Am descoperit un blog care merita atenţia: Scorpii şi gheonoaie. Iata un text.
Tocmai în această săptămână când francezii dezbat legislaţia anti-imigraţie, Dilema Veche găseşte oportun să republice un articol din 2005 care explică “problemele” Franţei. Diverse personaje din anturajul Dilemei poartă o discuţie amicală cu Neagu Djuvara, numit încă din titlu “un liberal incorect politic”. Această titulatură, motiv de mândrie pentru intelectualii de dreapta, sărbătoreşte un limbaj ofensator pentru orice persoană de culoare şi un rasism de cea mai joasă speţă (chiar şi după standardele unor liberali conservatori). A te situa la dreapta nu trebuie să însemne automat îmbrăţişarea unui discurs fascist dar se pare că intelectualii de la Dilema nu sunt oamenii jumătăţilor de măsură.
După ce identifică principala problemă din România: “cei 45 de ani de comunism au schimbat profilul etnic al românilor”, Djuvara este interpelat de Alex. Leo Şerban pe o temă care ar zdruncina capitalele europene: prezenţa în public a săracilor şi a non-europenilor.
Alex. Leo Şerban: “Pe vremea aceea totuşi, oamenii mai săraci nu stăteau toată ziua, bună ziua pe Calea Victoriei. Ceea ce se vedea, inclusiv în fotografii, era o anumită parte a societăţii, crema societăţii. Acum lucrurile par a se fi răsturnat… Eu cred că este un fenomen răspîndit în toată lumea! Mai toate capitalele europene sînt pline de asiatici, de africani.” Probabil ar trebui ascunşi de ochii turiştilor în ghetouri cu sârmă ghimpată.
Neagu Djuvara se dezlănţuie în apărarea mândriei de a fi alb în Paris: “Cauza nu este neapărat emigrarea, ci, mai degrabă, denatalitatea. Noi le avem pe amîndouă! Dacă cercetăm documentele, vom observa că, de ani de zile, morţii nu mai sînt înlocuiţi de nou-născuţi. Sîntem pe aceeaşi linie cu mai toate ţările europene, inclusiv cu Peninsula Iberică şi Rusia. Cred că rasa albă vrea să moară! De vreo sută de ani încoace, rasa albă se sinucide mai întîi prin războaie, mai apoi prin lipsa dorinţei de a se perpetua. Industriaşii din Franţa şi din alte ţări occidentale au chemat milioane de muncitori, pentru că erau mai ieftini. Dacă un francez nu vrea să strîngă gunoiul fără o anumită sumă, este mai simplu să chemi un senegalez care are, într-adevăr, nevoie de bani. Care a fost rezultatul? Acum patru ani s-a făcut o statistică în rîndul locuitorilor din judeţele din jurul Parisului – populaţie care însuma aproape 20 de milioane de locuitori – din care a rezultat că mai mult de 45% din copiii de şcoală primară proveneau din părinţi emigranţi. Părerea mea este că acest procent nu este foarte exact pentru că nimeni nu a ţinut cont de bunici, de exemplu! Nimeni nu s-a gîndit că un copil care s-a născut în 1990, de exemplu, poate că este nepotul unui emigrant de după 1945. În acest caz, procentul de 45% nu se justifică. După părerea mea, este vorba de 60%! Dacă mergi în zonele importante ale Parisului, observi uşor cu ochiul liber că peste jumătate din copiii care ies de la şcoală sînt coloraţi. În acest ritm, peste 100 de ani, Franţa va fi metisă! Franţa – modelul Europei de cînd s-a născut civilizaţia occidentală, locul în care s-a conturat legătura între germanici şi romani, în care au început feudalitatea, monarhia organizată, revoluţiile, republicile etc.!”
Este momentul ca Andrei Pleşu să intervină. Nu pentru a amenda observaţiile empirice prezentate, ci pentru a le susţine cu un exemplu.
Andrei Pleşu: “Vorba lui Cioran, pe cînd era la Paris: “Sînt în metrou şi sînt singurul francez”!”
Neagu Djuvara continuă: “Eu am trăit acest lucru! … Ca să ajung la metrou, staţia “Stalingrad”, o adevărată pedeapsă pentru ochi, treceam pe lîngă un cartier de negri africani. Eu eram singurul alb, între sute de oameni, şi nici măcar eu nu eram francez!”
Magdalena Boiangiu: “Problema cu aceşti africani este că ei susţin că sînt francezi!”
Şi discuţia merge mai departe… Toate aceste păreri justifică pentru români în 2010 politicile anti-imigraţie din Franţa care aduc aminte de guvernul de la Vichy şi construcţia civilizaţiei occidentale ca instrument colonial de excludere perpetuă a victimelor imperialismului. Rasismul şi colonialismul deschis al intelectualilor de la Dilema, personalităţi importante şi cu un public important în România, este re-descoperit şi celebrat în această săptămână, ca dileme de altădată dar mereu actuale…