Vladimir Tismăneanu: Derapajele unui intelectual public şi instituţionalizat

Acum cîteva zile trăgeam un semnal de alarmă afirmînd că o importantă instituţie publică românească, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), are din ce în ce mai mult o funcţie diferită de cea pentru care este menită. Atunci mă întrebam retoric, nu era o întrebare nevinovată, dacă o asemenea instituţie-far, reprezentativă pentru poziţia oficială a statului faţă de istoria noastră recentă, care consumă şi banii contribuabilior, precum IICCMER, este un institut de cercetare sau unul de propagandă? Şi nu puneam o astfel de întrebare din răutate pentru a judeca pe cineva. În acel institut sînt oameni pe care-i respect mult. Însă în ultima perioadă am primit tot mai multe semne din acea direcţie, semne care m-au făcut să reacţionez interogativ public. Cred că acesta e unul din rolurile noastre, cei care ne numim intelectuali, să tragem semnale de alarmă în interesul public, să criticăm, chiar şi atunci cînd sînt implicaţi oameni pe care-i respectăm, sau chiar prieteni, şi nu doar cînd e vorba de ciocnirile în disputa pentru binele comun. Pentru că, de fapt, în acest gen de critică nu indivizi, persoane, sînt vizate, ci maniera, sănătoasă sau nu, de a funcţiona a unei instituţii dedicate unui „serviciu public” şi a reprezentanţilor săi (în cazul de faţă, pomenitul institut de cercetare). Este vorba, va să zică, de principiile şi valorile care, dincolo de nivelul declarativ, îi orientează practicile concrete. 

Argumentul pe care-l aduceam în acel text  (Dicţionarul politic al anilor ZERO: de la dispariţia societăţii civile la trădarea intelectualilor) era o referinţă la un obscur sit internet, dubios din punctul meu de vedere. Spuneam: „E îngrijorător faptul că profesorul şi conducătorul IICCMER, Vladimir Tismăneanu, trece la texte de referinţă texte publicate pe situri din zona fundamentalistă, semnate de ID-uri/anonimi şi în care `adversarii` de idei sînt denigraţi ca pe vremuri. Mă întreb dacă profesorul Tismăneanu şi-ar permite să facă acelaşi lucru în spaţiul anglosaxon în care mai activează. Mă îndoiesc.” (Sursele: *Ratio vivendi si ratio moriendi: Din nou despre mitul politic anti-american – unde Vladimir Tismăneanu afirma: ”Recomand, de asemenea, articolele şi discuţiile de pe blogul “In linie dreapta”: http://inliniedreapta.net/despre-europenismul-critic-atac/” ).

(Despre situl cu pricina nu sînt multe de spus. Nu văd ce dialog se poate avea cu susţinătorii unui sit unde majoritatea textelor sînt „semnate” anonim, cu ID-uri/pseudonime, e plin de injurii şi informaţii false, iar cei consideraţi, cu o înverşunare demnă de cauze mai bune, ca adversari ireductibili sînt „desfiinţaţi” sub o ploaie de calomnii. Nu coborîm la acel nivel. Altele sînt priorităţile şi agenda noastră. A se vedea ultimele teme: Noul cod al muncii, Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică, Anii 2000 etc.)

Preşedintele Consiliului Ştiinţific al IICCMER, Vladimir Tismănenau, nu se opreşte însă aici. Participînd personal la „discuţiile” de pe blogul pe care-l recomandă cititorilor dînsului şi cauţionînd astfel o dată în plus, cu onorabilitatea proprie, acel gen de discurs, el se pretează la rîndul lui unui şir de neadevăruri, de calomnii şi de insinuări ameninţătoare pe care nu le-am mai întîlnit demult în spaţiul cultural românesc. Le reproduc mai jos şi vă las să judecaţi. Mă nedumereşte faptul că vin de la un om care a trecut la rîndul lui prin astfel de atitudini calomnioase şi injurioase fără îndreptăţire la adresa sa. În acele momente am fost alături de el, fiindcă aşa am crezut că e bine: să fii alături de cel nedreptăţit şi să-l aperi.

Problema gravă însă nu constă în injuriile şi neadevărurile rostire la adresa unor oameni. Se întîmplă şi la case mai mari. Problema este poziţia publică pe care o deţine Vladimir Tismăneanu şi de pe care se pronunţă. Dacă Vladimir Tismăneanu ar fi fost un intelectual public independent, fără responsabilităţi instituţionale, atunci aceste fraze publicate în diverse texte şi locuri ar fi ţinut exclusiv de imaginea unei persoane care îşi asumă o responsabilitate individuală pentru ceea ce face. În cazul dat, avem însă de-a face nu doar cu un respectat cercetător şi profesor universitar de ştiinţe politice, ci şi cu omul numit de Preşedintele României în fruntea unei comisii care s-a ocupat de condamnarea comunismului, uns de ceva vreme şi Preşedinte al Consiliului Ştiinţific al IICCMER, instituţie publică care se presupune a avea o anumită responsabilitate şi prestanţă. Cred că este foarte grav faptul că o persoană publică, cu funcţii şi responsabilităţi atît de importante, se asociază cu un sit fundamentalist – în sensul riguros al termenului, cel politico-religios sau teologico-politic – şi îl legitimează, pe lîngă că defăimează în cel mai clasic stil stalinist „duşmanii de clasă” de la CriticAtac.

Pentru cititorii noştri care nu ţin neapărat să verifice pe cont propriu, o experienţă de altfel destul de penibilă, aş caracteriza respectivul blog în felul următor. E un sit cu un discurs clonat în româneşte după cel al corifeilor mediatici ai extremei drepte americane (în genul lui Glenn Beck, Rush Limbaugh, Sean Hannity, Sarah Palin & co.) şi asumat islamofob/arabofob, în numele transcendenţei valorilor „iudeo-creştine” şi al contribuţiei la „lupta împotriva terorismului”.  Asta potrivit, fireşte, interpretării ei de către fracţiunile cele mai extremiste ale neoconservatorilor americani şi ale populismului creştin-neoprotestant alb (republicani de felul tea party). Contributorii sitului respectiv împărtăşesc cu aceste curente de opinie ostilitatea faţă de valorile sociale şi culturale ale social-democraţiei de pretutindeni (inclusiv ale liberals americani): toleranţă, incluziune, solidaritate socială, dialog intercultural şi interconfesional, un sistem oarecare de asistenţă socială şi de sănătate universală, salariu minim garantat etc. Devenite pur şi simplu fireşti „modelului european” de civilizaţie, aceste  valori sunt considerate, cum altfel, drept „comuniste”, deci de combătut în numele unui anticomunism consecvent. Deasemenea, Uniunea Europeană este acuzată mai ales fiindcă, subminînd „fundamentele creştine” ale societăţilor şi, mai mult, ale popoarelor europene, lasă draga noastră Europă pradă „pericolului islamic”. Cel de „dinăuntru”, se înţelege.

Ştiu că în România „nu trebuie să te pui rău” cu cei importanti şi puternici şi că „ai noştri” sînt întotdeauna iertaţi. Însă cineva trebuie să o facă din cînd în cînd. Trebuie să ne asumăm şi riscul de a nu fi iubiţi de mai marii intelectuali ai vremii. L-am citit şi-l respect pe profesorul Tismăneanu, însă ceea ce face acum este intolerabil. Aceste gesturi trebuie făcute publice atît în România, cît şi în spaţiul anglosaxon unde domnul profesor îşi duce o parte din activitate, cu siguranţă partea cea mai importantă din punct de vedere academic. Astfel de lucruri nu trebuie tolerate mai ales cînd vin de la intelectuali care reprezintă instituţii ale statului. Există nişte reguli, scrise şi nescrise, care trebuie respectate.

Fiecare dintre noi este responsabil pentru textele şi gesturile pe care le face. Fiecare dintre noi greşeşte şi trebuie să îşi asume acele greşeli pentru care mai devreme sau mai tîrziu va trebui să plătească. Faptul că eu am fost denigrat (cel „născut în URSS”) nu este atît de important în acest context. Nu ar fi prima oară. Am răspuns la acest clişeu cu care se încearcă mereu să fiu stigmatizat. Scrisoarea adresată acum cîteva luni domnului Patapievici este valabilă şi pentru domnul Tismăneanu (“Da, sunt un om de stînga. Scrisoare adresată domnului Horia-Roman Patapievici”)  Nu am mai puţină legitimitate să vorbesc despre perioada comunistă decît are profesorul Tismăneanu sau oricare cetăţean din această ţară. Dacă va citi acea scrisoare va vedea că, în chiar termenii pe care propriul grup îi promovează, am chiar ceva mai multă legitimitate decît dumnealui. Despre GULAG am scris texte nu mai puţin dure decît ale dumisale. Cu siguranţă mai radicale şi nu în favoarea GULAG-ului. Faptul că-l ironizează ieftin pe Costi Rogozanu, nici asta nu e atît de grav. A văzut Rogozanu multe înjurături la viaţa lui. Faptul că despre profesorul Claude Karnoouh, domnul Tismăneanu spune neadevăruri, complică puţin situaţia, căci în mod normal domnul Karnoouh ar putea să-l dea în judecată. E dreptul lui să o facă sau nu. Faptul că se asociază şi legitimează grupuri mai mult decît dubioase, nici asta nu e atît de grav, e dreptul dumnealui să se asocieze cu cine doreşte. Repet. Faptul care mă pune serios pe gînduri este că domnul Tismăneanu o face de pe poziţia de prestigiu pe care i-o conferă nişte instanţe şi instituţii ale statului român, încălcînd grav nişte minime reguli pe care în mod normal ar trebui să le respecte.

Iata cele cîteva mostre de pe: http://inliniedreapta.net/despre-europenismul-critic-atac/.

 
  1. Vladimir Tismaneanu

1 aprilie 2011 la 1:49

Excelenta prezentare a intereselor ce stau in spatele aparent independentei si benignei platforme. Le camarade CR nu este pro-european decat in masura in care europenismul se defineste in stilul lui J-P Chevenement in Franta, deci ca populism socialist anti-american. Ori al negationistului Holocaustului, sustinatorul lui Faurisson, Claude Karnoouh.
Le camarade detesta de fapt NATO si considera, ca si tovarisci…, adevaratul spiritus rector, “nascut in URSS”, ca merita sa plangem un pic dupa paradisul din tabara de pionieri de la Artek. “Gulagul? O vorba de dansii inventata…” Peste 100 de milioane de morti? Big deal, colonialismul, conquistadorii, toreadorii etc au facut mai multe victime (intre oameni, dar si intre animale, pentru ca, sa nu uitam, critica politicului incepe cu critica tratamentului animalelor, iar dominatia asupra cainilor si pisicilor este de fapt camuflajul sublimat, deci tolerant-represiv, al pulsiunii dominatoare, intersubiectiv castratoare, din universul malefic-libidinal, in irezistibila expansiune, al capitalismului tarziu).

2.      Vladimir Tismaneanu

6 aprilie 2011 la 5:04

Despre Claude Karnoouh, antropologul care l-a sustinut pe negationistul Holocaustului Henri Faurisson, omul care este luat in brate si promovat pe “CriticAtac” (ma intreb daca Fundatia Ebert stie despre pozitiile negationiste ale lui Karnoouh, cel admirat de revizionistii de ultima speta ai Shoah), se pot gasi suficiente informatii pe web:

http://www.vho.org/aaargh/fran…..iiCK1.html

http://amnistia.net/news/artic…..es_202.htm

http://www.amnistia.net/news/a…..e2_553.htm

Poate ca a sosit momentul ca aceste lucruri sa fie stiute si in Romania. Daca domnii Ernu si Rogozanu se simt bine in aceasta companie, este problema lor, nu a noastra. Noi putem doar semnala aceste aliante uluitoare. De altfel, am motive sa ma indoiesc ca artizanii de la CriticAtac nu stiu ca acelasi CK este un obsedat anti-israelian. Omul este in fond deschis si transant in a-si exhiba fobiile, nu le neaga, nu le “nuanteaza”…. El anunta ca poate folosi “ciocanul”.

Şi o replică, dată pe acelaşi forum, la locul faptei, aparţinînd domnului Adrian T. Sîrbu (redactor la revista IDEA artă+societate), care pune punctul pe i.

  1. Adrian T. Sîrbu

8 aprilie 2011 la 4:33

Citind minciuna sfruntată despre “negaţionismul” lui Claude Karnoouh îmi vine să mă întreb de ce oare profesorul Tismăneanu nu îndrăzneşte, la el acasă, în SUA, să calomnieze aşa pe, bunăoară, profesorul Chomsky? Adică undeva unde, existînd reguli, scrise şi nescrise, de conduită publică, ofensa gravă poate avea consecinţe usturătoare dacă ea n-are niciun raport cu faptele. Ori, de ce nu, să-i intenteze un proces, dacă e gata să susţină pînă la capăt, pe probe seci, nu verbiaj publicistic, ceea ce pretinde că “demască” (ah, dulce moştenire stalinistă!…) şi dacă i se pare că, pentru a da o lovitură sub centură adversarilor ideologici, toate mijloacele sînt bune (aşa cum crede că în România i-ar fi permis): mîrşăvia, josnicia, amalgamul, discreditarea calomnioasă, extinsă insidios, prin contagiune, şi asupra prietenilor de idei social-politice? Din cîte ştiu, N. Chomsky nu şi-a renegat niciodată scrisoarea publică din 1979/80 – şi nici semnarea cu ceva timp înainte a petiţiei care a circulat – în favoarea dreptului la liberă exprimare, inclusiv a cuiva ca R. Faurisson (v. http://www.chomsky.info/articles/19801011.htm), cu “cercetările” lui istorice publicate în 1980; conjecturi şi “interpretări” care, de altfel, n-au avut nevoie să aştepte apariţia, în Franţa, a legii Gayssot (1990), cu articolul ei nr. 9, ca să le fie cîntărită validitatea de majoritatea covîrşitoare a breslei istoricilor. (Ei da, povestea la care trimite dl. Tismăneanu, încercînd să reîncălzească, pentru uz local, o supă chioară expirată, e chiar atît de veche.)
Nu-l apăr eu pe Claude Karnoouh. O face el singur şi, din păcate pentru calomniatori, convingător, în sensul raţionalităţii şi justeţei argumentelor, în eseul său “L’intolérable intolérance” (Paris, La Différence, 1981). Măcar de-ar fi citit, şi apoi să judece fiecare, cu capul lui. A făcut-o şi mai recent, cînd cu scandalul legat de redacţia “La Nouvelle alternative” (2006). Iar Didier Daeninckx a fost îndeajuns de stupid – precum pesemne toţi cei care-l folosesc drept “sursă” – încît, pe propriul sit, contrar interesului său manipulator, vădit tendenţios pentru oricine citeşte, să-l citeze pe Karnoouh declarîndu-şi în mod precis poziţia. Negru pe alb, cu propriile cuvinte. (Pentru claritate: situl, ce pare azi defunct, al lui Daeninckx e singura “sursă” disponibilă pentru cei care continuă, cu o voluptate probabil scatofilă, să răspîndească asemenea false delaţiuni.)
Pentru a încheia: Faurisson a fost condamnat de justiţia franceză încă în 1981 (fără legea Gayssot!), Karnoouh însă nu. Şi nici de-atunci încoace, deşi declaraţiile pentru care este el denigrat – azi şi-n România (adică “… où tout est pris à la légère”) – au fost cît se poate publice, făcute cum au fost la procesul primului. Daeninckx (ex-stalinist care şi-a schimbat părul, dar nu şi năravul şi obscur autor de romane poliţiste) a pierdut în schimb procese de calomnie în Franţa, iar în Germania s-au pierdut procese de către cei care au mers orbeşte pe mîna lui…

Cu prea puţină stimă (cu atît mai puţin pentru eructaţiile, e drept într-un “newspeak” înălţător şi prolix, ale dlui Tismăneanu la adresa celor ce destestă o anumită Americă, cea căreia domnia sa îi linge cizmele),

Adrian T. Sîrbu

p.s. E cît se poate de elocvent pentru laşitatea vicleană a dlui. Tismăneanu cum îşi deversează dejecţiile aici, în acest colţ de blogosferă, iar nu în presa mai “la vedere”, “prelucrîndu-şi” şi întărîtîndu-şi mai degrabă ciracii anonimi. E motivul – unicul – pentru care aici era de spus ceea ce aveam de zis. Hic Rhodos, hic salta.