Am primit la poșta redacției textul de mai jos semnat de Giorgian Guțoiu
Politica guvernului de a limita plățile cash nu este despre combaterea evaziunii, ci despre accelerarea reproducerii societății capitaliste. Desigur, într-o societate capitalistă, bazată pe schimbul corect, pe competiție, lege, piețe libere și rațiune, evaziunea nu își are locul pentru că ea se desfășoară în afara pieței libere și legale. Banii care circulă în piața neagră a evaziunii afectează concurența, producția și consumul, chiar dacă în final chiar și banii din piața neagră ajung de cele mai multe ori tot în piața liberă, investiți în consum și apoi în producție. Un angajat care a primit jumătate din salariul său la negru va folosi totuși banii aceia pentru a-și asigura mijloacele de subzistență, banii ajungând deci în consum și ulterior investiți în producție, dar pe de altă parte plata parțială a salariilor prin bani la negru afectează concurența legală între firme pentru forța de muncă, fiindcă alterează posibilitatea pieței de a putea transmite semnale corecte despre prețul forței de muncă. Dar combaterea evaziunii este de cele mai multe ori prezentată în spațiul public ca politică pentru ajustarea bugetului statului, ascunsă deci sub o retorică a binelui comun ușor de înțeles, a unei logici simple, prin care mai mulți bani la bugetul de stat echivalează servicii mai bune oferite de către stat. Nu se vorbește așadar despre rolul pe care limitarea plăților cash și trecerea la tranzacții cu cardul, virtuale, digitale, le-ar putea avea pentru societatea capitalistă, pentru reproducerea și expansiunea ei.
Pentru a înțelege defapt legătura pe care plățile cu cash sau cu cardul le au cu specificul capitalist al societății este necesar să vedem care este defapt rolul banilor în societatea capitalistă. Banul este defapt marfa care mediază schimbul în piață. Dar banul mai are apoi și o dimensiune socială, el este o relație socială, iar acumularea de bani înseamnă defapt acumularea de putere socială. Atunci când pe piață mărfurile sunt schimbate pentru bani, pentru valoarea lor de schimb și nu pentru valoarea lor de utilizare, atunci înseamnă că în modul de producție capitalist, producția de mărfuri care ajung în piață se realizează nu pentru nevoi de subzistență ci pentru acumularea de bani, pentru profit. Banul, prin specificul său ca mijloc de schimb, de plată și cumpărare, ca echivalent, ca relație socială, permite existența relațiilor capitaliste de producție, consum și circulație. Faza incipientă de formare a unor relații sociale capitaliste se întâmplă în relație cu banii. După Simon Clarke, banii sunt cei care permit defapt existența muncii alienate și a proprietății private și, apoi, deci a intrării în sfera relațiilor de producție[1]. Munca alienată, înțeleasă ca munca realizată pentru nevoi exterioare și diferite nevoilor individului pentru subzistență, se produce prin posibilitatea schimbului forței de muncă pentru marfa-bani, ceea ce defapt reprezintă și momentul în care apare proprietatea privată. Așadar, aceasta din urmă se constituie doar atunci când individul produce o marfă, un obiect, pe care îl poate înstrăina, iar asta se poate întâmpla atunci când banul există și permite schimbul. Banul lucrează așadar împreună cu proprietatea privată și piața pentru a permite existența societății capitaliste. Dată fiind importanța banilor în această schemă, nu este de mirare probabil de ce politicile monetare sunt apanajul exclusivist al tehnocraților economiști antrenați în școlile economice neoclasice a căror singură doctrină este reproducerea sistemului capitalist prin asigurarea continuă și tot mai mare a acumulării de capital. În statul capitalist, politicile monetare sunt lipsite de orice control social.
Și totuși, la ce contează faptul că plătim cu cardul sau cash, dacă până la urmă ceea ce diferă între ele este doar forma lor de apariție ? În fond, cu cardul sau cu numerar, ambele sunt plăți cu bani. O știre relativ recentă ne prezenta că România este una din țările codașe la plata cu cardul și că 78% din tranzacții încă se fac cu numerar, plasând țara noastră într-o categorie din care mai făceau parte Egiptul, Bulgaria, Kazahstanul, departe deci de țările capitaliste dezvoltate, precum cele vestice sau China, unde plățile se fac astăzi dominant prin tranzacții virtuale[2]. Pe lângă faptul că astfel de știri au rolul tocmai de a arăta un decalaj de dezvoltare, o problemă ce ar trebui rezolvată, o rețetă de succes într-o țară ca România care întotdeauna a luat în serios distanța sa de dezvoltare față de țările capitaliste dezvoltate, știrea ne mai arată și că plata prin tranzacții virtuale se corelează pozitiv cu dezvoltarea capitalistă. Iar asta este adevărat pentru că plata cu cardul defapt accelerează circulația banilor într-o economie, și odată cu aceasta și a relațiilor de producție și de consum, necesare în fond pentru acumularea de capital, pentru creșterea economică. Recurența tranzacțiilor dintr-o economie nu se realizează doar în funcție de cantitatea de bani existenți ci și în funcție de rapiditatea cu care banii circulă, iar banii virtuali circulă cu o viteză mult mai mare decât cei solizi. Plățile cu cardul, virtuale, îndeplinesc defapt aceeași funcție, poate doar sub o altă formă, pe care o îndeplinesc deja de câteva secole creditele, sistemul financiar, în general, anume aceea de a accelera ratele de producție, consum și circulație, sau altfel spus în spiritul economiei neoclasice, de a facilita și grăbi creșterea și dezvoltarea economică ( a se citi — grăbirea contradicțiilor capitaliste, a crizelor, inegalității și îmbogățirii celor 1%).
Prin urmare, mai este discuția dintre plata cu cash și una cu cardul și una despre libertatea alegerii ? Sigur, dar doar dacă vorbim despre o falsă alegere. Putem alege să reproducem sistemul mai lent sau mai accelerat. Și până la urmă, dacă vrem să avem creștere economică mare ar fi bine să alegem plata cu cardul, pentru a putea cumpăra mai des, a grăbi producția de bunuri, a crește ratele de profit. Toate în speranța finală că beneficiile creșterii economice se vor revărsa asupra tuturor.
O analiză publicată zilele trecute pe această temă se întreba ce vor face oamenii de la țară care nu au card și care se confruntă și cu o severă lipsă de bancomate în proximitate[3]. Pentru sistemul capitalist al profitului, asta este cu atât mai bine. Iată cum se creează nevoi pentru o piață nouă. România nu duce lipsă de bănci care să fie dispuse în grabă să distribuie carduri și să monteze cât mai multe bancomate la sate. O altă situație în care trecerea de la numerar la card nu poate face decât bine economiei.
O altă parte a discuțiilor apărute pe tema trecerii spre o obligativitate a tranzacțiilor virtuale ar fi teama de control, de ingerința pe care statul o poate face în viața personală, în sfera privată a oamenilor odată ce le controlează și verifică acestora tranzacțiile. Pentru cei care nu înțeleg că defapt proprietatea privată există doar pentru a fi schimbată pe piață, lucrurile acestea par complet necunoscute. Defapt, și sistemul face o treabă foarte bună în a crea iluzia libertății și a unei proprietăți care chiar este privată, sau a unei sfere private, pe care omul chiar și-o poate ascunde față de societate. Dacă însă înțelegem lucrurile prin legătura intimă dintre bani, proprietate privată și reproducerea sistemului capitalist, am putea să deslușim și acest mister. Poate nu este o întâmplare că marfa cea mai căutată pe piața capitalistă, pe care și-o doresc toți cei naivi care cred în libertățile și drepturile sistemului, fiind și cei care defapt întrețin nevoit sistemul, este tocmai locuința, casa, cea care este în mod obișnuit este asociată cu proprietatea privată sau sfera privată a vieții. Totalitatea sistemului capitalist și legea sa a valorii, acaparează prin valorificare toate relațiile sociale și chiar și funcțiile biologice ale oamenilor și animalelor, a naturii, așa că este puțin probabil să mai existe ceva ce nu a fost comodificat deja.
Problema și indignarea față de intruziunea statului în viața privată mai vine și dinspre neînțelegerea asupra a ceea ce este statul în societatea capitalistă (accentuând “în” pentru că statul nu este separat de societate cum s-ar prezenta defapt în teoriile marxiste structuraliste ale lui Althusser sau în economia politică neoclasică). Dacă am înțelege că statul nu este doar un supraveghetor al pieței libere, cum ne zice economia neoclasică, am pricepe că statul defapt este conturat pentru a servi sistemului capitalist, și nu are rolul de a apăra proprietatea privată ci este direct implicat în crearea și valorificarea ei. Așa că intrarea în viața privată în scopul reproducerii capitaliste nu este o problemă pentru statul democrat și liberal. Însă, statul are o problemă. Aceea că îi lipsesc ideologi care să explice populației defapt că societatea nu ar trebui speriată de această controlare și valorificare a vieții private, dar mai este și posibilitatea că lipsa unor astfel de argumente spune ceva și despre incapacitatea doctrinară a statului democrat și liberal de a-și explica propriile contradicții.
Plata cu cardul poate avea și o relație mai deosebită cu crizele sistemului decât o are plata cu numerar. Despre inflație se spune că apare atunci când prea mulți bani aleargă după prea puține mărfuri sau, cu alte cuvinte, că există prea mulți bani în economie. Dar am văzut mai sus că plata cu cardul defapt accelerează circulația banilor, astfel că aici nu mai este vorba doar despre cantitatea de bani ci și despre velocitatea circulației lor. Poate nu este surprinzător că inflația a crescut în timpul pandemiei când s-au multiplicat plățile virtuale. Pe de altă parte, ca instrument de politică macroeconomică, banul digital cu siguranță este mai ușor de manevrat de tehnocrații economiști în aplicarea politicilor monetare contra luptei cu inflația.
Într-o altă privință, în societatea românească aflată la începuturile modernității sale, avarul, zgârcitul, adică cel care strângea banii de dragul lor și fără a-i cheltui, era puternic caricaturizat. Pentru reproducerea societății capitaliste, clasa avarilor este chiar mai periculoasă decât cea a celora care nu muncesc și trăiesc din chirii, pentru că aceștia din urmă măcar investesc banii în consum. Bani puși la saltea sunt bani devalorizați, pierduți pentru sistem. Tezaurizarea sau avariția se întâmplă însă doar pentru că banii au această formă ca marfă solidă și că ei reprezintă și putere socială, prestigiu și reușesc să creeze un adevărat fetiș. În vremuri de criză, oamenii se înghesuie la bancomate pentru a scoate bani de care să se agațe în fața incertitudinii. Pentru sistemul capitalist, așa cum s-a observat deja, golirea bancomatelor, panica, nu fac altceva decât să accentueze criza. S-ar părea deci că sistemul a găsit o posibilitatea și de a trece peste problemele născute din relația banilor cu tezaurizarea.
Putem spera măcar cu optimism că, la o următoare criză, când oamenii nu vor mai avea ce să scoată din bancomate, și nici nu își vor putea folosi cardurile pentru că, întâmplător sau nu o criză a viitorului (sau a prezentului) poate fi și una a energiei electrice, oamenii vor apela pentru ajutor la relații sociale de solidaritate autentică, pierdute pentru moment în totalitatea valorificării capitaliste.
Sursa foto: Ziarul Financiar
[1] Simon Clarke, 1991. Marx, Marginalism & Modern Sociology. From Adam Smith to Max Weber. Palgrave Macmillan.
[2] https://www.g4media.ro/romania-este-tara-in-care-cash-ul-bate-cardul-aproape-jumatate-dintre-romani-nu-au-cont-la-banca-in-acest-club-select-se-regasesc-tari-ca-egipt-kazahstan-bulgaria-si-ucraina.html
[3] https://republica.ro/de-ce-sustin-cash-ul-desi-platesc-cu-cardul