Cum arată războiul Băsescu-Petrom. Cu FOTO fireşte

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Dan Duca pe VoxPublica

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, într-un interviu la Pro TV că a rupt relaţiile cu grupul OMV-Petrom din cauza politicii imorale de obţinere de profit pe care acesta o duce pe perioadă de criză în România. “Eu sunt cel care a rupt orice legătură cu Petromul ca semn de protest pentru excesul de profit pe care l-a obţinut într-o perioadă de criză. … nu-mi place politica lor, este incorectă. Nu poţi să ceri unei firme să fie 100% morală, dar nici nu poţi să-mi  arunci în faţă în fiecare zi: preţul mondial al petrolului este 120 de  dolari barilul, când tu îl extragi din România cu 16 dolari. Aici mi se  pare că este zona de lipsă de fair-play a Petrom-ului”.

Băsescu a spus că a avut discuţii numeroase pe tema acestor nemulţumiri cu cei de la Petrom, dar şi cu preşedintele austriac: “Răspunsul a fost: să vedem, să încercăm, să discutăm, dar realitatea în practica lor este că nu ţin cont”.

Ultima întâlnire, în august

Preşedintele Băsescu s-a întâlnit ultima oară la Cotroceni cu Gerhard Roiss, preşedinte al Consiliului de Supraveghere Petrom şi director general executiv al OMV în luna august a anului trecut.

Potrivit comunicatului de presă al Cotroceniului, “Preşedintele României a apreciat OMV Petrom ca fiind o companie de primă importanţă pentru România, cu rol strategic în domeniul energiei. În acest context, s-a discutat şi despre posibilitatea unui parteneriat cu autorităţile române pentru o strategie de dezvoltare a OMV Petrom pe zece ani. De asemenea, în cadrul întâlnirii, s-au abordat şi subiecte precum planurile de investiţii ale companiei în România, extinderea explorărilor la mare adâncime în platforma continentală a Mării Negre, perspectivele preţului la combustibil şi gaze şi protecţia mediului”.

Fotografiile de la întâlnire îi arată pe cei doi preşedinţi discutând cordial, zâmbindu-şi relaxaţi. Sigur, sunt doar imagini de protocol, doar nu era cazul să scoată cuţitele pe masă. Şi totuşi aşa arată o dispută, un reproş între un preşedinte de ţară supărat pe preţul plinului la Loganul său (şi care câştiga doar vreo 1.500 de euro, e puţin, nu sunt ironic) şi un preşedinte de companie care te arde la buzunare de nu te vezi? Păi cu aşa zâmbete, mai dăi Petromule cu o mărire!

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole