De ce nu social-democraţia?

Socialismul nu se putea realiza în secolul al XX-lea deoarece nu existau condiţii obiective pentru el: nivelul tehnologic specific celei de a doua revoluţii industriale (în care cibernetizarea şi robotizarea să excludă nu doar munca fizică grea – asta s-a înfăptuit deja în urma automatizării specifice ultimei faze a primei revoluţii industriale – ci şi munca de birou repetitivă şi fără să solicite creativitate de la lucrător, şi în care productivitatea imensă să ducă la posibilitatea abundenţei, deci la schimbarea fundamentală a bazei ontologice a societăţii omeneşti ab initio, raritatea (vezi Sartre, Critique de la raison dialectique)[1]. Desigur că nu existau nici condiţii subiective, dar condiţiile obiective sunt cele mai importante.

Marx a arătat, astfel, că o societate nu dispare până ce relaţiile de producţie ce au fost instaurate tocmai pentru că fuseseră cerute de forţele de producţie de dinainte (în două sensuri: în cel în care aceste forţe erau suficient de dezvoltate/propice pentru a împinge spre instaurarea acestor relaţii; şi în cel în care forţele de producţie existente atunci nu se mai puteau dezvolta în vechiul cadru al relaţiilor care le frânau) şi că atât timp cât relaţiile de producţie se adecvează cerinţei inerente a forţelor de a progresa, ele (relaţiile) nu se pot schimba: nici pentru termenul lung şi nici în mod real, adică radical. De aceea, de exemplu, în Manuscrise…, prima încercare de a face socialism este descrisă ca non-socialism[2][3].

Mai mult, Marx a arătat că trebuie să existe o potrivire între condiţiile obiective şi cele subiective: de aceea, era necesară educaţia, conştientizarea şi organizarea. Ale cui? Ale proletarilor, adică nu ale muncitorilor industriali doar – deşi aceştia au fost prototipul proletarilor în timpul primei revoluţii industriale în care a scris Marx – ci ale celor care, neavând alt mijloc de existenţă, trebuie să-şi vândă forţa de muncă. Şi ce însemnau această conştientizare şi această organizare, sau, altfel spus, care le este scopul/finalitatea? Acela/aceea ca proletarii să înţeleagă că specificul lor ţine, înainte de orice, de structura capitalismului şi numai în secundar de conjuncturile naţionale (şi temporale) în care trăiesc. Asta a prescurtat „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”, cea mai importantă lozincă a ultimilor 500 de ani.

Şi atunci, de ce a mai avut totuşi loc revoluţia bolşevică din Octombrie? Nu a fost, oare, o aventură, din moment ce în 1917 nu existau nici a doua revoluţie industrială – pe plan mondial, desigur şi lăsând aici la o parte nivelul tehnic şi economic din Rusia ţaristă, căci numai dezvoltarea la nivel mondial este capabilă să se constituie într-un trend istoric semnificativ – şi nici abundenţa necesară pentru o societate non-capitalistă şi socialistă/comunistă (să nu le diferenţiem aici)? Da, din punctul de vedere al condiţiilor obiective a fost o aventură. Dar noi ştim că fiecare subsistem – aici, acela al condiţiilor subiective – are independenţa sa relativă. În 1917, şi aşteptările marii majorităţi a populaţiei şi radicalizarea sa (deşi, desigur, în forme diferite) nu numai că permiteau o schimbare a puterii care să grăbească modernizarea – ceea ce s-a şi întâmplat, şi fără de care Rusia ar fi rămas un jandarm european şi un obiect al dorinţei de acaparare de către capitalul mondial a resurselor sale – dar reprezentau o rară oportunitate istorică de a grăbi ritmul istoric în sensul de mai sus. Iar a pierde o asemenea oportunitate era un păcat, dacă îmi permiteţi acest cuvânt, nu numai faţă de modernizarea Rusiei şi de tot ceea ce însemna aceasta pentru oameni, ci şi faţă de sufletul lor, dacă îmi permiteţi şi acest cuvânt: gândiţi-vă ce ar fi fost dacă celor care credeau că, da, cu elanul şi abnegaţia lor, ei pot demonstra că şi  cuvântul omului umil este important, că el are capacitatea de a schimba lucrurile în folosul marii majorităţi, că nu este sortit „în mod natural” să-şi plece fruntea şi să spună mereu „săru’ mâna, boierule”, li s-ar fi spus „nu, nu e momentul, nu aveţi nici o putere”? Nu ar fi fost asta, din partea stângii deci, o atitudine echivalentă cu aceea a burgheziei care, în vechea ei revoluţie, a spus populaţiei sărace (de care avusese nevoie pentru a-şi legitima puterea) acelaşi lucru, cel puţin prin restauraţia monarhiilor: „marş înapoi în coteţ”? Lenin a fost mare tocmai prin îndrăzneala de a sparge chiar dialectica (condiţii obiective-condiţii subiective), atunci când aceasta devine clişeu.

Astăzi suntem într-o perioadă istorică în care nu forţele de producţie sunt rămase în urmă faţă de relaţiile de producţie, nu raritatea şi sărăcia cer diviziunea muncii între lucrători şi cei care îi comandă ci, dimpotrivă, tocmai raporturile capitaliste globale generează risipa de resurse, producţia aberantă, irosirea creativităţii unice şi irepetabile a atâtor oameni, frânarea ritmului de inovaţie ştiinţifică şi aplicare. Faptul că, de exemplu, banii acordaţi cercetării fuziunii nucleare – o soluţie ecologică a problemei energiei – sunt şi astăzi mult prea puţini[4], tocmai pentru ca, pe de o parte, profiturile industriilor energetice actuale să mai dăinuie şi, pe de altă parte,  populaţiei lumii să i se arunce pe cap şi povara unei probleme globale în plus şi a unei aparente lipse de ieşire, nu face decât să ilustreze frânarea de către capitalism a ritmului de inovaţie ştiinţifică şi aplicare.

De aceea, cantonarea în perspective izolate – „mă interesează ce fac eu, în ţara mea”, „noi, în Europa” – nu are defel sorţi de izbândă. Capitalismul este, într-adevăr, cel care a integrat lumea, iar oamenii trebuie să vadă că (şi tocmai pentru că au specificuri culturale şi istorice atât de diferite) nu mai pot să-şi fragmenteze soluţiile.

De aceea, deşi este mereu necesar să comparăm performanţele statului social din alte ţări europene şi din restul lumii cu ceea ce este la noi, această comparaţie nu poate să fie decât un pas spre înţelegerea integrată a lucrurilor. Altfel, denotă o simplă nostalgie social-democrată, recunoscută sau nu. Este vorba de social-democraţia „într-o ţară”. Deoarece, necesitatea de a reconstrui statul social (despre această necesitate a vorbit excelent Tony Judt[5]) este evidentă, dar ea nu mai poate avea loc nici la nivelul întregii Europe, darămite la nivelul fiecărei ţări de pe glob. Decât, desigur, dacă strategia edificării statului social peste tot şi peste tot la cote înalte potrivit abundenţei permise astăzi de  tehnologia mondială este una integrată. Dar atunci o asemenea strategie este altceva decât vechea „social-democraţie a fricii” de care vorbea Tony Judt. Dacă oamenii din lume vor dori să păstreze numele de social-democraţie, sau nu, ţine de ei. Dar în nici un caz problemele care astăzi sunt integrate şi globale nu pot fi rezolvate cu o „social-democraţie a fricii” de ceva mai rău şi grijulie să se asigure „la noi. În rest, dacă nu potopul, să aibă grijă şi ceilalţi, fiecare de ale lui”.

Astăzi, social-democraţia nu „este mai bună decât altceva”. E cazul să îndrăznim. Le-o datorăm indignaţilor care nu doresc să-şi irosească indignarea.


[1] Vezi şi Ana Bazac, „În jurul problemei cauzelor structurante: ontologia gramsciană a forţelor de producţie şi teoria rarităţii la Sartre”, în Gramsci şi Sartre. Mari gânditori ai secolului XX, Bucureşti, Editura Institutului de ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, 2007, pp. 97-113; şi idem, „Sartre şi aventura conceptului de raritate”, în coord. Adriana Neacşu, Sartre în gândirea contemporană, Craiova, Editura Universitaria, 2008, pp. 105-162.

[2] Vezi Ana Bazac, „What felt? Remarks on the ontology of communism”, Alternativy

 [4] Vezi şi Ana Bazac,  „L’Énergie (russe), l’Europe et les perspectives”, Romanian Review of Political Science and International Relations, 1, 2006, pp. 138-152.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.