentru a dezvolta domeniul in cauza pe baze de eficientza se impune cu urgentza
Da : orice localitatzi trebuie sa aibe acces la infarstructura sociala minimala :
gradinitza + scoli cu internat (aic se includ si caminele liceale sau studentzesi) si spitale (inpacient ) + dispensare (outpacient)
Si da : de doi bani impozit = de doi bani tzara “dificultate de a convinge clasa mijlocie de faptul că nivelul actual de impozitare a consumului privat şi investiţiilor imobiliare nu se impacă uşor cu nevoia de a conferi prioritate asigurării unor bunuri publice de calitate (sănătate, învăţământ, transport public, stat social”
Asta nu insemna ca opusul e obligatoriu adevrat a se vedea dezapezirile si asfaltarile din Ro care nu doar ca sunt cele mai proaste si cele mai scumpe din toata istoria Romanai daaa sunt si cel mai scumpe din Europa si cu toate aceste modelul economic eminamente privat al acestora nu a fost nici-odata pus in discutzie de catre fanaticii discutzie despre “gaurile negre din economie”.
Similar in restul domeniilor unde din nefericire atunci cand in mod sistematic in ultimii 20 de ani ne-am propus sa castram statul pentru ca in final sa observam ca acesta de venit impotent, cumplit, apasator si insuportabil de impotent pentru a ne asigura noua nevoile noastre de consum social .
Altfel da foarte bine, frumoase percepte intrebarea e cum sa le aplicam punct cu punct, in practica si mai ales cine o s-o faca intrucat si USL-ul ca si PDL de altfel par sa fie ferecate de catre FMI in matricea neo-lilberalismului.
Altminteri da in un articol slogan in traditzia Keynsianimului care se poate rezuma la lozinca :
De doi lei taxe va luam = De doi lei tzara va dam . Asta va doritzi asa o s-o avetzi.
Visatzi fumuri circulatzi pe ele, punetzi-va copii sa invetze la ele si batranaii sa se trateze cu ele
ele.
Un articol/manifest foarte bun si instructiv, inclusiv cand vine vorba de plusurile sau (de ce nu?) minusurile keynesianismului astazi. Un articol ce merita, asadar, discutat pe indelete. Ii felicit pe autori.
In ce ma priveste, as avea totusi cateva intrebari/observatii.
1. Cineva mai sus (berenger) le reproseaza autorilor o oarecare neclaritate terminologica, mai precis folosirea abuziva a cuvantului „neoliberalism”. E o critica cu care sunt de acord. Actualele politici economice dominante (din lume, ca si din Romania) nu sunt prea liberale (salvarea bancilor de catre stat, folosirea de instrumente administrative pentru atingerea de echilibre macro-economice, privatizari comandate si controlate de mari grupuri de interese etc.), la fel cum nici capitalismul zilelor noastre (monopolist, birocratic, care nu se sfieste sa-si promoveze interesele etatist si razboinic) nu e liberal. Iata de ce cred ca neoliberalismul hardcore e mai curand o ideologie (utopica) decat realitatea in care traim. Iar neoliberalii se apara pe buna dreptate, daca sunt atacati, spunand ca lumea capitalista de astazi nu e liberala. Singura intrebare pe care nu si-o pun e de ce capitalismul (inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea) a incetat sa mai fie liberal si daca mai e posibil asa ceva intr-o dinamica capitalista ce merge intr-o cu totul alta directia (concentrare internationala de capitaluri, suprematia finantei asupra productiei, recurgerea la aranjamente si dictat in locul pietei si al concurentei libere dintre micii intreprinzatori etc.).
2. Iar acum cateva observatii punctuale.
a) Ocuparea deplina a fortei de munca nu pare prea profitabila. Iar daca ii vom cere, administrativ, capitalului privat sa o faca, probabil ca il vom arunca in faliment. Raman deci investitiile de stat. Dar statul e cam secatuit. De unde va face rost de bani pentru investitii? Economisirea interna cred ca ar merge foarte incet. Deci si imprumutul intern. Iar o tehnologie cat de cat competitiva costa. Ca atare, ce va face statul, se va imprumuta in exterior, sau va miza pe inflatie? In conditiile actuale, vedem unde duc imprumuturile externe. Ca sa nu mai zic ca ar trebui sa ai un randament foarte bun, ca sa le poti plati inapoi. Iar daca ai inflatie, cum ramane cu “stabilitatea financiara si a preturilor” la care se pare ca tin autorii?
b) Sigur, politica fiscala trebuie sa fie anticiclica. Dar acum suntem in criza, iar excedentul pe care trebuia sa-l fi avut de pe urma perioadelor mai favorabile lipseste.
c) Sa zicem insa ca reusim sa strangem ceva bani de investitii, eventual si din fonduri europene, cum propun autorii. Dar cui vom vinde ce producem si cat de profitabil? Nu cred ca putem fi toti China sau Germania. Nu putem fi toti niste exportatori industriali. Odata intrucat consumul mondial incepe sa scada. Apoi pentru ca lupta internationala pentru piete de export va fi tot mai dura si ii va arunca pe cei slabi in faliment. Ce ne facem daca vom repeta experienta Ceausescu: o dezvoltare industriala care nu face fata pietei internationale? Ca sa nu mai spun ca o parte a dezechilibrelor mondiale de astazi se datoreaza tocmai unei politici agresive de export a unor tari precum Germania sau China, ce s-ar putea sa nu mai aiba viitor intrucat pare sa se intoarca impotriva lor.
d) Da, BNR nu a dus cea mai buna politica cu putinta (iar asta e un eufemism). Dar nici SUA, nici Marea Britanie, care sunt date ca exemplu de interventionism in gestionarea datoriei publice, nu si-au rezolvat cu adevarat problema datoriilor de stat, ci doar au evitat falimentul. Iar sabia lui Damocles le-a ramas deasupra capului. Si in plus ele au la indemana niste monede de rezerva mondiala.
e) Reformarea sistemului de taxare si impozitare mi se pare un detaliu care nu stiu daca o sa schimbe prea multe. Poate fi putin mai bine, poate fi putin mai rau, dar fara efecte esentiale. Vedem deja cum tari europene cu un sistem de taxare nuantat intra si ele in criza, ori se dezindustrializeaza progresiv (Franta, de exemplu).
„Singura intrebare pe care nu si-o pun e de ce capitalismul (inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea) a incetat sa mai fie liberal si daca mai e posibil asa ceva intr-o dinamica capitalista ce merge intr-o cu totul alta directia”
asta-i supremul esec al liberalismului, faptul ca nu a reusit sa limiteze extinderea guvernarii, si, deci, a statului. iar de aici si suprematia acelei directii in care se ajunge la „concentrare internationala de capitaluri, suprematia finantei asupra productiei, recurgerea la aranjamente si dictat in locul pietei si al concurentei libere dintre micii intreprinzatori etc.”, toate favorizate prin acordul intre puterea politica si cea financiara.
ceea ce e amuzant e orbirea stangii in dorinta ei de a limita puterea financiara prin extinderea puterii politice, cand, de sute, evolutia celor doua e unitara.
Multumiri pentru comentariile serioase, pe text.
Ridicati niste obiectii legitime care necesita mai mult decat o interventie pe forum. Raspunsurile detaliate vor aparea in saptamanile urmatoare pe
http://europeaneconomics.wordpress.com/
Atata vorbarie. Totul e atat de simplu: traim – ne place sau nu – intr-o lume globalizata (exceptzie pestera lui Kim-cum-il-mai-cheama), deci solutzia nu poate fi decat globala, iar ca prim pas aproape toata lumea e de acord ca trebuie inlocuit capitalismul “speculativ-financiar” (banul care poate produce altzi bani) prin revenirea la capitalismul “protestant”-weberian al productziei eficiente de bunuri (adica de produse care au cumparatori). Romania nu poate decat sa se alinieze efortului european de re-industrializare (exceptzia fiind Anglia unde City-ul a ajuns sa dea cca 30% din PIB si care evident apara, ca si USA, capitalismul “bulelor” speculative). Dupa ce noul-vechi capitalism va incepe sa genereze bogatzie izvorata strict din munca eficienta urmeaza pasul doi: cat si cum redistribuim din bogatzie – e iarasi clar ca nu se va putea reveni la iresponsabilitatea statului social care, in Romania de exemplu, pensiona minerii si siderurgistii la 40 de ani si apoi nu-i mai tragea de maneca daca nici macar nu incercau sa-si gaseasca si un loc de munca chiar ultra-modest. O sa vrea majoritatea revenirea la etatizarea “mijloacelor de productzie”? Mai vorbim dupa primii doi pasi ai reformei, mai ales ca azi los indignados de Rumania cer un nou Vlad Tzepesh care sa le confiste averea bogatzilor, crezand ca asa apare minunata lume a egalitatzii fraternale.
Iar ai luat-o pe ulei.
Capitalismul “nespeculativ” este totusi consumerism. Adica marketing cit cuprinde (din ce sa traiasca propagandistii si aburistii lu’peste prajit?) ca sa creeze cerere pe piata, ca daca nu e cerere e supraproductie, adica consum de resurse, poluare, sclavagism, toate astea fara “crestere economica” (cam ca acum). Deci nici macar patronii lu’ peste nu vor fi multumiti, ca nu se aduna capitalul in muntii pe care vor ei sa se cocoatze.
Capitalism kaput!
Pingback: Scurt îndreptar privind neoliberalismul şi ignoranţa stângii postmoderne reloaded «
Stimati autori, am vazut ca dl Ban incearca sa dialogheze cu Bogdan Enache. Nu merge. Dl Enache scrie cu program si din ignoranta, lucru sesizat si de altii:
http://mirceaplaton.com/html/articole_economia_de_piata.htm
Cf dlui Enache, oricine nu e neoliberal e “leninisto-fascist” sau ceva de genul asta.
Am vazut ca dl Ban incearca sa dialogheze cu Enache. Nu se poate. Dl Enache nu poate scrie fara sa nu falsifice textele celor pe care ii ia in – incompetenta – dicutie. Vedeti si aici:
http://mirceaplaton.com/html/articole_economia_de_piata.htm
Cine nu e neoliberal e, in opinia dlui Enache, “fascisto-comunist”. Ca atare, orice anti-neoliberal e un bandit care trebuie infierat fie si pe baza de “dovezi” trucate.
@Cornel Ban & Daniela Gabor
Plusurile şi minusurile articolului au fost deja punctate, însă, m-aş mărgini la câteva observaţii cu privire la punctul 9, deh, n-a fost să fie nici 9 şi nici hulitul punct 8 al unei proclamaţii. La ce bun, acum, să sugeraţi adoptarea unei legi „care să stipuleze că resursele naturale aflate în proprietatea statului pot fi exploatate doar cu profit împărţit egal între toţi cetăţenii ţării, împreună cu depunerea unei părţi din acesta într-un fond suveran de investiţii.”? Marea poveste a retrocedării proprietăţilor confiscate de comunişti, aidoma celei parţial uitate, cu al său celebru refren „toţi oamenii muncii sunt proprietari, producători şi consumatori” a vrăjit conştiinţele oamenilor, dar şi a intelectualilor fericiţi să gândească sus, căci roase condeie trebuie să fi avut pentru a lăsa praful să acopere transformarea statului în arendaşul ascultător şi bine renumerat al marelui capital financiar.A binevoit cineva a demantela luarea statului ostatec de financializarea lumii încă din 2005, odată cu constituirea Fondului Proprietatea, când era în toi cedarea resurselor energetice iar transferul lor în mâini private va fi desăvârşit acum, sub directa coordonare a politicilor FMI ? Nici o vorbă în vreun articol de ziar sau de revistă academică, sau, n-oi fi ştiut eu să mă documentez.Poate, la debutul fondului şi în ciuda declaraţiilor explicite ale retragerii statului din acţionariat erau unii de la periferie, care mai sperau în transformarea lui într-un fond suveran de investiţii, dar cu indignarea unora şi sforile stângii româneşti totul a devenit vânare de vânt, nu şi pentru actorii principali.Pare mai atractiv jocul eseistic de denunţare a dictatorilor şi ridicare în slăvi a virtuţiilor socio-economice şi politice ale capitalismului şi democraţiei reprezentative, uitându-se minimalele realizări ale celui sodomizat pe gustul mulţimii, răpus aproape simultan cu fondul suveran de investiţii.Oricum, majoritatea o spune: timpurile noi ne gândesc, deci încă un pas de marş, de la şopotit la strigăte: traiască capitalul! Cine împarte, parte-şi face într-o societate atrofiată.
Multumiri.
propunerea noastra se fundamenteaza pe experienta Norvegiei si Braziliei, care in loc sa se lase curpinse de muzica despre blestemul resurselor naturale s-au asigurat ca petrolul devine o forma de asigurare pentru ansamblul cetatenilor, fara interventia operatorilor privati. Fondurile suverane in chestiune au folosit enorm in conditii de criza, dand guvernului optiunea sa creasca cererea agregata fara a intra pe deficit. Am scris despre asta aici
http://europeaneconomics.wordpress.com/2011/11/27/politici-fiscale-heterodoxe-in-brazilia/
Mersi inca o data. O sa elaborez pe heterodox.
@Cornel Ban
Deja, mi se pare prea târziu pentru a ne mărgini doar la scrierea soluţiilor, în timp ce ele sunt implementate în sens invers.Deci, ar fi timpul acţiunilor…E trist, dar, la acest capitol până şi bulgarii ne-au depăşit ieşind în stradă împotriva exploatării gazelor de şist ….
@EugeniaP
Este unul din cele mai inchegate comentarii ale dvs., in care inclinatia literara nu va joaca o festa ocultand ideile, cat ar fi ele de juste. Alteori, perspectiva oarecum ‘poetica’ asupra lumii ca intreg inseparabil acopera claritatea analitica ce s-ar cere pentru a intelege si explica in concret; de data asta ati castigat prin coerenta…
Multumesc pentru compasiune. Traducerea argoului economic este curata galera.
La ce exemple concrete de ocultare a ideilor va referiti? Noua ni s-a parut ca am fost foarte concreti, dar poate am scris cu defectul meseriei, asumand tot felul de chestii de fond. de aceea orice ajutor critic este binevenit.
@Dedalus
Vă respect punctul de vedere, stimate domn, dar certitudinea e cu totul alta, nu sunt complinirea şi nici surplusul vreunui joc, de unde, deplierea înclinaţiei mele literare de contexte ar risca să-mi joace feste în labirintul lumii mişcat de-un fir numit profit ori câştig. Şi, dacă tot am prilejul vă răspund acum la un comentariu scris de mine, unde vorbeam de un fond al cooperării sociale clădit pe o Economie a cooperaţiei sociale. Nu ştiu ce analogie ar fi cu ideea lansată de OWS, poate şi, pentru că nu ştiu foarte multe amănunte, dar ştiu despre o idee care circula virtual la un moment dat, ce îi invita pe americani să-şi retragă banii din bănci şi să-i depună în uniuni de credit, cooperative ar fi conceptul potrivit, de fapt, altă mărie cu aceeaşi pălărie.Ideea mea nu are legătură cu acest gen instituţional, mai degrabă, v-aş invita să cugetaţi la imaginea roţii căruţei aflate în mişcare pentru a desluşi treptat capitalul şi dinamica creditului.Şi, eliberat de toate stereotipiile şi prejudecăţile faţă de o etnie atât de hulită şi atât de acaparată de piaţa fondurilor, dar fără a uita că asocierea căruţei cu conducătorul ei e un simbol universal, faceţi încă un pas pentru a vă reaminti acea înţelegere mutuală şi de ajutor reciproc a salariaţilor, nici bancă şi nici banc…nu vă pierdeţi timpul cu explicaţii înrădăcinate în gender studies sau nationalism studies, deoarece sunt irelevante.
No gender studies… nationalism – patriotism… Ce vroiam sa spun este ca stilul, fermecator in alt context, daca e in exces poate ridica un obstacol in plus in calea semnificatiilor… dar nu-i problema… ideea cu cooperativele de credict, c.a.r.-uri, mi se pare excelenta, presupunand ca merge (ceea ce nu stiu, in mediul coroziv bancar); cred ca v-am raspuns mai demult… metafora cu roata carutei aflata in miscare nu-mi e clara; curba descrisa de un punct de pe roata se cheama epicicloida, o vad in fata ochilor, e o curba cu “intersectii”, “ochiuri” si “intoarceri”… cealalta, cu caruta si carutasul, nu cred ca-i exacta, carutasul daca e rau sau prost nu-i lipit de caruta, poate fi inlocuit de unul destoinic… la urma-urmelor, carutasii azi sunt o minoritate dintr-o minoritate…
@Dedalus
Promiţătoare privirea epicicloidei, mai puţin a punctului din care vă daţi cu părerea despre patriotismului meu…Spor la comentarii, relatări şi, de ce nu, la translatarea lor în familie sau în alte structuri/servicii, probabil, mai patriotice.
…structuri/servicii… asta-i chiar buna! Hahahaha!
@Dedalus
Dacă doriţi, citiţi articolul profesorului Michael Hudson How the Banks Broke the Social Compact, Promoting their Own Special Interests, aici, http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=28938
Multumesc pentru link.