Am mai scris despre ANL, programul de locuinţe sociale destinat în principiu tinerilor sau specialiştilor de la sate fără locuinţă, dar subiectul merită readus în discuţie de ori cîte ori, deoarece monstruozitatea lui este inepuizabilă. După multe alte tipuri de matraplazîcuri care sfîrşesc de regulă prin vînzarea de locuinţe subvenţionate masiv unor oameni mult peste medie ca avere personală, am ajuns acum la episodul paradoxal “lupta primăriilor pe profitori”.
România Curată ne povesteşte ultimele evoluţii din cazul cartierului Henri Coandă, iniţiat în 2003 de Adrian Năstase. Primăria Bucureştiului va investi nu mai puţin de 60 de milioane de euro în utilităţile necesare cartierului. De ce face asta? Decizia primăriei vine odată cu anunţul asociaţiei formate din profitorii care au obţinut locuinţe acolo că au de gînd să dea în judecată primăria, dar să nu-l jignim chiar în asemenea hal pe Oprescu încît să credem că îşi face probleme de legalitate. La cum taie şi spînzură prin oraş, probabil că asta e ultima lui preocupare.
Ineditul cazului este că respectivul cartier este în dispută între Primăria Bucureşti, Primăria Voluntari şi CJ Ilfov. Fiecare are un drept asupra unei părţi din terenul cartierului şi nimeni nu vrea să cedeze, însă doar PB e dispusă să investească în utilităţi. Diferitele administraţii locale se bat pe contribuabilii prosperi, care în acelaşi timp sînt şi alegători fideli, care depind de bunăvoinţa primăriei (pentru că după instalarea utilităţilor o să vină întreţinerea lor şi alte lucruri, în final probabil din nou vînzarea unor locuinţe subvenţionate masiv către oameni care nu au de ce să primească aşa ceva). Ne tot întrebăm cum se aleg primari indivizi incompatenţi, corupţi şi rău-intenţionaţi. Păi exact aşa, prin mizerii de genul ăsta, prin bani şi avantaje oferite nemotivat, care creează electorat dependent.
Şi ajungem, în sfîrşit, la esenţa problemei, la faptul că de un program catalogat drept “social” şi subvenţionat de stat ajung să profite “parlamentari, judecatori, procurori, politisti, militari, functionari”. Este o discuţie întreagă dacă şi cum ar trebui să arate un program de locuinţe sociale destinat tinerilor sau anumitor categorii profesionale (funcţionari, profesori etc aflaţi la început de carieră, cu salarii mici) în România. În orice caz, ce e clar e că nu aşa. Cartierul Henri Coandă nu e primul cartier de “vile sociale”, mai sînt prin ţară şi altele, care au ajuns tot la clientela de lux a primăriilor sau partidelor, demnitari, generali, directori de rang înalt, manageri din sectorul privat, oameni de afaceri etc.
Monstruozitatea situaţiilor de genul ANL, cauţionată discret de toate partidele în cea mai bună înţelegere, ne arată, de fapt, cît de disfuncţională e societatea în care trăim. Dacă vrem să stopăm o descumpunere accentuată a ei trebuie să inventăm neapărat criterii clare de redistribuire a resurselor, de recunoaştere şi a nevoilor, dar şi a meritelor diferitelor categorii sociale. Schema de acum nu e doar aberantă şi nedreaptă, este şi una care duce inerent la discrepanţe sociale tot mai mari şi la o tot mai mare enclavizare şi fragmentare socială, cu consecinţe dintre cele mai rele.