Țara geme și lupta de clasă se interzice

IuliaPopovici1„Și anticomunismul e un animal ciudat.“ – Mats Einarsson, politician suedez (Stînga Europeană Unită).

 

După faimoasa condamnare a comunismului în Parlamentul României, povestește Marius Oprea, fostul director și fondator al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR), acum întors în instituție, s-a întîlnit cu un bătrîn procuror de pe vremurile pomenitului regim și-a început să-i povestească despre ce-o să se facă acum, că dictatura a fost pedepsită. „Zi-mi adresa“ i-a replicat procurorul. „Care adresă??“ „A comunismului. Să trimit polițiștii să-l ridice, dacă a fost condamnat.“ Povestea spune destul de simplu cam care e regimul în care a fost tratat regimul de dinainte de 1989, cu tot cu crimele lui, în ultimele două decenii – un regim al gesturilor simbolice și sforăitoare cu strictă utilitate de legitimare intelectual-politică.

Acum, ideea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) de a propune o lege „privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor comuniste și a promovării cultului persoanelor vinovate de acte de represiune“ ar fi, pe acest fundal, de-a dreptul hilară dacă n-ar fi și absurdă.

Nu doar pentru că e o prostie, ci și pentru că e, de data aceasta, o prostie neînghițibilă în contextul în care trăim. Întîi de toate, organizațiile comuniste sînt deja interzise, prin Legea Siguranței Naționale din 1991. Pe urmă, „represiunea“ nu e un termen juridic prevăzut în Codul Penal, însă Ordonanța de Urgență 31/2002 interzice (deja) „cultul persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii“ – o categorie existentă în legislația penală care, după o jumătate de deceniu de la propunerea înaintată tocmai de IICCR, se va aplica, prin Noul Cod Penal, și persecuțiilor din motive politice din perioada 1945-1989. Doar că singurul efect de pînă acum al legii din 1991 a fost interzicerea înregistrării unui Partid Comunist (chestie pentru care în prezent Partidul Alianța Socialistă se judecă la CEDO), iar pentru infracțiuni contra umanității n-a fost condamnat decît Ceaușescu. Propunerea de lege a securității naționale acum în discuție, în legătură cu care marele subiect de scandal sînt articolele privind interceptările, prevede și eliminarea organizațiilor comuniste ca amenințare la adresa siguranței patriei, iar posibilitatea condamnării cuiva pentru crima împotriva omenirii este cu fiecare zi ce trece mai iluzorie. Fiindcă, în realitate, mai toată lumea vrea să vandalizeze secera și ciocanul, eventual mormîntul lui Leonte Răutu, nu să deranjeze freza vreunui vinovat în carne și oase.

Și, de fapt, anunțul lui Andrei Muraru, directorul actual al IICCMER, e semnul unei adînci impotențe și al resemnării în fața anticomunismului de mucava – asta, în măsura în care, la nivel de abordare practică inclusiv a activității IICC(ME)R, s-ar putea spune că există două curente anticomuniste: unul care emite sentințe pe numele comunismului (Vladimir Tismăneanu etc., pînă la trei sferturi dintre teoreticienii în domeniu), altul care caută adresele la care să trimită citațiile și date de stare civilă cu care să înceapă urmăriri penale (Marius Oprea și…; da, probabil doar Marius Oprea). Diferența e că de primul sînt direct interesați toți politicienii, de cel de-la doilea, în nici un caz legiuitorii…

Se pare, totuși, că poziția lui Andrei Muraru e mai degrabă consecventă cu el însuși: atunci cînd, în 2010, Uniunea Europeană a respins cererea a șase state europene de introducere a unei legislații europene de interzicere a negaționismului în ce privește crimele comunismului, Muraru deplîngea (deja), din poziția de expert IICC(ME)R faptul că „Nu există nici măcar o legislaţie care să interzică simbolurile comuniste, deşi o asemenea decizie guvernamentală s-ar putea produce foarte simplu. Există o problemă în ceea ce priveşte cultul persoanelor acuzate de aceste crime ale comunismului“[i]. În fapt, Comisia Europeană a amînat luarea unei decizii în fața solicitării Lituaniei, Letoniei, Ungariei, României, Poloniei și Republicii Cehe cu argumentul că nu există la nivel european un consens în echivalarea regimurilor comuniste cu regimul nazism, practicile juridice în țările fostului bloc comunist sînt divergente și nu există nici un caz în care o instanță națională să fi sancționat negarea crimelor comise în totalitarism, deși Ungaria, Lituania, Polonia și Republica Cehă au deja o legislație antinegaționistă. În viziunea lui Andrei Muraru, o decizie a UE ar fi obligat statele din Estul Europei să ia măsuri privind incriminarea unor fapte comise în comunism – altfel spus, era o tentativă de scos castanele cu mîna Comisiei; statul care trebuie și poate să legifereze se roagă de alții să-l oblige să legifereze.

Chestiunea cu simbolurile comuniste e încă și mai interesantă. Există două tipologii distincte în ce privește interzicerea lor: în Polonia, legea pune sub interdicție toate simbolurile, fără să le definească, iar dacă ar fi să se aplice, pînă și Heineken ar trebui să-și schimbe logoul; doar că e un simplu gest simbolic, în fața tot mai ridicatei lipse de interes pentru trecutul național (pînă acum n-a fost nimeni ridicat de pe stradă pentru că purta un tricou cu Che Guevara). În țările foste sovietice, ca Lituania, interzicerea face parte din spiritul antirusesc fundamental, e un gest flagrant politic și, pe cale de consecință, a stîrnit proteste din partea Federației Ruse. În Moldova, unde guvernul pro-european a interzis secera și ciocanul anul trecut, e vorba tot de politică, mult mai concretă – pe lîngă „ruperea de trecut“ și afirmarea idealurilor europene…, banal vorbind, secera și ciocanul era însemnul Partidului Comunist al lui Voronin și orice ciocan în capul adversarului e bine-venit (de notat că interzicerea nu a fost asociată vreunei politici de reevaluare a trecutului sovietic și că a mai existat o tentativă, în 2010, pentru care nu s-a găsit suficient sprijin parlamentar). Că în Uniunea Europeană – unde există numeroase partide cu trecut comunist sau care și-au păstrat o astfel de denumire – pericolul instaurării unei dictaturi comuniste nu e o amenințare reală o spune și o destul de recentă (din 2008) decizie a CEDO, care spunea că interzicerea stelei roșii și a secerii și ciocanului în Ungaria reprezintă o încălcare a libertății de exprimare, care poate fi limitată doar atunci cînd există „o necesitate socială clară și stringentă“. Iar Ungaria s-a dovedit în ultimii 20 de ani „o democrație stabilă“ în care nu există riscul restaurării unei dictaturi. S-a dovedit că riscuri există în țara noastră vecină – doar că nu dinspre stele, secere și ciocane…

Toată schema asta de condamnare a comunismului ar trebui să aibă, ca să însemne ceva în termenii oferirii de compensații victimelor (concrete, nu întreaga națiune, și nu la televizor), o componentă strict juridică și individualizată. Doar că afacerea a început cu un CNSAS care se substituia sistemului juridic și condamna de la sine, a trecut prin faza în care aceeași lege CNSAS atribuind vinovății colective conform cărora oricine despre care Securitatea spunea că a zis ceva era automat vinovat de încălcarea drepturilor omului, a ajuns în etapa în care IICC(ME)R întîi trebuia să se ocupe de strîngerea de probe pentru condamnarea torționarilor, apoi nu mai putea colabora cu procuratura pentru a aduce în justiție persoane bănuite de crime, pe urmă Statul s-a răzgîndit din nou și, după vreo doi ani, a trimis iar procurorii la Institut, între timp, după ce s-a chinuit peste un deceniu să se convingă să reabiliteze condamnații politic, zicîndu-le foștilor deținuți că nu pot cere despăgubiri pentru că termenul s-a prescris.

Iar după adrese peste adrese ale IICCR către miniștrii de Justiție, Ministerul Public, Parlament etc., în Codul Penal din 2009 e introdusă persecuția politică drept infracțiune contra umanității. Doar că Guvernul Boc greșește expunerea de motive, definește infracțiunea contra umanității în conformitate cu Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, intrat în vigoare în 2002, iar incriminarea e astfel non-retroactivă. Și așa, condamnarea comunismului se mai amînă o dată, din 2009 în 2014.

Din punct de vedere politic, IICCMER e, în prezent, apropiat Partidului Național Liberal (există o distribuție dreapta-stînga în studierea perioadei comuniste – mult mai vechiul – căci înființat în 1993 – Institut Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române avînd conexiuni cu Partidul Social Democrat), iar un proiect de lege (chiar fără șanse de adoptare) de incriminare a simbolurilor comuniste etc. ar aduce, dintr-o anumită perspectivă, beneficii simbolice PNL în încercarea de a-și păstra „onorabilitatea“ serios zguduită de alianța cu PSD. Să nu uităm că liberalilor li se reproșează, din zona susținătorilor lor tradiționali, asocierea cu urmașul mai mult sau mai puțin de facto al Partidului Comunist Român și că originea anticomunismului intelectual e strîns legată de Partidul Național Liberal.

Ar trebui astfel precizat că a existat de curînd o altă inițiativă parlamentară, a Grupului PNL (semnatar: deputatul Mihăiță Calimente), de interzicere a „organizațiilor, simbolurilor, precum și a doctrinei comuniste care a avut la bază lupta de clasă“, respinsă de Senat în noiembrie 2010 și de Camera Deputaților în mai 2011. Pînă și Guvernul Boc, anticomunist fervent de felul lui, a apreciat că s-a cam sărit calul, că dictatura comunistă s-a terminat de 20 de ani, iar reglementările normative trebuie să privească realități contemporane. Doar patru parlamentari PNL au votat în favoarea legii, dar propunerea a stîrnit entuziasmul Noii Drepte.

Acum, lupta de clasă ar trebui să facă parte din realitatea contemporană. Hai s-o interzicem.

 


[i] În aceeași declarație, în contextul cultului persoanelor acuzate de crime, Muraru deplîngea existența unei străzi cu numele Lucrețiu Pătrășcanu (în București, zona Costin Georgian). Victimă a unui proces politic agresiv și executat după ani de anchete, singura vină concretă imputabilă lui Pătrășcanu e cea de a fi fost comunist; or, ce face Andrei Muraru este să atribuie o prezumție de vinovăție colectivă (prin asociere) care ar trebui să genereze răspundere morală, dacă nu și juridică (Pătrășcanu fiind totuși mort de șase decenii).

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.