O nouă recenzie la cartea lui Ștefan Guga, Sociologia istorică a lui Henri H. Stahl, semnată de Dan Neumann. Pe site au mai apărut deja două recenzii la această carte ce pot fi consultate aici și aici.
“Scopul acestui volum este de a reconstitui sociologia istorică a lui Stahl și de a-l recupera ca sociolog marxist, parte integrantă a tradiției marxiste locale și participant în dezbaterile marxiste internaționale.”[i]
Ștefan Guga, autorul Sociologiei istorice a lui Henri H. Stahl, este un intelectual de stânga care tulbură, pur și simplu, apele. Mijlocul prin care își duce la capăt planul nu este acela de a răscoli și de a desface în bucăți intrepretările dominante asupra societății românești, cele izvorâte din rândul unor câmpuri producătoare de cunoaștere ca cele ale științelor sociale, ci de a explicita, a clarifica prin simpla răsucire a comutatorului, în camera întunecoasă a cercetării sociale românești, ceea ce apărea până mai ieri în penumbră sau se ascundea parcă după sofa sau fotoliu. Rațional până la răceală, calm și destins în studiul minuțios, pas cu pas, al ideilor și al școlilor ce își dispută hegemonia culturală în materie de ideologie oficială, Ștefan Guga nu își propune decât să pună la dispoziție, fără sentimentalisme partinice, fișa clinică, analizele medicale ale unei bune părți din ceea ce se cheamă intelighenția românească, indiferent că aceasta este compusă din sociologi sau filozofi de profesie. Obiectul său: opera, deci metoda și realizările sale, sociologului marxist Henri H. Stahl. Circumstanțele: habitusuri antimarxiste puternice în rândul intelectualității românești atât în prezent, cât și în trecutul recent, pre- și post-1989.
De ce politologii, sociologii, literații români în mare resping orice școală de gândire care critică structurile societății ca fiind inerent nedrepte și conducând la inegalități și privațiuni sociale de proporții? De ce stânga, atât cât s-a înfiripat ca un cerc restrâns și neomogen în ultimii ani, se străduie să-și șteargă stigmatul de veșnică “plantă exotică” în România? O posibilă, dar, desigur, nu unică, explicație poate fi găsită în poziționarea socială a celor care lucrează în universități, institute de cercetare sau academii: aparțin cu toții claselor de mijloc urbane, cu un înalt nivel de educație, cu un venit sigur garantat de stat, venit care adesea îl depășește pe cel mediu de pe piață. Conducătorii acestor instituții oficiale sunt oficialitățile cunoașterii aprobate: birocrați academici cu venituri, de această dată, mult peste salariul mediu pe economie, care reprezintă, în cele din urmă, angajatorul lor real: statul. Din nefericire, câtă vreme rețeaua instituțională de stat (singura ce, spre deosebire de cea privată, axată pe profit și atât, are vocație și prestigiu în cercetare), care are ca misiune producerea de cunoaștere, este în România un alt organ al statului, subordonat unor politicieni proveniți din rândul celei mai bogate clase sociale din România, nu se poate nici măcar pune problema de gândire socială critică. Dimpotrivă, interesul acestor oficialități epistemice este de a îngropa orice discuție ce ar zgâria siguranța de sine a status quo-ului: economiștii nu scriu independent sau exercitându-și facultățile critice, ci în urma unor workshopuri în străinătate sau în funcție de manualele occidentale, preluate și tratate cu dogmatism neostalinist, statisticienii ascund date sau adună informații fără să ofere o interpretare sociologică a acestora, literații se cantonează în impunerea unei estetici metafizice, aristocratice, sub forma unei arte purificatoare, un imens tertip esoteric sortit să țină “prostimea incultă” în perpetuu întuneric al minții și prosternație a afectelor, sociologii fac copy-paste din metodologia vestică la modă sau se ocupă de istorie intelectuală de teamă să nu fie obligați să studieze cu adevărat critic societatea românească capitalist-periferică din prezent, iar politologii, nu chiar cei din urma în importanța “dregătoriilor” cunoașterii, slujesc la zeitățile personale, fie (neo)liberale, fie (neo)conservatoare. Pe deasupra, ei sunt reprezentanții unei mici-burghezii cosmopolite care detestă țăranii, șomerii, pensionarii, muncitorii și proletarii de jos, etichetați drept exponenții lenei și ignoranței românești ancestrale, frânând procesul de integrare europeană. În loc să privim superficialitatea și mediocritatea patentă a mediului academic românesc ca pe un blestem cultural sau ca pe o impotență funciară, cred că ar trebui sa înțelegem această marginalitate (auto)indusă ca urmare a dependenței materiale, i.e. financiare, a intelighenției românești de perpetuarea în bună ordine a statului român, și a elitelor sale economice, “crony-capitalist”, așa cum există acesta acum, care, la rândul lor, sunt subordonate, nota bene, de fluxurile capitalului european. Nu e numai precaritatea fondurilor bugetare pe care se cade s-o observam, ci direcționarea acestora în proiecte ce articulează un discurs administrativ neutralizant sub umbrela imparțialității științifice și, cel mult, un discurs cvasicritic, marginal, în tratarea unor fenomene sociale anacronice (interbelicul, chestiuni de sociologie culturală în comunism, politologie agresiv anticomunistă etc.) Singura “știință” umanistă care s-a eliberat, doar prin comparație cu perioada anterioară, de tutela prerogativelor unei alte afaceri de stat, de discurs dominant și atât, este istoria. Și aici, constrânși birocratic, istoricii români au fost marxist-leniniști când statul român le comanda cărțile în intervalul 1948-1965 și, apoi, au devenit în bloc național-ceaușiști, virând într-o direcție contrară, când statul îi finanța pentru a crea și șlefui noul limbaj oficial al puterii. Procedeul de cooptare și siluire intelectuală a științelor sociale a continuat și după 1989, doar că în moduri ideologice inedite și adaptate vremurilor noi, euro-atlantice.
Ștefan Guga, fiind un outsider momentan al acestor rețele de putere simbolică instituționalizată, își permite libertatea de a gândi critic și pe cont propriu. Alegând să studieze opera sociologului marxist Stahl pentru a alunga fumurile și pâcla din jurul numelui său, Guga expune și stratagemele de eludare, relativizarea, omagiere și, în fond, ignorare a tradiției istoriografice de la care Stahl se revendică. Nu e vorba că Stahl ar putea spune ceva politic despre societatea comunistă sau despre contemporaneitatea românească imediată care trebuie amuțit sau măcar vătuit fonic, ci de a pune căluș la gură unui discurs marxist local autentic, viu, vibrant, unei metode de interpretare a realității care poate fi reactualizată critic și astăzi în folosul libertății de gândire și în dauna “puterilor” stăpânitoare, cărora intelectualitatea forurilor academice le face, cum am sugerat, scut, îndeosebi când această intelighenție insistă a se pretinde, prin discurs si atitudine, apolitică.
“Din moment ce sociologia lui istorică este dificil de separat de problematica și aparatul conceptual marxist pe care le utilizează, negarea marxismului lui Stahl, indiferent de ambiguitatea care o însoțește în mod necesar, a avut drept consecință tragerea pe linie moartă a proiectului său de sociologie istorică. În ciuda revendicării mentoratului lui Stahl și a odelor ridicate “metodei arheologiei sociale”, sociologia românească post-1989 este complet dezinteresată de cercetarea sistematică a istoriei, neacordând practic nicio importanță rolului analizei trecutului în înțelegerea prezentului. Interdisciplinaritatea, pe care Stahl o considera piatra unghiulară a sociologiei sale (sau, până la urmă, a sociologiei în general), a fost eliminată complet în favoarea unei înțelegeri strict disciplinare a sociologiei, ca având interdicție pe teritoriile economiei, politicii și istoriei. În ciuda investirii lui Stahl ca maestru și sursă de autoritate științifică pentru o întreagă generație de discipoli, niciunul dintre ei nu i-a devenit moștenitor intelectual. Lăudată până la refuz, sociologia lui Stahl a rămas practic fără consecințe intelectuale directe, devenind nici mai mult nici mai puțin decât un ornament de pus pe raftul cu fapte bune din istoria sociologiei românești.”[ii]
Continuarea aici