Părinţi netrebnici şi familii sănătoase. Faţa disciplinatoare a politicilor familiale

TEMA: Statul social în faţa crizei

(Originalul textului  pentru o mai bună vizualizare a graficelor aici CristinaRatFinal)

Unul din zece copii din România trăiesc într-o familie în care nimeni nu are un loc de muncă (Eurostat, 2011). Un sfert dintre copii trăiesc în gospodării cu venituri sub pragul de sărăcie (MMFPS, 2008). Familiile cu trei sau mai mulţi copii se situează sub pragul de sărăcie în proporţie de 40% (MMFPS, 2008). În ultimii ani, numărul nou-născuţilor era de aproximativ 220,000 pe an, faţă de 350,000, cât ar fi necesar pentru a reproducerea populaţiei: sporul natural al populaţiei este negativ, -1.6 (INSP, 2011). Deşi avem cele mai tinere mame la prima naştere din spaţiul UE (23.1 ani în rural şi 27.1 ani în urban), rata de fertilitate din România (1.3 copii/femeie) este printre cele mai scăzute (CE, 2011). În 2010, mortalitatea infantilă era de 9.2 la 1,000 naşteri vii, o ameliorare semnificativă faţă de valoarea de 20 din anul 2000, dar în continuare mult peste media UE-27 de 5 la 1,000 naşteri vii. Cheltuielile cu prestaţiile sociale acordate familiilor cu copii (măsurate în monedă echivalentă PPS pe cap de locuitor), deşi au crescut în ultimul deceniu, au rămas mult sub media ţărilor UE.

 

În condiţiile decretării stării de „austeritate bugetară” şi scăderii considerabile a veniturilor populaţiei, ne aşteptăm ca accentul discursiv să fie pe funcţiile anti-sărăcie ale prestaţiilor familiale, mai precis: (a) prevenirea situaţiilor de sărăcie tranzitorie generate de costurile suplimentare ale familiei după naşterea unui copil (prin acordarea alocaţiei pentru nou-născuţi, indemnizaţiei pentru creşterea copilului, alocaţiei universale pentru copii, deduceri din venitul impozabil, scutiri de taxe) şi (b) ameliorarea situaţiei financiare a familiilor sărace (prin acordarea „ţintită” a unor prestaţii familiilor cu venituri sub un prag minim). Cu excepţia indemnizaţiei pentru concediul de maternitate[1], plătit din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, toate celelalte prestaţii sociale, inclusiv indemnizaţia pentru creşterea copilului mic, sunt plătite din bugetul de stat, prin fondul alocat Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Prestaţiile familiale ar trebui să funcţioneze deci într-o logică redistributivă, acordând sprijin echitabil familiilor pentru creşterea copiilor lor. Să vedem.

Ipoteza 1: Deoarece în perioadele de instabilitate economică ratele de fertilitate scad şi mai mult, ne aşteptăm ca guvernanţii să menţină „recompensele” financiare acordate la naşterea unui copil. Mai ales în condiţiile în care acest „drept” este oricum rezervat doar primilor patru născuţi ai unei mame. Ratele ridicate de mortalitate infantilă solicită, de asemenea, măsuri adiţionale de protecţie socială şi asistenţă medicală în perioada sarcinii.

Din iulie 2010, nu se mai acordă din trusoul la naştere, nici alocaţia pentru nou-născuţi în valoare de 230 lei. În aprilie 2011, în mediul rural şi în oraşe mici (unde riscul mortalităţii infantile este cel mai ridicat) au fost desfiinţate 65 de spitale care asigurau supravegherea sarcinii şi a naşterii.

Ipoteza 2: Deoarece indemnizaţiile pentru creşterea copilului se acordă din bugetul de stat (nu din fonduri de asigurare), dar cuantumul lor totuşi depinde de venitul anterior, ne aşteptăm la o scădere a plafonului maxim la care au dreptul părinţii aflaţi în concediu pentru creşterea copilului mic. Reducerea duratei concediului nu pare fezabilă, în condiţiile numărului redus de locuri în creşe publice şi costul ridicat al serviciilor private.   

În mai 2010, cuantumul indemnizaţiei scade cu 15% şi plafonul coboară la 3,400 lei (de 5,6 ori mai mare decât salariul minim brut). În decembrie 2010, indemnizaţia este restructurată: se calculează drept 75% din venitul asigurat, cu un prag maxim de (a) 3,400 lei pentru părinţii care optează să rămână în afara pieţei muncii până când copilului împlineşte un an SAU (b) 1,200 lei, pentru părinţii care vor aştepta a doua zi de naştere a copilului şi abia apoi se vor întoarce la muncă. Valoarea minimă se păstrează la 600 lei. În decembrie 2010, ministrul declară că majoritatea părinţilor vor opta pentru concediul mai scurt (un an sau chiar mai puţin), ceea ce va aduce economii bugetare. Dar, estimările martie 2011 arată că 75% dintre părinţi au ales varianta concediului de 2 ani, singura excepţie de la această tendinţă fiind capitala (vezi Ziarul Financiar, 29 martie 2011). Explicaţia? Conform statisticilor MMFPS (2009c) pentru anul 2009, 87.7% din părinţii aflaţi în concediu de creştere a copilului mic erau  îndreptăţiţi să primească doar valoarea minimă a prestaţiei, de 600 lei. Doar 5% se calificau pentru indemnizaţii mai mari de 1,200 lei. Chiar dacă noua lege se aplică doar pentru naşterile din 2011, distribuţia părinţilor în funcţie de venit este probabil foarte asemănătoare. Deşi există „opţiunea” întoarcerii la locul de muncă în cursul primului an de concediu (contra unui „stimulent” financiar), aceasta rămâne implauzibilă datorită numărul foarte mic de locuri disponibile în creşele publice şi preţurilor prohibitive practicate de cele private (acordarea unor “tichete de creşă” este la discreţia patronilor şi nu poate rezolva problema).

Ipoteza 3:  Datorită scăderii veniturilor populaţiei, ne aşteptăm ca numărul familiilor eligibile la prestaţii bazate pe testarea mijloacelor (ţintite către cei săraci) să crească.

Pragul de eligibilitate pentru alocaţia complentară pentru familiile nevoiaşe cu copii şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală scade cu 100 lei: de la 470 lei în 2009 (echivalentul salariului minim net pe economie) la 370 lei în 2010. Cuantumul prestaţiei se diferenţiază în funcţie de veniturile familiei, scăzând cu cca 10 lei pentru familiile cu venituri între 270-370 lei/membru de familiei şi crescând într-o oarecare măsură pentru cele cu venituri sub 270 lei. Eligibilitatea se îngustează şi funcţia preventivă este practic eliminată.

Ipoteza 4: Ţinând cont că două din zece femei ocupate au statutul de „lucrător familial neremunerat” (diferit de „casnică”!) – vezi Anuarul Statistic al României, 2010, ceea ce nu le conferă dreptul la nici un fel de prestaţie „contributivă” (maternitate sau indemnizaţie pentru creşterea copilului), iar unul din zece copii trăiesc în familii în care nimeni nu are un loc de muncă, ne aşteptam la introducerea unor măsuri de protecţie socială în sprijinul acestor familii. 

Problema nu a constituit o prioritate pe agenda politică.

Ipoteza 5: În perioadele de criză economică, ne aşteptăm la prevalarea funcţiei anti-sărăcie a prestaţiilor sociale, prin urmare familiile cu venituri scăzute ar trebui să beneficieze de prestaţii mai mari, iar cele cu venituri mai ridicate de prestaţii mai mici.

Sursa datelor: MMFPS, 2011. Calcule proprii. Notă: La stabilirea salariului net al tatălui am luat în considerare deducerea de bază aplicabilă pentru trei persoane aflate în întreţinere în primul caz şi două persoane (doar copiii) în cazurile 2 şi 3. Prima situaţie poate fi controversată: ţinând cont că valoarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului este mai mare decât salariul minim net, unii taţi vor prefera să intre în concediu pentru creşterea copilului şi, eventual, să compenseze veniturile familiei prin munci ocazionale. Asemenea situaţii se regăsesc frecvent în mediul rural (MMFP, 2008b.).

Sursa datelor: MMFPS, 2011. Calcule proprii. Notă: La calcularea salariilor nete am luat în considerare câte un copil aflat în întreţinerea fiecărui părinte. Prestaţii pentru copii: 42 lei alocaţia universală, 60 lei alocaţia de susţinere (fosta alocaţie complementară) pentru cazul 1 şi 50 lei pt. cazul 2.

Microsimulările arată că, în perioada concediului de creştere a copilului, părinţii care au lucrat pentru salariul mediu pe economie primesc prestaţii sociale de două ori mai mari decât părinţii care au lucrat doar pentru salariul minim, indiferent de veniturile familiei. După revenirea la locul de muncă, diferenţa dintre prestaţiile sociale pe care le primesc părinţii cu venitul minim şi cei cu venitul mediu este de 50 lei pe lună, în cazul în care au doi copii. Părinţii care nu sunt angajaţi au dreptul să aplice pentru ajutor social în baza legii venitului minim garantat. Pentru o familie compusă din patru persoane, suma maximă pe care o pot primi (alocaţii + ajutor social) este de 390 lei/lună, indiferent de vârsta copiilor. Strategia de reformă a asistenţei sociale (MMFPS, 2011) prevede eliminarea alocaţiei de susţinere şi comasarea cu acordarea venitului minim garantat, într-un „ajutor pentru inserţie socială”, sub deviza „raţionalizării” prestaţiilor sociale (vezi pag.17) .

Familialism elitist şi disciplinarea fertilităţii

Discursul familialist s-a revigorat în Europa, dar diferă măsura în care statul, prin politici redistributive şi servicii sociale, contribuie la creşterea copiilor. Preluând distincţia lui Leitner (2003) între familialism implicit şi explicit, Polakowski şi Szelewa (2008), apoi Szikra and Tomka (2009) trasează profilul de „familialism” al ţărilor din Europa Centrală şi de Est:  în Polonia avem un familialism implicit: discurs puternic pro-familie şi pronatalist, dar prestaţii scăzute şi servicii cu un grad de acoperire redus; sarcina creşterii copiilor revine în mare parte familiei; în Cehia, familialism explicit: discurs puternic pro-familie, prestaţii generoase şi servicii dezvoltate; în Ungaria, familialism opţional: discurs puternic pro-familie şi mai ales pro-maternitate, prestaţii generoase dar legate de statutul de mamă, servicii mai puţin dezvoltate şi utilizarea lor opţională.

România nu a fost inclusă în studiul lor, dar profilul se conturează destul de clar. Copiii din familii sărace sunt văzuţi mai degrabă drept “probleme” ce necesită “soluţii”, decât ca “resurse” ce merită “investiţii sociale” (Lister, 2005; Lewis, 2006; Popescu, 2006). Aderarea greoaie la UE, când rapoartele critice ale Comisiei Europene inculpau situaţia deplorabilă a copiilor instituţionalizaţi şi mai ales a „copiilor străzii”, a întărit această optică. Au fost înfiinţate instituţii noi de asistenţă socială, prestaţiile sociale au fost regândite, dar resursele alocate au rămas insuficiente pentru a adresa în mod real problemele. „Soluţia” a fost disciplinarea fertilităţii în rândul categoriilor sociale caracterizate printr-un “deficit” de resurse economice şi “resurse umane” cu valoare de piaţă, mai ales a feritilităţii în rândul “ţiganilor”, definită în cadrele tipice ale discursului conservator-moralizator de „cultură a sărăciei” şi „underclass”, cu toată artileria de mesaje etno-naţionaliste şi fobii demografice apocaliptice. Politicile familiale au adoptat un familialism elitist, însoţit de delegitimarea revendicărilor familiilor sărace cu copii, mai ales a celor cu mulţi copii. Părinţii care eşuează în comodificarea muncii lor pe piaţă şi în limitarea fertilităţii la trei copii sunt blamaţi la unison, desemnaţi ca părinţi „netrebnici” şi „iresponsabili”. Iar „familiile sănătoase” devin o unealtă discursivă volatilă, cu un înţeles diferit pentru conservatorismul ortodox şi neoliberalismul „flexicurităţii”, reiterând eugenismul social al perioadei interbelice şi accentuând pericolele la care sunt oricum expuşi copiii care se mai nasc în România.

Referinţe:

Institutul Naţional de Sănătate Publică (2011): Raportul Stării de Sănătate în România 2010. Bucureşti: INSP.

European Commission (2011): Fertility Statistics (May 2011).

Eurostat (2011). Statistical data for the European Commission (May 2011).

Leitner, Sigrid (2003). Varieties of Familialism. The caring function of the family in comparative perspective, European Societies, 5(4): 353-375.

Lewis, J. (ed.) (2006). Children, Changing Families and Welfare States. Chentelham: Edward Elgar.

Lister, R. (2004). The Third Way’s Social Investment State. In In Lewis, J. and Surrender, R. (eds.) Welfare State Change. Towards a Third Way? Oxford: Oxford Univ. Press, pp. 157-182.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (2008). Raport strategic privind protecţia socială şi incluziunea socială 2008-2010. Bucureşti.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (2009a). Studiu de impact asupra masurilor promovate prin OUG 105/2003 privind alocatia familiala complementara si alocatia de sprijin pentru familia monoparentala in perioada 2006-2008, Bucureşti.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (2009b). Studiu de impact asupra masurilor promovate prin OUG 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului in perioada 2006-2009, Bucureşti.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (2009c). Analiza statistica a datelor privind acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului in functie de veniturile beneficiarilor in trimestrul I al 2009. Bucureşti.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (2010). Evoluţii în domeniul asistenţei sociale în anul 2010. Bucureşti, Septembrie 2010.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (2011). Strategia naţională de reformă în domeniul asistenţei sociale 2011-2013. Bucureşti, Martie 2011.

Polakowski, M. and Szelewa, D. (2008). Who Cares? Patterns of Care in Central and Eastern Europe, Journal of European Social Policy, 18(1): 115-131.

Popescu, L. (2006). Child Care, Family and State in Post-Socialist Romania. In Mesner, M. and Wolfgruber, G. (Eds). Politics of Reproduction at the Turn of the 21th Century; the Cases of Finland, Portugal, Romania, Russia, Austria, and the US, Innsbruck: StudienVerlag, pp. 109-127.

Szikra, D. and Tomka, B. (2009): Social policy in East Central Europe: Major trends in the 20th century. In Cerami, A., Vanhuysee, P. Post-Communist Welfare Pathways: Theorizing Social Policy  Transformations in CEE, Basignstoke, Palgrave Macmillan.


[1] Concediul de maternitate obligatoriu, plătit din contribuţiile angajatului (în prezent, 0.85% din fondul de salarii), a constituit iniţial o măsură de protecţie socială a femeilor angajate în sectorul industrial, care pierdeau orice venit propriu absentând de la muncă în perioada perinatală. La presiunea mişcărilor feministe, se introduc în legislaţia muncii  protejează femeile însărcinate şi mamele care alăptează, Indemnizaţia de maternitate este o formă de înlocuire a salariului şi se acordă de regulă doar pentru o perioadă de 2-3 luni (în RO, 126 de zile, cu o rată de înlocuire de 85% din venitul asigurat).

Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România

Opiniile exprimate de autori nu reprezintă cu necesitate poziţia FES

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.