Paradigme Pierdute? Cowboi şi Indieni în Bătălia pentru Ideile Economice

Una dintre cele mai interesante organizaţii apărute în urma acestei crize este Institutul pentru Noua Gândire Economică (INET), dedicat unui tip “proaspăt de gândire, unor abordări inedite, care să promoveze schimbarea în teoria şi practica economică.” În aprilie 2010, am participat la prima sa conferinţă. Atmosfera era optimistă. Diversele teorii ale aşteptărilor raţionale, ipoteza pieţelor eficiente, liberalizarea conturilor de capital, echivalenţa ricardiană, se aflau, toate, pe masa dezbaterilor. Cartea de căpătâi a conferinţei era Întoarcerea stăpânului a lui Skidelsky. Iată că deveniserăm iarăşi keynesieni, şi-am tot fost…timp de aproape opt luni.

Atunci a apărut Raportul Lunar ECB din iunie 2010, care a stârnit temeri legate de “consumatorii ricardieni” şi “efectele aşteptărilor”, iar întâlnirea G20 din aceeaşi lună (coincidenţă?) s-a axat pe “consolidarea fiscală favorabilă creşterii” şi pe nevoia stringentă de reducere a datoriilor. Cu Marea Britanie în frunte (al cărei raport net între PIB şi datorii era, la acea vreme, sub pragul minim stabilit laMaastricht) corul ortodoxiei s-a regrupat rapid şi-a câştigat. Austeritatea şi reducerile au început să capete din ce în ce mai mult aplomb, în vreme ce susţinătorii acestui keynesianism revigorat şi-au mutat atenţia de la sfârtecarea cadavrului  teoretic neoclasic la menţinerea legitimităţii cheltuirii în orice condiţii.

În momentul întâlnirii lor de la Paris, de săptămâna trecută, dat fiind că Obama se alăturase deja grupului consolidatorilor, membrilor G20 nu le mai rămăseseră de împărţit decât gradele de corectitudine fiscală. Cât despre înaltele ţeluri ale INET, merită remarcat că următoarea lor întâlnire se va desfăşura la hotelul Bretton Woods, locul în care au fost puse bazele ordinii keynesiene postbelice. Aceşti noi gânditori economici par să fie în căutarea “paradigmei pierdute.”

Ceea ce mă face să mă întreb care sunt condiţiile în care, potrivit formulării lui Keynes, ideile economice ce “domină gândirea practică şi teoretică a claselor guvernante şi universitare ale acestei generaţii” se schimbă? După cum susţin într-un recent articol pentru revista Governance, dacă priveşti problema schimbării de paradigmă ca pe una în care o serie de evenimente acţionează ca generatoare ale unor anomalii ce subminează teoria, conducând, în ultimă instanţă, la prăbuşirea şi înlocuirea ei, criza din 2008 a fost pe cât de apropiată de un experiment natural perfect pe cât e cu putinţă. Pentru a enumera doar câteva dintre absurdităţile pe care le-a scos în evidenţă: oricum le-ai fi luat, preţurile nu erau corecte; până la urmă, lichidităţile s-au dovedit a fi o proprietate socială, VaR şi tehnicile de management al riscului asociate acesteia s-au arătat a fi mai mult decât inutile, şi întregul experiment n-a costat (până acum) decât vreo 2-3 bilioane de dolari.

Cu asemenea pierderi colosale şi chipuri congestionate de ruşine aţi fi îndreptăţiţi să credeţi că ne aflăm  deja într-o lume post neoclasică. Cu toate acestea, nu suntem. Şi iată două dintre motive: pe unul îl cred, pe celălalt, deloc.

“(Tot) Nu există nicio alternativă” – Nu avem o nouă paradigmă

Acesta este un argument bizar, dar extrem de puternic. Bizar, dacă stai să te gândeşti că acest blog, INET şi sute de alte organizaţii asemănătoare încearcă să contruiască una. Puternic, prin faptul că susţine că “dacă nu înlocuieşti o teorie complet integrată şi perfectă din punct de vedere matematic cu una de aceeaşi natură, ar trebui să o păstrezi pe cea pe care o ai.”

Întotdeauna mi s-a părut suspectă această manieră de argumentare, iar asta, din trei motive. În primul rând, parte a patologiei vechii paradigme era tocmai forma sa generală perfect integrată, care o făcea aproape inutilă în lumea reală. Orice nouă paradigmă ar trebui să fie suficient de robustă pentru a face faţă lumii, adică parţială şi susceptibilă de revizuire pe baza experienţei. Economiştilor nu le prea surâde această idee.

În al doilea rând, chiar există o nouă paradigmă, anume vechea paradigmă ce încerca să limiteze domeniul de acţiune al finanţelor dacă nu contribuiau la producerea unor lucruri pe care să le poţi cumpăra, vinde, sau pipăi. Numai că, atâta timp cât 40 la sută din profiturile corporaţiilor britanice şi americane provin tocmai din acest sector, evident că se vor găsi una-două voci care să se opună unei astfel de schimbări.

În al treilea rând, ca să nu se spună că aruncăm şi copilul odată cu apa din copaie: până la apariţia geneticii moderne şi a neurologiei, ultima “teorie” care a stabilit o legătură între biologie şi comportament a fost eugenia. Faptul că am scăpat de ea şi ne-am descurcat fără un model “nou şi îmbunătăţit” timp de aproape patruzeci de ani nu cred c-a fost o idee aşa de rea.

Sau – Dilema lui Kuhn: Politica autorităţii

 Thomas Kuhn, creatorul “schimbării de paradigmă” ca model al transformării intelectuale, susţinea că procesul schimbării ţine la fel de mult de sociologie pe cât  ţine de ştiinţă. Ca atare, acela care reuşeşte să vorbească cu autoritate devine la fel de, sau chiar mai important în determinarea schimbării de paradigmă decât “faptele” propriu-zise.

Dacă ar fi să comparăm actuala criză şi strălucita cercetare a lui Peter Hall cu privire la trecerea de la paradigma Keynesiană la monetarism în Anglia anilor 1970 – 1980, am putea întrezări o explicaţie pentru absenţa unei astfel de schimbări de paradigmă. În cazul Angliei lui Hall, sediul autorităţii, cel îndreptăţit să vorbească despre modul de funcţionare al lumii, era ocupat de Trezorerie şi de keynesienii de la Cambridge. În jurul lor, împresurându-i şi  trăgând asupră-le săgeţi otrăvite asemenea pieilor roşii dintr-un western hollywoodian erau o pleiadă de organizaţii – think-tank-uri, conservatorii, presa financiară, City-ul – care făceau presiuni împotriva paradigmei dominante. Un singur sediu al autorităţii, nenumăraţi contestatari, fiecare “eşec” amplificat de mii de ori, descreditând sursa…în concluzie: surclasaţi la toate capitolele.

Să ne gândim, acum, la criza din 2008, când toate lichidităţile din lume au secat brusc şi fiecare broker de credite din fiecare bancă a devenit peste noapte consultant de credit, până ce întregul sistem a îngheţat. Dat fiind că era esenţial ca sistemul mondial de plăţi să fie salvat de sine însuşi, această bestie încă nereconstituită, keynesianismul stimulentelor şi al deviaţiei PIB-ului, a fost cuplat cu uriaşul transfer al bogăţiei dinspre contribuabili către rentieri, iar pachetele de salvare au ajuns la ordinea zilei. De data aceasta, însă, după stabilizarea sistemului, criticii n-aveau să se mai facă auziţi atât de uşor.

În acest caz, indienii erau puţini, iar cowboii, numeroşi şi bine plasaţi. Cei treizeci de ani în care nu numai că nu explodase, dar adusese nişte profituri spectaculoase (cel puţin în principalele state occidentale) îi convinseseră pe toţi, de la OCDE până la BCE, de la BAI  (cu unele excepţii) până la FMI, de la Banca Centrală a Suediei până la Rezerva Federală, că pieţele erau raţionale, preţurile erau corecte, iar politicile, optime. Nu te puteai aştepta ca cei care aveau interes să promoveze “Marea Moderaţie” să se-apuce peste noapte să o demonteze. Cu atât de multe autorităţi dispersate, interesate în “conservarea paradigmei”, forţele care doreau schimbarea au fost nevoite să-şi împrăştie focul pe o suprafaţă atât de mare, încât n-a mai avut niciun efect. Acesta, între multe altele, este unul dintre motivele pentru care n-a existat o Paradigmă Pierdută.

Atunci când corelaţia forţelor este împotriva reformei, autoritatea, un construct profund social, are întâietate în faţa evidenţei. Faptele, chiar şi unele de două bilioane de dolari, rareori au câştig de cauză în faţa unei ideologii solide.

Traducere Alexandru Macovei

Sursa: Triplecrisis.com

 

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.