Două procese structurale au afectat orașele românești în perioada post-comunistă. Pe de o parte, există orașe ce au înregistrat o creștere semnificativă a zonei periurbane (mai ales Bucureștiul, dar și celelalte orașe considerate mari ale României: Cluj, Timișoara, Iași, Craiova), pe de altă parte există orașe care s-au micșorat, care au fost depopulate, ca urmare a dezindustrializării și a migrației. Așadar, urban sprawl și shrinking cities – ca să invocăm termenii științifici. Fiecare proces a contribuit în mod diferit la declinul orașelor românești, care erau oricum slab urbanizate la finalul comunismului.
Periurbanizarea a însemnat forme de construcție haotică, fără plan, scopul principal fiind profitul ”dezvoltatorilor”. Acest proces s-a bazat pe acumulare prin disposesie, iar statul a fost în mare parte absent din procesul de reglementare a noilor zone construite. Așa au apărut formele de locuire din periurban bine-cunoscute: densitate mare, străzi înguste, lipsa trotuarelor și a spațiilor publice, lipsa unei infrastructuri sociale minimale (grădinițe, spitale, etc.). Periurbanizarea a însemnat extinderea zonei urbane, dar fără caracteristicile definitorii ale unui oraș. Pe scurt, urbanizare fără orășenizare. În plus, orașele însele s-au dez-orășenizat pe fundalul acestui proces, sau altfel spus, practici folosite în periurban au ajuns să fie definitorii și pentru construcțiile din orașe. Spațiile publice au fost gentrificate și privatizate, iar neglijarea sistematică a transportului public a făcut din toate orașele României mari aglomerări de autoturisme.
Mai ales orașele monoindustriale s-au micșorat, dar și altele, precum Giurgiu sau Tulcea, care nu au reușit, din diverse cauze, să se conecteze la surse de investiții de capital. Multe din aceste așezări sunt astăzi orașe doar cu numele, lipsindu-le multe dintre funcțiile și caracteristicile tipice ale orașelor.
Așadar, orașele din România sunt în criză și în declin. Problemele de locuire în acestea sunt încă și mai mari. Specula imobiliară este la cote fără precedent, chiriile sunt la niveluri stratosferice pe o piață complet dereglementată, iar criza energetică a dus la scumpirea accelerată a utilităților. În București, Cluj, Timișoara și Iași nu mai poți trăi cu salariul mediu. Probleme specifice afectează fiecare oraș în parte. De exemplu, Bucureștiul este practic neguvernabil împărțit între 7 primării. Rețeaua termică e disfuncțională iar o bună parte a centrului orașului e pe cale să se prăbușească. Criza climatică a adăugat un element suplimentar la declinul orașelor românești. Pline de beton ca urmare a politicilor de laissez-fair, temperaturile sunt și mai crescute în orașe și resimțite mai puternic. București, Craiova sau Timișoara au devenit nelocuibile pe timpul verii.
Acest grupaj tematizează declinul orașelor românești și întreabă dacă acesta poate fi oprit și de către ce forță politică și/sau socială. În 2024 sunt din nou alegeri locale, când peste 3000 de primari de orașe și comune vor fi iar aleși doar pentru a gestiona dezastrul și decăderea. Există soluții pentru a readuce la viață orașele din România? De unde trebuie început? Care sunt practicile din prezent care ar putea fi generalizate pentru formularea unor politici urbane și de locuire care să revitalizeze orașele românești? Reprezintă comasarea o soluție? Dincoace de aceste întrebări, grupajul tematic speră să contribuie la documentarea de la firul ierbii a declinului orașelor românești postcomuniste.
Contribuțiile pot fi trimise la poenaru.florin@gmail.com
CriticAtac în colaborare cu Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) își propune să publicarea unui dosar tematic cu articole pe tema politicilor urbane în România, care să vină cu o perspectivă progresistă asupra subiectului, sugerând soluții și direcții de schimbare.
Articole la temă: