Câteva consideraţii asupra noului proiect de lege care interzice cerşetoria

În 13 decembrie 2011, a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor iniţiativa legislativă privind interzicerea activităţii de cerşetorie, ulterior trimisă la Senat în 19 decembrie 2011. În expunerea de motive, se constată că datele de la Poliţia Bucureşti plasează capitala pe primul loc în ce priveşte numărul cerşetorilor, fiindcă aici există cele mai mari oportunităţi de supravieţuire”. În continuare:

“Există o tendinţă a cetăţenilor de a direcţiona cauzalitatea acestui fenomen spre factori de natură socio-economică, astfel încât deseori sunt ignorate informările reprezentanţilor M.A.I. care atenţionează că un cerşetor ajunge să câştige până la 5000 de lei lunar sau faptul că în spatele lor funcţionează adevărate reţele de traficanţi (…) Conform reglementărilor actuale în vigoare, deşi cerşetoria este considerată infracţiune, practica instanţelor a dovedit că numărul condamnărilor în acest sens este mult mai redus, probabil pe considerentul că fapta de cerşetorie nu reprezintă pericol social. (…) Din această perspectivă, consider că prin adoptarea acestei propuneri legislative s-ar realiza responsabilizarea opiniei publice cu privire la consecinţele încurajării cerşetoriei şi s-ar putea contracara astfel de comportamente care aduc atingere ordinii publice, într-o ţară pe care o dorim la standarde europene de civilizaţie.” (sursa: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=12477 ).

Proiectul de lege conţine 6 articole şi urmăreşte interzicerea activităţii de cerşetorie. Primele 2 articole stabilesc domeniul de reglementare şi clarifică noţiunile de cerşetor şi cerşetorie, însemnând persoana care solicită publicului ajutor material, şi respectiv, acţiunea de a cerşi şi rezultatul ei, strângerea de bani ca mijloc de existenţă. Art 3 prevede că obţinerea de bani prin cerşetorie de către o persoană se sancţionează cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani, art 4 că darea de bani către o persoană care practică cerşetoria constituie contravenţie şi se pedepseşte cu amendă de la 300 la 600 lei iar art 5 dispune confiscarea sumelor obţinute prin cerşetorie.

În actuala reglementare care incriminează cerşetoria, în art 326 cod penal, infracţiunea constă în , „fapta persoanei care, având capacitate de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material” şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 ani. Se sancţionează apelul la mila publicului, ce are ca obiect o cerere de ajutor material, explicită sau implicită şi realizată prin orice mijloace – oral, scris, gesturi. Nu interesează dacă cererea de ajutor material a fost satisfăcută sau nu, fiindcă ceea ce se urmăreşte este sancţionarea cererii, nu şi primirii de ajutor material. (Tudorel Toader, Drept penal român, partea specială, Hamangiu, 2008, p. 454). Această faptă trebuie săvârşită în mod repetat, astfel încât să aibă caracter de obişnuinţă, instanţa urmând a stabili în funcţie de intervalul la care sunt săvârşite actele de cerşetorie dacă infracţinea s-a consumat. Dacă o persoană cerşeşte o dată, de câteva ori, fără ca aceasta să constituie o practică, o obişnuinţă, nu se consideră infracţiune. Se califică drept infracţiune doar dacă s-a realizat în mod repetat un număr suficient de acte concludente în privinţa atitudinii făptuitorului. În textul propunerii legislative se include atât această modalitate care relevă obişnuinţa (strângerea de bani ca mijloc de existenţă), cât şi consumarea infracţiunii printr-un singur act (acţiunea de a cerşi). Aşadar, spre deosebire de dispoziţiile penale actuale, în viitoarea dispoziţie atât realizarea în mod repetat cât şi realizarea unei singure fapte presupun săvârşirea infracţiunii.

În ciuda scopului urmărit prin iniţiativa legislativă de a ne alinia la ,,standardele europene de civilizaţie”, motivarea ratează complet identificarea acestora. Tendinţa europeană în materie penală este de dezincriminare atât a infracţiunilor de cerşetorie, cât şi a celor de vagabondaj. În Franţa, scoaterea celor două din domeniul penal s-a făcut în 1994, în Irlanda legea de incriminare a cerşitului a fost declarată neconstituţională în 2007, iar noua lege irlandeză urmăreşte doar reprimarea cerşitului agresiv realizat prin intimidări sau cel realizat în formă organizată, la fel şi legea germană. În legislaţia română dezincriminarea a avut loc doar în privinţa vagabondajul în 2005-2006, iar următorul pas este prevăzut în Noul Cod Penal care, în acelaşi scop al alinierii la legislaţia europeană în materie penală, vizează dezincriminarea infracţiunii de cerşetorie, propunând în acelaşi timp incriminarea faptelor de exploatare a cerşetoriei în cauze cu minori sau persoane cu dizabilităţi. Astfel de prevederi au fost adoptate în codurile penale din dreptul german (art 236), italian (art 671), portughez (art 296), spaniol (art 232), tendinţa în statele europene fiind de excludere a simplei cerşetorii şi de penalizare doar a formelor agravate sau organizate ale desfăşurării ei.

Legat de numărul mare al cerşetorilor în capitală, fiindcă acolo există ,,cele mai mari oportunităţi de supravieţuire”, ţin să amintesc un mic detaliu constituţional prevăzut în art 47 referitor la ,,nivelul de trai” şi în care se prevede în primul aliniat că ,,Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. Nimic despre supravieţuire. Statul nu e obligat să asigure oportunităţi de supravieţuire ca unor specii pe cale de dispariţie, ci cu totul altceva – un nivel de trai decent subiecţilor de drept. Dreptul conferit de art 47 este unul complex, receptat mai târziu în catalogul drepturilor fundamentale, atât în instrumentele internaţionale cât şi în plan intern, şi cuprinde dreptul la condiţii rezonabile de existenţă şi ameliorararea lor continuă, dreptul la hrană, îmbrăcăminte şi locuinţă satisfăcătoare (Ioan Muraru, Elena Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, All Beck, 2003, p. 205). Departe de a fi doar o „tendinţă a cetăţenilor de a direcţiona cauzalitatea acestui fenomen spre factori de natură socio-economică” cum specifică iniţiatorul proiectului legislativ, Constituţia însăşi indică această legătură prin art 47, în care statul apare ca responsabil de asigurarea nivelului de trai decent prin măsurile economice şi de protecţie socială pe care le adoptă. Se poate discuta mult despre ce anume constituie un nivel de trai decent, însă, fiind indisolubil legat de demnitatea umană, se impune concluzia că acesta nu împinge pe nimeni la cerşetorie. Iar dacă cineva alege asta în ciuda unui nivel de trai rezonabil, asigurat de stat, doar atunci este legitim să fie urmărit penal, fiindcă în situaţia contrară statul nu ar face decât să se prevaleze de neexecutarea propriilor obligaţii pentru a reprima efectele propriului eşec. Aşadar, din art 47 din Constituţie coroborat cu art 326 cod penal cu privire la cerşetorie, se poate concluziona că nimeni nu poate fi condamnat pentru o faptă decât dacă este într-adevăr liber să aleagă dacă o comite sau nu. Nimeni nu poate fi răspunzător dacă este constrâns – fizic sau moral. Împotriva constrângerii economice garantează art 47 din Constituţie, iar constrângera fizică este avută în vedere de art 326 cod penal în vigoare, prin faptul că prevede condiţia ca autorul infracţiunii să fie numai persoana aptă de muncă, precizare pe care proiectul propus nu o mai menţine. Cerşetoria este legitim sancţionabilă doar dacă ambele părţi, atât statul cât şi subiectul infracţiunii de cerşetorie, s-au achitat de obligaţiile derivate din lege, iar subiectul infracţiunii cu capacitate de muncă abuzează, astfel, de buna credinţă a publicului, ca rezultat al liberei sale alegeri.

Pe de altă parte, practica instanţelor de a nu-i condamna pe cei aduşi în faţa ei sub acuzaţia de cerşetorie, invocată de iniţiatorul proiectului de lege, nu face decât să confirme lipsa pericolului social în săvârşirea acestei infracţiuni. Art 181 cod penal prevede că (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi aliniatul (2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului. Evaluarea pericolului social trebuie să ţină cont de toate prevederile menţionate care trebuie motivate pe situaţia de fapt concretă. Atitudinea instanţelor în constatarea lipsei periculozităţii sociale în cazurile de cerşetorie constituie unul din motivele pentru care noul cod penal prevede dezincriminarea: chiar dacă până la intrarea în vigoare a noului cod art 326 din actualul cod penal încă prevede respectiva infracţiune, practica judiciară deja operează o ,,dezincriminare de fapt”, existând această posibilitate legală, de a interpreta situaţiile de încălcare a legii ca neprezentând pericol social şi de a dispune achitarea în baza art 11 punctul 2 litera a, cod procedură penală. Presupunând că se adoptă textul de lege aflat astăzi la Senat, acesta nu va schimba deloc practica instanţelor în privinţa pericolului social, fiindcă acesta priveşte legătura dintre faptă şi contextul social, invariabilă în raport cu orice formă a incriminării faptei. Mai mult, o nouă lege nu ar avea cum să schimbe această tendinţă în soluţionarea cauzelor, atâta timp cât practica instanţelor se discută şi eventual se modifică în interiorul puterii judecătoreşti şi în cadrul instituţiilor care îi aparţin, iar puterea judecătorească aplică legile aşa cum consideră, fără amestecul legislativului sau executivului, în baza principiului separaţiei puterilor în stat.

Noutatea radicală a iniţiativei constă în dispoziţiile art 4, care consideră drept contravenţie darea de bani către o persoană care practică cerşetoria. Această prevedere aduce o limitare a drepturilor prevăzute în codul civil, care prin art 12 aliniatul 1 consacră libertatea oricărui cetăţean de a dispune de bunurile sale. Legat de actele cu titlu gratuit, art 984 prevede în aliniatul 1 că liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea altei persoane. Ar fi un text de lege interesant, care nu ocroteşte, ci sancţionează buna credinţă: cei care cred în mod onest în starea invocată de cel care le cere ajutorul, şi răspund cererii acestuia, săvârşesc o contravenţie. Astfel, şi înşelăciunea din art 215 ar putea sancţiona, în egală măsură, atât pe cel care săvârşeşte fapta de inducere în eroare cât şi persoana vătămată, cu scopul de a mări vigilenţa şi de a combate proliferarea acestei infracţiuni. Proiectul urmăreşte instituirea unei prezumţii de necredibilitate a oricărei persoane care săvârşeşte fapta de cerşetorie şi înlocuirea empatiei în anumite situaţii cu oprobiul moral şi marginalizarea făptuitorilor, indiferent de adevărul ,,poveştii” prezentat publicului de către aceştia. Persoanele către care este interzisă darea de bani sunt cele care solicită publicului ajutor material, publicul fiind constituit din persoane nedeterminate, necunoscute de către cel care săvârşeşte fapta de cerşetorie, între cel care cere şi cel care dă nu există nici o legătură personală. Cu atât mai bine, va trebui să facem cunoştinţă cu cei cărora le dăm bani, să devenim persoane determinate, să ne delimităm de publicul anonim, la cât mai multe food not bombs! Însă, după cum reiese de mai sus, scopul proiectului de lege nu este acela de a întări solidaritatea. Am mai putea deveni creştini radicali sau ne-am putea înscrie în orice alt cult care îndeamnă la sprijin financiar în favoarea celor defavorizaţi ca practică religioasă şi astfel intrăm sub protecţia libertăţii de religie şi conştiinţă şi e ok. Art 326 în vigoare prevede că este infracţiune doar fapta celui care are capacitate de a munci, prin urmare, din sfera de aplicare a legii ies categoriile celor care în mod evident nu sunt apţi de muncă – minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani, precum şi persoanele cu anumite dizabilităţi. Aceştia nu săvârşesc infracţiunea de cerşetorie chiar dacă realizează efectiv fapta prevăzută în conţinutul infracţiunii. În propunerea legislativă nu se mai face distincţia dintre cei cu capacitate de muncă şi cei fără – nu se consideră necesar. Oricine cerşeşte, chiar şi persoanele care nu sunt apte de muncă, indiferent de starea de nevoie evidentă în care se află, indiferent de situaţia fizică, săvârşeşte o infracţiune în această nouă viziune, şi oricine îi ajută din diverse motive cu bani şi nu cu altceva, e pasibil de amendă.

O altă reglementare din actualul cod penal impune o conduită obligatorie a cărei nerespectare este considerată ilegală – infracţiunea de lăsare fără ajutor, art 315, care constă în omisiunea de a a da ajutorul necesar sau de a înştiinţa autoritatea de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, sănătate sau integritate corporală este în primejdie şi care este lipsită de putinţa de a se salva. Această reglementare şi cea prevăzută în propunerea legislativă  descriu limitele în care se poate acorda ajutor într-un mod legal fără condiţionarea mijloacelor, excluzând, însă, dintre beneficiari, o anumită categorie a celor defavorizaţi. Acele persoane care nu sunt apte de muncă şi se află în evidentă stare de nevoie nu mai pot cere ajutorul publicului nici prin excepţie, fiindcă o singură faptă va fi pedepsită, spre deosebire de caracterul repetat al faptei vizat în reglementarea actuală. Legal, ele pot primi ajutor indiferent de mijloacele de acordare a acestuia, doar dacă viaţa, sănătatea şi integritatea corporală le sunt în primejdie. În lipsa aplicării dispoziţiilor constituţionale, situaţia acestor persoane este suspendată între interzicerea încercării de ameliorare a propriei stări prin apel la mila publicului (proiectul de lege) şi de obligaţia publicului de a acorda ajutorul doar pentru a-i menţine în viaţă (art 315), ilustrare perfectă a ,,supravieţuirii” menţionate de autorul iniţiativei legislative.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.