Criza democrației în România – Ion Clopoțel despre Munții Apuseni, Roșia Montană și antreprenoriat asociativ ca alternativă la capitalismul oligarhic

rosia montană vecheProfesorul Ion Clopoțel (10 noiembrie 1892, Poiana Mărului, jud. Brașov – 23 august 1986, București) este unul dintre cei mai importanți publiciști ardeleni din perioada interbelică. A studiat în timpul Primului Război Mondial la Budapesta, Viena și Paris și datorită crezurilor sale unioniste a petrecut cea mai mare parte a anului 1918 în închisoare. A fost colaborator după război al unor ziare de prestigiu ca Dimineața sau Adevărul și a editat revista cu profil socio-cultural Societatea de Mâine (1924-1945). În studiile și volumele sale cu tentă social-democrată face un apel constant la democratizarea vieții publice și la cooperativizarea rurală pentru ca țărănimea să aibă printr-o formă asociativă un acces mai larg la piețe și un grad mai ridicat de bunăstare. A fost un critic constant al centralizării statului interbelic, al oligarhiei liberale și al neglijării minorităților în procesul politic. Eseul de mai jos, denumit La început a fost cuvântul, este publicat în volumul Criza democrației în România și a apărut în 1926 la Editura revistei Societatea de Mâine din Cluj. Publicistul și antropologul angajat tratează posibilitatea gândirii unui alt model de dezvoltare economică pentru România și cu precădere a Munților Apuseni (unde spre exemplu locuitorii nu posedă aurul munților), bazat pe facilitarea asocierii locale în scop productiv și pe stăpânirea pământului și a mijloacelor de producție de către muncitori și fermieri, așa cum pun accentul, mai mult sau mai puțin timid, și militanții din campania Salvați Roșia Montană, atunci când discursul activist nu încadrează Roșia Montană într-un limbaj strict patrimonial. Această modestă dezgropare a articolului publicistului Clopoțel și a curentului cooperativist de gândire asociat gânditorului ardelean este dedicat lor și festivalului FânFest pe care îl organizează la Roșia Montană în perioada 15-18 august 2013, încă una dintre cele mai frumoase localități din Transilvania, cu al său aur verde care merită oricând (re)văzut (Adi Dohotaru).

Mânuitorii scrisului îşi încheie foarte adesea articolul de gazetă, astfel: să. trecem dela vorbă la faptă. În convorbirile particulare zilnic se comunică aceeaşi frază menită să închidă toată înţelepciunea şi să pună balzam pe toate rănile sociale: să isprăvim cu vorba, să trecem la faptă! Bine, să trecem, dar vorba prea adesea n’a fost decât o noţiune vană. Şi lumea este sătulă de vorbăria goală, de dorinţa spusă din vârful limbii nu ca ceva gândit, profund meditat. Şi aici este întregul sens al lucrului. Înainte de a începe să înfăptuieşti ceva, trebuie să ştii clar ce doreşti, ce vrei să realizezi. Să ai intuiţia sigură, în capul tău să fie lămurit calculul aproximativ al liniei de tras pentru a nu da greş. Înainte de a spinteca pântecul muntelui ce trebuie tăiat de linia ferată, inginerul îşi precizează planurile cu meticu­lozitate. Nu este suficientă dorinţa de a săvârşi o faptă; e nevoie să ai în prealabil ideia clară a lucrului, să ştii ce vrei. Şi dacă nu este posibil ca astăzi poporul român să îndeplinească o civili­zaţie cu paşi repezi, vina este că nu există o cultură teoretică, o pregătire prealabilă, o cunoaştere a principiilor pe cari se razimă o acţiune.

roșia montană via horațiu feleaÎn rezumat, posibilităţile de traducere în realităţi ale ideilor stau în funcţiune de gradul culturii teoretice.

Ideia se cere pusă în circulaţie, comunicată în mod oral ori în scris. Conţine o tendinţă de expansiune. Este în ea ceva aproape epidemic. Se prinde repede şi se propagă. Ideia este generatoare de stimulanţi ai acţiunii.

Şi nu este îndestulitor ca această cunoştinţă să fie apanajul câtorva din clasa celor sus puşi, ci să fie transformată in bun colectiv, pentrucă munca să fie făcută la luminile inteligenţelor celor mulţi. Doar numai o activitate condusă de raţiune desluşită, poate da maximul de rezultat.

Pentru a continua cu tragerea consecinţelor: în mod evident, vremea noastră lucrează în spiritul binefăcător ca niciodată până aci. Noi avem massele. A le face culte şi bogate, — este cea mai mare artă a doritorilor de bine, a tuturor acelora cari vor să se amestece cu gând curat în conducerea trebilor publice ale Ro­mâniei mărite.

Cum le putem face culte şi bogate? Aici se vede necesitatea culturii teoretice, care să deslege probleme şi să le aplice cu specială referire la împrejurările României.

Să luăm sub analiză stările românilor din Munţii Apuseni, pentrucă sunt cele mai caracteristice şi dau materialul cel mai obsedant de pătrundere. Economia de vite este primitivă. Munţii nu sunt ai lor. În minele de aur iau locul de muncă cel mai rudimentar, căci lucrătorii specialişti sunt aduşi de aiurea. Cu uneltele primitive cioplesc doniţele şi ciubărele cu cari cutreeră luni de zile în fiecare an meleaguri îndepărtate pe caii lor miei pentru a câştiga un ban ca vai de el. Pe bună dreptate moţul trebuie interesat cu acţiuni la societăţile exploatatoare de aur. Munţii să fie izvor de bogăţie continuă pentru el dându-i-se în exploatare. Pentru botele şi ciubărele sale trebuesc create debuşee pentru ca marfa să i-se ridice de acasă şi să se vândă acolo unde este nevoie. Pentruca toate aceste să se prefacă din dezi­derat în corp de faptă, se impune un regim special al moţilor şi să se popularizeze ideia însoţirii, întovărăşirii. Ţăranii să fie uniţi în Societăţi cari să le facă educaţia, să-i câştige pentru necesitatea strângerii lor în grupuri, pentru a fi gata să dea bogă­ţiilor ce trebuie eliberate valorificarea. Sunt sigur că românii aceştia necăjiţi ar şti foarte uşor să se disciplineze şi să ia răspun­derea unor exploatări de păduri în stil mare în locul actualilor capitalişti, pentruca astfel această imensă avuţie a timpului care este lemnul să-şi scurgă în interior resursele sale infinite de ban şi să salte din mizerie o populaţie îmbrâncită în halul de astăzi.

În Munţii Apuseni, cu puţină concepţie economică, se pot crea minuni. Să se înţeleagă odată, că „cerşetorii” de astăzi trebuiesc făcuţi oameni, cetăţeni.

Este o chestie de demnitate naţională să fie sacrificat regimul restricţiunilor şi privaţiunilor de astăzi. Nu sunt de părere să fie „fericiţi” aceşti nenorociţi cu cine ştie ce întreprinderi bancare, ci să fie crescuţi în şcoala libertăţii de mişcare şi gândire, să fie dumiriţi de ideea cooperatistă de pildă, pentru satisfacerea nevoilor lor. Dusă în Munţii Apuseni cooperativa cu ramificație de activitatea cât mai mare, pentru i împlini nevoi de producţie, consumaţie, scurgere a produselor lor pe alte pieţe, de transfor­mare şi vânzare, de exploatare de păduri şi de credit chiar, nu ne putem îndoi, că în scurtă vreme moţii vor renaşte economi­seşte. Întreaga fizionomie materială şi morală a nomazilor de jumătate de an, s’ar schimba.

O putem face? Totul este condiţionat de pregătirea noastră teoretică. „La început a fost cuvântul…” ideologia, convingerea în idee, credinţa fermă în adevăr. Numai convingerea naşte pe fanaticii acţiunii. Iar convingerea cere jertfirea pasiunilor indi­viduale şi împinteneşte la sforţări durabile şi eficace. Nimeni nu va putea acţiona cu folos, dacă se va lăsa stăpânit numai de lăcomia de a câştiga lauri cu orice preţ şi de a subalterniza munca aceasta unor anume scopuri personale politice.

Şi ca în Munţii Apuseni, pretutindeni se pune aceeaşi pro­blemă, valabilă în mod general. Înainte de a dori să facem bine cu orice preţ, este nevoie de cercetare, de plan, de convingere.