NUMELE AUTORULUI

Dan Ungureanu

34 ARTICOLE
Mi-am dat doctoratul în Lingvistică istorică în 2006 la Universitatea din Timişoara, cu o teză despre Relaţiile lexicale dintre indo-europeană, altaică şi uralică, o evaluare statistică a corespondenţelor lexicale şi semantice. Am fost bursier la École Normale Supérieure din Paris între 1993-1995. Am obținut diploma de studii aprofundate la École Pratique des Hautes Études (Secţia de Ştiinţe antropologice şi religioase),la Paris, în 1995. Am predat ca asistent Facultatea de Litere a Universității din Timişoara, România între 1997-2006 – latină, greacă. Am susținut un seminar de Etnopsihologie în 2006 la Facultatea de Psihologie a Universității. Predau din 2009 la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Am fost lector de limba română la Universitatea Paris III – Sorbonne Nouvelle între 2003-2005 Cărți : Zidul de aer. Tratat despre mentalităţi, Editura Bastion, Timişoara, 2008, 440 p., Altele : Arheologie (am săpat la siturile romane de la Tibiscum și Mehadia)

De ce s-ar lăsa stînga definită de dreapta, în România?

Există un grup de participanți la dezbaterea publică din România, care se auto-intitulează ”de dreapta”, și care își intitulează adversarii ca fiind ”de stînga”. Un...

Irenismul ambiant

TEMA: Noul proletariat  Prăbuşirea stângii între 1945-1980  Prima prăbuşire majoră a stângii a avut loc în 1968. Descoperirea crimelor comise de Stalin, hedonismul generalizat creat de...

Hagiografia unei himere: Piața Universității

TEMA: Piaţa Universităţii ’90 I. Eroi uitați Eram în tramvai, într-o zi întîmplătoare din mai 2011. A urcat în spate Lorin Fortuna, și s-a așezat. Era singur,...

Fondurile de pensii private, un nou FNI obligatoriu pentru toți

TEMA: Statul social în faţa crizei Care e oare dimensiunea optimă a statului ? Între statul-cloșcă și statul-paznic-de-far pot exista infinite nuanțe. Ce anume trebuie lăsat...

BOR: între filantropie şi erezie. Sau despre ONG, fundraising, societate civilă, subsidiaritate

 TEMA: Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică Legea privind finanţarea de către stat a activităţilor filantropice şi umanitare a cultelor e, ca multe alte...

Osînză rîncedă de struţ

TEMA: Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică µακάριοι οί κυνικοί, ὅτι αὐτοὶ οὐ ἀπαταθήσονται. Ce legătură este între fondurile europene nerambursabile, Programul Operational Sectorial Dezvoltarea...

Elinor Ostrom: premiul Nobel trecut sub tăcere.

Există premii Nobel de care se face caz și premii Nobel trecute sub tăcere. A făcut un zgomot de necrezut premiul Nobel pentru literatură...

Noul Cod al muncii: subțierea morcovului, îngroșarea bîtei.

Propunerile de modificarea Codului Muncii vor rămîne probabil un balon de săpun. Le-au respins patronatele, le-au respins sindicatele. Să vedem ce conțin aceste modificări,...

Retorica dreptei. Familia Flintstone și argumentele lor politice

1. Cei de stînga nu au nimic de spus (argumentum ad ignorantiam locutoris) Există două procedee retorice ale dreptei. Ele au fost analizate de...

Profesorii și cercetătorii, victimele economiei de piață

I. Economia de piață distorsionează studiile universitare Universitățile private, cu taxă, au introdus prima breșă în sistemul învățămîntului superior românesc. Absolvenții universităților private absolveau garantat,...

Ultimele articole