Articole de Adrian Schiop

Despre Adrian Schiop

Adrian Schiop (n. 1973) a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, secţia pedagogie – limba şi literatura română a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Master în lingvistică integrală la Facultatea de Litere a aceleiaşi universităţi. În 1997-1998 a fost profesor de limba şi literatura română. Timp de cinci luni (pînă în ianuarie 2003) a lucrat ca zugrav la Paintech LTD, Auckland (Noua Zeelandă). A publicat proza „Un threesome de weekend“ în Vatra (2003), iar la Editura Polirom i-a apărut romanele "pe bune/pe invers" (2004) şi "Zero grade Kelvin" (2009).

Manelele şi lumea interlopă

Articolul de faţă este dedicat legăturii manelelor cu lumea interlopă. Deşi articolul a fost practic finalizat acum mai bine de un an, am ezitat îndelung să-l public – mi se părea că lucrurile astea, deşi ştiute, nu ar face neapărat un bine genului meu muzical favorit şi, cu siguranţă, nu i-ar bucura pe cei din industrie, pe lăutari în special. Cred însă că identitatea genului nu poate fi înţeleasă fără apelul la conexiunile lui complicate cu eroii economiei subterane, că discursul triumfalist al şmecheriei şi cel anxios al neîncrederii, ambele înfipte adânc în inima genului, nu pot fi înţelese altfel. Aşa cum observa şi DJ-ul berlinez Shantel, manelele sunt kind of gangsta, gangsta balcanic aş zice … Continuă să citești

În categoria Biblioteca, Enter | 85 comentarii

Lumpenii Ferentarilor, în capcana îngerilor din ong-uri şi a rechinilor din clasa de mijloc

In Dilema a apărut un articol, Ferentari , care, citând o lucrare ong-istă, Comunităţi ascunse. Ferentari, coordonată de Florin Botonogu, prezintă unele exagerări şi estetizări atât de bine ticluite că dau fiori pe şira spinării. Estetizările aparţin cel mai probabil istoricului Andrei Pippidi, autorul articolului, şi vizează Aleea Livezilor, una din străzile cartierului bucureştean. Locuiesc din toamna lui 2009 pe Aleea Livezilor şi lucrurile stau un pic diferit faţă de peisajul descris de articol. În fapt, situaţia e intr-adevăr dramatică în cele 9 sau 10 blocuri de garsoniere, dar articolul (nu ştiu dacă şi lucrarea ong-istă, fiindcă nu am citit-o) extrapolează situaţia asupra întregii străzi, care mai cuprinde vreo 20 şi ceva de blocuri de familişti, de … Continuă să citești

În categoria Enter | 38 comentarii

Cum au îngropat elitele României manelele. O poveste cu cocalari

Nu o să mă pierd în consideraţii teoretice (ce sunt, de unde vin manelele etc), ci o să intru ceva mai abrupt în subiect, vorbind direct despre specificul lor tematic. In raport cu muzica lăutărească, (proto)manelele istorice sau etnopop-ul de la sfârşitul comunismului , diferenţa specifică a genului e circumscrisă de valoarea lui de folclor al tranziţiei. Nuanţând puţin, manelele îmbrăţişează, în manieră naivă, valorile capitalist-liberale ale ‘visului american’ – aşa cum au fost ele înţelese de lăutari romi şi de un public amestecat, aterizat într-o realitate străină, alta decât cea familiară a socialismului. Dacă genurile mai vechi privilegiază teme ca dragostea, părăsirea de către iubit, copiii, viata grea etc, manelele glosează la nesfârşit asupra unor … Continuă să citești

În categoria Enter | 358 comentarii