Prietenii mei de la CriticAtac vor să ştie unde erau şi unde sunt liberalii. După doamna Zoe Petre, încerc să dau la rândul meu un răspuns. Mai întâi, voi încerca să descriu pe scurt cine cred eu că sunt liberalii în căutarea cărora au pornit Costi Rogozanu, Vasile Ernu şi ceilalţi. Ce să fac, sunt filosof şi simt nevoia să pornesc discuţia mai pe departe… În al doilea rând, voi aduce o critică modelului bipolar care e implicit şi uneori chiar explicit în textul-invitaţie. Iar la sfârşit, după atâtea ocoluri, voi răspunde şi la întrebări – cel puţin la cele pe care le-am înţeles.
Liberalii
Mai înainte de orice, liberalismul este o antropologie. Pentru liberali, omul este o fiinţă amfibie, care locuieşte simultan şi cu egală îndreptăţire în două lumi distincte: într-o lume publică şi într-una privată. În lumea publică, individul este cetăţean; în cea privată, agent (un termen tehnic pe care nu-l agreez, dar care pentru moment este suficient ca descriere).
De aici şi întreita sa libertate: cea publică (exprimată prin drepturile politice şi cetăţeneşti), cea privată (exprimată prin drepturile civile şi economice) – şi, în fine, libertatea ca transcendenţă, ca aptitudine de a nu locui închis într-o singură lume, de a se putea retrage din lumea privată în cea publică şi invers. Din perspectiva asta, spaţiul public funcţionează ca o transcendenţă pentru cel privat, şi reciproc.
Tocmai această capacitate de a se mişca dintr-o lume în cealaltă face ca cele două lumi specifice omului să fie lumi deschise: dacă spaţiul public devine limitativ şi constrângător, individul poate „evada” în spaţiul privat, de unde să exercite presiuni pentru ca respectivele limite şi constrângeri publice să fie înlăturate; la fel, dacă spaţiul privat devine limitativ şi constrângător, individul se poate retrage în spaţiul public pentru a forţa de acolo anularea limitelor şi constrângerilor private.
De aceea, afirmarea dublei naturi a omului este fundamentală (inclusiv din punct de vedere strategic) pentru orice liberal, indiferent de tipul de liberalism pe care îl susţine.
Atât socialiştii cât şi conservatorii vor să-l închidă pe om într-o singură lume. Pentru socialişti, lumea umană prin excelenţă este cea publică. Dacă acceptă lumea privată, socialiştii o vor subordonată celei publice şi modelată pe cât posibil după aceasta. Prin contrast, conservatorii consideră că lumea umană este prin excelenţă cea privată. Dacă acceptă lumea publică, ei o vor subordonată celei private şi pe cât posibil modelată după aceasta.
Dar, odată închis într-o singură lume, omul devine uşor de controlat. Pierzând accesul la transcendenţă, individul îşi pierde libertatea. Socialismul înseamnă sclavie, clama lordul Acton. Şi conservatorismul, adaug eu. Prins fără scăpare într-o singură lume, omul poate fi supus la tot mai multe constrângeri şi limitări, tocmai pentru că nu mai are nicio posibilitate de evadare.
De aceea spuneam că, pentru liberali, recunoaşterea dublei naturi a omului este fundamentală în asigurarea libertăţii umane. Disiparea puterii şi divizarea ei în mai multe puteri de naturi diferite care se controlează reciproc au fost, sunt şi vor rămâne principalele strategii prin care liberalii garantează libertatea fiecărui individ uman.
Când spaţiul public tinde să invadeze sau chiar să anihileze spaţiul privat, liberalii vor pune accentul pe dreptul de proprietate şi pe celelalte drepturi civile şi economice pentru a reface autonomia spaţiului privat. La fel, când spaţiul privat tinde să invadeze sau chiar să anuleze spaţiul public, liberalii accentuează noţiunea de cetăţenie, virtuţile civice şi valoarea democraţiei (atât în sens procedural, cât şi în sens substanţial).
Cred că am precizat suficient credinţele liberale în datele lor principale, aşa că pot trece mai departe.
Stânga şi dreapta
Tocmai fiindcă pentru liberali omul este o fiinţă înzestrată cu o dublă natură, ei sunt ostili viziunii bipolare. Această viziune denaturează spaţiul public, conducând aproape cu necesitate către maniheism, prozelitism şi militantism politic. Dar partidele politice sunt organizaţii private, iar prozelitismul şi militantismul politic anulează civismul. Prin militantism, cetăţenii se pun de bunăvoie în slujba politicienilor, inversând astfel raportul natural de forţe dintr-o democraţie.
Redacţia CriticAtac pare oripilată, pe bună dreptate, de faptul că foşti intelectuali publici s-au transformat, după 2004, în propagandişti ai unui politician şi ai unui partid politic. Regret şi eu această stare de lucruri, dar le amintesc celor de la CriticAtac că distrugerea substanţei democraţiei prin militantism şi propagandă politică nu este apanajul PDL şi al lui Traian Băsescu. Şi regimurile politice socialiste au făcut şi fac acelaşi lucru.
O lume politică normală în termeni democratici nu este una bipolară, ci una multipolară, în care partidele nu se identifică în funcţie de „stânga” şi de „dreapta”, ci în funcţie de opţiunea lor ideologică: liberali, (neo)conservatori, creştin-democraţi, social-democraţi, socialişti, comunişti, ecologişti, naţionalişti, (neo)nazişti şi aşa mai departe.
O lume politică multicoloră, cu o societate civilă puternică şi în care militantismul politic este permis doar membrilor de partid este mult mai liberă decât lumea bicoloră de azi, împărţită procustean în stânga şi dreapta.
De aceea nu simpatizez cu efortul redacţiei CriticAtac de a identifica susţinători ai liberalismului care eventual să fie utili unei coaliţii de „stânga”, la fel cum nu am simpatizat şi nu simpatizez cu efortul propagandiştilor PDL de a identifica aceiaşi susţinători ai liberalismului care să fie utili scopurilor „dreptei”.
Din punctul meu de vedere, ambele eforturi provin dintr-o neînţelegere profundă a liberalismului. Nu poţi fi în acelaşi timp liberal şi util propagandei, fie ea de stânga sau de dreapta. Nu poţi nici măcar să fii în acelaşi timp liberal şi util propagandei PNL. Un propagandist cu valori liberale este o contradicţie în termeni, din simplul motiv că propagandistul este o persoană care susţine puterea unui anumit grup politic, pe când liberalul este o persoană care priveşte cu scepticism orice formă de putere.
Întrebările
Redacţia CriticAtac formulează o serie de întrebări care par mai degrabă un rechizitoriu la adresa celor cu credinţe liberale. Mărturisesc că nu am înţeles toate întrebările, aşa că nu ştiu cum să răspund la ele – dar există cel puţin două întrebări pe care cred că le-am înţeles şi la care pot aşadar răspunde.
Prima dintre ele se referă la presupusa tăcere a liberalilor cu privire la procesul de privatizare. Mai întâi că această tăcere n-a existat niciun moment: liberalii au susţinut şi susţin procesul de privatizare a economiei româneşti. Dacă socialiştii consideră că întreprinderile comerciale nu trebuie privatizate, sau că întreprinderile privatizate trebuie renaţionalizate, asta e problema socialiştilor, nu a liberalilor.
Cum am spus mai sus, liberalii consideră că omul este o fiinţă înzestrată cu o dublă natură, care locuieşte (şi trebuie să locuiască) simultan în două lumi: în cea publică şi în cea privată. După 50 de ani în care spaţiul privat a fost distrus metodic de regimul comunist, refacerea acestui spaţiu, inclusiv pe dimensiune economică, era absolut necesară.
Însă pentru a garanta libertatea economică, privatizarea nu este suficientă. Ea trebuie completată cu un sistem de reguli care să garanteze libera concurenţă, în beneficiul consumatorilor. Nu politicile de privatizare sunt vinovate de efectele pe care le deplâng cei de la CriticAtac, ci absenţa liberei concurenţe: o legislaţiei stufoasă şi ostilă în spirit liberei iniţiative, impunerea de bariere şi costuri nenecesare la înfiinţarea de societăţi comerciale, o lege incredibil de proastă a falimentului, un sistem de taxe şi impozite împovărător (căci prost construit), controale excesive (şi politizate) din partea instituţiilor publice – şi aşa mai departe, lista e deprimant de lungă.
Liberalii au susţinut tot timpul, şi atâta vreme cât vor rămâne liberali vor susţine în continuare că suprimarea libertăţii economice conduce cu necesitate la suprimarea libertăţii politice.
La noi, privatizarea a fost „vândută” ca echivalent al libertăţii economice, ceea ce nu e nici pe departe cazul. Lumea feudală a fost o lume privată, dar în care libertatea economică a fost privilegiul câtorva, şi nu dreptul fiecărui individ uman.
Pe scurt, liberalii au susţinut şi susţin procesul de privatizare, dar au criticat vehement şi continuă să critice absenţa regulilor care permit cu adevărat libera concurenţă – inclusiv a regulilor care împiedică firmele private să aibă un comportament prin care să anuleze libera concurenţă prin obţinerea unor poziţii dominante pe piaţă.
Liberalii au militat şi militează pentru impunerea acestor reguli ale concurenţei depline, libere şi loiale. Regulile astea nu sunt benefice doar consumatorilor, care astfel capătă acces la produse din ce în ce mai bune la preţuri tot mai mici (sau cel puţin constante), ele sunt benefice şi potenţialilor angajaţi. Firmele sunt cumpărători de forţă de muncă, şi cu cât sunt mai multe firme care concurează între ele pe piaţă, cu atât cererea de forţă de muncă creşte – şi, în consecinţă, preţul forţei de muncă creşte la rândul său.
Cu alte cuvinte, impunerea fermă şi inteligentă a regulilor liberei concurenţe face ca oamenii să aibă acces la produse tot mai bune şi eventual mai ieftine (sau cel puţin la fel de scumpe) – şi, simultan, la locuri de muncă tot mai bine plătite (şi la condiţii de muncă din ce în ce mai bune). Dacă aceste reguli ale liberei concurenţe ar fi (fost) impuse, milioanele de şomeri de care vorbesc cei de la CriticAtac n-ar fi existat.
Faptul că în România capitalismul liberal nu s-a impus, fiind preferate diferite forme de capitalism (neo)conservator (uneori cu nuanţe socialiste cel puţin la fel de devastatoare ca şi cele explicit neoconservatoare de azi), este o tragedie pe care liberalii o deplâng cu mult mai mult decât socialiştii sau (neo)conservatorii – şi împotriva căreia au continuat şi continuă să lupte cum şi cât pot.
A doua întrebare se referă la Raportul Tismăneanu. Habar n-am ce scrie în Raportul Tismăneanu. Mărturisesc că nu l-am citit niciodată. Pentru că n-aveam de ce. Nu Comisia Tismăneanu a condamnat comunismul ca regim ilegitim şi criminal, ci preşedintele Băsescu. Eu n-am crezut niciodată că e nevoie de vreun raport pentru a condamna comunismul în România. Cu sau fără vreun raport al vreunei comisii, comunismul trebuia condamnat – şi personal mă bucur că a fost condamnat.
Faptul condamnării comunismului este independent de calitatea Raportului Tismăneanu. Să presupunem că Raportul Tismăneanu ar fi o mizerie. Bun, şi? Dacă Vladimir Tismăneanu şi echipa lui ar fi compus un raport execrabil n-ar mai fi trebuit condamnat comunismul?
Nu înţeleg de ce se acordă atât de mare atenţie acestui raport. Singurul fapt care contează cu adevărat este că, în România, regimul comunist (deci nu comunismul ca idee, ci un regim politic care a existat efectiv) a fost condamnat ca fiind ilegitim şi criminal. Condamnarea a avut loc în Parlamentul României printr-o declaraţie a Preşedintelui României (oricine ar fi acesta şi oricât de proastă ar fi părerea mea despre el), deci respectându-se toate formulele democratice şi statale.
A fost regimul comunist din România unul ilegitim? Evident, da. La noi, regimul comunist s-a instaurat prin fraudarea alegerilor şi ulterior prin interzicerea alegerilor libere, deci fără să aibă consimţământul liber exprimat al cetăţenilor.
A fost regimul comunist din România unul criminal? Evident, da. Există un număr copleşitor de cazuri probate în care PCR şi guvernele comuniste succesive au încălcat grav şi flagrant drepturi imprescriptibile ale omului: au comis asasinate politice, au torturat, au arestat fără mandat legal, au deportat, au întemniţat din motive politice, au confiscat proprietăţi fără acte legale şi fără justă despăgubire, au violat dreptul la viaţă privată, au comis discriminări pe bază de avere, de origine socială, de convingeri politice sau religioase, de preferinţe sexuale – şi aşa mai departe.
Şi atunci, despre ce vorbim?
Mă opresc aici. Îndrăznesc să sper că punctul meu de vedere cu privire la unde au fost şi unde sunt liberalii e suficient de clar, cel puţin pentru acest început al discuţiei. Chiar sper ca dialogul să continue – nu se ştie unde va duce. Până atunci însă, nu mă pot abţine să nu mai adaug câteva lucruri.
În anii ’90, liberalii – şi cei din PNL, şi cei neafiliaţi politic – au luptat pentru dezincriminarea homosexualitatăţii, nu socialiştii; liberalii, nu socialiştii au luat primele măsuri de recunoaştere a drepturilor romilor; liberalii, nu socialiştii militau pentru naţiunea civică şi împotriva politicilor anti-maghiare; liberalii, nu socialiştii au înfiinţat primele centre de monitorizare a drepturilor omului în România; liberalii, nu socialiştii militau pentru drepturile femeilor şi pentru o societate mai puţin patriarhală; liberalii, nu socialiştii militau pentru o democraţie substanţială. Unde erau atunci cei care azi ne iau la întrebări? Nu de alta, dar ne-ar fi prins bine ajutorul lor. Cel puţin nu ne-am fi simţit atât de singuri…
Felicitari pentru un articol.
De acord cu paragraful utopic:
“O lume politică normală în termeni democratici nu este una bipolară, ci una multipolară, în care partidele nu se identifică în funcţie de „stânga” şi de „dreapta”, ci în funcţie de opţiunea lor ideologică: liberali, (neo)conservatori, creştin-democraţi, social-democraţi, socialişti, comunişti, ecologişti, naţionalişti, (neo)nazişti şi aşa mai departe.”
Dar sunteti constient, sper, de faptul ca in acest moment electoratul nu stie nici macar ce e stanga si ce e dreapta?
Mai mult, conceptele de “dreapta” si de “stanga” taie hotare chiar prin mijlocul unor doctrine. Avem liberali de stanga si de dreapta, conservatori de stanga sau de dreapta, social-democrati cu agenda politica conservatoare si economica socialista, ecologisti care se simt mai bine printre crestin-democrati, etc.
Foarte bun articolul, felicitari.
Insa…
“liberalul este o persoană care priveşte cu scepticism orice formă de putere.”
Asta inseamna, logic, ca un liberal ajuns sa detina efectiv puterea inceteaza ipso facto sa mai fie liberal, pentru ca a utiliza puterea intr-un anumit scop (fie el si nobil) implica nu scepticism fata de putere ci dimpotriva deplina incredere in posibilitatile ei. Un liberal, daca este consecvent, odata ajuns la putere ar trebui sa actioneze pentru limitarea acesteia, lucru imposibil din punct de vedere logic. Este ceea ce ma face sa afirm ca liberalismul si liberalii exista in starea ideala pe care ati descris-o mai sus numai ca forta de opozitie sau ca persoane neinregimentate partinic. Odata ajunse la putere partidele liberale nu se vor deosebi cu nimic de celelalte in privinta metodelor folosite. Pe de-o parte, avem o lunga lista de guverne liberale istorice care n-au ezitat sa-si persecute si sa-si ucida adversarii si contestatarii, iar pe de alta extinderea masiva a functionarimii de stat, excesul de legiferare, implicarea statului cu, dar mai ales fara, rost in functionarea corpurilor intermediare ale societatii (cand nu de-a dreptul uzurparea functiilor acestora) pot fi reprosate liberalilor in aceeasi masura ca si socialistilor sau conservatorilor. Liberalismul pur si dur suna frumos pe hartie, dar in realitate el nu exista si nici nu poate exista pentru ca aceleasi limitari si disfunctionalitati inerente naturii umane actioneaza si impotriva sa, nu numai a socialismului sau conservatorismului. Orice “ism” este din start condamnat la esec, pentru ca realitatea bate ideologia la scor.
In acest sens, nu stiu unde sunt liberalii dar stiu singur unde nu sunt: in vreun partid politic, oricum s-ar numi acesta, si in vreun guvern.
“Nu poţi fi în acelaşi timp liberal şi util propagandei, fie ea de stânga sau de dreapta. […] Un propagandist cu valori liberale este o contradicţie în termeni, din simplul motiv că propagandistul este o persoană care susţine puterea unui anumit grup politic, pe când liberalul este o persoană care priveşte cu scepticism orice formă de putere.”
****************************************
Cu alte cuvinte, afirmați că un liberal sadea nu aderă la cutare detașament politic, nu devine retor de partid, nu va avea niciodată agenda unui paracliser politic. Deduc, din acest (utopic) portret, că orice partid autointitulat LIBERAL e un cerc-pătrat, o volubilă impostură. Subscrieți acestui raționament?
Gingas si dibaci la nivel individual, naturelul liberal, dle Cucerai, pare sa-si gaseasca locul de barometru magic si pasta corectoare peste tot in corpul social, bi sau multipolar structurat cum spuneti. Din pricina asta o fi curtat ca gaina facatoare de oua de aur din toate directiile.
La nivel institutional integrarea virtutilor liberale, cel putin prin partile noastre, face ca procesul de sterilizare a culturilor alternative sa fie un deplin succes. Inclin sa cred ca e necesar un mare efort de imaginatie si creativitate liberala pentru a conserva aproape cazon leopardul ancestral in spatele noilor zugraveli de pe gard.
Credeti ca este rezonabil ca, in ciuda amplelor perfuzii cu liberali de calitate, institutiile din Romania sa arate cum arata ?
“Pentru socialişti, lumea umană prin excelenţă este cea publică. Dacă acceptă lumea privată, socialiştii o vor subordonată celei publice şi modelată pe cât posibil după aceasta.”
Pe ce temei faceti aceste afirmatii? Puteti mentiona ce ganditori socialisti semnificativi sustin asa ceva?
Felicitari, Sorin! Clar si cuprinzator, ca de obicei.
Ei nu zau … liberalii – şi cei din PNL, şi cei neafiliaţi politic – au luptat pentru dezincriminarea homosexualitatăţii, deci Bratienii nu erau liberali.
Nu socialiştii militau pentru drepturile femeilor şi pentru o societate mai puţin patriarhală
Sigur ca Alecu Constantinescu-Porcul (conu Alecu din 1907 Arghezi ) nu era liberal. Nici Gladstone si sigir ca nasul meu (prefect liberal prin 37 nu era liberal)
Si sigur ca dreptul de vot ptr femei si dreptul de mostenire rezervatara a sotiei supravietuitoare au fost introduse dupa 1996 .Noroc cu dvoastra …
Pacat ca nu ati citit Raportu Tismaneanu. Acolo v-ati fi intersectata la capitolul politici antimaghiare.
Da apropos care sunt anti-maghiare impotriva caror luptati … E prea mult sa va cer detalii ?!
Am inteles. Liberal este Baselu’ c=a promovat pe Udrea, EBA si Mantale!!!
Felicitari! Articol cristal!
L’article est brillant mais parle d’un monde idéal qui n’existe pas… une lecture de Carl Schmitt ramènerait quelque rudes réalités du rapport ami/ennemi dans la politique extérieure et intérieure
deux exemples
1) le régime communiste s’est instauré en Roumanie certes après des élections quelque peut arrangées, mais fondamentalement, et essentiellement parce que la Roumanie, en dépit du 23-24 août 1944, a perdu la Seconde guerre mondiale et que dans le partage de Yalta elle est tombée dans l’escarcelle des Soviétiques…et ce quelle que soit les élections… comme la Grèce était tombée dans l’escarcelle des Occidentaux qui éliminèrent dans une guerre féroces les communistes grecs majoritaires dans leur pays et auréolés de leur résistance contre le nazisme… la real politik n’a que faire des désirs héroïques des peuples…
2)L’idée de droit imprescriptible de l’homme serait un argument valable si l’Occident n’avait pas fait une partie de sa richesse et de son pouvoir sur des conquêtes coloniales qui ont détruit non seulement des hommes en quantité, mais des civilisations entières.. Donc les communistes ne sont pas plus criminels que les Espagnols, les Portugais , les Anglais puis les Américains à l’égard des populations amérindiennes… De même les conditions de la colonisation du Congo belge, propriété personnelle du roi des Belges a mis en exergue le crime systématiques et collectifs comme punition pour les moindres récalcitrants…
Ce qui vous choque, vous libéraux philosophes ou politologues c’est que les communistes (comme à leur manière les nazis) ont appliqués à des blancs des méthodes qui d’habitude étaient réservées aux hommes de couleurs, comme si ces derniers ne valaient pas mieux que des singes et donc qu’ils pouvaient être exterminés (réellement) sans vergogne.. ‘( Mais je dois dire que les premiers camps de concentration ont été mis en application par ces Anglais très démocrates pour les Boers d’Afrique du Sud révoltés contre la perfide Albion). Et bien voilà, même les Blancs entre eux, appartenant à diverses versions du christianisme sont des barbares, et peuvent de très grands criminels, et non seulement ces sauvages de Russes, mais la nation la plus Gebildet, l’Allemagne… Et c’est cela qui doit être pensé quand on cherche à comprendre cet hybris de la mort. J’ajouterais que des raisonnements aussi formels permettent d’oublier les montagnes de morts des deux Guerres mondiales, mais où dès la Première l’industrie de la mort violente tournait à plein rendement, mais peut-être que l’auteur trouve cela normal, tant il est vrai que, sur ces monceaux de morts ,s’est réalisée la Grande Roumanie, et nous le savons on ne peut pas tout avoir, le beurre et l’argent du beurre)… Oserais-je avancer comme l’a développé le second Heidegger que c’est le destin (à la fois Moira et Anagké) imposé par la Technique en tant qu’ultime métaphysique qui condamne l’homme moderne à l’hyperviolence? Je laisse la réponse aux bonnes âmes moralistes…
De acord intru totul cu observatiile lui Claude Karnoouh. Si as mai adauga ceva: nu doar real-politicul, ci si real-economicul contrazic mai tot timpul idealizarile liberale. Asa de pilda, autorul ne vorbeste cu candoare despre omul “fiinţă amfibie, care locuieşte simultan şi cu egală îndreptăţire în două lumi distincte: într-o lume publică şi într-una privată”, ca si despre o libertate “privată (exprimată prin drepturile civile şi economice)”. Dar ce mai ramane oare privat intr-o economie in care principalii agenti (de la marile banci, la companiile mamut industriale, de transport, de comunicatii sau comerciale) au incetat de mult sa mai aiba o natura propriu-zis privata, transformandu-se in niste entitati cvasi-publice, atat de publice incat sunt mai puternice decat multe state si de care depind societati intregi? Din pacate pentru liberali, Marx avea dreptate: capitalul inseamna un raport si o forta sociale, chiar daca imbracate in hainele proprietatii private. Si de altfel asta e si una din contradictiile lui.
1. “le régime communiste s’est instauré en Roumanie certes après des élections quelque peut arrangées”,
Quelque peu? Eu zic ca un pic mai mult.
Altminteri, foarte buna interventia dumneavoastra, cu trimiterea la Schmitt. Adica la realitate. Cat despre comunism si responsabilitatea morala a comunistilor, intrebarile, mai mult sau mai putin moraliste, ar fi altele. E clar pentru orice om cat de cat inteligent ca violenta modernitatii nu se reduce la comunism, si nici nu a fost initiata de comunisti. Comunistii in schimb si-au propus, cel putin in declaratii, sa elibereze lumea de violenta prin violenta si, mai precis, prin lupta de clasa, indreptata nu doar impotriva capitalistilor aia mari si rai, ci si impotriva oamenilor care aveau treaba cu religia, micii proprietari, taranimea sau intelectualii care nu subscriau la ideologia comunista, s.a.m.d. Or, o astfel de conceptie din start oblitereaza ideea de libertate individuala si de justitie autentica. Ca atare, conteaza mai putin imoralitatea altor practici si doctrine politice. Conteaza faptul ca din start comunismul a fost imoral. Si, pe langa asta, conteaza faptul conform caruia comunsimul a provocat extrem de multa suferinta care nu era necesara. Care n-ar fi existat daca n-ar fi existat comunismul, in varianta sa marxist-leninista. Pe scurt, suferinta ar fi existat si fara comunism. Dar datorita comunismului a existat si mai multa suferinta, intr-o lume care si asa suferise destul.
2. Domnul Cucerai zice ca “liberalul este o persoana care priveste cu scepticism orice forma de putere”. Pornind de la premisele domnului Cucerai, mi se pare ca liberalul desavarsit este Michel Foucault. Dar atunci, nu stiu in ce masura mai putem vorbi de o antropologie liberala. Pentru ca antropologia presupune o natura, o determinare, iar asta inevitabil circumscrie libertatea si o trece pe planul secund, o incadreaza intr-o ordine a firii.
Nu imi este clar nici cum anume defineste domnul Cucerai conservatorismul si neoconservatorismul. Altminteri articolul este excelent.
@Alexandru Racu
1)Vous savez soit les élections sont arrangées, soit e pouvoir n’en tient pas compte: exemple… résultat des référendum français et hollandais sur l’UE, soit coup d’Etat comme en Algérie ou en Palestine pour ne pas reconnaître le vainqueur et placer le vaincu au pouvoir…. etc… C’est pourquoi les élections en temps de crise (je dis en temps de crise et Schmitt réfléchissait justement sur l’Etat d’exception) sont un piège à imbéciles, à aliénés, à lobotomisés ou sont le jeux de la petite élite qui dirige qu’elle qu’elle soit, de gauche ou de droite(le slogan de 68 est juste: “élections piège à cons!).
2) Sur la souffrance des peuples et sur le supplément de souffrance engendrée par les communistes… Je répondrai très nuancé en ce que la littérature et certaines enquêtes sociales faite en Angleterre, France et Allemagne au XIXe siècle, comme les critiques du catholicisme social (courant qui n’existe pas en Roumanie et pour cause la BOR ne s’y est jamais ou presque intéressé) pour l’Europe nous a enseigné l’état terrifiant dans lequel ont été plongés les masses de paysans déracinés (enclosures) obligés de travailler d’abord en atelier, puis en usines pour survivre.. Regardez le travail esclave des enfants dans les filatures et les mines (encore présent aux Etats-Unis au début du XXe siècle… La férocité du capitalisme de ce point de vue est identique et sans goulag , le goulag étant l’usine…. mais il est vrai que le communisme version léniniste n’a pas été tendre srtout à partir du moment (Staline 1930) où fut décidé de faire du pays une puissance, et qui dit puissance dit industrie, et industrie de la puissance, énergie et acier, et donc toute la technologie qui engendre l’armement… et là en effet, ce n’est pas les capitalistes éliminés qui ont subi la violence , mais tous ceux quui résistaient à la transformation du pays en un un pays d’ouvrier, ingénieurs, techniciens… Or dans votre raisonnement vous oubliez un facteur fondamental, le temps… Les Soviétiques ont fait en moins de quarante ans ce que les pays de l’Ouest avaient mis un siècle à faire… un pays industriel… réussir cela… a un coût humain énorme… or ce coût humain… plus une guerre dont au dernière statistique apparaît avoir coûté environ une trentaine de millions d’hommes, sans parler de la guerre civile et de la famine qui s’en suivit, plus de la famine de 32… on mesure ce que vous appelez la souffrance…oui mais, partout où la modernité travaille dans une vitesse de plus en plus accélérée, partout le coût humain est énorme… Or, vous savez que pour faire de telle opérations de mutation civilisationnelle il faut une foi, un transcendant… en lisant la très bonne interprétation de Berdiaev des sources et du sens du communisme russe, on s’aperçoit qu’en effet que les acteurs de cette transformation étaient animés d’une foi inébranlable en la positivité de la techno-science, un peu comme les catholiques massacrant les albigeois et d’autres, Simon de Montfort interrogé sur ces “dégats collatéraux), répondit: Dieu reconnaîtra les siens”. Ce que je veux dire que cette fois en la positivité et ultime instance de la modernité techno-scientifique fut le transcendant qui légitima ce nous appelons aujourd’hui une politique criminelle car en son nom il ne pouvait y avoir de crimes (sauf bavures collatérales)… Ayant beaucoup réfléchi sur ce thème de la violence moderne, j’au souvent pensé qu’il y avait quelque chose qui s’était apparenté aux guerres de religion dans ces politiques d’élimination massives des récalcitrants ou de supposés récalcitrants… Sur ce sujet j’ai écrit un long essai que j’ai publié dans un livre et sur mon mon blog: A propos du réalisme socialiste…
Enfin merci de l’attention que vous avez porté à mes modestes remarques.
Foarte pertinente comentariile dvs, dle Karnoouh, care nu se invalideaza reciproc cu observatiile la fel de corecte ale dlui Racu; o corectie mica, totusi: “Tuez-les tous! Dieu reconnaitra les siens” ii apartine lui Arnaud Amaury, legatul Papei, nu lui Simon de Montfort.
Observatiile dumneavoastra sunt pertinente. Insa, tinand cont de faptul ca la finalul primei dumneavoastra interventii le aruncati mansua moralistilor, am incercat sa mut un pic discutia pe terenul moralei. In masura, insuficienta, in care am reusit sa-l inteleg, am impresia ca fatalismul heideggerian comporta un puternic risc nihilist, reflectat probabil de optiunile politice ale lui Martin Heidegger. De gen, daca oricum suntem sub regimul tehnicii, ce mai conteaza daca regimul politic e democratic, nazist sau comunist? Sau, daca altii au facut-o deja, de ce n-am face-o si noi? Daca civilizatia s-a creat prin barbarie, si se mentine prin barbarie, atunci cum am putea sa spunem nu civilizatiei, ergo, cum am putea sa spunem nu barbariei? Or cred ca este necesar sa facem mai intai de toate o distinctie intre ceea ce putem sa facem, ca oameni, si ceea ce trebuie sa facem. Altfel spus, se ridica urmatoarea intrebare: ce fel de progres (imbunatatire a conditiilor de trai si indreptare a nedreptatilor sociale) este moral si legitim? Raspunsul ma tem ca nu poate fi decat more or less kantian. Moral si legitim este acel progres care se bazeaza pe principiul ca omul este intotdeauna scop si niciodata mijloc. Ca atare, la intrebarea ce-i de facut raspunsul este urmatorul: ce se poate face fara “victime colaterale” sa se faca, iar ce nu se poate sa nu se faca. In mod concret, cred ca daca nu suntem dispusi sa renuntam la “civlizatia” noastra de dragul acestui principiu atunci degeaba facem umbra pamantului. Nu putem fi decat nihlisiti iar civilizatia noastra nu poate sa arate altfel decat arata. Si nu poate sa mearga decat in directia in care merge. Cred ca asta e singura intrebare la care trebuie sa raspundem: suntem dispusi sa ne sacrificam, nu sa-i sacrificam pe altii, de dragul unui principiu? Restul e apa de ploaie.
Astfel, dupa parerea mea, sistemele care au incercat sa imbunatateasca/indrepteze lucrurile pe principiul “scopul scuza mijloacele”, din start, nu aveau decat cum sa le agraveze. Sau sa imbete lumea vreo doua trei sute de ani cu rezultatele “progresului”, pregatind in schimb o sinistra scadenta apocaliptica ce, inevitabil, avea sa vina candva. Asta se intampla cand construiesti pe principii “eficiente” in imoralitatea lor. Iar din aceasta perspectiva, atat in teorie cat si in practica, comunsimul (in expresia sa marxist-leninista), la fel ca si capitalismul (care deseori poseda, ce-i drept, talentul de a manca mai mult rahat), a fost un sistem ilegitim si criminal. Din punctul acesta de vedere, nu pot decat sa-i dau dreptate domnului Cucerai. Comunismul e un capitol inchis, si se inchide din doua fraze (foarte) scurte. De asemenea, chiar nu cred ca, fie si in termeni utilitari/cantitativi, regimurile comuniste din secolul douazeci au prevenit aparitia unui rau si mai mare, fie el si diluat in timp, daca e sa ne gandim doar la efectele Pactului Ribbentrop-Molotov, pentru Europa de Est si nu numai. Deseori se spune ca fara presiunea Uniunii Sovietice, sistemele occidentale capitaliste nu s-ar fi reformat. Ma rog, e o discutie istorica poate prea complicata iar istoria nu se face cu daca. Prea putin se vorbeste insa de faptul conform caruia comunismul a dat apa la moara extremei drepte interbelice, si i-a servit pe tava o serie de argumente indreptate impotriva impotentei democratiei (ca tot veni vorba de Carl Schmitt). Tot asa, prea putin se vorbeste de masura in care compromiterea ideii socialiste de catre regimurile comuniste (si a mai dat si stanga occidentala o mana buna de ajutor) a contribuit la dezlantuirea neoliberalismului de sfarsit de secol douazeci si la implicita compromitere a rezistentei la neoliberalism. Din acest punct de vedere, sarmana Romanie este o victima a absurditatii istorice, “vanzandu-si tara” capitalului occidental cu scopul de a scapa de robia sovietica.
In fine, refuz sa cred ca cei responsabili de comunism au fost condamnati la/de catre tehnica, credinta care ar duce implicit la niste concluzii nihiliste pe baza carora nimic nu mai este condamnabil. Cred ca pur si simplu, in ceea ce priveste optiunea principiala de care vorbeam, au optat pentru principiul conform caruia “scopul scuza mijloace”. Si de aceea sunt responsabili (sau cel putin coresponasbili) pentru consecinte. Bine, nu ca in viata de zi cu zi, lucrurile nu s-ar petrece, in cele mai multe cazuri, la fel…
Altminteri, imi plac interventiile dumneavoastra, mai ales pentru ca au feeling apocaliptic
Rezoneaza oarecum cu blogurile ortodoxe 
As fi tentat sa subscriu multor observatii punctuale si corelatii, dar apasarea pe “responsabilitate” si pe “comunismul criminal si ilegitim” – orribile dictu, cu trimitere directa la un document de partid si de stat abominabil, ca si aceia care l-au comandat si redactat, e menita a ne face sa ne invartim in jurul cozii, si nici macar nu surpride vreun mare adevar, neputand fi aplicabila decat anilor 50… Probabil ca una din cauzele prabusirii socialismului real, nu singura si nu stiu daca fundamentala, a fost o anumita inapoiere in ceea ce priveste tehnologia digitala: poate pentru ca nu a reusit sa se detaseze indeajuns de tehnologiile bazate pe otel si carbune, carora le datora succesul… De fapt putem intelege mai bine comunismul ca un copac din padurea mai cuprinzatoare a modernitatii tehnicizate, cum spune d-l Karnoouh… inclusiv sub aspectul suferintei umane, produsa in lumea capitalista in alte perioade si sub alte forme, dar la nivele comparabile…
@ Dedalus
Pai tocmai ca nu e cu nici o trimitere la abominabilul document si la abominabilii care l-au redactat. De altfel, domnul Cucerai a subliniat cat se poate de clar lucrul acesta, iar eu subscriu in totalitate. Daca Stalin a zis ca nazimsul e criminal, asta inseamna ca nazismul nu e de fapt criminal pentru ca Stalin e criminal? Stiti cum se spune. Copiii spun lucruri traznite. Pe de alta parte, in ceea ce ma priveste, am sublniat clar ca sistemul comunist nu-l justifica (moral) pe cel capitalist si viceversa. Altminteri domnul Karnoouh are dreptate. Capitalismul are o istorie cat se poate de criminala din care, de altfel, au tras invataminte si Hitler si Stalin.
@ Dedalus
Pai tocmai ca nu e cu nici un fel de trimitere la abominabilul raport si la abominabilii care l-au redactat. In articol, domnul Cucerai a subliniat cat se poate de clar lucrul asta, iar eu subscriu intru totul. Daca Stalin a zis ca Hitler e criminal, inseamna ca Hitler nu e criminal pentru ca Stalin e criminal? Criminalitatea lui Hitler e o chestie obiectiva. Nu conteaza cine o constata. Pe de alta parte, domnul Karnoouh are perfecta dreptate. Istoria reala a capitalismului este extrem de criminala. Iar din aceasta experienta istorica, Hitler si Stalin au tras niste invataminte esentiale.
In ultima instanta nu e vorba nici de numarul mortilor si nici de timpul in care au fost lichidati; anii cincizeci la turatie rapida sau sute de ani de colonialism cu taraita. E vorba de un principiu. Il aparam sau nu? Sau atunci cand suntem prinsi cu mata in sac aratam cu degetul la “ceilalti”? In fine, nu prea inteleg ce anume va deranjeaza la ideea de “responsabilitate”. Eu unul cred ca este o chestie esentiala, nu doar in politica, dar si in viata de zi cu zi.
As mai adauga ceva, subliniind si de ce nu cred ca sistemul comunist poate fi criticat, in mod coerent, de pe pozitii liberale. Asa cum indica domnul Karnoouh, si asa cum stim, din punct de vedere istoric, sistemul capitalist s-a constituit prin jaf si crima, adica prin incalcarea drepturilor imprescriptibile (la proprietate si la viata), ca sa-l parafrazez pe domnul Cucerai, a milioane de oameni. Ca atare, daca acele drepturi sunt imprescriptibile, carevasazica naturale, nu istorice, atunci orice sustinator al capitalismului liberal trebuie sa-si inceapa pledoaria de sustinere a capitalismului liberal prin recunoasterea acestei crime originare. Or, o astfel de recunoastere, atrage automat dupa sine un drept la despagubire a descendentilor victimelor care trebuie recunoscut: pe principii liberale. Ganditi-va ce ar insemna ca statele occidentale sa plateasca integral fostelor colonii despagubirile care s-ar impune dupa sute de ani de colonialism! Mai mult, recunoasterea acestei crime originare ar presupune ca nu pornim de la nu stiu ce stare de natura abstracta si ca, implicit, in sistemul capitalist unii si-au castigat pozitiile de putere pe seama jecmanirii celorlalti. Iar asta atrage dupa sine automat principiul responsabilitatii sociale. Profiti de un avantaj istoric obtinut prin samavolnicie, atunci plateste taxe pentru descendentii victimelor acumularii primitive de capital. De cealalta parte, daca dreptul la proprietate (si cel la viata) nu este imprescriptibil, atunci nu vad de ce comunistii nu i-ar expropria (si eventual impusca) la randul lor pe capitalisti? Adica din doua una. Daca la origine proprietatea ta este un furt, ori dai inapoi, intr-o forma sau alta ce ai furat (lasand la o parte faptul ca pe morti nu-i mai invie nimeni), ori nu ai dreptul sa te plangi daca vine altul si te fura la randul tau. Cum zicea Dostoievski: burghezia a dat jos nobilimea pe principiul ote-toi de la que je m’y mette. Si vine starea a patra, proletariatul, si procedeaza la fel cu burghezia. Care-i problema? Deci, revenind la interventia domnului Karnoouh, problema cu teoria liberala este ca porneste de la starea de natura, care nu exista, ocultand astfel istoria care exista. Iar istoria, cum bine sublinia Nietzsche, e brutala, si are prea putin in comun cu drepturile imprescriptibile. De aceea, in masura in care nu exista realitate transistorica/transcendenta (lumea de dincolo), nimic nu poate fi condamnat. Vorba unui fotbalist roman dobitoc care declara, dupa ce i-a rupt piciorul unui jucator scotian, ca “asta e: cel mai puternic supravietuieste”. Adica, cum bine zicea domnul Karnoouh, back to Schmitt. Pe mine unul chiar ma apuca rasul atunci cand ii aud, atat pe comunisti, cat si pe capitalisti, ca vorbesc de morala. Cred ca la capitolul asta nazistii au fost mai (sinistru de) coerenti.
Domnle Karnooch
ref la :les critiques du catholicisme social (courant qui n’existe pas en Roumanie et pour cause la BOR ne s’y est jamais ou presque intéressé) pour l’Europe nous a enseigné l’état terrifiant dans lequel ont été plongés les masses de paysans déracinés (enclosures) samd samd tin sa va atrag atentia asupra unor mici imprecizii:
1)”BOR ne s’y est jamais ou presque intéressé” de ce ? De catolicism ?! Multam se pare ca va interesati dvpastra cam mult de BOR ! Apopos da ceva despre Biserica greaca tot ortodoxa nica?!
2)”les masses de paysans déracinés (enclosures)”. Stimate domn nu stiu de ce Schmitt ala nu va iecsplica ca in Romania sec XIX canci “enclosures” si nu existau tarani dezradacinati obligati sa lucreze in fabrici (cam inexistente… poa ati auzit cestia cu “Industria romana este admirabila e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire”). Dimpotriva …
3) migrarea taranilor spre orase s-a facut in socialism . Cestie ce a displacut enorm reactiunii agrare si a fost unul din motivele “morale” ale dezindustrializarii programatice din timpu CDR.
A da .In sec XIX nu prea avem nici filaturi si nici mine in care sa trimitem copii la munca. Ne multumeam cu ei la coada vacii , oii samd.
Mie imi place ca liberalli sunt ostili viziunii bipolare, dar pana una alta ei sunt singurii care functioneaza in doua lumi:) ca sa nu mai zic ca au fost istoric singurii aparatori ai minoritatilor. Intra-adevar, nu exista o lume bipolara aici:) Si pana la urma, unde erati voi socialistii cand noi munceam pe baricade?
Cat priveste privatizarea si raportul Tismaneanu, “eu” (adica autorul) nici nu prea inteleg ce vor socialistii. Piata trebuie sa aiba reguli pentru toti, nu, iar comunismul a fost criminial. Ce vrea Critic Atac cu intrebarile astea? Nici nu le inteleg bine, pentru ca mi se par ca au raspunsuri simple.
Cam atat.
Multumesc tuturor! Promit sa revin cu raspunsuri pentru fiecare in parte:).
OK, revin cum am promis:).
@ Pavel Petrovici Kirsanov & Vali
Da, acesta pare sa fie un paradox liberal, care explica oarecum si scorul pe care partidele liberale il inregistreaza la alegeri in tarile democratice. Marturisesc ca deocamdata nu am vreo solutie la el, de aceea m-am limitat doar la a preciza tensiunea dintre credintele liberale (cel putin asa cum le inteleg eu) si activismul/militantismul politic.
@ M. Constantin
Nu cred ca e vorba de persoane, ci in primul rind de reguli si de capacitatea/vointa/inteligenta de a le schimba. Regulile (formale si informale) dupa care functioneaza o institutie publica sunt si regulile dupa care se face, de fapt, selectia “cadrelor”. Din simplul motiv ca cel care stie sa opereze cel mai bine cu respectivele reguli, are cele mai mari sanse sa ajunga in virful ierarhiei. De aceea eu n-as pune accentul pe persoane, si m-as uita mai atent la regulile dupa care functioneaza la un moment dat institutiile – si chiar societatea in ansamblul ei.
@ Vladimir Bortun
Saint Simon? Marx? Pentru a ma referi doar la clasici…
@ Claude Karnoouh
Multumesc pentru aprecieri, dar
1. Doua rele nu fac un bine. Existenta raului comunist nu poate fi justificata prin aceea ca raul a existat si inainte si dupa comunism. Fiecare cu responsabilitatea sa.
2. Aveti dreptate, relatiile de putere nu pot fi ignorate – dar nici supralicitate, altfel cadem intr-un fundamentalism al cinismului. Exista idei care au organizat grupuri de oameni initial lipsiti de putere si care grupuri, tocmai in virtutea acelor idei, au modificat (sau macar au clatinat) raporturi de putere care altfel pareau imuabile. Miscarile din ’68, Carta ’77, miscarea pentru drepturi civile din SUA si asa mai departe, toate sugereaza ca orice putere, in ciuda imaginii de PR pe care si-o construieste, este in realitate mult mai inefabila si suficient de fragila, daca ai curajul sa o presezi suficient timp.
3. Nu inteleg cum socialismul, care initial emana optimism si energie, a ajuns sa se multumeasca cu glose sumbre in marginea lui Schmitt si Heidegger…
@ Alexandru Racu
Am sa incerc sa va raspund la punctul 2b:) – fara sa intervin in discutia foarte interesanta pe care o aveti cu domnul Karnoouh.
In legatura cu discutia, ma marginesc sa spun doar ca opozitia capitalism/comunism este una destul de brtutala – sau nenuantata, daca preferati. Pentru ca ar trebui sa vorbim mai degraba despre capitalisme si comunisme. Au existat regimuri capitaliste mai criminale decit altele, cum si regimuri comuniste mai criminale decit altele.
Faptul ca o versiune de comunism marxist-leninist s-a impus in secolul XX ca ideologie fondatoare a mai multor regimuri politice nu inseamna ca orice versiune de comunism ar fi neaparat criminala, sau ca ideea de comunism este prin ea insasi criminala.
La fel, faptul ca anumite ideologii care sustineau o forma sau alta de capitalism au stat la baza unor regimuri politice care fara dubiu au comis crime impotriva umanitatii (exemplul cu enclosures l-am dat si eu in citeva rinduri in alte discutii) nu inseamna ca orice versiune de capitalism e compatibila cu astfel de ideologii, sau ca ideea de capitalism e criminala in sine.
(Constat aici si mutarea subtila a discutiei de la “liberalism” la “capitalism”, desi cele doua notiuni nu sunt identice: liberalismul nu agreeaza orice forma de capitalism, cum nici capitalismul nu genereaza neaparat credinte liberale – as fi mai degraba inclinat sa spun ca dimpotriva, de vreme ce istoriceste capitalistii s-au asociat cu mult mai multa pasiune regimurilor imperiale/imperialiste, conservatoare sau neoconservatoare, autoritare, ba chiar si celor extremiste si, cind au putut, n-au spus nu nici macar unor versiuni de socialism. Doar cu liberalismul pare ca se impaca mai greu:-). )
Acum, despre conservatorism si neoconservatorism:). Nu pot sa definesc conservatorismul in doua propozitii, dar pot sa spun care conservatori imi plac si care nu, in speranta ca asta ar fi intrucitva util. Cel pe care il citesc intotdeauna cu maxima incintare este Oakeshott, urmat pe locul doi – dar la o distanta suficient de mare – de Alasdair MacIntyre. Marturisesc ca Burke ma plictiseste teribil (nu si la nivel stilistic insa), iar Robert Nisbet mi se pare o risipa de hirtie pentru care editurile ar trebui penalizate.
Cit despre neoconservatori, sunt cei care incep cu Kristol, Podhoretz samd. Adaug aici ca pe cei numiti indeobste neoliberali eu ii consider tot neoconservatori, singura diferenta dintre cele doua grupuri fiind conservatorismul social si religios pe care doat neoconservatorii propriu-zisi il sustin. In rest, credintele celor doua grupuri sunt perfect identice – si de sorginte conservatoare indubitabila – asa incit, din punctul meu de vedere, neoliberalismul nu este decit o specie “laica” de neoconservatorism.
@ Bogdan Popa
1. Lol, si eu m-am amuzat cind mi-am dat seama ca pot fi citit si asa:). Sa reformulez. Partidele sunt organizatii private inserate in spatiul public. Prozelitismul/militantismul partizan al nemembrilor de partid extinde abuziv influenta acestor organizatii private in spatiul public. Pe de alta parte, o definire a politicii ca opozitie intre “stinga” si “dreapta” incita la maniheism si la prozelitism partizan, deci la extinderea abuziva a partidelor ca organizatii private in spatiul public. Si cum liberalii, pentru a locui cu adevarat in cele doua lumi, trebuie sa sustina autonomia acestora, deci sa se opuna extinderii abuzive a unei lumi in cealalta, sunt tinuti sa fie ostili modelului bipolar. Acum sper sa fi fost mai limpede:).
2. Nu am sustinut niciodata ca, istoriceste, liberalii au fost singurii aparatori ai minoritatilor. Am spus doar ca acest lucru a fost adevarat in Romania anilor ’90. Pe atunci, actualul PSD era de fapt un partid conservator, care cauta explicit sa conserve privilegiile vechii nomenclaturi si sa pastreze cit mai multe din structurile familiare ale vechii lumi. De-asta a si avut atit de multi sustinatori, pentru ca majoritatea alegatorilor erau – inteligibil – risk aversive; noua lume ii speria.
Va multumesc pentru raspuns.
@Sorin Cucerai
Très grand merci de votre réponse… je me permets d’ajouter quatre compléments… liés à mon expérience d’analyste.
1) Bien sûr a chacun sa responsabilité. Vous avez tout à fait raison… Mais c’est cela qui est très difficile de déterminer… Où commence et s’arrête la légitimité de l’Etat de défendre son être-là-dans-le-monde (regardez autour de nous ce que font les Etats, tous les Etats!!!)… Les autorités françaises (donc pas moi) viennent de censurer un essai dans un ouvrage consacré aux massacres perpétrés pendant la guerre d’Algérie par certains régiments de l’armée française (heureusement loin ‘en faut tous)… mais tout le peuple français est responsable parce que c’est plus ou moins en son nom que les formes d’extrêmes violences s’y sont pratiquées (certes il y a eu des désertions de soldats et de sous-officiers et des démissions d’officiers supérieurs et généraux, mais il y a eu aussi le contraire des enthousiastes de la torture!!!…)
2)Ce n’est ni en 68 après la victoire éclatante aux élections de de Gaulle que l’on peut parler de victoire des gens sans pouvoir, ni la Charte 77 qui aurait fait tomber l’URSS (cela c’est le bla-bla creux de Havel repris par les journalistes et les politiciens, mais la réalité est malheureusement toute autre), dans le cas de cette dernière c’est un calcul cynique des classes dirigeantes soviétiques (repris par toutes élites communistes ou presque dans les pays satellites) qui ont fait le pari que cette manière de gérer l’économie sociale serait de moins en moins viable pour maintenir la puissance russe (Elstine l’a démoli en partie, perdu qu’il était dans les vapeurs de l’alcool et de l’argent facile), car aujourd’hui on le voit, plus besoin d’occuper des territoires superflus pour assurer et sa défense et la menace sur l’adversaire réel et/ou potentiel, les avancées de la technologie permettent à un petit pays comme Israël d’être la quatrième puissance militaire du monde…. ce qui fait la puissance c’est la technologie militaire et des capacités économiques… ni plus ni moins. Comme l’écrivait Orwell qui n’a pas beaucoup de succès sur les bords de la Dâmbovita: “War against a foreign country only happens when the moneyed classes think
they are going to profit from it.” On peut aussi l’étendre à la guerre dite civile… comme ce qui se prépare en Grèce…
3) Ce sont à la fois des intellectuels de gauche français, italiens et grecs qui ont amené dans l’analytique marxiste la déconstruction de la Technique comme ultime métaphysique venue de chez Heidegger (cf. le livre fondateur en France de Kostas Axelos, Marx Penseur de la technique, Minuit); toujours en France ce travail a été poursuivit par divers courants Derrida (Ombre de Marx), Nancy (Sur la mondialisation), Granel (les années trente sont devant nous, traduit chez Idea revue), mais du côté italien le penseur le plus important de ce courant marxo-heiudeggerien vient du catholicisme social, Gianni Vattimo. Carl Schmitt n’a pas cet inclination en France du côté des penseurs marxistes, en revanche se furent des intellectuels communistes italiens (liés à Togliatti) qui reprirent les analyses de Schmitt dans le cadre de réflexions sur la théologie du politique, sur la théorie du Partisan et sur la théorie de la constitution… et des penseurs marqués par Benjamin, grand admirateur de Schmitt et avec des réserves mais des commentaires essentiels, que dis-je magistraux, de l’extraodinaire juif allemand, Taubes peut-être le plus grand commentateur de Saint Paul….
Sans vouloir vous offenser, de ce point de vue tant les analystes de droite que de gauche en Roumanie sont hors de ces débats (sauf la petite l’école de Cluj, sans malheureusement d’influence réelle dans les joutes analytiques, qui gravite autour de la revue Idea et des traducteurs de Derrida, Granel, Nancy et Badiou); droite et petite gauche (formée en majorité à la CEU de Budapest) dans le pays semble tétanisé et mithridatisé pour la majorité par une sociologie politique bas- de -gamme venue des Etats-Unis pour l’essentiels ou pire pour la droite par les élucubrations d’auberge d’un Petru Tutea et autres néolégionnaires orthodoxisants…
4) Quand vous écrivez “Aveti dreptate, relatiile de putere nu pot fi ignorate – dar nici supralicitate, altfel cadem intr-un fundamentalism al cinismului.” Les relations de pouvoir sont totalement cyniques et l’analyse doit se tenir dans la froide déconstruction de ces relation de pouvoir cynique… Que croyez-vous, quand MacNamara décide le bombardement avec la Yellow rain des forêts tropicale du Vietnam, il savait très bien qu’il employait là une arme chimique dont les effets redoutables sur la génétique des populations exposées dureraient plusieurs dizaines d’années après la fin du conflit… Ma posiion analytique je l’ai apprise déjà jeune en lisant Hegel, et déjà vieux en le relisant: “« Die Philosophie aber muss sich hüten, erbaulich sein zu wollen »
Hegel, Vorrede zür Phänomenologie des Geistes.
Je ne fais pas d’analyses pour consoler les gens de leur malheur ou pour les édifier, je ne suis pas prêtre, ni même prêtre laïque, encore moins politicien pour raconter des bobards, je fais des analyses pour saisir (si je le peux) quels sont les ressorts principiels et pratiques qui entraînent les hommes vers des catastrophes (et les transmettre en tant qu’enseignant). Parce que ce que vous appelez les “gloses sombres” ne sont que la formulation et la verbalisation dans divers langages de la terribles réalité ou fatalité qui frappe la vie des hommes sur terre (au ciel il n’y en a pas, car quant à moi je suis incapable d’y voir quoi que ce soit sauf: “les nuages, les merveilleux nuages… Baudelaire, Petits poèmes en prose)… et que seul l’art, musique surtout, mais aussi danse, peinture et sculpture, vient parfois illuminer d’un halo de sacralité….
Cred ca cinismul relatiilor de putere este preferabil ipocriziei si gandirii “pozitive” . Macar stim cum stam si limitele de miscare.
Fiidca condamand cinismul uitam ca oricand se pot gasi justificari “morale” in numele a naiba stie ce . De ex situatia din Romania … in numele “liberatii” si “democratiei” au fost tolerate “capusarile” intreprinderilor de stat – SIDEX, industria petroliera samd . Perderile au fost zice ca se datorea insuficentei staului ca adminstrator si au fost motiv ptr privatizari prea ieftine. Acum se tipa ca impozitu este un furt si ca asiatatii sug sangele poporului muncitor. Si uite asa din argument moral in argument moral justificam distrugerea unui popor. Si nu avem voie sa observam cinic ca “morala” asta “justifica” un rapt imoral…
Insa v-as mai intreba si la ce va servit lectia din 68 ? la victoire éclatante aux élections de de Gaulle ? Nu de alta insa admirati prea mult “metoda” din 68 .. ori in gnl identitatea de metoda duce la rezultate identice daca conditiile raman aceleasi …Eu personal detest esecurile .
Asa ca nu este mai normal sa fim cinici decat sa aplicam Wwshful thinking ?
Lectia din 68 serveste in primul rand pentru ca exista, chiar daca cea mai evidenta concluzie este esecul din lipsa de metoda. Din pacate concluziile se pare ca le-a tras – si le-a pus in aplicare – tocmai partea adversa. Totusi chiar daca miscarea studenteasca de atunci nu a fost o “revolutie” (nici nu avea cum, fara o baza de mase si un program), ea a formulat si exprimat clar niste revendicari, mult valabile si azi. Si a fost parte dintr-o epoca de contestari: feministe, ecologiste, ale negrilor. Nu este vina acelor miscari ca au fost ulterior absorbite de establishment, distorsionate si in general transformate in opusul lor. Asta s-ar intampla si daca Iisus pogoara maine pe pamant pentru a doua oara. Miscarea studentesca puternica din SUA a fost compromisa cu drogurile si apoi sufocata cu yuppie-smul lui Reagan. Nu inseamna ca e vina acelei miscari ca dupa 70 Reagan si Tatcher au pornit ofensiva neoconservatoare care se continua si azi. Dupa cum nu e vina poporului palestinian ca nu a invins in conflictul Izraelo-Palestinian ce s-a dezvoltat cam tot de atunci. Pur si simplu establismentul e prea bine organizat – pentru ca se bazeaza pe interese de clasa – pe cand stanga e prea slaba – pentru ca deocamdata este cantonata in confruntari de idei. Ceea ce nu exclude posibilitatea ca intr-o buna zi sa poata fi trase concluziile lectiei din 68. Una peste alta, e mai bine ca fenomenul 68 a existat, e o premiza ce asteapta…
Va multumesc la rindul meu. Acum inteleg mai bine punctul dumneavoastra de vedere.
Referitor la (1): Cred ca responsabilitatile in sens strict sunt intotdeauna individuale. Cel care da ordinul pentru un masacru si cel care executa masacrul sunt responsabili. Fireste, putem medita impreuna cu Jaspers la “culpa germana”, sau la “culpa franceza” in exemplul dat de dumneavoastra, sau la “culpa romana” in cazul Holocaustului si asa mai departe. Dar in sens strict, responsabilitatea revine celor care instiga, celor care dau ordine si celor care le executa (sau care ajuta in orice fel la executarea ordinelor). Daca nu ma insel, aceasta a fost si filosofia din spatele Tribunalului de la Nurenberg.
Cit priveste culpa colectiva, de ordin moral, societatile au dezvoltat diferite instrumente de asumare a ei: introducerea subiectului in programa de educatie publica, explorarea diferitelor mecanisme prin care se incearca reformarea regulilor jocului, astfel incit cei care pot da astfel de ordine sa fie impiedicati pe viitor (cu mai mult sau mai putin succes) sa ajunga in pozitii de decizie – si asa mai departe.
Referitor la (2), va voi raspunde la punctul (4).
Referitor la (3), va dau intrutotul dreptate. Se intimpla, din pacate, ca analiza politica romaneasca sa fie uneori parohiala, fara legatura cu aparatul conceptual si cu tipul de problematizare din alte tari.
Recunosc si ca autorii mentionati de dumneavoastra (in speta Schmitt si Heidegger) au fost preluati fecund de filosofi si analisti de stinga. Cind am spus, in mesajul meu anterior, ca stinga a ajuns sa nu mai propuna idealuri, ci doar sa gloseze amar in marginea lui Schmitt si Heidegger, recunosc ca am sarjat putin:).
Referitor la (4) si implicit la (2), cred ca m-ati inteles gresit – probabil pentru ca n-am fost eu suficient de limpede. Eu nu opun brutal cinismul idealismului. Daca as face-o, ati fi indreptatit sa ma considerati un utopic.
Nu e necesar sa recurg la Schmitt pentru a recunoaste cinismul rece al relatiilor de putere. Pentru asta e suficient sa-l citesc pe parintele analizei politice serioase – pe Tucidide. Cred ca niciun om care a citit Razboiul peloponesiac nu-si mai poate face iluzii cu privire la mersul lumii – si ca orice cititor de Tucidide care incearca sa nu intervina in disputa dintre doua puteri combatante e avertizat ca il poate astepta oricind soarta Melos-ului.
Deci nu cinismul il combateam eu, ci fundamentalismul cinismului – adica ideea ca cinismul relatiilor reci de putere poate explica orice, ca totul se poate reduce, la nivel explicativ, la analiza cinic-rece a relatiilor de putere.
Cu alte cuvinte nu contest existenta si importanta cinismului, contest doar “fundamentalizarea” analitica a cinismului.
Uitati, eu am fost multa vreme anarho-capitalist. Anarho-capitalistii sustin ca toate drepturile omului decurg din – si sunt astfel reductibile la – dreptul de proprietate. Dupa ce am inceput sa analizez serios aceasta presupozitie, am ajuns la concluzia ca e o forma de fundamentalism, de reductionism abuziv, intrucit exista drepturi ale omului care sunt independente fata de dreptul de proprietate si care nu pot fi reduse la acesta din urma decit printr-o frauda intelectuala. Si daca drepturile omului nu pot fi reduse la dreptul de proprietate, existind mai multe drepturi fundamentale independente unele de altele, monismul de care depinde teoria anarho-capitalista explodeaza.
Acelasi lucru il cred si despre cinism si relatiile de putere. Nu le contest importanta, dimpotriva, cred ca relatiile cinice de putere au o mare importanta explicativa, contest doar supralicitarea acestei importante si incercarea de a reduce totul la relatii cinice de putere.
Pe scurt, cum am zis, nu ma opun cinismului, ci doar “fundamentalizarii” acestuia, transformarii lui in unic principiu fundamental. Recunosc ca monismul e atractiv din punct de vedere intelectual din pricina aparentei sale coerente si simplitati, dar cred ca de cele mai multe ori explicatiile de tip monist/fundamentalist sunt pseudo-explicatii. Asa ca si la nivelul constructiei teoretice ramin un pluralist:).
Responsabulitatile sunt intotdeauna individuale!
Adica daca imi ziceti ” ba bosorgule daca te legi de muierea mea te ia dracu” suntem amadoi responsabili – eu ca m-am legat si dvstra ca v-ati tinut de cuvant. Insa nu as avea de ce ma plange ca am luat bataie – am fost avertizat!
Daca insa imi ziceti libera competie si acces liber la muieri si pe urma ma luati la bataie ca am “obtinut” (prin milogeala. linguseala , daruri nu are importanta) pot sa ma plang ca sunteti incorect. (ipoteza 3 : acceptati. Femeia afla si va pareaseste .. ziceti mersi ca nu va da cu o vaza in cap!!)
Asta este meritu cinismului …
Si meritu ipocriziei . Sa zicem ca dvoastra imi datorati bani .Linertatea omului este sacra da propretatea este fundaentala. Deci daca dvoastra va platiti datoria devenindu-mi sclav este OK , da?!
Ma rog reductie la absurd. Da cum credeti ca s-a rafinat dreptul roman?! Dezbabatnd sitiatii ipotetice pana la extrema lor si apoi punandu-se intrebarea : pot io accepta asta ?!
@Sorin Cucerai
În ciuda diferentelor noastre và multumes foarte mult de curtoisie discutiei noastre (rarà pe plàiurile Dâmbovitiei între oameni de pàrere diferite)… Ati fàcut extrem de bine sà-l reaminiti pe Tucidide, adevàrat parinte al realismului analitic în politica…
Personal n-as zice cà la nivel Geschichte istoria fiintei esenta politicului ar fi fondamentatà pe un fundal cinic… As inclina mult mai mult pe dinamica tecnicii care gândeste oamenii… cinismul nu este la nivelul Dasein-ului dar la nivelul Seinde-ului….
Ar fi interesant o întilnire publicà pentru o dezbatere seriosà si severà între gentlemen….
Domnule Karnoouh, placerea a fost in egala masura si de partea mea, asa incit va multumesc la rindul meu.
Poate ca prietenii nostri de la CriticAtac vor organiza cindva o astfel de dezbatere…:)
Dle Cuerai
se pare ca ptr dvoastra “liberal” are unele intelesuri mai … ciudate.
Eu prefer insa pe Zeletin si pe Bratianu. Aia erau sigur liberali !!
@Sorin Cucerai:
Eu inteleg ca sunteti pe o “platforma” de stanga, si ca tendinta este una defensiva, adica de a afirma “principiile” liberale, si nuantele se pot pierde aici. Am inteles asta. De asta distinctia asta privat-public devine importanta pentru dvs. cand discutati ce e liberalismul. Dar senzatia mea cand va citesc este ca exista in ce ganditi o idee de baza, ca sunteti pluralist si ceilalti, cei care explica politica prin relatii de putere, de pilda, sunt monisti.
Poate o sa va ganditi odata ca si pluralismul dvs. teoretic se bazeaza foarte puternic pe o distinctie simpla, libertate negativa-libertate pozitiva, care a fost propusa de un ganditor pentru care social democratia putea ajunga usor in comunism. Poate o sa va ganditi ca exista traditii liberale care contesta distinctia asta si ca simplitatea ei analitica de fapt ascunde o frica istorica de comunismul de tip URSS. Poate o sa va ganditi mai serios de ce stanga spune ca ideea de “privatizare” si de “raport a comunismului” sunt parte a unor relatii de putere. Daca faceti un pic mai flexibila asumptia ca exista doar indivizi liberi aflati in relatii de egalitate, o sa raspundeti poate altfel decat prin repetarea unor idei liberale “clare”: libera concurenta duce la eradicarea saraciei si comunismul e evil. Poate o sa raspundeti, cumva in sensul a ceea ce cred ca stiti deja, ca ideea de libera concurenta foloseste unora si este perdanta pentru altii si ca un raport al comunismului este folosit ca unii sa aiba un anumit tip de putere in societate.
Ce as vrea eu de la dumneavoastra este sa intelegeti ca o idee cum e distinctia privat-public, nascuta intr-un anumit moment istoric, si de altfel extraordinar de utila si progresista, a inceput sa functioneze nu numai ca sa critice relatiile de putere, cat sa le faca acceptate. Cand Rosa Park s-a urcat in autobuz si a zis ca nu sta “in spate,” ea a criticat si ideea ca este justificat ca spatiul public este organizat de rasismul majoritar. Ea a aratat ca “ce este public” este organizat pentru ca unii de culoare sa piarda. Cand feministele din ’68 au declarat ca vor o alta organizare a spatiului privat, in care nu trebuie sa faca munca domestica majoritar, ele criticau o organizare a “publicului” prepoderent masculina. Ele au arata ca ce este public este organizat de un sexism majoritar.
Va rog sa va ganditi la asta si sa nu cadeti din reflex pe pozitia “ei sunt monisti” si eu sunt pluralist. Dar altfel, mi-a placut ca va reganditi anarho-capitalismul initial.
@ Ghita Bizonu’
Zau ca nu sunt ciudat – sau, daca sunt, zau ca nu sunt singurul:))).
De exemplu, nimic din ce am scris aici, fie in textul propriu-zis, fie in comentarii, nu mi se pare ca ar veni in contradictie cu Manifestul de la Oxford din 1947. Textul Manifestului il puteti citi aici: http://www.liberal-international.org/editorial.asp?ia_id=535 .
In extenso ca cetatean onest, indiferent ce o mai fi insemnand asta, dle Cucerai, acord prezumtia de buna credinta institutiilor si, implicit, regulilor dupa care functioneaza in vederea atingerii obiectivelor propuse; mai mult, cred ca acestea dispun de suficienta capacitate organizatorica incat sa poata aspira cu succes nu numai la simpla conformare ci si la adecvarea la realitatea concreta printrun dozaj rezonabil al resurselor.
Din acest punct de vedere, este de neinteles nostalgia dupa institutii patronate de “am fost un dobitoc” acum cand, iata legiune de titrati fac regula.