TEMA: Cît de anti-americani sîntem?

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

TEMA: Cît de anti-americani sîntem?

Articole ale unor ziarişti, politicieni sau intelectuali conectaţi direct sau indirect cu puterea politică românească au ieşit concertat cu o poziţie care înfierează orice formă de antiamericanism calificîndu-l “antiumanist”, antisemit, teorist. Statele Unite depăşesc mult în idealizare ţări sau politici din spaţiul european (care, după aceeaşi comentatori, încă păstrează urme de “comunism” şi stîngism periculos prin politici sociale ferme). Agresivitatea comentatorilor proamericani depăşeşte limite atinse în situaţii mult mai încordate (Serbia). Iar dacă telegramele wikileaks au avut un rol a fost acela de a scoate la iveală proamericanismul (orientat către zona radical conservatoare, avînd familia Bush drept far călăuzitor) ca politică de stat, ca idee unică de abordare a situaţiilor critice de orice natură, politică sau socială. Cum aţi răspunde unei astfel de agresivităţi? Sîntem proamericani sau antiamericani? Se mai poate pune problema în astfel de termeni? Care sînt rădăcinile acestei politici agresiv proamericane? De ce nu au aceeaşi forţă modelele europene? Participarea în războiul din Irak a trecut “nedezbătută” în spaţiul public românesc. Cum explicăm o astfel de apatie în ce priveşte politica noastră externă?

Textele temei:

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole