Şase săptămâni de concediu. Capitalismul ca viciu rafinat

Ciprian Domnişoru pe VoxPubica

Elvețienii votează duminica aceasta într-un referendum dacă să aibă şase săptămâni de concediu legal sau patru, cum au acum-conform unui sondaj al televiziunii elvețiene, numai 30% dintre elvețieni sunt în favoarea trecerii la concediul de şase săptămâni. Patronatul, guvernul şi media economică se opun proiectului, considerat prea “franțuzesc” pentru Elveția.

Votul asupra săptămânilor de concediu este organizat printr-o inițiativa cetățenească sprijinită de un sindicat. Sindicatul reclamă faptul că productivitatea a crescut între 1992 şi 2007 cu 20%, dar salariile reale nu au crescut decât cu 4.3% si că, prin urmare, elvetienii au dreptul sa se bucure de aceasta prosperitate obtinand concedii similare altor tari europene dezvoltate.

Dacă sondajul televiziunii elvețiene este reprezentativ pentru votanții de duminică, câteva semne de mirare sunt necesare. Chiar şi în cele mai conservatoare manuale de economie a muncii, timpul liber este considerat a fi preferat muncii. Curba tradițională ascendentă de ofertă de muncă se aplanează şi chiar scade la niveluri ridicate de venit. Cu o calitate bună a vieții şi venituri mari, cum de nu preferă elvețienii o săptămână sau două în plus de concediu?

O explicație ar fi că în perioadă de criză, elvețienii au devenit mai sensibili la discursul patronatelor , care vorbesc despre amenințarea şomajului şi a scăderii producției.

O altă explicație este că elvețienii în jurul vârstei de 50 de ani şi elvețienii în posturi de conducere au deja mai mult de 5 săptămâni de vacanță în medie şi refuză acest drept câştigat tinerilor şi persoanelor din eşaloanele inferioare.

Ce zic comentatorii de pe site-ul popularului cotidian 20 minutes? (va rog să îmi scuzați traducerea stil IMN, în original aici)

“Mi se pare ciudat, comentariile sunt favorabile, contrar sondajelor. Au fost întrebați numai elvețienii germani? ”

“Deci nu-mi vine să cred. Vreți şase săptămâni de concediu. O mică primă? Şi de ce nu 35 de ore? Şi o să fiți surprinşi apoi că micile întreprinderi nu fac față”

“şase săptămâni sau nu, salariul vostru stagnează acum. Şi ați profitat cumva că nu am intrat în criză? Nu chiar. Şantajul cu micile întreprinderi e cam subțire. E propagandă”

“O săptămână în plus pe an, de ce nu? Aveți impresia că o să ajungem în aceeaşi situație ca grecii din cauza unei săptămâni de vacanță în plus, cum ar veni cinci zile în plus,  rahat..”  [deja foarte mulți elvețieni au mai mult decât patru săptămâni de vacanță]

“Ni se cere să votăm pentru a avea mai mult concediu de odihnă, să avem mai mult timp pentru noi, dar noi, ca buni discipoli ai angajatorilor noştri, refuzăm? Nu are nicio logică, unele țări au dreptate să facă mişto de noi”

Comentatorii de limbă germană de la 20 Minuten (citiți în original aici)

“Ca tată nu pot să zic decât DA. Ce tată nu ar petrece o săptămână în plus cu familia lui?”

“Dar ce ziceți dacă am lăsa discuția despre 4 sau 5 săptămâni şi am renunța la ziua de lucru de 8 ore? O soluție ar fi să lucrăm cu jumătate de oră mai puțin”

“Tuturor celor care cred că azi se munceşte mai mult. Este fals. Acum douăzeci de ani lucra lumea mai mult, …Elvețianul muncitor…atunci era..De unde credeți că vine bunăstarea asta? În niciun caz din etica muncii de azi. Nu cereți răsplată pentru performanțe care nu vă aparțin”

“şi cine îmi face munca în săptămâna aia?..E dificil să obții şi cele patru săptămâni…motivele: multă muncă,  stress, presiune..”

“Forța muncii a ajuns atât de ancorată în inconştientul nostru colectiv încât suntem incapabili să profităm mai mult de (scurta) viața care ne este dată pe pământ?” se întreabă jurnalistul Ludovic Rocchi de la Le Matin, subliniind în articolul său originile protestante şi calvine ale cultului muncii în Elveția, credința conform căreia reuşita profesională şi munca pot favoriza accesul la statutul de “ales”.

Personal sunt fascinat de productivitatea germană, chiar zilele trecute vizitam satul Harmony de pe lângă Pittsburgh, oraşul unde studiez. Un sat al unor emigranți germani care se remarcă prin extraordinara prosperitate şi diversitate de ocupații, invenții, mecanisme şi activități economice . Singura problemă a respectivului sat era că astăzi este în mare parte muzeu, pentru că toți locuitorii credeau în a doua venire cât de curând a lui Iisus, motiv pentru care depuseseră un jurământ de castitate şi au rămas fără urmaşi, ultimii supraviețuitori vânzând ( făcând un profit bun din asta) satul unor anabaptişti cu convingeri similare- mai puțin castitatea.

Pentru că am intrat pe tărâmul teologilor, nu pot să nu menționez critica lui Mihail Neamțu (“Marxismul liric si revolta mesianica”) despre actualitatea marxismului, îndreptată împotriva articolului lui Alexandru Polgár- “La ce nu trebuie renunțat în legătură cu comunismul”. Mihail Neamțu critică drept “aruncarea prezentului  în raza făgăduinţelor unui viitor mesianic” ceea ce Polgar descrie ca  „posibilitatea unei lumi în care deliberarea colectivă reală şi demnă de acest nume să-şi dea legea şi măsura nevoilor şi a posibilităţilor sale — atît cît poate face o asemenea deliberare colectivă ce are de scrutat nu doar statistici şi profituri, ci în primul rînd misterul omenescului ca atare“

Elvețienii vor avea o frumoasă deliberare colectivă duminică: vor avea statistici şi profituri de care să se preocupe , dar şi opțiunea să profite mai mult de scurta viață pe pământ, cum comenta jurnalistul elvețian.

Interesant este că în această situație opțiunea elvețienilor pentru o săptămână în plus de concediu nu este nicio făgăduință mesianică a unor comunişti, este un vot deschis şi democratic. Se pare însă că votul elvețienilor protestanți şi calvini este influențat la propriu de făgăduința mesianică a statutului de “ales”.

Cumva cei ce cred în viața de apoi ajung să creadă că o viață mai bună pe pământ este o utopie iar cei ce le oferă această şansă suferă de “mesianism”.  Mi se pare la fel de ciudat să cauți să obții plăcere din a fi harnic şi întreprinzător precum a te delecta în a fi leneş. Nu vreau să speculez mai mult în domenii în care excelează Mihail Neamțu, vreau doar să spun că din punct de vedere economic se poate argumenta că opțiunea elvețienilor de a refuza mai mult concediu este irațională: victorie a propagandei patronatelor şi a dreptei, sindrom Stockholm al angajatului cu ceva acțiuni la bursă față de soarta economiei, sentiment de îndreptățire al vârstnicilor care refuză tinerilor privilegiile lor câştigate in timp, morală protestantă, teama de plictiseală în concediu (de luat în considerare în Elveția).

La polul opus al economiei europene, cu salarii foarte mici, românii depun un număr ridicat de ore de muncă pentru a se menține la niveluri de subzistență. Cu un salariu minim scăzut, sindicate slăbite, ajutoare de şomaj cu rate mici de înlocuire a salariului, românii lucrau în 2010 cel mai mare număr de ore din UE27 conform Eurofound, 41.3 ore şi aveau cea mai mică perioadă de concediu stabilită prin contracte colective de muncă, 21 de zile.  Irațională sau nu, prin comparație cu soarta românilor, decizia elvețienilor de a refuza mai mult concediu este un viciu rafinat.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.