Fondurile de pensii private, un nou FNI obligatoriu pentru toți

TEMA: Statul social în faţa crizei

Care e oare dimensiunea optimă a statului ? Între statul-cloșcă și statul-paznic-de-far pot exista infinite nuanțe.

Ce anume trebuie lăsat pe seama inițiativei individuale, ce anume trebuie lăsat pe seama pieței, și ce anume trebuie să fie răspunderea statului ?

Economiștii sînt de obicei considerați a fi materialiști și cinici. Să deschidem, în schimb, orice manual de economie : vom vedea că ideea însăși de piață e bazată pe presupunerea că toți cumpărătorii sînt perfect raționali și atotcunoscători. Nimic mai fals decît această presupunere.

Promotorii ideii statului minimal, a statului-paznic-de-far, sînt de fapt promotorii ideii că funcțiile statului pot fi foarte bine preluate de piață : securitatea, educația și sănătatea, de exemplu. Poliția ar putea fi înlocuită de body-guarzi, educația s-ar putea privatiza, iar sănătatea la fel. Asigurări private vor putea înlocui asigurările obligatorii de stat.

Care este efectul economiei de piață și al asigurărilor private asupra sănătății se poate vedea dintr-o comparație rapidă a cheltuielilor pentru sănătate în două țări cu PIB comparabil și sisteme politice asemănătoare, Statele Unite și Marea Britanie. În SUA, cheltuielile totale de sănătate per capita sînt duble față de cele din Marea Britanie. Marea Britanie s-a dotat cu un sistem de asigurări generale și obligatorii imediat după război, NHS, pe cînd Statele Unite au diverse sisteme de asigurări private. Americanii cheltuiesc de trei ori mai mult cu sănătatea, per capita, decît japonezii.  În țara cu cele mai bune centre medicale, cele mai importante concerne farmaceutice, țara managementului eficace, medicina funcționează risipitor.

Acest articol nu-și are locul.  Kenneth Arrow a publicat, în 1963, Uncertainty and the welfare economics of medical care, un articol exhaustiv despre avantajele și dezavantajele unor asigurări de sănătate private sau de stat. Autorul a primit ulterior premiul Nobel pentru economie ; articolul este baza tuturor studiilor ulterioare de economia sănătății, un clasic.  Importanța articolului nu trebuie subestimată : concluziile articolului și corolarele sale pot fi generalizate la alte domenii.

Două nume care ar trebui rostite în această dezbatere sînt cele ale lui Tversky și al lui Kahneman, care au arătat că logica intuitivă a cumpărătorului e departe de a fi rațională. Uneori cumpărătorul este emoțional; alteori, pur și simplu, mintea individuală calculează prost riscurile. Pentru ca asigurările de sănătate private să fie eficiente, ar trebui ca fiecare individ să fie capabil să-și calculeze diverse riscuri de îmbolnăvire, ceea ce e imposibil.  Apare o asimetrie informațională între individ și firma de asigurări, asimetrie care o avantajează pe cea de-a doua. În cazul asigurărilor de sănătate private, costul vînzării lor în detaliu, la bucată, reprezintă 30 % din costul total. Costurile de administrație și profiturile reprezintă  13 % din cuantumul asigurărilor private de sănătate. Exit, voice, and loyalty  a lui  A. O. Hirschman  (nu, n-a luat premiul Nobel pentru economie,  deși ar fi meritat) se aplică din plin la dezbaterea asigurări private vs asigurări de stat.

Atunci cînd există opțiunea asigurări de stat / asigurări private, asigurările private vor selecta clienți tineri și sănătoși, lăsînd clienții bătrîni și bolnavi pe seama asigurărilor de stat. Sistemul se va bloca în scurt timp.

Atunci cînd există numai asigurări private, acestea vor selecta clienții tineri și îi vor lăsa deoparte pe cei bătrîni și bolnavi (costul unei asigurări de sănătate pentru un client bătrîn și bolnav, în SUA, e de 5000 de dolari anual – unii își permit).

Atunci cînd asigurările sînt obligatorii, toată lumea contribuie, iar riscurile sînt repartizate egal. În sănătate, ca în multe alte domenii, se aplică principiul lui Pareto extrem – cinci procente din bolnavi consumă majoritatea resurselor sistemului de sănătate. Persoanele sănătoase au toți stimulii să părăsească un sistem de asigurări în care șansele (sau riscurile) lor de a beneficia de sistem sînt mici. Statul are interese superioare de a avea o societate de oameni sănătoși, interese chiar mai mari decît ale indivizilor, și despre ele nici nu e necesar să discutăm.

Educația de tip privat, de asemenea, este și ea o iluzie, fiindcă părinți slab educați nu pot estima nevoile de educație ale copiilor lor : copii dotați, să zicem, într-o familie săracă, nu-și vor continua studiile fiindcă părinții vor refuza să le dea o educație superioară, sau, pur și simplu, nu-și vor da seama că odraslele lor pot sau merită o educație superioară. Educația privată (sau educația plătită, e tot una) are efecte sociale nocive pe termen lung.

Fie trei sisteme educative : gratuit și obligatoriu pentru toți,  parțial privat și parțial de stat, complet privat.

Sistemul parțial privat și parțial gratuit există, la nivel pre-universitar, în cîteva țări occidentale. Copiii claselor avute părăsesc sistemul general gratuit și obligatoriu. Acesta se deteriorează încet. Clasele medii își dau copiii la școli private, ceea ce mărește presiunea asupra acestora și crește taxele de înscriere. Școlile publice devin tot mai proaste. Cercul se închide. La nivel universitar a avut loc tragedia din România : au apărut universitățile private, apoi universitățile de stat au cerut și ele locuri cu plată. Ulterior, a început concurența între universități / veniți la noi, aveți dreptul la o re-examinare fără plată ! Veniți la noi, aveți dreptul la trei re-examinări fără plată ! Veniți la noi, care avem taxe mai mici ! Universitățile s-au ieftinit și au scăzut prețul. Universități scrobite, ca Babeș-Bolyai din Cluj, au deschis extensii în localități improbabile, ca Sighetul Marmației (populație, 44 mii loc.) ”Nici Tübingen nu e mult mai mare”, ne argumentează domnul Andrei Marga (comunicare privată).

În sistemul complet privat, plătit, educația nu face altceva decît să perpetueze valorile unui grup închis, clasa superioară, sau elita. Un tînăr nu studiază fiindcă vrea sau fiindcă este capabil ori inteligent, ci fiindcă părinții îl pot educa. Educația devine un simplu accesoriu de conspicuous consumption, un bun de lux, ca mașinile rapide,  șampaniile franțuzești, și blondele platinate și siliconate.

Vroisem să folosesc termenul de monopson cu referire la asigurările de sănătate de stat obligatorii. Îi rog în schimb pe răbdătorii mei cititori să mă creadă atunci cînd le voi spune că absolvenții facultăților de economie din România ignoră termenul (ca și alte concepte de specialitate).

Arrow

Piața asigurărilor de sănătate este sub-optimă din cauza imposibilității de a cuantifica în bani anumite riscuri. Asigurările de sănătate (ca şi alte asigurări) funcționează pe baza unor calcule actuariale, dar există boli rare, cu tratament costisitor, a căror ocurență e foarte greu de calculat. De aceea, asigurările private exclud expres sau implicit tratamentul anumitor boli rare. Structura anuală a contractelor de asigurări face ca firma să respingă, de exemplu, un bolnav care a contractat o boală cronică.

Arrow vorbește, voalat, despre ”comportamentul ne-competitiv evident al pieței asigurărilor de sănătate, comportament care, în sine, interferează cu optimalitatea ” (paretiană, n.n.). O expunere mai tăioasă a subiectului o face Paul Krugman, alt Nobel pentru economie.

Problema americană (care devine, încetișor, problema europeană) e că, în problema distribuției, se confruntă două principii : principiul științific (economiști) și principiul democratic (deja virusat de lobby-urile asigurărilor de stat).  Mentalitatea americană puerilă, lobby-urile din asigurări, interesele private ale politicienilor și demagogia au făcut ca în America interesele economice private pe termen scurt să prevaleze asupra intereselor societății pe termen lung.

Pensii de stat

Pensiile de stat, invenție a ministrului conservator Bismarck, au ajuns, un secol mai tîrziu, a fi considerate o idee de stînga. În 2011, un ministru al muncii din România compara pensiile de stat cu o schemă Ponzi, cu un joc piramidal. Într-adevăr, în 1990, opt milioane de angajați susțineau trei milioane jumate de pensionari (un muncitor ținea în spate 0,43 pensionar) ; în 2010, după două decenii de economie de piață, 4,5 milioane de angajați contribuiau la 5,7 milioane de pensii. Un muncitor ținea în spate 1,29 pensionari, de trei ori mai mult ca înainte.

Problema nu e a sistemului de pensii în sine. Problema e a așa-zisei economii de piață în România, care n-a creat, în două decenii, nici un loc de muncă.  Sistemul n-a reușit altceva decît să scoată de pe piața muncii două milioane de oameni, care muncesc în străinătate, care au ieșit de pe piața muncii din România și care nu mai contribuie la sistemul de pensii din România.

Guvernele succesive au închis fabrici și uzine, au alungat două milioane de persoane apte de muncă din România, au pensionat ce au putut. După care au revenit la locul faptei, pășind pe vîrfuri printre petele de sînge, retrovizoare strivite, mormane de tăblăraie boțită și parbrize făcute praf. Strîmbîndu-se, au declarat sentențios ”sistemul ăsta de pensii de stat era din start o schemă Ponzi”. Atunci cînd spargi ferestrele unui conac, scoți țigle din acoperiș și lași ușile vraiște, sigur că, după douăzeci de ani, o să ajungă o ruină.

Pensiile private sînt o idee proastă. Pentru cei care au o minimă conștiință civică, îi trimit la cazul Argentinei, unde pensiile private s-au prăbușit în timpul crizei și au trebuit naționalizate și suprimate. Pensiile private sînt bani pe care statul mi-i confiscă cu forța și-i dă unei persoane private să-i investească. Pensiile private, nu doar în România, sînt un nou scandal FNI în coacere. Statul a fost incapabil să supravegheze investițiile FNI, și va fi incapabil să supravegheze investițiile în fondurile de pensii private. Sistemul de pensii private este, în România, un nou FNI, obligatoriu pentru toți, de o sută de ori mai mare decît originalul.

Coda

În educație și sănătate, sistemul bazat pe piață și inițiativa privată e destinat din start blocării. Pătrunse de ideologie americană, încurajate după 2010 de think-tank-urile Tea Party din SUA, plătite din fondurile de campanie ale fraților Kohn, guvernele dîmbovițene s-au obrăznicit. Criza economică a fost folosită ca pretext pentru a se lichida, încet, protecția socială destinată tuturor.  Nimic mai odios decît acești pompieri piromani. De-reglementarea piețelor financiare a provocat criza economică, și criza a fost folosită de hienele nou apărute pentru lichidarea unor spitale și a Codului Muncii.

Teoria conspirației

Există în societate efecte emergente și acțiuni sociale deliberate. Diversele guverne ale României după 2005 au încercat să ne arate că diverse efecte nocive ale guvernării comuniste erau acțiuni sociale deliberate, iar efectele nocive ale diverselor guvernări de după 1990, simple efecte emergente, de care nu răspunde nimeni. Spălarea marxistă pe creier, în universități, era o acțiune socială deliberată ; analfabetismul studenților de după procesul Bologna ar fi un efect emergent. Sărăcirea țăranilor colectivizați a fost o acțiune socială deliberată ; prostituția și copiii străzii din ultimul deceniu ar fi un efect emergent.  Democrația parlamentară e un sistem politic foarte bun, fiindcă nici un guvern nu răspunde de consecințele pe termen lung ale guvernării sale și de efectele secundare ale legilor votate. Nici gradul de morbiditate al populației (nu se-ngrijesc, mînîncă toate prostiile, nu se spală, și dup-aia se miră că se-mbolnăvesc), nici tîmpirea ei (e vina studenților că nu vin la cursuri și chiulesc) nu par a fi efectele unei acțiuni deliberate. În fapt, oamenii sînt bolnavi fiindcă sistemul medical e ineficace, și studenții sînt analfabeți fiindcă trebuie să-și plătească taxele de școlarizare muncind (și ne-venind la cursuri).  Speranța de viață în România e mai mică decît în China și decît în fîșia Gaza.

Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România

Opiniile exprimate de autori nu reprezintă cu necesitate poziţia FES

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.