Principalele critici aduse Băncii Naţionale a României

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

TEMA: BNR, mîndria ţării

Banca Naţională a României, în ciuda popularităţii incredibile din sondaje, a avut parte şi de critici sau măcar de îndoieli exprimate de economişti sau de comentatori avizaţi. Leul duce lupte grele în acest moment şi BNR este din nou în prim-plan, mai puţin cu critici şi mai mult cu explicaţii, ca de obicei, greu accesibile publicului larg. Căci întortocheate sînt căile euro.

Am selectat din ultimii ani cîteva descrieri ale tensiunilor BNR-politicieni-cetăţeni. Dintre reproşurile fundamentale: încăpăţînarea cu care se lipeşte de ţinta adoptării monedei euro, punerea la cale a unui bail out pe care ne ferim din diverse motive să-l numim chiar aşa şi, în fine, pasivitate totală în nişte ani în care banca centrală ar fi trebuit să fie jucător, nu arbitru.

„Ar trebui să tipărească bani”

 Economistul Matei Păun (Managing Partner, BAC Investment Bank), interviu 2010:
Rep: De ce se fereşte BNR să împrumute statul?
Matei Păun:  Este posibil ca BNR să spună că legea nu permite aşa ceva, dar atunci trebuie schimbată legea. Şi în alte state,  acolo unde a fost o problema cu legea, legea s-a schimbat. Dacă statul ar scăpa de problema datoriei pe termen scurt, şi-ar permite să plătească arieratele, ajutând astfel economia.

Rep: Ce fonduri ar putea folosi BNR pentru a cumpăra obligatţunile statului?
Matei Păun: Simplu spus, ar trebui sa “tiparească” bani.

O problemă este şi faptul că ne îndatorăm în euro, ceea ce ne expune riscului valutar. Nu înteleg de ce trebuie să finanţăm construcţia de autostrăzi în euro, când forţa de muncă folosită de constructori este plătită în lei, iar materia primă este cumpărată cu lei. Numai că noi, pentru a face pe plac firmelor de construcţii, indexăm totul în euro, ceea ce ne va crea mari probleme în viitor.
Sub aripile BNR-ului, care nu a lăsat cursul liber, am ajuns la o economie care în proporţie de 70% este  euroizată. Facturile la telefon sunt practic în euro, cele la electricitate la fel etc.

Rep: De ce sunt de evitat contractele în euro? Credeţi că leul se va deprecia în viitor?
Matei Păun: Cred ca este inevitabilă şi foarte de dorit o depreciere a leului, pentru a se reechilibra dezechilibrele.
Rep:  Cineva ar putea spune că aveţi interes ca leul să scadă…
Matei Păun:  Susţin această idee de mai bine de trei ani, iar dacă aveam o poziţie deschisă pe leu vizând deprecierea sa, atunci aş fi intrat în insolvenţă demult. Dar trebuie să ne uităm la ce s-a întâmplat în ţările din jur, şi vom vedea că leul a evoluat total anormal în comparaţie cu monedele acestor ţări.

Ilie Şerbănescu e unul dintre cei mai vehemenţi critici ai Băncii Naţionale, ca fiind artizana unui bail out pentru credite păguboase date de bănci. Cam aşa arată unul dintre schimburile de replici dintre BNR, prin Adrian Vasilescu, şi Şerbănescu.

“Problema este că leul s-a dus acolo unde el trebuia să se ducă în mod firesc pe piaţă, iar Ilie Şerbanescu zice că de ce nu s-a dus mai mult ca să fie 1,4 milioane de restanţieri, nu 700.000. El spune că aceşti restanţieri plătesc numai jumătate din penalizare şi nu tot, adică din riscul deprecierii. Ei suportă numai jumătate, nu întregul risc de depreciere. Asta este o invenţie”, a declarat Vasilescu, la The Money Channel.

Şerbănescu: “Domnul Isărescu a reuşit să convingă Guvernul să plătească ceilalţi. Nu cei din parohia lui, adică debitori şi băncile, ci cei care nu aveau nicio legatură cu povestea asta, adică contribuabili, salariaţi”, a spus Ilie Şerbanescu.

Vasilescu: „ La urma urmei, o solidaritate în societatea asta trebuie să fie în condiţiile în care criza cu toate turbulenţele pe care le-a adus a determinat nişte schimbări radicale. Sunt riscuri care se absorb la nivelul societăţii, la nivelul sistemului bancar, la urma urmei acţionarii băncii ar trebui să plătească”. (sursa)

Sorin Pâslaru de la Ziarul Financiar a fost unul dintre aceia care au atras atenţia asupra mişcării fundamentale care a avut loc odată cu declanşarea crizei: riscurile private sînt răscumpărate public. În condiţiile în care s-a tot repetat că în România nu a fost cazul unei astfel de mişcări, că băncile sînt solide, lămuriri precum cele aduse de Pâslaru au avut importanţa lor:

„Semnarea de către FMI şi nouă bănci prezente pe piaţa românească a unei scrisori prin care acestea se angajează să nu scoată bani din România – o premieră în istoria acordurilor cu FMI – arată montajul financiar în care Romania a intrat, mai mult sau mai putin obligată: banii publici preiau riscul de la capitalul privat.

Ziua în care BNR şi Guvernul au admis că suntem îngenuncheaţi şi că avem nevoie de 20 mld. euro va ramâne una din cele mai negre din istoria financiară a ţării. Pentru membrii guvernului Boc, abia adus la conducere prin mişcarea surpriză din decembrie, eşecul nu este atât de usturător.

Dar pentru oficialii BNR, care au grijă de 20 de ani de rezervele României, semnarea acestui acord, adică acceptarea faptului că am fost înfrânţi ca şi economie, ca şi stat, este una din cele mai negre zile din istorie.

Pentru că a descrie acest acord ca pe o centură de siguranţă, şi nu una de salvare, nu sunt decât vorbe de politician. Financial Times, Wall Street Journal, agenţiile de presă internaţionale au titrat scurt: România a fost salvată de FMI şi UE, după Islanda, Letonia, Ucraina şi Ungaria.

Oricum o întoarcem, cine poate explica cum de la o economie cu o creştere economică medie de 6% timp de nouă ani, rezervele ţării au fost atât de prost administrate că a fost nevoie peste noapte de dublarea lor? Cine poate explica că avem nevoie de urgenţă de jumătate din bugetul consolidat al statului?

De şase luni oficialii noştri – miniştri, funcţionari ai BNR – spun că noi nu suntem Islanda, că nu suntem Ungaria, că agenţiile de rating şi băncile internaţionale greşesc, că nu avem nevoie de bani din străinătate, că datoria externă este a băncilor şi a firmelor private, nu a statului, care deci nu are de ce să se împrumute.

Oficialii s-au prins ca într-o plasă de păianjen în propriile lor declaraţii până au ajuns complet imobilizaţi şi nevoiţi să accepte ceea ce negau cu vehemenţă.” (sursa)

Sociologul Alin Teodorescu vede într-un interviu recent o tensiune fără rezolvare între BNR şi politicieni. Nu există încredere, este şi motivul pentru care în România o bancă falimentară nu poate fi naţionalizată:

El (Florin Georgescu) e politica FMI…

Nu numai. Anul trecut, BNR a dat normativele cu ce se întîmplă dacă o bancă din sistem pică.  În SUA şi în Eurozonă regulamentele băncilor centrale sînt foarte simple: pică, o naţionalizăm. În România, nu. Mugur Isărescu, Florin Georgescu şi ceilalţi nu văd naţionalizarea ca o cale de ieşire din criză.

Păi nu sînt ale noastre.

Sînt autorizate de BNR. Sînt bănci sub legea română. A, că au capital austriac sau grec… Capitalul nu are patrie. Manifestul Partidului Comunist, 1848. Aceste bănci dețin banii oamenilor. Dacă se închide una care are 500 de mii de clienți, jumătate de milion de familii intră în faliment. Îţi pică o bancă din România care a investit ca nebuna în nişte bazaconii corupte din real estate și plătesc pensionarii din comuna Vișani, județul Brăila… Am citit foarte atent regulamentul pe care l-a scos BNR să văd dacă introduc naţionalizarea ca o cale de salvare, ca în SUA și Marea Britanie…. BNR nu se referă la naţionalizare. De ce? Nu are încredere că politicienii care vor gestiona banca naţionalizată o vor gestiona corect. Şi e o dramă. În Marea Britanie, RBS era în faliment, guvernul laburist a naţionalizat-o în cîteva ore. S-a întîmplat ceva? Nu. Dar în România nu suntem în acest stadiu social. În România trebuie să privatizăm, apoi să reformăm administrația publică și abia apoi să alegem naționalizarea ca o cale de ieșire din criză.

BNR n-are încredere în politicieni…

În politicieni şi în administraţie.

Şi un punct cheie uitat mereu: ordonanţa 50

 A fost singurul moment în care mai mulţi cetăţeni cu credite s-au organizat şi au atacat public (nu doar izolat în tribunale) băncile. Reacţia a venit neaşteptat de în forţă: FMI a intervenit cu recomandări extrem de clare pentru Guvern şi Parlament (ordonanţa se negocia la nivel de comisie) – o încercare de remediere „retrospectivă” a abuzurilor comise de bănci prin comsioane şi dobînzi excesice nu era agreată de FMI. Banca Naţională a jucat un rol discret de instituţie-arbitru care de fapt aproba întru totul intervenţia FMI şi făcea simulări prin care arunca sume enorme pe care le-ar putea pierde băncile.

Aici avem cîteva dintre momentele dure ale negocierii publice cetăţeni-bănci. Lupta a fost pierdută pînă la urmă, recomandarea FMI fiind mai puternică decît Parlamentul. Faptele sintetizate de incont.ro:

  • “Trebuie să avem o ordonanţă satisfăcătoare, altfel nu vom      putea continua. Nu este vorba numai de noi, ci şi de Comisia Europeană      (…) Da, este o condiţionalitate”, a      raspuns Franks întrebat dacă OUG 50/2010      este o condiţie pentru eliberarea urmatoarei tranşe.
  • Fondul Monetar Internaţional (FMI) refuză să acorde României      următoarea tranşă din împrumut, dacă ţara noastră nu va schimba OUG      50/2010 privind creditele, a declarat joi, la rândul său, deputatul Viorel      Ştefan (PSD), preşedintele Comisiei de Buget, Finanţe, Bănci din Camera      Deputaţilor.
  • BNR calculase acum câteva luni      pierderi de circa 600 de milioane de euro, iar preşedintele Asociaţiei      Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea, declara recent că      aplicarea OUG 50 în forma actuală ar produce băncilor pierderi de 570      milioane de euro numai în acest an.
  • BNR a transmis deputaţilor din Comisia de buget-finanţe că este      imposibil să se pronunţe dacă trebuie să avizeze ordonanţa privind      creditele populaţiei, întrucât impactul actului normativ nu a fost evaluat      de ANPC, iar banca centrală nu poate realiza un astfel de studiu. NR      precizează că simpla centralizare a datelor transmise de fiecare bancă nu      poate fi considerată de natura studiului de impact.

Pînă la urmă, un deputat al puterii de atunci a venit cu un amendament care a dat satisfacţie băncilor şi le-a tăiat speranţele creditaţilor. Apariţia legii în forma care îi Convenea FMI-ului, BNR-ului, Guvernului nu a dus şi la întreruperea proceselor cu băncile intentate de clienţi. Mulţi au şi cîştigat procesele, au recuperat din comisioanele ilegale. Însă unul dintre puţinele semne de organizare a protestului cetăţenesc a fost sufocat instituţional şi mediatic. Iniţial presa a acoperit generos subiectul. Însă în momentul înfrîngerii din Parlament a fost relatat sec, iar dezbaterea a amuţit.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole