Teme utile pentru extinderea domeniului luptei

TEMA: Ce fel de feminism îmi doresc de 8 martie?

N-o să enumăr decît posibile teme care ar putea aduce mai multă relevanţă în dezbaterile despre condiţia femeii în România. Acum vreo 7 ani scriam despre ineficienţa sau pasivitatea de tip scolastic în feminismul românesc, generalizare nedreaptă ca orice generalizare, dar cu oarecare sîmbure de adevăr, spun eu, uitîndu-mă cît (n-)am obţinut în ultimii ani.

Sigur, s-au înmulţit studiile de gender, am adîncit şi mai mult rădăcinile teoriei, am ţinut pasul cu modificările la zi în mişcarea feministă mondială. În contact cu realitatea, lucrurile se complică imediat.  Nu vreau să dau lecţii feministe. Îndreptarea către majoritatea misterioasă care votează cu familia şi e obsedată de ştirile cu amante şi divorţuri (publicul emisiunilor mondene a crescut exponenţial), care se conservatorizează pe zi ce trece, este o obsesie pe care o expun de cîte ori am ocazia. Majoritatea nu înseamnă doar acele procente numeroase care spun prostii în sondaje. Majoritatea poate fi un aliat. Majoritatea adoratoare de tabloid, de filozofie macho, de glam trebuie confruntată continuu cu consecinţele alegerilor sale. Şi minoritarii cu alegerile lor.

Pe lîngă temele destul de bine acoperite în ultimii ani despre inegalitatea la locul de muncă, tratarea asistenţei sociale ca pe un ajutor dat leneşilor (şi mamelor leneşe implicit), violenţa în familie, drepturile femeii rome, ar mai fi aşadar nevoie de o apropiere curajoasă şi fără prejudecăţi de zone cu un impact simbolic incredibil, zone care modelează “majorităţile”. Nu cred în izolare în ghetouri intelectuale, cred că trebuie căutate confruntări în (şi cu) medii ostile. Altfel, nu are sens.

Reprezentativitate. Cînd vorbim despre reprezentativitate, ne gîndim mai ales la alegeri, la distribuţia funcţiilor politice sau a candidaţilor în alegeri. Esenţială însă este prezenţa femeilor în conducerea unor instituţii cheie. Organigramele unor instituţii publice arată (la o privire fugară, ce-i drept) cam aşa: bărbaţii conduc, femeile încep să ocupe posturile de la nivelul trei în jos (distraţi-vă cu organigrama BNR de exemplu, patru bărbaţi, din care trei numiţi politic, pe primele două paliere de conducere).

Tabloid. Un linşaj total, cu complicitatea victimelor, se petrece în mediul tabloid. Femeia de platou TV, de meteo, de Bamboo etc. a ajuns o “normalitate”. Discursul tabloid s-a prelungit firesc în mediile “quality”, dublat şi de ironie împotriva unei corectitudini politice imaginare. Femeile prinse în vîrtejul tabloid sînt ţinte vii pentru absolut toată lumea: s-a consolidat un ritual al batjocurii şi “autoridiculizării” pentru iniţierea în domeniul glam. Situaţia e extrem de complicată – asta înseamnă că renunţăm complet la reacţie şi analiză a peisajului? Spunem dispreţuitor “tabloid”, “prostituţie mediatică” şi mergem mai departe?

Femeia în mediul corporatist. Avem asociaţii de femei de afaceri, avem naraţiunea femeii de carieră şi de succes. Însă adevărata faţă a mediului corporatist şi a politicii faţă de femei rămîne complet ascunsă. Un mediu dominat de management macho, de violenţă de toate soiurile, inclusiv sexistă.

Femeile în manuale. În literatură şi istorie avem figuri feminine universal acceptate, dar irelevante din punct de vedere politic. Despre lunga luptă pentru obţinerea dreptului la vot sînt cîteva menţiuni. În literatură, e prezentă veşnica Hortensia Papadat-Bengescu, singura scriitoare: momentul de plictiseală din seria “clasicilor” interbelici. Prea puţine contextualizări, prea puţine alternative în listele de lectură, promovarea unei “scriituri feminine” şi îngheţarea într-o retorică şaizecistă estetizantă. Viaţa “glam” din literatura doamnei H P-B rămîne un mister pentru cei mai mulţi dintre cititori – şi asta nu din cauza scriiturii, ci din cauza abordării extrem de încordate a unor texte complicate.

Robert Negoiţă. Există o indiferenţă totală faţă de disfuncţii grave din interiorul partidelor mari. Trebuie pusă presiune puternică pe lideri. Scandalul cu miss PSD, trafic de persoane, tranzacţii de “semi-prostituate” purtate de lideri ai partidului cu tipi din lumea interlopă, toate astea au trecut ca nişte pete de culoare prin media, fără nici o urmare. Distracţiile cu “miss partid de la tineret” ar trebui să ajungă totuşi la un final, măcar atît.

Udrea-EBA. S-a vorbit despre un tipar feminin negativ promovat de putere – nepotism, promovarea femeii-clieşu din imaginarul masculin etc. Reacţia mediatică a fost de un sexism fără precedent. Deşi sînt eroine ale unui sistem aberant de promovare politică, principala vină din comentariile jurnaliştilor pare a fi calitatea de femei-glam a personajelor. Mai mult, la o ceremonie PDL Bucureşti, s-a putut constata că bărbaţii aliaţi din PDL o tratează pe Elena Udrea în exact aceiaşi termeni doar cu semnul “plus” în faţă: declaraţii de dragoste, complimente penibile etc. Cum pot fi reglate aceste derapaje? Texte, analize, confruntări cu organizaţiile de femei ale partidului. Neacceptarea unor astfel de normalităţi. Uneori e de ajuns s-o anunţi, s-o spui cît mai public.

Deszăpezirea. Un bun subiect pentru fundaţii, ong-uri, antropologi etc. ar fi prezenţa covîrşitoare a femeilor în echipele de „deszăpezire cu lopata” din Bucureşti. Una e să sancţionezi toată ziua incorecta repartizare a muncii şi veniturilor pe sexe, alta e să aflăm un răspuns la o situaţie simplă: de ce bărbaţii conduc vehiculele mari ale firmelor de salubrizare, iar femeile cară zăpada cu lopata?

Stereotip invers. Există prea mult dispreţ în discursul feminist pentru „majoritatea patriarhală”, cel puţin aşa îl percep. Dacă nu ne apropiem de femeile în carne şi oase aşa cum sînt ele, riscăm să sfîrşim în preţiozităţi fără sens. De ce nu au loc întîlniri, dezbateri între penibilele asociaţii de femei din marile partide şi femei care au cu adevărat ceva de spus despre condiţia lor în ziua de azi? Mai mult, de ce să nu încercăm să găsim un cadru de discuţie cu „diferitul-diferita”? Izolarea în toleranţa superioară mă umple de nervi.

Viaţa după divorţ. O situaţie dramatică prea puţin discutată.

Fascinatia pentru aberanţi. Nu e doar o problemă a feminismului românesc. E o problemă continuă a intelectualului public de orice fel: sînt identificaţi aberanţii şi apoi intervine un soi de hipnoză faţă de ei. Nu doar aberantul trebuie să ne preocupe (vreun sexist de peşteră care a prins un colţ de revistă în care să scrie sau o reclamă stupidă promovată de cine ştie cine sau vreun „porumbel” scăpa de un politician), ci „normalul” acela profund nedrept pe care trebuie să-l supunem investigaţiei.

Material girl. De departe cel mai puternic model public feminin în ultimele doua decenii. Pe de o parte, avem de-a face cu un soi de emancipare specifică mediilor ostile. Femeia-ca-obiect îşi asumă acest statut şi începe să exploateze masculul-omnipotent. Nu e un simplu curent, e mod de viaţă puternic promovat de media. „Dacă tot nu ai nici o şansă, mai bine stoarce-l de bani”, iată încă un slogan „normal”. Răspunsul feminin la inegalităţi a fost acesta, şi nu e un răspuns specific românesc. Un răspuns de „sclav”, s-ar putea spune. Dar e o reacţie care ar merita mai multă atenţie: emanciparea glossy, emanciparea stranie prin life-style şi vînătoare de averi, ar merita studiu serios, nu doar dispreţ. Femeia-marfă se poate metamorfoza în bine după ce şi-a cîştigat puterea. Dacă nu credem asta, n-are rost să ne mai agităm. Dacă nu prindem motivaţia profundă al acestei goane glamoroase, iarăşi n-are rost să ne mai agităm.

Am strîns doar cîteva zone incomode, imposibil de etichetat din prima, de ştampilat rapid cu mijloace feministe ortodoxe. Cînd majoritatea îşi găseşte propriile căi de evadare din definiţii şi cartografieri clasice, avem o problemă. Ne putem mulţumi să aruncăm ştampile de „patriarhat”, „sexism”, „victime” (foarte corecte în cele mai multe cazuri) sau putem intra cu adevărat în noile realităţi. Măcar prin intermediul observaţiei clasice şi al tastaturii. Altfel riscăm să avem teorii simpliste expuse preţios şi realităţi infinit de complicate şi imposibil de decodat. Uneori e nevoie de intervenţie cît mai rapidă şi hotărîtă (cazul ipocriziei imense din PSD în cazul Negoiţă), alteori e nevoie de orientarea studiilor către modele tiranice, „glam”.

Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.