Articole de Arpad Czirjak

Despre Arpad Czirjak

Născut în 1983 în Mun. Sfântu Gheorghe (Jud. Covasna), mi-am obținut diploma de licență la facultatea de Istorie și Filosofie în 2005 la Universitatea Babeș-Bolyai. În anul următor am urmat masteratul de Cercetare Culturală Complexă la facultatea de Studii Europene, pe teme de gen si naționalism iar ulterior masterul de Filosofii ale Interculturalității. Printre interesele mele se numără educația non-formală, și economia circulară, fiind voluntar activ în prezent în cadrul Federației Băncilor pentru Alimente.

Efectul Zelig, sau despre funcția limbii în experiența de a fi minoritar

Personajul central într-un documentar fictiv puțin cunoscut al lui Woody Allen (1983), Zelig este surprins într-un cadru de știri de epocă cum își schimbă înfățișarea, accentul și limba vorbită în funcție de persoanele in jurul lui. El devine copia persoanelor pe care le întâlnește, printr-o transformare cameleonică. Cea ce îl face ieșit din comun nu este numai abilitatea de a-și schimba trăsăturile fizice, dar și cele lingvistice. La un moment dat o psihiatră îl ia în grijă încercând să-i trateze boala care potrivit diagnosticului provine dintr-un “conformism definitoriu” alimentat de nevoia de a fi acceptat, recunoscut de ceilalți. Însă omul “cameleonic” Leonard Zelig își ascunde așa de bine proveniența, povestea lui adevărată, că în momentul în … Continuă să citești

În categoria Enter | Comentariile sunt închise pentru Efectul Zelig, sau despre funcția limbii în experiența de a fi minoritar