S-au întors anii ‘80, nu doar în vestimentaţie sau muzică. Oltchim, Cîmpia Turzii şi anti-industria

Costi Rogozanu pe VoxPublica

Anii ‘80 oricum vă sună în cap cu tot soiul de hituri, vedem şi în diverse mode tuşe puternice de anii 80 – freze, pantaloni, machiaje etc. România îşi are însă istoria sa aparte cu austeritate optezecistă.

Ceauşescu a ales o cale accelerat-nebună de plată a împrumutului FMI. Acum avem o nebunie a austerităţii întreţinută şi de FMI, şi de un guvern al României perpetuu interesat să intre în jocul cel mare al aprobării externe, fără nici o planificare locală. Două extreme, un efect similar. Acum un an aveam o discuţie cu C.T.Popescu (pentru Esquire). Îmi spunea că simte anii 80 cum se întorc, că o vede în privirile oamenilor de pe stradă. Azi am dat un link pe fb cu ideea lui Voinea de a aduce turnătoria fiscală şi ideile “vintage” au reapărut.

Păi să căutăm elemente comune:

  • blocarea posturilor pentru tineri vs. navetistii optzecisti în sistemul educaţional
  • acum: scumpirea incredibilă a supravieţuirii şi tăierea voluntară din cheltuili de bază (căldură, curent, benzină); atunci: tăiere centralizată
  • acum: groapă imensă între “precariat” şi privilegiaţi/bogaţi. atunci: groapă imensă între muncitorime şi nomenclatură/tehnocraţie de partid
  • turnătorie şi Securitate. Acum Liviu Voinea venea cu ideea să-ţi torni vecinul la fisc. E palidă totuşi pe lîngă turnătoria ca sport naţional – în anii 80.
  • izolare externă – atunci totală, acum e o “ţinere la distanţă a primitivilor din Est”, fie din populism al unor forţe europene, fie pur şi simplu o semi-izolare strategică
  • atunci: inflaţie de bancuri cu Ceaşcă, poliţişti (nu prea multe cu securişti); acum: inflaţie de hăhăială tabloidală.
  • mînă de lucru – atunci securizată şi oprimată; acum lăsată atît de liberă pe piaţă încît ar dori să fie oprimată
  • atunci: o oarecare nemulţumire a nomenclaturii de la vîrf faţă de clanul Ceauşescu; acum: o oarecare nemulţumire a vîrfurilor capitalului românesc faţă de o elită a puterii care a promovat mai ales interese corporatiste străine. Pericol mare de alunecare în tot soiul de forme naţionaliste (ca în anii 80 de altfel).

Mă rog, puteţi voi continua comparaţiile. Eu zic că ne aflăm încă într-un soi de ani 70, partea de final. Ce e rău stă să urmeze. Dar aşa sînt eu, mai optimist.

Oltchim, Cîmpia Turzii şi anti-industria

Oricît ar urla oamenii în Rîmnicu-Vîlcea sau în Cîmpia Turzii, dinspre guvern vin cele mai proaste mesaje posibile. Avem un Vulpescu care face de rîs compania înainte s-o vîndă. Avem un ministru al economiei şi un premier care tac. Şi avem o idee de bază greşită care e vehiculată prin media: că nu există decît calea privatizării şi punct. Cum o fi, bună rea.

Exista şi ar mai fi putut exista încă o cale a relansării ca investiţie cu cap în acest moment în care discuţia despre industrie şi re-industrializare e extrem de fierbinte în toată Europa. Proaspătul nostru guvern a lucrat de la bun început PENTRU pierderea Oltchimului. Nu fac legătura directă între lobbyul puternic cu foşti miniştri pentru PCC şi pasivitatea suspectă a lui Chiţoiu. Dar legătura există. Oamenii ăştia nu pot gândi, nu pot concepe mai mult decît politica privatizării rapide pe doi lei. Au şi “sprijinul” FMI şi a unor mari companii interesate.

Vă recomand un articol simpluţ, dar fertil despre cum Europa începe să nu mai strîmbe din nas la imaginea clişeistică a fabricii:

Three main factors have so far blocked genuine coordination of the EU’s own industrial policies: an image problem first and foremost, since all too often in the collective imagination, industry is synonymous with polluting factories and alienating work, far from current and future realities.

Secondly, an ideological problem: the dominant (neo)liberal idea that industry needs only a regulatory framework and free competition meant that industrial policy for many years had a whiff of ‘old’ state intervention about it.

And finally, until recently the promised future seemed to be the service economy.

Ca la orice perfierie, ideile bune pentru prezent ajung ultimele. Dacă te uiţi la ultimele noastre guverne, toţi reprezentanţii au un discurs şi o conduită neoliberală de baltă. Sînt ultraideologizaţi fără ca măcar s-o ştie. Pentru ei realitatea e într-un fel – privatizare şi gata. Mai nou au găsit ideea cu “management privat” care tot acolo duce.

Cum să le-o zicem să înţeleagă: oameni buni, industrializarea nu mai e o ruşine, mai nou e văzută ca o salvare, ca o formă nouă de recîştigare a unei munci cît de cît securizate! mai deschideţi şi voi o carte. Nici neoliberalii cei mai încrîncenaţi nu mai pun problema cum o puneţi voi într-un guvern socialo-democrato-liberal.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.