Mi-am dat doctoratul  în Lingvistică istorică în 2006 la Universitatea din Timişoara, cu o teză despre Relaţiile lexicale dintre indo-europeană, altaică şi uralică, o evaluare statistică a corespondenţelor lexicale şi semantice. 
Am fost bursier la École Normale Supérieure din Paris între 1993-1995. Am obținut  diploma de studii aprofundate la École Pratique des Hautes Études (Secţia de Ştiinţe antropologice şi religioase),la Paris, în 1995. 
Am predat ca asistent Facultatea de Litere a Universității  din Timişoara, România  între 1997-2006 – latină, greacă. Am susținut un seminar de Etnopsihologie în 2006 la Facultatea de Psihologie a Universității. Predau din 2009 la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. 
Am fost lector de limba română la  Universitatea Paris III – Sorbonne Nouvelle între 2003-2005
Cărți : 
Zidul de aer. Tratat despre mentalităţi, Editura Bastion, Timişoara, 2008, 440 p., 
Altele : 
Arheologie (am săpat la siturile romane de la Tibiscum și Mehadia)