După un Unu Mai care n-a reînviat şi o zi a Victoriei în care am văzut tancuri americane intrate în Chişinău, pe fondul parafării la Washington a instaurării unui oligarh capitalist local, aş dori să răspund la critica recentă despre gîndirea decolonială scrisă de Alex Cistelecan. Ea e cu atît mai binevenită, cu cît gîndirea decolonială a fost deja întîmpinată prin eurocentrisme şi delegitimare. De fapt, “primul contact” cu gîndirea decolonială scoate mai mereu la suprafaţă diferite platoşe ale eurocentrismului. E însă o diferenţă semnificativă între eurocentrismul de dreapta ce predomină sfera publică românească şi critica dinspre stînga a lui Alex Cistelecan, care urmăreşte relevanţa gîndirii decoloniale pentru o critică socială cu inspiraţii marxiste. Zizek ca … Continuă să citești →

În cele mai mari orașe din Spania, alegerile locale din 2015 au dat câștig de cauză unor femei, iar stânga a câștigat în primele cinci orașe din Spania. Manuela Carmena și Ada Colau au câștigat primăriile Madridului și Barcelonei în campanii care au pus accentul pe lupta împotriva evacuărilor și oprirea privatizării serviciilor publice. Acesta ar putea fi un semn că Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire din București, cu toți aliații săi, este, la ora actuală, cam cel mai apropiat lucru de o stângă veritabilă pe care îl avem. În Spania, mișcarea Indignados a servit funcției de recompoziție primară a stângii, după cum demonstrează explozia de organizații și asociații sociale și partide de stânga din ultimii trei ani, … Continuă să citești →

Cazul Turcescu – securişti din presă deconspiraţi! – nici măcar nu mai e senzaţional. El prelungeşte o lungă serie a tranziţiei în care au figurat “intelectualii şi jurnaliştii-colonei ai lui Băsescu”, anticomuniştii înverşunaţi care s-au dovedit a fi turnători şi multe altele. Cu toate că Turcescu însuşi e destul de departe de a fi un intelectual profund, cazul său nu e unul de suprafaţă, ci relevă chiar esenţa sferei publice a tranziţiei – ce include politicieni, funcţionari ai aparatelor de stat, diverşi “intermediari”, intelectuali, jurnalişti şi ong-işti, etc. Esenţa asta poate fi exprimată foarte simplu, cu un singur cuvînt: vîndut. Cu alte cuvinte, fondul problemei nu e doar de vînzarea cu state de plată pe arginţi, … Continuă să citești →

Oamenii s-au retras din Maidan, deocamdată, şi se ocupă cu supravieţuirea în vremuri grele, însă oraşul rămîne “a doua capitală”: în tipică manieră est-europeană, cu cît mai negre sînt veştile despre ziua de mine, cu atît mai puternic e zvonul de petrecere. Cine nu înţelege cum e posibil asta şi de ce, mai are de învăţat despre istoria regională, de lungă durată, de cultivare şi invocare a forţelor rezistenţei. În actuala redefinire a Ucrainei şi Europei de Est ca zonă de conflict în spaţiul internaţional, cu toată distrugerea profundă de vieţi şi resurse implicată de aceasta, există cei care vor pace şi există cei care mobilizează lumea pentru război. Motivele ultimilor sînt diferite, însă toţi cei … Continuă să citești →

Cine apără azi România de ruşi? Cine ameninţă sfera publică cu spectrul războiului? Pe cine se bazează speranţele noului patriotism românesc, antirus şi pro-NATO? Pe ongiştii, jurnaliştii şi politicienii obedienţi sau oportunişti, cu ochii pe centru, care nu au avut niciodată o viziune informată despre tendinţele istorice specifice periferiilor, dar au fost buni la împrumutat aroganţa, argumentele şi/sau banii marilor puteri? Pe funcţionarii de stat şi experţii “societăţii civile” care au împins statul spre periferie, spre dependenţa de FMI-UE-BM, bazîndu-se pe propria ascensiune socială, tipică unei colonii, în rîndurile clasei profesionale care gestionează şi întreţine dependenţa? Pe societatea civilă, intelectualii şi politicienii care, în entuziasmul lor pro-occidental, au susţinut războaie de invazie şi crime împotriva umanităţii … Continuă să citești →

Morţii Maidanului din Kiev nu sînt doar morţii Ucrainei, ei sînt morţii Europei de Est “postcomuniste”. Doare peste tot, chiar dacă în mod diferit. Şi chiar dacă o rană deschisă nu poate fi închisă cu cuvinte, se poate striga, în solidaritate, că acesta e celălalt sfîrşit al tranziţiei postcomuniste, aşa-numita variantă rea a integrării “de succes” în UE. De fapt, la ambele capete, tranziţia însăşi a fost un dezastru istoric, care a ruinat demnitatea, traiul, vieţile şi viitorul a milioane de oameni. Situaţia grea în care se află Ucraina poate face acest dezastru vizibil pentru toţi cei care au încercat din răsputeri să se uite altundeva, sau care l-au legitimat cu retoricile pieţei, dezvoltării, statului naţional … Continuă să citești →

În ziua în care m-am întors de la ultima ediţie a Forumului Social Mondial, din Tunis, la doar doi ani după Revoluţie, într-o atmosferă în care entuziasmul şi dezamăgirea se succed cu aceeaşi aprindere, oficialităţile române au sărbătorit, cu o intensitate adecvată ploii mărunte ce bătea asfaltul, nu atît existenţa şi profesionalismul jandameriei române, cît orientarea sa politică. Copiii erau invitaţi să se joace cu lansatorul de gaze lacrimogene într-un context în care adulţii în costume foloseau adjectivul “civilizat” la fiecare cîteva cuvinte; am auzit menţiuni repetate despre “parteneriatul de succes cu Jandarmeria europeană” şi chiar ceva despre “misiuni în Mediterana”; gîndul m-a dus imediat la termenul lipsă din această ecuaţie, famiile imigranţilor dispăruţi întîlnite la … Continuă să citești →