Drepturile muncitorilor de pe plantațiile de banane și comerțul echitabil

Interviu cu Jorge Acosta Orellana, purtător de cuvânt al sindicatului ASTAC din Ecuador

Asociația Mai Bine alături de alte optsprezece organizații din UE, Camerun, Columbia, Ecuador și insulele Windward s-au alăturat campaniei Make Fruit Fair! Activistul de origine ecuadoriană Jorge Acosta Orellana a fost invitat special în cadrul unei dezbateri în București unde a prezentat condițiile de trai și de muncă de pe plantațiile de banane și au fost dezbătute beneficiile consumului de produse certificate „Fairtrade – comerț echitabil”.

Dezbaterea „Fructe dulci, realități amare. Drepturile muncitorilor și lanțurile de aprovizionare echitabile” a fost moderată de Bogdan Gioară, președintele Asociației REPER21, iar evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Agenția Creionetica, ART Fusion, FOND – Federatia ONG pentru Dezvoltare și Institutul de Economie Socială.

braziliInvitați la dezbatere au fost:

  • Jorge Acosta Orellana, activist pentru drepturile muncitorilor din America Latină
  • Viorica Boboc, consilier al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
  • Raul Pop, secretar de stat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor
  • Ana-Maria Pălăduș, vicepreședintă REPER21
  • Anca Gheorghică, președintă Asociația Mai Bine

 

Special pentru a analiza tema comerțului echitabil și campania Make Fruit Fair (www.makefruitfair.org), i-am luat un interviu detaliat invitatului ecuadorian, Jorge Acosta Orellana.

Știm că tu ești unul din cofondatorii ASTAC, sindicatul pentru țăranii și muncitorii din sectorul bananier din Ecuador.

  1. Când a apărut ASTAC și cum a fost întâmpinat sindicatul vostru de către companiile producătoare si de autorități?

ASTAC funționează ca sindicat din 2014, însă bazele sale se pot regăsi începând cu 2007, de când am început acțiuni concrete de apărare a drepturilor muncitorilor. Prima noastră acțiune în justiție a fost în Statele Unite, în legatură cu folosirea pesticidelor toxice Mancozeb pe plantațiile bananiere din Ecuador. Erau încălcate drepturile omului: din cauza nivelului de toxicitate oamenii stropiți cu pesticide aveau mari probleme de sănătate. Atunci am avut inițiativa de a organiza toți muncitorii într-un sindicat. Încercarea a fost respinsă de către guvern și companiile care nu aveau nici un interes ca muncitorii să își ceară drepturile. Cu acest lucru ne confruntăm și în prezent, de exemplu, în Ecuador doar 3% dintre muncitori de pe plantațiile de banane, atât din sectorul public cât și cel privat, sunt organizați în sindicate.

În 2014 am făcut o cerere guvernului ecuadorian de a ne recunoaște organizația. În același timp, am făcut și o plângere către Organizația Națională a Muncitorilor cu privire la dreptul lucrătorilor din sectorul bananier de a forma sindicate. Se încalcă articolul 087 în care se vorbește clar despre această libertatea a muncitorilor.

  1. Care sunt aspectele principale care s-au schimbat de la începutul activitătii voastre sindicale și pană în prezent?

Am avut mai multe acțiuni importante printre care și că ne-am adresat raportorului ONU din America Latină, care au recunoscut că muncitorii ecuadorieni de pe plantațiile de banane trăiesc o formă de sclavie contemporană. Acest lucru este acum recunoscut oficial datorită acțiunilor ASTAC.

În același timp, printr-o plângere la Avocatul Poporului din Ecuador am accentuat nu numai încălcarea drepturilor omului, dar și a problemelor aduse mediului înconjurător prin folosirea pesticidelor.

Rezultatele și urmările acțiunilor noastre au avut un impact mic asupra vieților muncitorilor. Mai avem foarte multe lucruri de făcut. Presiunile noastre asupra autorităților sunt constante, însă schimbările nu sunt suficiente. Nu există o cale de mijloc prin respectarea parțială a drepturilor, ele trebuie respectate în totalitate.

  1. Cât de mare este puterea sindicatelor de a lupta pentru drepturile muncitorilor în acest moment față de acum 10 ani? Se coagulează la nivel național o putere a sindicatelor, mai colaborați și cu alte sindicate din sectorul agro-alimentar?

Schimbările au fost mici, însă au fost rezultatul plângerilor despre care am vorbit mai devreme. Puterea noastră ca organizație este destul de redusă încă pentru că persoanele care lucrează în sectorul agro-alimentar în Ecuador sunt înspăimântate să se organizeze în sindicate. Este o frică constantă hrănită de liste negre, supravegheri și urmăriri, iar mulți oameni sunt chiar concediați. Noi încercăm să schimbăm asta. Suntem diferiți de sindicatele tradiționale pentru că luptăm și pentru sănătatea muncitorilor, încercăm să eliminăm folosirea pesticidelor și discriminarea sexuală și de vârstă. Sindicatele tradiționale nu au făcut și nu fac asta.

  1. În continuare, am dori să știm ceva mai multe despre muncitorii pe care îi reprezentați. Cu câți membrii ați început și câți aveți în prezent?

La început am avut 100 de membrii, iar acum suntem peste 800 de oameni afiliați. Chiar dacă sunt foarte mulți care recunosc că ASTAC este singura organizație care le apără drepturile, de frică pentru joburile lor nu se pot înscrie. Noi avem înțelegeri de confidențialitate cu majoritatea membrilor noștri.

  1. Care ar fi motivele pentru care unii muncitori nu doresc să se înscrie în sindicatul vostru sau în sindicate, în general?

Agresiune directă din partea companiilor și angajatorilor, uneori chiar măsuri radicale precum angajarea asasinilor plătiți numiți sicario. Avem de exemplu un prieten și membru care nu poate reveni în orașul în care a trăit din motivul că își riscă viața.

  1. Cum promovați egalitatea de gen în activitatea voastră? Pentru că știu ca abordați și aceasta temă sensibilă peste tot in lume.

În primul rând și cel mai important este să educăm și să formăm muncitorii să înțeleagă care le sunt drepturile, în special ale femeilor și ale vârstnicilor. Majoritatea nu știu că acestea le sunt încălcate. Am încheiat convenții cu diverse Universități din țara și organizații de învățământ pentru ca muncitorii noștrii ca să termine măcar liceul. Trebuie să își termine studiile ca să conștientizeze apoi care sunt riscurile când se vor angaja.

  1. Cum luptați împotriva fricii inoculate muncitorilor de către companii și angajatori?

Încercăm și luptăm ca să facem câte un sindicat pe fiecare sector agricol și să se înscrie muncitori indiferent de ferma la care sunt angajați.

Organizația OIME prin legea din ’87 spune că oricine se poate afilia unui sindicat, dar guvernul ecuadorian a dat o lege conform căreia nu poți forma un sindicat decât dacă toți muncitorii-membrii lucrează cu aceeași companie. În sectorul bananier sunt aproximativ 4700 de ferme și nu cred că este posibil să existe tot atâtea sindicate. Eu, personal, cred că ar trebui să fie un sindicat pe fiecare sector. Lucrătorii să se înscrie de bună voie, iar datele să fie confidențiale. Însă, guvernul nu recunoaște ASTAC pentru că membrii noștrii nu țin de același angajator. Acum patru luni de zile au recunoscut sindicatul unic național al Lucrătorilor domestici, al femeilor care lucrează de acasă.

Problema cred că ține de firmele și companiile producătoare care fac lobby pe lângă autorități pentru a cenzura drepturile angajaților.

Acum am dori să aflăm concret modul prin care comerțul echitabil a avut un impact în activitatea muncitorilor și a comunităților din care fac parte.

  1. Cum se reflectă în practică modul de lucru al unui muncitor care își desfășoară activitatea pe o plantație certificată Fairtrade în comparație cu o plantație convențională? Există diferențe salariale semnificative între aceștia?

Da, există niște diferențe între muncitorii care lucrează pe plantațiile certificate Fairtrade și cei majoritari. Pentru , să nu uităm, este doar o mică zonă unde fermele sunt certificate în Ecuador: în regiunea Oro, și ele reprezintă doar 5% din producția țării. Muncitorii majoritari din fermele exploatatoare sunt plătiți la limita subzistenței și trăiesc în sărăcie cu 500 de dolari per familie, în condițiile în care în aceste familii nu lucrează decât un singur membru, de obicei tatăl.

Prima diferență între produsele certificate Fairtrade și cele tradiționale de pe piață este că primele sunt bio. Lucru foarte bun, pentru că știm atunci când le consumăm că se respectă mediul înconjurător și  drepturile omului. În plus, consumatorii pot fi siguri că fructele pe care le consumă sunt sănătoase. Nu se folosesc pesticide, și ăsta este cel mai important lucru.

Pentru drepturile omului, Fairtrade este o unealtă valoroasă care însă trebuie și ea îmbunătățită. Ca să ajungă la perfecțiune ar trebui să lupte pentru organizarea muncitorilor în sindicate. Evident că mă refer la fermele de banane din Ecuador, dar nu numai.

În ceea ce privește alte certificări, care garantează respectarea drepturilor omului, unele dintre acestea se anulează când pe plantații se folosesc pesticide.

În țări precum România, Germania, Franța, Austria, Polonia și altele în care am fost, consumatorii trebuie să cunoască aceste probleme. Ce tip de banane consumă și care sunt brandurile care își respectă muncitorii. Un exemplu negativ de certificare sunt cei de la Rainforest, care susțin că respectă drepturile omului, și totuși, nu sunt prezenți tot timpul pe plantații, ba chiar mai mult de atât, nu înțeleg legea confidențialității membriilor sindicatului nostru. Ei sunt persecutați și doar prin anonimat își pot păstra joburile. Eu personal nu pot să îi expun, și nu accept asta.

  1. Fairtrade este cel mai bun certificator? Sau există și altele mai bune pe care le recomandați? În ce mod Fairtrade vă poate ajuta să vă organizați în sindicate?

Eu cred că Fairtrade este liderul, însă lucrurile se pot îmbunătăți. Sper să nu pățească și ei același lucru ca și alte organisme de certificare. Personal, nu cred că există altcineva mai în măsură de a decide dacă sunt respectate drepturile muncitorului, decât el însuși. El știe cel mai bine în ce situație se află și dacă alege să își facă vocea auzită sau să păstreze tăcerea și să sufere în continuare. Acesta este și motivul pentru pentru care insistăm asupra educației.

Fairtrade și celelalte organisme de certificare ar trebui să stabilească prin cerințele lor ca lucrătorii dintr-o fermă să facă parte din organizații de lucrători. Ei acum spun că este dificil să oblige producătorii ca lucrătorii lor să se organizeze în sindicate, dar că standardele lor reflectă un lucru: respectarea drepturilor crează obligații. Fairtrade ar trebui să urmeze Carta Universală a Drepturilor Omului, unde în articolul 23 se menționează clar drept fundamental al muncitorilor de a forma sindicate. Ar trebui urmărit interesul universal, și nu criteriile impuse de fiecare țară în parte. Doar ei ar putea obliga producătorii ecuadorieni să respecte acest drept.activarea-tnb_make-fruit-fair

  1. Câte certificări Fairtrade există acum în Educador?

Procentul este foarte mic. Mai puțin de 5%, pentru că Fairtrade e prezent în provincii foarte mici precum Oro și în anumite ferme mici. Ei certifică produsele bio și speră că prin presiunea consumatorilor să se extindă și în alte provincii. Insist că ar trebui să își îmbunătățească politica pentru un comerț mai echitabil în viitor.

  1. Contează aceste certificări pentru importatorii și supermarketurile care colaborează cu Uniunea Europeană?

În Ecuador nu există suficiente produse certificate Fairtrade. Sunt piețe din Europa care le solicită însă în alte piețe precum China, nu se cere deloc această certificare. Ar trebui să se lucreze foarte mult la conștientizarea consumatorului, la schimbarea acțiunile producătorilor și a comerțului pentru că acestea două sunt foarte conectate. Producția bio înseamnă că nu se vor folosi pesticide și că va crește și mâna de lucru, se vor crea mai multe joburi. Pe de altă parte un comerț echitabil este foarte important și ar trebui să punem stop mentalității supermarketurilor că un preț mic înseamnă mai mulți clienți. Supermarketurile și hipermarketurile solicită prețuri foarte mici fără a le păsa de problemele sociale pe care le creează în țări precum Ecuador. Vor profit foarte mare, fără să le pese că prin aceasta exploatează mii de lucrători și le pun chiar viața în pericol cu pesticide. Eu cred, că banii făcuți de către supermarketuri sunt la fel de murdari ca și banii făcuți de traficanții de droguri.

  1. În momentul de față cine are cea mai mare putere? Supermarketurile, producătorii sau distributorii?

După părerea mea controlul îl au supermarketurile, deoarece firmelor exportatoare nu le pasă. Companiile scad prețul în funcție de cum își doresc supermarketurile. Ei decid dacă vor prețuri mici sau echitabile.

  1. Dacă ar exista presiuni din partea consumatorilor credeți că putem forța producătorii și supermarketurile să își schimbe practicile?

Eu cred că principalul aliat al muncitorilor este consumatorul. Este nevoie de această solidaritate. Fiecare este în aceeași poziție: un muncitor în sistemul lui. Numai prin puterea presiunilor comune vom pune capăt acestei nevoi constante exploatatoare a supermarketurilor pentru prețuri din ce în ce mai mici. Doar împreună putem promova conceptul de Buen Vivir care în Europa și țările dezvoltate se numește dezvoltare durabilă!

 

 
CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *