Deci dacă eşti antiamerican eşti barbar. Coca Cola şi Chemical Brothers

Costi Rogozanu pe Vox Publica (fragment)

Proamericanimsul a ajuns, după valul wikileaks, la perversiuni comparabile cu antiamericanismul de bodegă, practicat şi el intensiv în zona Vadim, Antena3. Spun asta după ce am citit nişte texte năucitoare semnate de Tismăneanu, Aligică, Tăpălagă et comp. Pentru ei, dezvăluirile wikileaks sînt încă o probă că americanii sînt buni, tari şi că trebuie să iubim politica SUA fără rezerve. Alianţa cu SUA este de vasalitate absolută şi noi trebuie să înţelegem asta dacă vrem să nu luăm certificat de taliban. Pentru că, dacă nu iubim necondiţionat SUA, sîntem nişte terorişti, antidemocraţi etc:

Antiamericanismul, in pofida contradictiilor sale interne, a socantelor deficiente de logica si substanta istorica, este credibil tocmai pentru ca se adreseaza zonelor infrarationale ale psihicului colectiv in societati debusolate, mai ales in straturile marginale si frustrate.  Teroristii celulelor organizatiei lui ben Laden, dar si cei de odinioara din “Brigazile Rosii” ori “Factiunea Armata Rosie” (banda Baader-Meinhoff), ori nihilistii rusi ai veacului al XIX-lea, ori misticii revolutionari ai Garzii de Fier, ori posedatii nazisti, ori iluminatii bolsevici, au in comun oroarea in raport cu o lume a riscului si a competitiei libere a valorilor.  Pentru ei, exista un singur adevar, anume cel revelat in dogma careia i se inchina. Occidentul liberal si cei care ii impartsesc valorile refuza tocmai acest monism exclusvist.  Ben Laden si partizanii sai sint astfel expresia patologica a unei directii politico-intelectuale impregnata de resentiment anti-modern si dezgust in raport cu tot ce inseamna cultura tolerantei si a dialogului.  La ora actuala, oricite rezerve am avea fata de unele sau altele din fatetele experimentului numit America, antimericanismul a devenit sinonim cu antiumanismul. (sursa)

Tapalagă îşi adînceşte victimizarea. El simte că trăieşte într-o ţară în care majoritatea e antiamericană. Eu văd un proamericanism sufocant, vizibil în politici sociale, în opacitatea faţă de ce înseamnă Europa cu adevărat, în mediul jurnalistic etc. – peste tot pluteşte o filozofie rudimentară conservator-proamericană. E aberant să fii antiamerican chiar şi după atacurile din Irak cu motivaţia ruşinos frauduloasă despre existenţa armelor de distrugere în masă, legături cu Al-Qaeda (!?). E aberant să fii antiamerican şi punct. N-ai voie nici măcar să citeşti zecile de cărţi bune antiamericane scrise de americani. Pentru că ăia-s nişte perverşi de stînga probabil.

continuare aici

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.