Manifest 19 iunie 2011

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Suntem indignați! Pentru că, în numele eficienței și sub pretextul luptei cu criza, sunt eliminate sistematic beneficiile aduse de democrație (așa cum erau ele). Guvernele răspund în fața consultanților pe care nu i-a ales nimeni.

Vrem ca democrația să fie extinsă – nu restrânsă! Vrem o democraţie consolidată, reală. Vrem o participare politică reală. Nu vrem doar o consultare la 4 ani. Vrem pedepsirea fraudelor electorale, a corupției și a șantajului politic. Vrem legi pentru toată lumea, nu legi cu dedicație. Vrem o constituție îmbunătățită, nu una călcată în picioare.

Vrem locuri de muncă plătite decent, acces la educație publică de calitate și la un sistem sanitar gratuit și eficient. Vrem șanse egale, reale. Vrem ca responsabilii pentru criză să plătească, iar nu cetățenii. Cuvintele „justiție” și „egalitate” nu sunt cuvinte goale.

Vrem renegocierea acordurilor cu FMI și Banca Mondială deoarece datoria externa uriaşă pe care și-a asumat-o actualul guvern poate reprezenta sursa îndatorării și sărăcirii României pe termen lung, în condițiile în care populația va trebui să suporte returnarea împrumuturilor prin impunerea unor noi măsuri de austeritate. Putem urma exemplul Argentinei care şi-a renegociat cu succes datoria externă plătind doar 25% din suma iniţială.

De aceea ne solidarizăm cu protestatarii din Spania, Grecia, Franța, Marea Britanie etc. care ies în stradă sub egida „European Revolution”. Vom lupta pentru drepturile noastre! Vrem o Democrație Reală Acum! Cetățenii nu sunt subordonați statului și capitalului speculativ, comunitățile de cetățeni asociați constituie statul!

Dacă te recunoști în manifestul nostru, te așteptăm la Cluj, duminică, 19 iunie, 2011, ora 18.00, pe B-dul Eroilor, în jurul monumentului dedicat Memorandiștilor (la „Clopot”). Veniți cu mesaje de protest, pancarte ori nemulțumiri. Și cu umbrele dacă plouă.

Mișcarea „Democrație Reală Acum” & GAS

Sursa: GAS

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole